ICCJ. Decizia nr. 7099/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7099/2012
Dosar nr. 2215/1/2012
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 21 martie 2012, B.L. şi G.I. au formulat contestaţie în anulare şi revizuire împotriva deciziei nr. 1108 din 21 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, căi extraordinare de atac ce au fost motivate în drept, la 08 august 2012.
Referitor la contestaţia în anulare au fost indicate prevederile art. 318 (1) din C. proc. civ., cu privire la ambele teze, susţinându-se de către contestatori că, pe de o parte, decizia atacată este rezultatul unei greşeli materiale - „deoarece, instanţa de recurs nu a avut în vedere cererea şi motivele de recurs, în prima parte a considerentelor realizându-se o inventariere a ceea ce s-a întâmplat, a istoricului cererilor, precizărilor de cereri, motivelor şi probelor invocate de părţi”, iar pe de altă parte, aceeaşi instanţă nu a examinat toate motivele de recurs.
Cât priveşte teza finală a art. 318 alin. (1) din cod, anume omisiunea cercetării vreunuia dintre motivele de modificare sau de casare, s-a arătat de către contestatori că, „instanţa avea obligaţia să reţină motivele de drept şi de fapt invocate, să le inventarieze şi să le soluţioneze” precum şi „să examineze legea, principiile de drept, Constituţia şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului”.
Totodată, reclamanţii B.L. şi G.I. au solicitat şi revizuirea aceleiaşi decizii, în temeiul art. 322 pct. 2 din C. proc. civ., întrucât instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra a ceea ce s-a cerut „în partea finală a dispozitivului deciziei, Înalta Curte dispunând în fond, respingerea acţiunii”, nereţinând „precizarea la acţiune” şi nu s-a pronunţat asupra acesteia.
Contestaţia în anulare şi revizuirea sunt inadmisibile şi urmează a fi respinse pentru considerentele ce succed:
Prin decizia nr. 1108 din 21 februarie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a constatat nul recursul declarat de reclamanţii B.L. şi G.I. împotriva deciziei nr. 59 din 31 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
A admis recursurile declarate de pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. a judeţului Dolj, Judeţul Dolj prin preşedintele Consiliului judeţean Dolj şi Consiliul judeţean Dolj împotriva aceleiaşi decizii.
A casat decizia recurată, precum şi sentinţa nr. 148 din 31 martie 2010 a Tribunalului Dolj, secţia civilă, şi pe fond, a respins acţiunea formulată de reclamanţi.
Contestaţia în anulare specială întemeiată pe dispoziţiile art. 318 (1) din C. proc. civ. este reglementată ca o cale extraordinară de atac de retractare şi prevede, potrivit textului evocat două ipoteze pentru exercitarea acesteia: 1) când dezlegarea dată prin hotărârea instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale şi 2) când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În raport de cele arătate, contestaţia în anulare este admisibilă numai dacă dezvoltarea motivelor de recurs formulate de părţile reclamante făcea posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din C. proc. civ.
Cum, în cazul concret dedus judecăţii recursul declarat de reclamanţii B.L. şi G.I. a fost constatat nul, reţinându-se că recurenţii-reclamanţi nu s-au conformat exigenţelor prevăzute de art. 3021 lit. c) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a existenţei unei greşeli materiale, de vreme ce s-a reţinut că recurenţii aveau obligaţia să îşi sprijine recursul pe unul dintre motivele stric şi limitativ prevăzute de art. 304 din cod.
Or, situaţia constatării unui recurs ca fiind nul, nu este susceptibilă de existenţa unei erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, deoarece lipsa unei motivări concrete, la obiect, a împiedicat instanţa de recurs a păşi la examinarea unor motive de nelegalitate, în cadrul procesual delimitat de art. 304 pct. 1-9 din C. proc. civ..
De altfel, sub aspectul evidenţierii unei „greşeli materiale” s-a susţinut şi ,,invocarea trunchiată a unor temeiuri legale, contestatorii arătând că, în cererea de recurs, în alin. (3) sunt invocate şi art. 480 şi urm., art. 969, 971 şi urm., art. 1294 şi 1925 C. civ., art. 44 din Constituţie, pentru ca în final, contestatorii să invoce şi art. 21 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, precum şi „aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte mijloacele legale de probă”.
Nici „greşeala materială”, evidenţiată de contestatori ca fiind rezultatul unei aprecieri greşite a probelor, împrejurare care a determinat o aplicare greşită a legii şi nici schimbarea temeiului juridic al acţiunii, nu pot determina o reformare a deciziei atacate, dat fiind faptul că, în speţă, contestatorii nu invocă o „greşeală materială”, în sensul corect al interpretării acestei sintagme, deoarece această chestiune tinde la valorificarea, prin promovarea acestei căi extraordinare de atac, a unei posibile greşeli de judecată, ceea ce excede fundamental, motivelor pentru care contestaţia în anulare poate fi primită.
Şi în ceea ce priveşte cea de-a doua teză invocată de contestatori, respectiv omisiunea instanţei de recurs de a cerceta toate motivele de recurs, este de observat că, nici din această perspectivă nu este întrunită condiţia de admisibilitate.
Aceasta deoarece, în lipsa indicării în concret şi dezvoltării criticilor din recurs, a subsumării acestora motivelor de nelegalitate, reglementate de art. 304 din cod, nu se poate susţine cu temei, că există o omisiune a instanţei de recurs de a examina vreunul dintre motivele de casare sau de modificare, din moment ce acestea nu au fost redate de către reclamanţi, sub forma şi cu exigenţele impuse de art. 302 (1) lit. c) din cod, astfel că nu au putut fi cercetate pe fond de instanţa de recurs, sub cenzura nelegalităţii hotărârii.
Nici cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 din C. proc. civ., nu este admisibilă în speţă.
Potrivit art. 322 din C. proc. civ. „revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere” pentru cazurile limitativ şi expres prevăzute de cele 10 pct. ale textului procedural evocat.
Aşa fiind, în accepţiunea textului mai sus redat, hotărârea instanţei de recurs este susceptibilă de revizuire dacă instanţa a admis recursul, a casat sau modificat decizia instanţei de apel şi a admis apelul, pronunţându-se asupra raporturile deduse judecăţii, ceea ce înseamnă că a evocat fondul.
În speţă, prin decizia nr. 1108 din 21 februarie 2012, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, deşi recursul revizuenţilor a fost constatat nul, ca urmare a admiterii recursurilor declarate de pârâţi împotriva aceleiaşi decizii a fost casată decizia recurată, precum şi sentinţa nr. 148 din 31 martie 2010 a Tribunalului Dolj, secţia civilă, şi, pe fond, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţi.
Cu privire la această soluţie, revizuenţii susţin aplicarea art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. în sensul că Înalta Curte nu ar fi avut în vedere acţiunea modificată prin care solicitau în subsidiar restituirea în natură a terenului de 505 mp, deţinut de către SC P.T. SA Craiova.
Or, situaţia restituirii în natură a terenului de 505 mp nu făcea obiectul recursurilor declarate de către pârâţi (fiind reţinut încă de la prima instanţă că acest teren nu poate fi restituit în natură, motiv pentru care prima instanţă a considerat că reclamanţilor li se cuvin despăgubiri băneşti, soluţie confirmată de către instanţa de apel), ci al recursului declarat de către reclamanţi, care, aşa cum s-a reţinut anterior, a fost declarat nul.
În aceste condiţii, nu se poate reţine că instanţa de recurs nu s-ar fi pronunţat asupra a ceea ce s-a cerut, aceasta fiind ţinută nu doar de limitele acţiunii determinate de obiectul acesteia ci şi de limitele recursurilor legal formulate, conform art. 316 raportat la art. 295 alin. (1) C. proc. civ.
Ca atare, contestaţia în anulare şi revizuirea sunt inadmisibile şi vor fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare şi revizuirea formulate de B.L. şi G.I. împotriva deciziei nr. 1108 din 21 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, ca inadmisibile.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7104/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7076/2012. Civil → |
|---|
