ICCJ. Decizia nr. 7104/2012. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7104/2012
Dosar nr. 7753/325/2008*
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2012
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Instanţa de fond
Tribunalul Timiş prin sentinţa civilă n r. S545/PI din 17 decembrie 2010 a admis în parte acţiunea formulată la 14 mai 2008 de reclamantul B.V. împotriva pârâţilor K.R., B.O.I., B.D., C.D., C.G., Banca C.R. - Sucursala Timiş, K.A.Ş. şi K.I.A. precum şi cererea de intervenţie formulată de B.N.
A fost constatată nulitatea absolută a următoarelor contracte:
- promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, intervenită la 15 decembrie 2004, între pârâtul de rând 1 - K.R., în calitate de promitent-vânzător şi pârâtul de rând 7 - K.A.Ş., în calitate de promitent-cumpărător şi autentificată pe aceeaşi dată, sub nr. 4911, prin care, cel dintâi şi-a asumat obligaţia de a vinde celui din urmă, terenul de 1ha, asupra căruia poartă titlul de proprietate având nr. V1. emis la 5 decembrie 1994 în favoarea promitentului-vânzător, în finalul procedurii nejurisdicţionale de constituire a dreptului de proprietate privată configurată legislativ de Legea nr. 18/1991, în versiunea iniţială, înscris în CF nedefinitivă nr. C1. G., la 28 august 2004;
- contractul de vânzare-cumpărare intervenit la 17 ianuarie 2005 între acelaşi pârât de rând 1 K.R. prin mandatarul său - acelaşi pârât de rând 7, K.A.Ş. - în calitate de vânzător şi pârâtul de rând 2 B.O.I., în calitate de cumpărător, şi autentificat pe aceeaşi dată, sub nr. V2., prin care, cel dintâi a înstrăinat celui din urmă, aceeaşi proprietate imobiliară, asupra căreia poartă deja titlu de proprietate cu nr. V1. emis la 5 decembrie 1994 în favoarea vânzătorului (înscris în CF nedefinitivă nr. C1. G., la 28 august 2004);
- contractul de vânzare-cumpărare intervenit la 22 februarie 2005 între pârâţii de rând 2 şi 3 B.O.I. şi B.D., în calitate de vânzători şi pârâtul de rând 4 C.D., în calitate de cumpărător, şi autentificat pe aceeaşi dată, sub nr. V3., prin care, cei dintâi au înstrăinat celui din urmă, aceeaşi proprietate imobiliară, identificată topografic cu nr. T1. în CF nedefinitivă nr. C1. G.;
- contractul de vânzare-cumpărare intervenit la 9 mai 2005 între pârâtul de rând 4, C.D., în calitate de vânzător şi pârâtul de rând 5 C.G., în calitate de cumpărător, şi autentificat pe aceeaşi dată, de Biroul Notarial S.N. din Timişoara, prin care cel dintâi a înstrăinat celui din urmă, aceeaşi proprietate imobiliară, cu aceeaşi identificare topografică cu nr. T1. în CF nedefinitivă nr. C1. G.
S-a dispus rectificarea CF nedefinitivă nr. C1. G., pentru imobilul-teren, supus promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare şi, respectiv, înstrăinărilor succesive invalidate jurisdicţional, prin radierea drepturilor de proprietate înscrise în favoarea pârâţilor-cumpărători şi ipoteca convenţională înscrisă în favoarea pârâtei de rând 6 Banca C.R. SA - Sucursala judeţului Timiş.
Constatând că pentru acelaşi imobil-teren, - acela asupra căruia poartă titlu de proprietate cu nr. V1. emis la 5 decembrie 1994 în favoarea pârâtului K.R. - s-au deschis două CF, respectiv CF nedefinitivă nr. C1. G. (la 28 septembrie 2004, de către beneficiarul operaţiunii de constituire, în temeiul titlului de proprietate original) şi CF nr. C2. G. (la 31 august 2006, în temeiul titlului de proprietate nr. V4., ce poartă menţiunea Duplicat, eliberat la 5 iulie 2006, în condiţiile de exigenţă ale alin. (6) apartenent art. 36 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005) s-a stabilit a fi corectă şi reală doar operaţiunea tehnică de înscriere ordonată şi efectuată în CF nr. C2. G., în temeiul Duplicatului, iar nu şi aceea obiectivată prin CF nedefinitivă nr. C1. G.
S-a dispus închiderea cărţii funciare cu nr. C1. G.
A fost respins petitul referitor la radierea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare invalidată jurisdicţional.
În motivarea acestei soluţii Tribunalul a reţinut în esenţă următoarele:
Reclamantul B.V. a formulat la 14 mai 2008 o acţiune pe rolul Tribunalului Timiş prin care a solicitat - în contradictoriu cu pârâţii K.R., B.O.I., B.D., C.D., C.G., Banca C.R. - Sucursala Timiş, K.A.Ş. şi K.I.A. - pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de constatare a nulităţii absolute a contractelor de vânzare - cumpărare pentru terenul înscris în CF nedefinitivă nr. C1. G., nr. T1. S-a mai solicitat suprimarea tuturor înscrierilor efectuate în CF nedefinitivă C2. G. în sensul radierii dreptului de proprietate pe seama pârâţilor persoane fizice acolo înscrise asupra terenului de 1 ha cu titlul de proprietate nr. V1. emis la 5 decembrie 1994 dobândit de pârâtul K.R. în temeiul Legii nr. 18/1991.
S-au constatat incidente în cauză dispoziţiile art. 28 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 şi art. 49 din Ordinul nr. 633/2006 al directorului general al Agenţiei Naţionale de cadastru şi Publicitate imobiliară pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a biroului de cadastru şi publicitate imobiliară sub aspectul întrunirii în cauză a cerinţelor impuse de aceste norme legale.
S-a reţinut că potrivit actelor normative indicate există trei cerinţe necesare: reclamantul să fi dobândit imobilul cu titlu particular, actul de dobândire al imobilului să fie anterior celui în baza căruia terţul dobânditor şi-a înscris dreptul în cartea funciară şi terţul să fie dobânditor cu titlu gratuit sau de rea - credinţă.
S-a constatat că în cauză sunt întrunite aceste cerinţe.
Reclamantul a dobândit imobilul - de la pârâtul K.R. în temeiul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile (nr. 11777 din 20 decembrie 2004 a Judecătoriei Timişoara, care are valoarea unui act autentic de vânzare - cumpărare) - anterior perfectării primului contract de vânzare - cumpărare în formă autentică.
S-a reţinut ca dobândirea unui drept în temeiul unei hotărâri judecătoreşti este, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, opozabil terţilor fără înscriere în CF.
S-a mai reţinut că după obţinerea unui duplicat al titlului de proprietate eliberat pe numele K.R. (nr. V1. din 5 decembrie 1994) reclamantul şi-a înscris dreptul de proprietate în CF G., înscriere corectă potrivit expertizei tehnice administrată în cauză.
S-a mai reţinut că terţii dobânditori ai bunului au fost de rea-credinţă, deci aceştia nu pot invoca inopozabilitatea actului dobânditorului anterior.
Prezumţia de bună-credinţă, instituită de C. civ. prin art. 1898 alin. (2) a fost răsturnată.
S-a reţinut că pârâtul K.R. a promis vânzarea imobilului către pârâţii K.A.Ş. şi K.I.A. în timpul litigiului purtat anterior cu reclamantul, iar apoi l-a vândut pârâţilor B.O.I. şi B.D. în temeiul unui titlu de proprietate pretins a fi fost pierdut, ceea ce echivalează cu o fraudă la lege sancţionată cu nulitatea.
Instanţa a făcut aplicarea principiilor „fraus omnia corrumpit" şi „resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis" şi a constatat nulitatea absolută a actelor juridice criticate ca prejudiciind interesele reclamantului B.V. şi intervenientei B.N.
Instanţa a mai dispus şi radierea ipotecii înscrise în favoarea Banca C.R., având în vedere caracterul accesoriu al acestei garanţii.
CF nr. C1. G. nedefinitivă a fost închisă, reţinându-se din raportul de expertiză efectuat în cauză că doar înscrierea imobilului în CF C2. G. este corectă.
Cererea de radiere a promisiunii de vânzare - cumpărare a fost respinsă, constatându-se că această promisiune a fost deja radiată.
2. Instanţa de apel
Curtea de Apel Timişoara prin decizia civilă nr. 1103 din 14 decembrie 2011 a respins ca nefondate apelurile pârâţilor C.G., C.O.M., K.A.Ş. şi K.I.A.
În motivarea acestei decizii s-au reţinut în esenţă următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 11777 din 20 decembrie 2004 pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. 8009 din 09 august 2004 (irevocabilă prin decizia civilă nr. 1287/R din 02 decembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 4621/C/2005) a fost validat antecontractul de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul teren ce face obiectul prezentului litigiu, hotărârea urmând să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare între reclamanţii B.V. (reclamant şi în prezenta cauză) şi A.F.T. în calitate de promitenţi-cumpărători şi pârâtul K.R. (pârât şi în prezenta cauză) în calitate de promitent vânzător.
Prin aceeaşi hotărâre, pârâtul K.R. a fost obligat să predea reclamanţilor titlul de proprietate nr. V1. eliberat de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Timiş la 05 decembrie 1994.
Cum pârâtul K.R. nu şi-a îndeplinit obligaţia de predare a titlului original, reclamanţii au obţinut de la emitent un duplicat -eliberat tot pe numele pârâtului - pe care l-au înscris în CF nr. C2. G.
Ulterior, reclamantul şi intervenienta din prezenta cauză, au dobândit în proprietate întreaga cotă de drept asupra terenului (Dosar nr. 7753/325/2008 al Judecătoriei Timişoara).
Pe de altă parte, pârâtul K.R., folosind originalul titlului de proprietate (nr. V1. din 05 decembrie 2004) - pe care, contrar celor dispuse de instanţă prin hotărârea judecătorească susmenţionată, nu l-a înmânat reclamanţilor din Dosarul nr. 8009/2004 - şi-a înscris propriul drept de proprietate în CF nr. C1. G. la 28 septembrie 2004 (Dosar nr. 7753/325/2008 al Judecătoriei Timişoara) după ce anterior încheiase o promisiune de vânzare-cumpărare cu pârâtul K.A.Ş.
Ulterior, terenul a fost vândut pârâţilor B.O.I. şi B.D. care, la rândul lor îl vând pârâtului C.D. care, la rândul său, îl vinde pârâtului C.G.
S-a reţinut că aceste acte vizând terenul (promisiune şi vânzări-cumpărări succesive) s-au încheiat în perioada în care pe rolul instanţelor se afla litigiul vizând validarea antecontractului de vânzare-cumpărare mai sus menţionat.
Prin prisma acestor elemente ale stării de fapt, instanţa a reţinut că sunt neîntemeiate susţinerile pârâţilor apelanţi K.A.Ş. şi K.I.A. potrivit cu care pe numele pârâtului K.R. s-ar fi eliberat două titluri de proprietate (cu nr. V1. din 05 decembrie 1994 şi, respectiv nr. V4. din 05 iulie 2006), aceste susţineri fiind contrazise atât de identificarea parcelei în litigiu, identificare identică în cuprinsul celor două titluri de proprietate (Dosarul nr. 7753/325/2008) cât şi de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză de inginer R.M. (dosarul tribunalului ).
Pe calea apelurilor, pârâţii nu au criticat intenţia reclamantului de a se acorda rang preferenţial dreptului său de proprietate solicitând revocarea titlurilor terţilor dobânditori de rea-credinţă (astfel cum în mod corect a reţinut prima instanţă) ci au invocat, în principal, buna lor credinţă la încheierea actelor a căror nulitate s-a solicitat a se constata.
De la regula cerinţei înscrierii dreptului real în cartea funciară pentru opozabilitatea sa faţă de terţi, dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 instituie excepţia potrivit cu care dreptul real este opozabil faţă de terţi şi faţă înscriere dacă este dobândit prin hotărâre judecătorească, situaţia dreptului de proprietate invocat de reclamant fiind guvernat de această dispoziţie legală.
În consecinţă, susţinerile apelanţilor referitoare la incidenţa dispoziţiilor art. 22, 25 din Legea nr. 7/1996 au fost apreciate ca neîntemeiate, câtă vreme reclamantul tinde să îşi înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate dobândit în baza unei hotărâri judecătoreşti, cererea sa fiind formulată în contradictoriu cu pârâţii dobânditori ai aceluiaşi imobil, pârâţi de rea credinţă. În mod egal au fost apreciate neîntemeiate şi susţinerile pârâţilor apelanţi C.G. şi C.O.M. referitoare la inopozabilitatea menţionatei hotărâri judecătoreşti cu motivarea că nu au fost părţi în proces.
S-a mai observat că prezumţia bunei credinţe, în sensul art. 1899 alin. (2) C. civ., cum în mod corect a reţinut prima instanţă, nu poate fi invocată de pârâţi în favoarea lor. Curtea de Apel a apreciat că reaua credinţă a pârâtului K.R. este evidentă, câtă vreme cu privire la aceeaşi suprafaţă de teren acesta a încheiat antecontracte de vânzare-cumpărare nu doar cu reclamantul şi cu pârâtul K.A.Ş. ci şi cu Petrariu Petrache, intervenient în dosarul nr. 8009/2004. De altfel, acest pârât nici nu a declarat apel în cauză.
S-a mai constatat că prima instanţă a reţinut corect din conţinutul Dosarului nr. 8009/2004 că la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare cu pârâtul K.R. (16 septembrie 1994) reclamantul a intrat în posesia terenului. La trei luni după încheierea convenţiei cu reclamantul, pârâtul a încheiat promisiunea de vânzare-cumpărare cu pârâţii K.A.Ş. şi K.I.A. (Dosar nr. 7753/325/2008 al Judecătoriei Timişoara) pentru ca, după o lună, pârâtul K.A.Ş., de această dată acţionând ca mandatar al lui K.R., să-l vândă pârâţilor B.O.I. şi B.D.
S-a mai observat că, dacă în temeiul promisiunii pârâţii K.A.Ş. şi K.I.A. au achitat integral un preţ de 709.290.000 ROL, terenul a fost vândut după o lună pârâţilor B.O.I. şi B.D. cu preţul de 10.000.000 ROL, deci cu o sumă de 7 ori mai mică.
La rândul lor, pârâţii B.O.I. şi B.D. au vândut imobilul la 22 februarie 200, peste circa o lună, pârâtului C.D., preţul fiind tot de 10 milioane ROL.
În final, la 09 mai 2005, aceştia au vândut terenul pârâţilor C.G. şi C.O.M., preţul fiind de 400.000 euro, terenul fiind ipotecat la 19 iulie 2005 în favoarea Băncii C.R. SA - Sucursala Timiş.
Având în vedere data la care ultimii cumpărători au dobândit imobilul în proprietate, s-a apreciat că sunt neîntemeiate susţinerile acestora că perioada de iarnă în care s-a efectuat vânzarea i-a împiedicat să afle dacă terenul este folosit.
Intervalul scurt de timp în care au fost încheiate actele contestate şi cuantumul preţurilor cu care bunul a fost înstrăinat, precum şi operaţiunea de ipotecare a imobilului, au condus instanţa de apel la concluzia că în mod corect prima instanţă a reţinut că pârâţii au concurat la fraudarea intereselor reclamantului (şi intervenientei), fraudare ce presupune rea-credinţă şi atrage nulitatea absolută a actelor astfel încheiate.
Nu a putut fi calificată ca fiind de bună-credinţă atitudinea pârâţilor persoane fizice care aveau posibilitatea să verifice dacă terenul ce urmează a fi dobândit este folosit, dacă vânzătorul sau o altă persoană este cel (cea) care o face, cu atât mai mult cu cât vânzările s-au petrecut într-un interval scurt de timp, împrejurare rezultată din extrasul de carte funciară, aprerciindu-se, în consecinţă, ca nerelevantă lipsa notării în cartea funciară a cererii de chemare în judecată din Dosarul nr. 8009/2004.
Nu a putut fi imputată reclamantului lipsa de diligentă constând în omisiunea notării procesului în cartea funciară, câtă vreme litigiul purtat cu pârâtul K.R. avea ca obiect şi obligarea acestuia la predarea titlului (original) de proprietate pentru ca deschiderea cărţii funciare să poată fi posibilă, faptul că pârâtul deschisese deja o atare carte în frauda intereselor reclamantului, nefiindu-i imputabil acestuia din urmă.
Invocarea dispoziţiilor art. 973 C. civ. nu a putut fi reţinută ca temei de schimbare a sentinţei, câtă vreme reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută a unor contracte în care el nu a fost parte şi care s-au încheiat în fraudarea intereselor sale.
În sensul art. 948 C. civ., o condiţie esenţială pentru validitatea unei convenţii este cauza licită, respectiv când nu este prohibită de legi, contrară bunelor moravuri ori ordinii publice (art. 966, 968 C. civ.).
Or, s-a constatat că în condiţiile în care actele juridice susmenţionate au fost încheiate în fraudarea intereselor reclamantului (şi a intervenientei), cauza convenţiilor fiind astfel, ilicită, susţinerile pârâţilor-apelanţi, referitoare la respectarea dispoziţiilor art. 948 C. civ. şi la lipsa vreunei cauze de nulitate absolută, au fost apreciate ca nefondate.
La termenul de judecată din 07 decembrie 2011 reprezentantul pârâţilor apelanţi C.G. şi C.O.M. a invocat nepronunţarea primei instanţe asupra cererii de chemare în garanţie formulată în cauză şi a solicitat anularea hotărârii, cu trimitere spre rejudecare la prima instanţă.
Referitor la aceste critici instanţa a reţinut în primul rând că, faţă de dispoziţiile art. 298 C. proc. civ. raportat la art. 82 alin. (1) C. proc. civ., sesizarea cu acest motiv nu este procedurală, cererea nefiind formulată în scris, în cuprinsul motivelor de apel depuse în condiţiile art. 287 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. în al doilea rând, s-a constatat că cererea de chemare în garanţie a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiş, BNP S.S. şi BNP N.T. a fost formulată pentru termenul din 27 noiembrie 2009.
După soluţionarea incidentelor procedurale apărute pe parcursul soluţionării pricinii (cerere de recuzare, recurs formulat împotriva unei încheieri de şedinţă, contestaţie în anulare formulată împotriva deciziei date asupra recursului), s-a constatat că la termenul din 08.10.2010 instanţa a pus în vedere reprezentantului pârâtului C.G. să precizeze dacă stăruie în cererea de garanţie formulată şi, în caz afirmativ, să se conformeze dispoziţiilor art. 61 C. proc. civ.
Or, la termenul de judecată acordat în acest sens (19 noiembrie 2010), reprezentantul pârâtului, prezent la dezbateri, nu a reiterat cererea de chemare în garanţie şi nici nu a formulat-o cu respectarea condiţiilor de formă cerute de dispoziţiile art. 61 raportat la art. 112 C. proc. civ.
3. Recursurile
Împotriva deciziei nr, 1103/2011 a Curţii de Apel Timişoara au declarat recurs pârâţii C.G. şi C.O.M. pe de o parte şi, respectiv, K.A.Ş. şi K.I.A. pe de altă parte.
În recursul lor pârâţii Cornu au solicitat casarea deciziei, trimiterea cauzei spre rejudecare fără să încadreze în drept (conform motivelor prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.) criticile formulate.
În fapt s-a criticat decizia în esenţă pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 948 C. civ. şi neconstatarea că în cauză nu s-au dovedit motive de nulitate absolută a contractelor încheiate cu ei la încheierea contractelor fiind respectate dispoziţiile art. 948, 966 şi 968 C. civ., ei fiind de bună - credinţă faţă de faptul că la acel moment nu exista notat nici un proces asupra imobilului.
Au mai invocat art. 973 C. civ. cu privire la relativitatea actelor juridice care produc efecte numai între părţile contractante şi s-a mai criticat decizia pentru că nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Recursul pârâţilor K.A.Ş. şi K.I.A. a fost motivat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 6, 8 şi 9 C. proc. civ. iar în fapt s-a criticat decizia pentru următoarele aspecte:
Instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra motivului de apel privitor la faptul că nu preţul a fost invocat drept motiv de nulitate a actului. S-a susţinut că împrejurarea că în promisiunea de vânzare au menţionat un preţ (709.290 RON) iar în contractul perfectat un alt preţ (10.000.000 ROL), nu este de natură să atragă nulitatea actului.
S-a criticat interpretarea eronată a temeiului legal incident în cauză în raport de starea de fapt, care a fost expusă din nou de recurenţi care au reluat susţinerea din apel în sensul că la data instrumentărilor operaţiunilor juridice de transmitere a imobilului nu era înscris în CF nici un proces cu privire la teren.
Recurenţii au criticat faptul că nu s-au verificat condiţiile de valabilitate în raport cu dispoziţiile normative incidente art. 948 - 968 şi 1294 - 1370 C. civ. şi au concluzionat că instanţa în mod neîntemeiat a reţinut reaua lor credinţă, din contră, din probele dosarului rezultând buna lor credinţă şi respectarea dispoziţiilor art. 948, 966 şi 968 C. civ. la încheierea contractelor.
S-a invocat şi ignorarea dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 7/1996 în sensul că în sistemul de carte funciară are prioritate cel care îşi înscrie mai întâi dreptul de proprietate.
S-a mai susţinut că instanţa de apel a menţinut confuzia cu privire la numărul cărţilor funciare şi obiectul înscrierii în aceasta. În CF C2. G. s-a înscris dreptul de proprietate al numitului K.R. pentru terenul constituit cu titlul de proprietate nr. V1. din 5 decembrie 1994 iar din CF C2. G. cu nr. cadastral C3. s-a întabulat dreptul de proprietate al aceluiaşi K.R. cu privire la terenul constituit prin titlul de proprietate nr. V4. din 5 august 2007.
4. Analiza instanţei de recurs
Examinând recursurile declarate prin criticile formulate împotriva deciziei atacate - se constată că recursul formulat de pârâţii C.G. şi C.O.M. nu a fost timbrat, împrejurare pentru care recursul a fost anulat iar recursul declarat de pârâţii K.A.Ş. şi K.I.A. este nefondat, împrejurare pentru care a fost respins, considerentele fiind următoarele:
Recursul pârâţilor Cornu a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 28 martie 2012 fixându-se termen de judecată la data de 6 noiembrie 2012.
S-a dispus citarea acestor recurenţi la domiciliul indicat în recursul formulat la 23 martie 2012 (la Curtea de Apel) la sediul profesional al avocatului K.F. (ales de recurenţi) în Timişoara, Bd. T.I., fixându-se şi taxa judiciară de timbru - 74 RON şi 3 RON timbru judiciar, conform rezoluţiei dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Recurenţii şi-au ales domiciliu la avocat K.F. în Bd. T.I. Timişoara (indicat în cererea de recurs) unde au fost citaţi cu menţiunea achitării taxei de timbru (dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
Aceşti recurenţi au fost citaţi şi la adresa indicată de avocat în petiţia de la fila 29 dosar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - pentru a fi citaţi în Str. M.F.A., Timişoara cu aceeaşi menţiune a achitării taxei de timbru.
Potrivit celor constatate în şedinţa de la termenul din 6 noiembrie 2012, cererea prin care recurentul C.G. a solicitat un termen (pentru lipsă de apărare) şi în care indică un alt domiciliu decât cel din proces, în G., Str. N., judeţul Timiş - nu a fost luată în consideraţie pentru motivele acolo arătate, ea nefiind formulată conform art. 98 C. proc. civ.
Instanţa - constatând că recurenţii C.G. şi C.O.M. nu au achitat taxa de timbru corespunzătoare cererii de recurs - le-a pus în vedere acestora, conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, ca până la primul termen de judecată acordat să achite suma datorată.
Constatând că până la primul termen acordat, 6 noiembrie 2012, recurenţii nu şi-au achitat această obligaţie, a fost aplicată sancţiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. s-a anulat recursul acestor pârâţi ca netimbrat.
Recursul pârâţilor K.A.Ş. şi K.I.A. a fost analizat din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. în care au putut fi încadrate criticile formulate în fapt de aceştia.
Recursul a fost respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. ca nefondat pentru următoarele considerente:
S-a constatat că este nefondată critica referitoare la faptul că decizia Curţii de Apel nu cuprinde analiza motivului de apel în sensul că nu preţul a fost indicat ca motiv de nulitate.
O asemenea critică nu a fost formulată în apelul declarat de aceşti pârâţi (decizia nr. 7753/325/2008 al Curţii de Apel Timişoara).
De altfel se constată că recursul reia - cu excepţia criticii mai sus enunţate - în mod identic criticile din apel referitare la greşita interpretare a temeiului de drept şi a dispoziţiilor incidente privind condiţiile de valabilitate ale contractelor (art. 948 968; art. 1244 - 1370 C. civ.), efectele acestora şi buna credinţă a acestor pârâţi precum şi dispoziţiile speciale din Legea nr. 7/1996 (art. 25 şi 22).
Instanţa de apel a reţinut în mod corect situaţia de fapt dedusă din probele administrate (pe care şi recurenţii o reiau în recurs) şi a aplicat în mod corespunzător dispoziţiile legale incidente.
S-au arătat argumentele pentru care în cauză nu a putut fi reţinută prezumţia de bună credinţă, instituită de art. 1899 alin. (2) C. civ.
Instanţa a examinat în dinamica lor operaţiunile juridice intervenite între pârâţi prin derularea convenţiilor încheiate în condiţiile concrete ale cauzei şi a explicat de ce a reţinut reaua credinţă a pârâţilor recurenţi ceea ce a condus la constatarea nulităţii contractelor.
Argumentele menţionate de instanţa de apel în acest sens nu au fost comentate de recurenţi care se limitează la susţinerea că instanţele au reţinut în mod greşit reaua lor credinţă.
Nici critica că la momentul efectuării operaţiunilor contractuale nu exista notat vreun litigiu între părţi - critică invocată de altfel şi în apel - nu poate fi primită faţă de argumentele pe care în mod punctual instanţa le-a dezvoltat pentru respingerea acestei critici.
Curtea de apel răspunde în mod detaliat acestei critici, analizând probele administrate, în pagina 7 alin. (8) a deciziei, argumente cu privire la care recurenţii nu fac nici un comentariu şi nici nu precizează în ce constă pretinsa confuzie.
Instanţa de apel examinează declaraţia pârâţilor K. în sensul că pârâtului K.R. i s-ar fi eliberat două titluri de proprietate (cu nr. V1. din 5 decembrie 1994 şi respectiv cu nr. V4. din 5 iulie 2006) dar constată că această susţinere nu este confirmată de probele administrate în cauză. Se reţine că în realitate titlul de proprietate nr. V1./1994 - cu privire la care, prin sentinţa civilă nr. 11777 din 20 decembrie 2004 K.R. a fost obligat să-l predea reclamanţilor B.V. şi A.F.T. - a fost pierdut de K.R. Deoarece K.R. nu şi-a îndeplinit obligaţia de a preda titlul, reclamanţii B.V. şi A.F.T. au obţinut un duplicat (nr. V4. din 5 iulie 2006 eliberat tot pe numele K.R.) pe care l-au înscris în CF nr. C2. G.
S-a reţinut că în realitate nu este vorba de două titluri ci de unul singur, identificarea parcelelor indicate de titlu (cu două numere, originalul şi duplicatul), fiind identică, potrivit constatărilor din teren consemnate în concluziile expertizelor efectuate în cauză.
Nici critica referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 7/1996 nu este întemeiată având în vedere că instanţa de apel a argumentat opozabilitatea hotărârii judecate care ţine loc de act autentic de vânzare - cumpărare pentru reclamant şi intervenientă având în vedere reaua credinţă dovedită de persoana pârâtului recurent la încheierea contractelor anterioare precum şi explicaţiile date cu privire la raporturile litigioase dintre părţi la momentul încheierii contractelor.
Având în vedere că nu s-au putut reţine critici de natură să conducă la modificarea sau casarea deciziei atacate, s-a respins recursul pârâţilor K.A.Ş. şi K.I.A. pentru considerentele arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii K.I.A. şi K.A.Ş. împotriva deciziei nr. l 103 din data de 14 decembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâţii C.G. şi C.O.M. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă pe recurenţii - pârâţi K.I.A., K.A.Ş., C.G. şi C.O.M. la plata sumei de 4000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul - reclamant B.V. şi intimata - intervenientă B.N.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7105/2012. Civil. Contestaţie decizie de... | ICCJ. Decizia nr. 7099/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
