ICCJ. Decizia nr. 7418/2012. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 7418/2012

Dosar nr. 33706/3/2011

Şedinţa publică din 4 decembrie 2012

Asupra conflictului de competenţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj contestatorul D.I.N. a chemat în judecată pe intimata Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale, solicitând instanţei anularea deciziei de recalculare a pensiei din 31 decembrie 2010 emisă de intimată, menţinerea pensiei de serviciu şi plata diferenţelor de pensie rezultate.

Prin sentinţa civilă nr. 5069 din 05 aprilie 2011, Tribunalul Dolj a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pe rolul secţiei a VlII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în temeiul dispoziţiilor art. 156 din Legea nr. 19/2000.

După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VlII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, iar la termenul de judecată din data de 18 septembrie 2012, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 7192 din 18 septembrie 2012, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetentei teritoriale şi a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

În motivarea hotărârii, Tribunalul a reţinut că la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 competenţa teritorială de soluţionare a cererilor cu privire la deciziile emise de caselor teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi S.R.I.) a fost modificată, în sensul că cererile în această materie se soluţionează de către instanţa de la domiciliul reclamantului.

Decizia a cărei suspendare se solicită a fost emisă la 31 decembrie 2010 în baza Legii nr. 119/2010, cererea de anulare fiind formulată la instanţa de la domiciliul contestatorului pensionar la data de 14 februarie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 şi abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000.

Normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare potrivit art. 725 C. proc. civ., iar Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură, raportate la C. proc. civ.

Când o lege specială (nr. 19/2000) care reglementează un anumit domeniu şi care cuprinde şi norme cu privire la competenţă, este înlocuită cu o altă lege (nr. 263/2010) şi aveam o altă lege specială (nr. 119/2010) care face trimite la normele de competenţă din legea abrogată, se aplică noua lege, competenţa fiind cea stabilită de la data intrării ei în vigoare.

Constatând intervenit conflictul negativ de competenţă, Tribunalul Bucureşti, în conformitate cu art. 21 şi art. 22 C. proc. civ. a înaintat cauza Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Regulatorul de competenţă urmează a fi pronunţat în favoarea Tribunalului Dolj, în considerarea argumentelor ce succed:

Cererea dedusă judecăţii are natura unei contestaţii împotriva deciziei de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010, emisă de Ministerul Apărării Naţionale.

Decizia contestată a fost emisă la data de 31 decembrie 2010, iar sesizarea instanţei s-a făcut la data de 14 februarie 2011.

În stabilirea instanţei competentă teritorial să soluţioneze prezenta cauză, trebuie avute în vedere dispoziţiile legale în vigoare la momentul introducerii acţiunii şi nu la momentul emiterii deciziei de recalculare a pensiei.

La data sesizării instanţei, respectiv 14 februarie 2011, erau în vigoare prevederile art. 154 din Legea nr. 263/2010, care abrogase Legea nr. 19/2000, conform cărora „(1) Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul.

(2) Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul" .

Trimiterea din art. 7 al Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor la Legea nr. 19/2000 nu poate ultraactiva dispoziţiile acesteia din urmă în lipsa unor prevederi exprese, atât timp cât la data sesizării instanţei era abrogată prin Legea nr. 263/2010, care o înlocuia astfel.

în considerarea celor ce preced, având în vedere că reclamantul are domiciliul în judeţul Dolj, competenţa soluţionării acţiunii formulată de acesta revine Tribunalului Dolj.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7418/2012. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond