ICCJ. Decizia nr. 7077/2012. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7077/2012
Dosar nr. 4831/1/2012
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 3585/C din 3 octombrie 2001 pe rolul Tribunalului Neamţ, reclamanţii C.I.E., J.I.N., J.I.I., J.I.C., J.I.I.A., J.I.T., R.I.I. şi Ţ.L. au chemat în judecată, în temeiul Legii nr. 10/2001, pe pârâta SC M. SA Piatra-Neamţ, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea Dispoziţiei nr. 240 din 24 august 2001 emisă de către pârâtă şi s-o oblige să le restituie în natură terenul în suprafaţă de 4.600 mp teren, vatră de sat, situată pe teritoriul comunei Viişoara, judeţul Neamţ, în punctul "R.".
Pârâta SC M. SA Piatra-Neamţ a formulat cerere de chemare în garanţie împotriva A.P.A.P.S., solicitând obligarea acesteia la plata unor despăgubiri, în cazul în care va fi admisă împotriva sa cererea formulată de reclamanţi, arătând faptul că este o persoană juridică privatizată, integral, prin cumpărarea de acţiuni de la fostul Fond al Proprietăţii Private.
Prin Sentinţa civilă nr. 271/C din 23 septembrie 2002, Tribunalul Neamţ a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de către reclamanţi, reţinându-se, în esenţă, că terenul în litigiu se află în proprietatea pârâtei, în parte, şi în proprietatea C.F.R., în parte, iar intimata SC M. SA Piatra-Neamţ este o societate cu capital privat în baza Contractului de vânzare de acţiuni nr. X/2005, astfel încât reclamanţii se află în situaţia prevăzută de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în sensul că erau îndreptăţiţi să notifice pe A.P.A.P.S. Bucureşti (fostul Fond al Proprietăţii de Stat) şi pe C.F.R., pârâta fiind notificată în mod greşit.
După mai multe cicluri procesuale, prin Decizia civilă nr. 148 din 5 noiembrie 2008, Curtea de Apel Bacău, secţia civilă şi pentru cauze cu minori, familie, conflicte de muncă şi de asigurări sociale, a admis apelul declarat de către reclamanţi împotriva Sentinţei civile nr. 271/C din 29 februarie 2002 a Tribunalului Neamţ, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis contestaţia reclamanţilor şi a dispus anularea Dispoziţiei nr. 240 din 24 august 2001, emisă de către pârâta SC M. SA Piatra-Neamţ.
A dispus obligarea acestei pârâte să restituie în natură reclamanţilor terenul în suprafaţă de 3.151 mp.
A respins acţiunea formulată de reclamanţi împotriva pârâtei Primăria Comunei Alexandru cel Bun, prin Primar, precum şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta SC M. SA Piatra-Neamţ împotriva A.V.A.S. Bucureşti.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că pârâta Primăria Comunei Alexandru cel Bun şi chematul în garanţie A.V.A.S. Bucureşti nu au legitimare procesuală pasivă, contestatorii fiind nemulţumiţi de soluţia dată notificării de către pârâta SC M. SA Piatra-Neamţ, aspect reţinut şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia de casare pronunţată anterior în cauză (respectiv Decizia nr. 4942 din 30 mai 2004) ale cărei considerente sunt obligatorii conform art. 315 C. proc. civ.
Referitor la terenul în suprafaţă de 3.151 mp aflat în posesia pârâtei SC M. SA Piatra-Neamţ, s-a reţinut că a fost preluat fără titlu de către stat de la autorul reclamanţilor, prin Decretul de expropriere nr. 341/1966, care nu a fost publicat niciodată în Monitorul Oficial al României, astfel încât urmează regimul juridic instituit de art. 2 şi 9 din Legea nr. 10/2001, contestatorii fiind îndreptăţiţi la restituirea în natură.
În ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 1.444 mp, s-a reţinut că nu este deţinut de către SC M. SA Piatra-Neamţ, din probele administrate în cauză rezultând că se află în posesia Primăriei Comunei Alexandru cel Bun, judeţul Neamţ, şi în administrarea C.F.R. - Regionala Iaşi, aparţinând domeniului public al statului.
Prin Decizia nr. 9093 din 6 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamanţii C.I.E., J.A.A., J.I.C., J.I.I., J.I.I.A., J.I.N., J.I.T., J.L., R.I.A., Ţ.L. împotriva Deciziei nr. 148 din 5 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.
A casat în parte decizia sus-menţionată, în sensul că a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă în ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 1.444 mp.
A menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
A respins recursul declarat de pârâta SC M. SA, ca nefondat.
Referitor la recursul declarat de pârâta SC M. SA, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, în raport de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 10/2001 şi art. 9.1. din Normele metodologice de aplicare unitară a legii, în mod corect instanţa de apel a stabilit faptul că recurenta-pârâtă SC M. SA Piatra-Neamţ are calitatea de unitatea deţinătoare în sensul Legii nr. 10/2001, având calitate procesuală pasivă în cauză, această persoană juridică având la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 posesia şi proprietatea terenului în suprafaţă de 3.151 mp, fiind o societate comercială cu capital privat conform Contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. X/2005, încheiat cu A.P.A.P.S. Bucureşti.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a mai reţinut că recurenta-pârâtă SC M. SA Piatra-Neamţ are calitate procesuală pasivă şi în raport de entitatea care a efectuat privatizarea, respectiv A.V.A.S. Bucureşti (fostă A.P.A.P.S. şi fostă F.P.S.) întrucât imobilul în litigiu a fost preluat de către stat în baza Decretului de expropriere nr. 341/1966 care nu a fost publicat niciodată în Monitorul Oficial al României, potrivit Adresei din data de 6 iunie 2005, emisă de către RA Monitorul Oficial, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 2 lit. f) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora, prin imobilele preluate în mod abuziv se înţelege: imobilele preluate de stat în baza unor legi sau a altor acte normative nepublicate, la data preluării, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau în Buletinul Oficial".
Recurenta-pârâtă SC M. SA Piatra-Neamţ are calitate procesuală pasivă şi în raport de dispoziţiile art. 29 alin. (1) (în vechea numerotare a legii, dispoziţiile art. 27 alin. (1)) câtă vreme imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv, fără titlu de către stat.
Aceste dispoziţii legale referitoare la imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi privatizate, altele decât cele prevăzute în art. 21 alin. (1) şi (2) din lege, cum este cazul în speţă, prevăd faptul că "persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 830/2008 modificările aduse alineatului (1) al art. 29 din Legea nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, au fost declarate neconstituţionale, prin abrogarea sintagmei "imobilele preluate cu titlu valabil" din cuprinsul respectivului alineat, încălcându-se dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie.
Prin urmare, în urma a acestei decizii, numai pentru imobilele preluate cu titlu valabil şi aflate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, măsurile reparatorii în echivalent fiind propuse de către entitatea care a efectuat privatizarea.
per a contrario, în cazul imobilelor preluate fără titlu valabil, cum este cazul în speţă, se restituie, în natură şi libere de sarcini, către persoanele îndreptăţite, în cauză, contestatorii J. probându-şi dreptul de proprietate asupra terenului solicitat, la data intrării în vigoare a legii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, aşa fiind, nu sunt fondate susţinerile recurentei-pârâte potrivit cărora este vorba de o aplicare retroactivă a Legii nr. 10/2001 având în vedere că este posesoarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 26 ianuarie 1999, deoarece prevederile Legii nr. 10/2001 reglementează situaţia imobilelor aflate în evidenţa unor societăţi comerciale privatizate integral la data apariţiei legii, în sprijinul aceleiaşi idei fiind şi deciziile Curţii Constituţionale invocate ce vizează situaţia bunurilor preluate, aflate deja în proprietatea societăţilor comerciale privatizate, în condiţiile legii.
Înalta Curte a mai statuat că Statul Român nu are calitate procesuală pasivă în cauză, chiar dacă obiectul acţiunii dedus judecăţii l-a constituit stabilirea faptului că preluarea imobilului s-a realizat în mod abuziv, fără titlu.
Aceasta întrucât, în sistemul Legii nr. 10/2001, raportul juridic creat prin aplicarea acestui act normativ se stabileşte între persoana îndreptăţită şi unitatea deţinătoare a bunului sau entitatea implicată în privatizarea unităţii deţinătoare care a fost notificată.
Statul Român poate fi subiect al raportului juridic născut din aplicarea Legii nr. 10/2001, republicată, doar în situaţia de excepţie reglementată prin art. 28, în cazul în care unitatea deţinătoare nu poate fi identificată. În condiţiile în care se cunoaşte cu certitudine, cum este cazul în speţa de faţă, deţinătorul imobilului solicitat, art. 28 din Legea nr. 10/2001, singurul care ar justifica răspunderea directă a statului în cadrul procedurilor speciale de restituire, nu este aplicabil.
Referitor la motivul de recurs invocat de pârâtă potrivit căruia cererea de chemare în garanţie formulată împotriva chematului în garanţie A.V.A.S. Bucureşti a fost respinsă în mod greşit de instanţe, Înalta Curte a statuat, de asemenea, că este nefondat.
Astfel, pârâta SC M. SA Piatra-Neamţ a formulat în cauză la data de 18 octombrie 2001 cerere de chemare în garanţie a F.P.S. (actual) A.V.A.S. Bucureşti, solicitând în baza art. 1 din Contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. X/2005, să fie despăgubiţi, în cazul în care vor fi obligaţi către reclamanţi la despăgubiri în formele prevăzute de Legea nr. 10/2001, în situaţia admiterii acţiunii acestora.
În urma parcurgerii mai multor cicluri procesuale, instanţele au dispus în mod irevocabil restituirea în natură, către reclamanţi, a terenului în suprafaţă de 3.151 mp, deţinut de către societatea comercială pârâtă, astfel încât cererea de chemare în garanţie nu putea fi admisă atâta vreme cât raportul juridic dedus judecăţii, cel principal, născut între contestatori, în calitate de persoane îndreptăţite, şi pârâtă, în calitate de unitate deţinătoare, avea drept obiect restituirea în natură, iar raportul juridic dintre pârât şi chematul în garanţie avea un alt obiect, respectiv despăgubiri.
În această privinţă obligaţia de garanţie asumată de către Statul Român, prin A.V.A.S. Bucureşti, întemeiată pe prevederile contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni şi pe dispoziţiile art. 1336 şi urm. C. civ., nu putea fi valorificată de către societatea comercială pârâtă în cadrul procedurii speciale a Legii nr. 10/2001, ci numai în cadrul procedurii de drept comun.
Aceasta întrucât dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, după emiterea deciziei de restituire, organele de conducere ale societăţilor comerciale prevăzute la alin. (1) şi (2) vor proceda la reducerea capitalului social cu valoarea lucrului imobil restituit şi la recalcularea patrimoniului, se referă doar la entităţile juridice nominalizate expres în articolul respectiv, neaplicându-se la societăţile comerciale privatizate integral.
Prin Decizia nr. 120 din 16 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, a respins apelul declarat de reclamanţi împotriva Sentinţei civile nr. 271/C din 29 februarie 2002 a Tribunalului Neamţ, pronunţată în contradictoriu cu pârâtele SC M. SA Piatra-Neamţ şi Primăria Comunei Alexandru cel Bun, care vizează terenul în suprafaţă de 1.449 mp identificat prin raportul de expertiză efectuat de expert P.C., ca nefondat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, care a fost respins, ca nefondat, prin Decizia din 23 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La data de 2 iulie 2012 (data poştei), SC M. SA Piatra-Neamţ a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 9093 din 6 noiembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, şi a solicitat anularea deciziei, rejudecarea cauzei şi, pe fond, respingerea contestaţiei formulate de reclamanţi.
În motivarea contestaţiei, SC M. SA Piatra-Neamţ a susţinut că soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de SC M. SA împotriva Deciziei nr. 148 din 5 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, este rezultatul unei greşeli materiale, în sensul că s-a apreciat că Decretul de expropriere nr. 34 din 1966, prin care Statul Român a preluat de la reclamanţi terenul respectiv nu este titlu valabil întrucât nu a fost publicat în Buletinul Oficial.
În acest context, contestatoarea a arătat că eroarea materială constă în greşita interpretare a legii, în aprecierea obligativităţii publicării acelui decret, în sensul în care nici Curtea de Apel Bacău şi nici Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au luat în considerare faptul că potrivit Constituţiei Republicii Socialiste România din anul 1965, subzista obligativitatea publicării în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România doar a "hotărârilor cu caracter normativ".
Or, din conţinutul său rezultă fără echivoc faptul că Decretul nr. 34 din 1966 a avut un caracter punctual, individual, producându-şi consecinţele juridice scontate, nefiind obligatorie publicarea acestuia atâta timp cât conţinutul său nu este al unui act normativ.
Astfel, prin Adresa nr. R102 din 25 ianuarie 2012, Consiliul legislativ a atestat faptul că Decretul Consiliului de Stat nr. 34 din 1 februarie 1966 "nu are caracter normativ, fiind un act individual".
Contestatoarea SC M. SA Piatra-Neamţ a susţinut că atât Curtea de Apel Bacău, cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie aveau posibilitatea analizării acestui decret, şi în condiţiile în care, din cuprinsul său rezultă fără dubiu şi caracterul individual, soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este rezultatul unei erori materiale, în cauză fiind aplicabil art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
La data de 8 noiembrie 2012 (data poştei), contestatoarea SC M. SA Piatra-Neamţ a formulat "Completare" la motivele contestaţiei în anulare şi a susţinut că "executorul judecătoresc a dus la bun sfârşit executarea silită fără a ţine cont în mod limitativ doar de dispozitivul sentinţei executate" şi a ataşat un set de înscrisuri.
Înalta Curte, la termenul din 16 noiembrie 2012, a invocat, din oficiu, excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare în raport de art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., pe care o va admite, pentru considerentele care succed.
Potrivit art. 318 C. proc. civ., "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.".
Art. 319 din acelaşi cod prevede: "Contestaţia se introduce la instanţa a cărei hotărâre se atacă.
Contestaţia se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. (1) lit. b) sau c).
Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.".
În speţă, prin Decizia nr. 9093 din 6 noiembrie 2009, irevocabilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamanţi împotriva Deciziei nr. 148 din 5 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.
A casat în parte decizia sus-menţionată, în sensul că a trimis cauza spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, în ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 1.444 mp.
A menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
A respins recursul declarat de pârâta SC M. SA, ca nefondat.
Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru considerentele deja expuse, a respins recursul pârâtei SC M. SA Piatra-Neamţ, confirmând soluţia pronunţată de instanţa de apel. Înalta Curte a statuat că instanţa de apel a stabilit corect situaţia de fapt referitor la terenul în suprafaţă de 3.151 mp şi a făcut o legală aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001 atunci când a obligat-o pe pârâtă, care are terenul în posesie şi proprietate, să-l restituie reclamanţilor, în natură.
Cu privire la terenul în suprafaţă de 1.444 mp, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că se impune rejudecarea cauzei de către instanţa de apel deoarece aceasta nu s-a conformat dispoziţiilor date de instanţa de recurs printr-o decizie de casare anterioară şi nu a administrat probatoriul în urma căreia să se poată stabili, fără echivoc, cine deţine această suprafaţă şi care este entitatea învestită cu soluţionarea notificării în această privinţă, şi în raport de acest aspect care sunt măsurile reparatorii la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii, restituirea în natură sau prin echivalent.
Aşa fiind, hotărârea susceptibilă de executare cu privire la terenul în suprafaţă de 3.151 mp aflat în posesia şi proprietatea pârâtei SC M. SA Piatra-Neamţ este Decizia nr. 148 din 5 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, iar nu Decizia nr. 9093 din 6 noiembrie 2009, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins recursul declarat de pârâta SC M. SA împotriva Deciziei nr. 148 din 5 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, ca nefondat, decizia instanţei de apel devenind astfel irevocabilă.
Având în vedere dispozitivul deciziei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se constată că hotărârea împotriva căreia s-a formulat contestaţie în anulare face parte deci din categoria hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, deoarece, contrar celor susţinute de contestatoare, prin aceasta nu s-a rezolvat fondul pricinii, prin rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs.
Pentru astfel de hotărâri, aşa cum s-a menţionat, art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. prevede că împotriva lor se poate introduce contestaţie în anulare în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
Textul de lege instituie două termene, diferite, în interiorul cărora se poate promova această cale extraordinară de atac.
Este vorba despre un prim termen de 15 zile care curge de la un moment subiectiv, respectiv de la data la care contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre şi despre un al doilea termen de 1 an de zile care curge de la un moment obiectiv, şi anume acela al datei de la care hotărârea a rămas irevocabilă. Acest termen curge şi se împlineşte chiar şi în situaţia în care contestatorul nu a luat cunoştinţă de hotărâre.
Nerespectarea acestor termene duce la decăderea din dreptul de a formula contestaţia în anulare, ambele termene trebuind a fi respectate.
În speţă, contestatoarea SC M. SA Piatra-Neamţ nu a respectat nici termenul subiectiv de 15 zile şi nici pe cel obiectiv, de un an, aceasta formulând contestaţia în anulare abia la data de 2 iulie 2012, mult după împlinirea termenelor prevăzute de art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., aşa încât Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca tardivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC M. SA Piatra-Neamţ împotriva Deciziei nr. 9093 din 6 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, ca tardivă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 7098/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 6556/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
