ICCJ. Decizia nr. 7045/2012. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 7045/2012

Dosar nr. 8/32/2012

Şedinţa publică din 15 noiembrie 2012

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

La data de 03 ianuarie 2012 a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău cererea de revizuire formulată de revizuenta Uniunea Teritorială A Sindicatelor M/C din Societăţile Feroviare - Regionala Iaşi în numele şi pentru membrii de sindicat D.D., T.I., C.E., G.C., G.D., R.M., A.C., M.I., A.D., B.M., C.I., I.C., I.D., I.M., M.M., O.D., V.C., B.C., C.I.I., H.I., G.V., N.V., R.I., Ş.M., C.D. împotriva Deciziei nr. 1749 din 28 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.

Cererea a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Prin notele scrise depuse la data de 04 februarie 2012, revizuenta a arătat că decizia a cărei anulare o solicită este potrivnică sentinţelor şi deciziilor pronunţate în cazuri similare de instanţele de judecată, inclusiv de Tribunalul Bacău şi de Curtea de Apel Bacău.

Prin Decizia civilă nr. 388 din 29 februarie 2012, în temeiul art. 323 alin. (2) C. proc. civ., Curtea de Apel Bacău a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie.

Înalta Curte va respinge ca tardiv formulată cererea de revizuire, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se socoteşte în cazurile prevăzute la art. 322 pct. 7 C. proc. civ., de la pronunţarea ultimei hotărâri.

Aşa cum rezultă din înscrisurile existente la dosar, data pronunţării ultimei hotărâri - Decizia nr. 1749 din 28 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, decizie a cărei anulare se cere - este data de 28 noiembrie 2011. De la această dată, revizuentul avea la dispoziţie un termen de o lună pentru formularea unei cereri de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Sesizarea instanţei la data de 03 ianuarie 2012 cu soluţionarea cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este făcută cu depăşirea termenului legal imperativ menţionat şi determină respingerea, ca tardivă, a căii de atac formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuenta Uniunea Teritorială A Sindicatelor M/C din Societăţile Feroviare - Regionala Iaşi în numele şi pentru membrii de sindicat D.D., T.I., C.E., G.C., G.D., R.M., A.C., M.I., A.D., B.M., C.I., I.C., I.D., I.M., M.M., O.D., V.C., B.C., C.I.I., H.I., G.V., N.V., R.I., Ş.M., C.D. împotriva Deciziei nr. 1749 din 28 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7045/2012. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire - Recurs