ICCJ. Decizia nr. 7421/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7421/2012
Dosar nr. 3070/1/2012
Şedinţa din camera de consiliu din 5 decembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 553 din 9 martie 2007 Tribunalul Timiş a admis contestaţia formulată de reclamanta S.H.M. împotriva Municipiului Timişoara şi, anulând dispoziţia emisă de Primarul Municipiului Timişoara a reţinut că reclamanta şi-a probat calitatea de persoană îndreptăţită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001. În consecinţă, pârâtul a fost obligat să emită dispoziţia de restituire în natură a apartamentelor situate în Timişoara, str. P. şi de acordare a despăgubirilor pentru restul apartamentelor vândute foştilor chiriaşi în temeiul Legii nr. 112/1995.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a avut în vedere decizia nr. 5033 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a stabilit că reclamanta S.H.M. a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001, în calitate de moştenitoare a fostului proprietar tabular de la care a fost naţionalizat imobilul în litigiu, respectiv P.S. născută M. – potrivit certificatului de moştenitor emis de autorităţile maghiare – apostilat potrivit Convenţiei de la Haga.
Totodată, s-a mai stabilit că imobilul a fost în proprietatea defunctei P.S., născută M. – potrivit menţiunilor din C.F. Timişoara şi a fost naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950.
Prin decizia nr. 287 din 10 decembrie 2008 Curtea de Apel Timişoara a admis apelul declarat de primarul Municipiului Timişoara împotriva sentinţei nr. 553/903/2007 pronunţată de Tribunalul Timiş, pe care a schimbat-o în sensul respingerii contestaţiei formulate de S.H.M. împotriva dispoziţiei nr. 173/2004 emisă de Primarul Municipiului Timişoara.
S-a reţinut că, după înregistrarea dosarului la Tribunalul Timiş în temeiul deciziei nr. 5033/2006 şi pe parcursul soluţionării apelului împotriva sentinţei nr. 553/2007 a Tribunalului Timiş, pârâtul primarul Municipiului Timişoara a iniţiat o acţiune prin care a solicitat să se constate că certificatul de moştenitor, emis de autorităţile maghiare şi care o legitimau pe contestatoare ca succesoare a defunctei M.S.P., nu îşi poate produce efectele pe teritoriul României. Ulterior, la momentul în care hotărârea în acea cauză a rămas irevocabilă, s-a procedat la repunerea pe rol a apelului.
Prin hotărârea irevocabilă nr. 1050 din 3 octombrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, s-a statuat că certificatul de moştenitor emis de autorităţile maghiare după succesiunea defunctei P.J.M.S.M. decedată la 20 octombrie 1977 în favoarea reclamantei H.M.S. nu va produce efecte juridice pe teritoriul României, unde succesiunea este supusă regulii „lex rei sitae”, consacrată de art. 66 din Legea nr. 105/1992.
Instanţa a mai statuat că lipsa de efecte juridice a certificatului de moştenitor emis în favoarea pârâtei S.H.M., nu aduce atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti prin care s-a recunoscut pârâtei calitatea procesuală de a solicita măsuri reparatorii pentru imobilele naţionalizate aflate pe teritoriul României, pentru simplul motiv că această problemă de drept nu a format obiect de dezbatere în proces, valabilitatea certificatului de moştenitor nefiind pusă în discuţie.
Prin decizia nr. 287 din 10 decembrie 2008, Curtea de Apel Timişoara a mai reţinut că prin adopţia reclamantei de către L.N., aceasta a pierdut toate drepturile şi obligaţiile faţă de părintele său firesc P.T., cât şi faţă de rudele acestuia, ceea ce înseamnă că potrivit legii române, ea nu are vocaţie la succesiunea bunicii naturale paterne P.M.S.M. Legea aplicabilă moştenirii defunctei P.M.S.M. este legea română, ceea ce înseamnă că reclamanta contestatoare, deşi rudă de sânge cu defuncta, ea nu poate veni la succesiunea acesteia, deoarece a pierdut acest drept prin adopţia sa de către L.N.
Prin sentinţa nr. 1072 din 19 mai 1953, contestatoarea S.H. a fost înfiată cu efecte depline în temeiul Decretului nr. 131 din 01 aprilie 1949 – act normativ care modifică C. civ.– de numitul L.N. Ca urmare, prin adopţia au încetat toate drepturile şi obligaţiile adoptatei faţă de părinţii fireşti şi rudele acestora, astfel reclamanta contestatoare nu poate avea chemare la succesiunea bunicii paterne P.S.M.
Împotriva deciziei nr. 287 din 10 decembrie 2008, a declarat recurs S.H.M. – invocând nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-a susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa nu a reţinut legitimarea sa de urmaşă îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 prin vocaţia la succesiunea defunctei P.S.M. Procedând în acest mod, instanţa a ignorat îndrumările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi statuările deciziei nr. 5033 din 24 mai 2006, prin care i s-a reţinut recurentei-contestatoare calitatea de succesoare a proprietarului tabular.
Prin decizia civilă nr. 7362 din 8 iulie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1596/1/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamanta S.H.M. împotriva deciziei civile nr. 287 din 10 decembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, pe care a casat-o şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a avut în vedere considerentele ce în continuare sunt evidenţiate.
Cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 5033/2006, în legătură cu legitimarea contestatoarei de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii în calitate de succesoare legală a proprietarului tabular – sunt lipsite de eficacitate în raport de statuările Deciziei nr. 1050/2008 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată ulterior, prin care s-a concluzionat în sensul că certificatul de moştenitor emis în beneficiul reclamantei de către autoritatea maghiară competentă, nu îşi produce efectele pe teritoriul României, întrucât potrivit legislaţiei naţionale aplicabile, adopţia cu efecte depline o înlătură pe reclamanta S.H. de la moştenirea părinţilor biologici şi a rudelor acestora. Mai mult, se constată din examinarea deciziei nr. 5033 din 24 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că aspectele derivate din regulile de drept internaţional privat, desprinse din Legea nr. 105/1992 nu au constituit obiect de analiză pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care s-a mărginit să stabilească pe baza actelor de stare civilă raporturile de rudenie dintre reclamanta S.H. şi familia P. – fără a avea în vedere actele de adopţie ale reclamantei de către L.N. – depuse în fond după casare şi fără ca în faţa instanţei să se fi invocat excepţia ineficacităţii certificatului de moştenitor emis de autorităţile maghiare.
În dezlegarea aspectului legat de legitimarea contestatoarei de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, stabilirea naturii adopţiei, cu efecte restrânse sau depline, este esenţială, şi din acest punct de vedere, nici tribunalul şi nici Curtea de Apel nu au manifestat preocupare. Concluzia potrivit căreia adopţia contestatoarei s-a făcut cu efecte depline nu îşi găseşte acoperire în probele dosarului.
Dispozitivul sentinţei civile nr. 1072 din 19 mai 1953 pronunţată de Tribunalul Popular Timişoara, care atestă adopţia minorei H.P.K. născută la 9 ianuarie 1944 la Timişoara de către L.N. nu este suficient pentru a se concluziona în sensul naturii adopţiei, chiar dacă se face menţiunea potrivit căreia „adoptatul se va bucura de toate drepturile unui copil legitim”.
Dificultatea în determinarea efectelor acestei sentinţe este cu atât mai mare, cu cât certificatul de naştere eliberat la 29 iulie 1955 (după adopţie) atestă că H.P., adoptată L. are ca părinţi pe P.K.T.I. (adică tatăl firesc) şi nu tatăl adoptator, şi P.K.M.M. (Dosar nr. 1557/2004).
Tot aceiaşi părinţi figurează şi în certificatul de căsătorie al contestatoarei (care apare cu numele de familie L.) la mai bine de 11 ani de la adopţie (Dosar nr. 1557/2004).
Evident că această situaţie pune în discuţie dacă nu cumva adopţia contestatoarei s-a înfăptuit în condiţiile C. civ., prin ignorarea Decretului nr. 131/1949 şi a Decretului nr. 182/1954 în vigoare la data pronunţării sentinţei nr. 1072/1953.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat că pentru deplina edificare, se impune ataşarea la dosarul cauzei a sentinţei nr. 1072/1953 cu menţiunea definitivă, in extenso şi legalizată, existentă la Dosarul nr. 4054/C/2005, a certificatului de înfiere din 27 iulie 1955 şi care pune în discuţie incidenţa Decretului nr. 182/1954 ce permitea transformarea adopţiilor încuviinţate înainte de 1 februarie 1954 – data intrării în vigoare a C. fam., în înfiere cu efecte depline.
Efectele adopţiei consfinţită prin sentinţa nr. 1072/1953 şi ale certificatului de înfiere din 1955, trebuie analizate în lumina art. 90 din Decretul nr. 32/1954 potrivit căruia, adopţiile şi înfierile încuviinţate înainte de intrarea în vigoare a C. fam. rămân supuse legilor în vigoare la data când au fost încuviinţate, numai în ce priveşte validitatea lor. Toate celelalte dispoziţii din C. fam. privitoare la înfiere vor fi aplicabile de la data intrării în vigoare a C. fam. atât adopţiilor cât şi înfierilor încuviinţate înainte de această dată.
În acest cadru legal, a arătat Înalta Curte, vor fi examinate şi demersurile întreprinse de autorii contestatoarei pentru transformarea adopţiei încuviinţate înainte de intrarea în vigoare a C. fam. în înfiere, în temeiul Decretului nr. 182/1954.
După casarea cu trimitere, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. 27148.1/1/2005 din 18 decembrie 2009.
În conformitate cu îndrumările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au fost depuse în apel copia sentinţei civile nr. 1072 din 19 mai 1953, care poartă menţiunea conformităţii cu originalul, certificatul de înfiere, precum şi extrasul din registrul de naştere privind pe pârâta S.H.M.
La termenul din 27 ianuarie 2010, au formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtului apelant intervenienţii L.A.M., P.M., G.I.C., V.E., L.C., P.H. şi F.C., solicitând admiterea ei în principiu, iar în fond, admiterea apelului pârâtului Primarul Municipiului Timişoara şi schimbarea sentinţei apelate în sensul respingerii contestaţiei.
În motivarea cererii de intervenţie, intervenienţii au arătat că adopţia contestatoarei intimate s-a încuviinţat în baza sentinţei civile nr. 1072 din 19 mai 1953, având ca temei prevederile C. civ. român aşa cum a fost modificat prin Decretul nr. 131/1947, astfel încât adopţia a fost cu efecte depline şi a avut drept urmare pierderea drepturilor şi obligaţiilor adoptatului faţă de părinţii săi fireşti şi rudele acestuia, contestatoarea neavând calitatea de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii 10/2001 după bunica sa naturală P.M.S.M.
Prin decizia civilă nr. 86/A din 21 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, după casare cu trimitere spre rejudecare, s-a admis apelul pârâtului, s-au admis cererile de intervenţie accesorie în interesul pârâtului-apelant, s-a dispus schimbarea în tot a sentinţei civile atacate şi rejudecând, s-a respins contestaţia formulată de contestatoarea S.H.M. împotriva dispoziţiei nr. 173/2004 emisă de Primarul Municipiului Timişoara.
În considerentele deciziei civile, instanţa de apel, ţinând cont şi de îndrumările instanţei de recurs, în urma examinării sentinţei apelate prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi art. 313 C. civ., astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 131/1949, Curtea apreciază că este întemeiat apelul pârâtului Primarul Municipiului Timişoara, pentru argumentele ce succed.
Aşa cum a stabilit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia de casare cu trimitere spre rejudecare, în dezlegarea aspectului legat de legitimarea contestatoarei S.H.M. de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, este esenţială stabilirea naturii adopţiei, respectiv dacă aceasta este cu efecte restrânse sau depline.
Or, adopţia contestatoarei intimate a fost încuviinţată prin sentinţa civilă nr. 1072 din 19 mai 1953 a fostului Tribunal Popular al oraşului Timişoara, sentinţă ce poartă menţiunea conformităţii ei cu originalul de la mapa de sentinţe şi care nu există într-o altă formă (in extenso), aşa cum s-a menţionat în decizia de casare, iar la data pronunţării ei adopţia era supusă reglementărilor C. civ. român astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 131/1949, conform principiului tempus regit actum, reglementări care prevedeau la acea dată că singura modalitate de adopţie era adopţia cu efecte depline.
În acest sens, art. 313 alin. (1) C. civ., astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 131 din 1 aprilie 1949 prevedea că „adoptatul şi descendenţii săi legitimi dobândesc, faţă de adoptator, toate drepturile şi obligaţiile personale şi patrimoniale pe care le au copiii legitimi faţă de părinţii lor”, iar alin. (3) al aceluiaşi art. stipulează că „prin adopţie încetează, în acelaşi timp, toate drepturile şi obligaţiunile adoptatorului faţă de părinţii săi fireşti şi rudele acestuia (…)”, precizându-se în alin. (4) că „drepturile şi îndatoririle părinteşti faţă de adoptat trec asupra adoptatorului”.
Că adopţia contestatoarei intimate este cu efecte depline rezultă şi din dispozitivul sentinţei civile nr. 1072 din 19 mai 1953, în care se menţionează că „de la această dată adoptatul se va bucura de toate drepturile unui copil legitim al adoptatorului şi va purta numele de H.M.L.”
S-a reţinut astfel că sentinţa civilă nr. 1072 din 19 mai 1953, prin care s-a încuviinţat adopţia, nu poate să fie pronunţată în baza C. fam. care a fost pus în aplicare prin decretul nr. 32 din 30 ianuarie 1954, publicat în Buletinul Oficial nr. 32 din 31 ianuarie 1954, după pronunţarea sentinţei.
Împrejurarea că certificatul eliberat la 27 iulie 1955 poartă denumirea de „Certificat de înfiere” şi nu de adopţie se explică prin aceea că instituţia înfierii a fost reglementată prin Decretul nr. 182/1951, în vigoare la data pronunţării sentinţei civile nr. 1072 din 19 mai 1953, însă instituţia înfierii în cele două forme (înfierea cu efecte restrânse şi înfierea cu efecte depline) a fost reglementată abia prin C. fam. pus în aplicare prin Decretul nr. 32/1954, după pronunţarea hotărârii de adopţie, iar alte probe (înscrisuri) cu privire la natura înfierii nu au fost produse în cauză, deşi sarcina probei revenea contestatoarei.
Prin urmare, prin adopţia contestatoarei intimate de către numitul L.N.A., aceasta a pierdut toate drepturile şi obligaţiile, atât faţă de tatăl său natural P.T., cât şi faţă de rudele acestuia, ceea ce înseamnă că ea nu mai are nici un drept de a moşteni pe bunica sa naturală P.M.S.M. şi, în consecinţă, nici calitatea de persoană îndreptăţită la acordarea de despăgubiri conform Legii nr. 10/2001.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 296 C. proc. civ., Curtea a admis apelul pârâtului şi cererea de intervenţie accesorie şi a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins contestaţia formulată de contestatoare împotriva Dispoziţiei nr. 173/2004 a Primarului Municipiului Timişoara.
Împotriva acestei din urmă decizii, reclamanta S.H.M. a declarat recurs în termen legal la data de 16 iulie 2010, iar prin decizia civilă nr. 3581/R din 29 aprilie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosar nr. 27148.1/1/2005, s-a admis recursul, s-a dispus casarea deciziei civile nr. 86/A din 21 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi Curte de Apel.
În considerentele deciziei civile de casare, instanţa de recurs a reţinut că sunt întemeiate criticile reclamantei privind neanalizarea naturii adopţiei în raport cu îndrumările date în mod expres prin decizia anterioară de casare.
Astfel, s-a reproşat instanţei de trimitere că nu a verificat relevanţa, în ce priveşte natura adopţiei, a menţiunilor din certificatul de înfiere din 27 iulie 1955 şi actele de stare civilă ale reclamantei, emise după adopţie, respectiv certificatul de naştere din 29 iulie 1995 şi certificatul de căsătorie, care îl indică drept tată al adoptatei pe cel biologic, nu pe adoptator.
De asemenea, se reproşează neverificarea efectelor adopţiei şi ale certificatului de înfiere în lumina prevederilor art. 9 din Decretul nr. 32/1954, după suplimentarea probatoriului, obligaţii stabilite expres în sarcina instanţei de trimitere prin decizia de casare, ceea ce atrage incidenţa prevederilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. coroborat cu art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 3 iunie 2011, iar la data de 3 noiembrie 2011 în cauză s-a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul apelantului-pârât – Primarul Municipiului Timişoara de către numiţii L.A.M., P.M., G.I.C., V.E., L.C., P.H. şi F.C., prin apărător ales O.S.M., precum şi intervenienţii accesorii (tot în favoarea pârâtului apelant Primarul Municipiului Timişoara) F.I., L.Ş. şi C.L., la 8 noiembrie 2011, prin acelaşi apărător O.S.M., admise în principiu.
Astfel în rejudecare, instanţa de apel prin decizia civilă nr. 18 din 2 februarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara a admis apelul pârâtului Primarul Municipiului Timişoara şi s-a schimbat în tot sentinţa civilă apelată în sensul respingerii contestaţiei formulată de contestatoarea S.H.M. împotriva dispoziţiei nr. 173/2004 emisă de Primarul Municipiului Timişoara în condiţiile Legii nr. 10/2001, s-a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienţii L.A.M., P.M., G.I.C., V.E., L.C., P.H., F.C., C.M.L., F.I. şi L.Ş. în favoarea apelantului şi a fost obligată reclamanta S.H.M. să plătească intimaţilor suma de 3.700 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a formula această hotărâre au fost reţinute următoarele considerente:
În considerentele deciziei de casare nr. 3581 din 29 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa superioară a solicitat clarificarea unor aspecte ce ţin de natura adopţiei, a menţiunilor din certificatul de înfiere din 27 iulie 1955 şi din actele de stare civilă ale reclamantei emise după adopţie, respectiv certificatul de naştere din 29 iulie 1955 şi certificatul de căsătorie care îl indică drept tată al adoptatei pe cel biologic nu pe adoptator.
Sub aceste aspect, instanţa reţine că la data pronunţării adopţia era supusă C. civ. Român astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 131/1949, conform principiului tempus regit actum, reglementări care prevedeau la acea dată că singura modalitate de adopţie era adopţia cu efecte depline. Aceasta reiese din dispozitivul sentinţei civile nr. 1072 din 19 mai 1993 în care se menţionează în mod explicit că „de la această dată adoptată se va bucura de toate drepturile unui copil legitim al adoptatorului şi va purta numele”. Prin urmare, aşa cum a concluzionat şi Curtea de Apel Timişoara, sentinţa civilă nr. 1072 din 19 mai 1953 prin care s-a încuviinţat adopţia nu poate să fie pronunţată în baza C. fam. care a fost pus în aplicare prin Decretul nr. 32 din 30 ianuarie 1954, publicat în B.O. nr. 32 din 31 ianuarie 1954, după pronunţarea sentinţei.
Prin decizia de casare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a îndrumat instanţa de apel să analizeze actele de stare civilă ale reclamantei emise după adopţie, care indică drept tată al adoptatei pe cel biologic nu pe adoptator.
Prin sentinţa de adopţie se menţionează „prezenta sentinţă se va comunica Sfatului Popular al oraşului Timişoara li se va face cuvenită menţiune în registrul de nou născuţi respectivi”. Menţiunea în extrasul de naştere al reclamantei apare abia la 27 iulie 1955: „înfiată de L.N. act nr. 50 din 27 iunie 1955 înregistrat la Sfatul Popular Timişoara comunicat cu adresa din 27 iulie 1955”.
Din 19 mai 1953 şi până la 27 iulie 1955 nu s-a comunicat hotărârea de către Tribunalul Sfatului Popular pentru a se face menţiune în registrul de nou născuţi.
Potrivit art. 21 din Decretul nr. 272 din 30 decembrie 1950, referitor la actele de stare civilă, înregistrarea adopţiei se face la Sfatul Popular al domiciliului adoptatorului în baza cererii adoptatorului sau adoptatului, la care se va anexa Decizia de încuviinţare a adoptaţiunei dată de organul tutelar, precum şi certificatul de naştere al adoptatului. În locul acestui certificat se va elibera un altul, pe noul nume al adoptatului. În cazurile anume prevăzute de lege, adoptatorul la cererea sa va fi înscris ca părinte. Prin urmare, la eliberarea certificatului de naştere al reclamantei la data de 29.07.1955 s-a procedat în consecinţă, schimbându-se numele de familie în L.
În altă ordine de idei, în certificatul de naştere al reclamantei menţiunile referitoare la numele mamei nu sunt corecte, aceasta figurând pe numele anterior căsătoriei cu L., respectiv P.K.M.M. Este indubitabil că mama reclamantei la acea dată era căsătorită şi purta numele de familie al noului soţ, respectiv L..
Prin Decretul nr. 273/1950 în vigoare la data adopţiei, prin art. 7 se prevederea de asemenea că în cazul adopţiei cu efecte depline, (singura formă posibilă în anul 1953), nu este obligatorie modificarea numelui tatălui din certificatul de naştere.
În ceea ce priveşte certificatul de căsătorie al reclamantei care îl indică drept tată al adoptatei pe cel biologic şi nu pe adoptator, explicaţia acestor menţiuni din acest act de stare civilă nu poate fi decât una logică. Certificatul de căsătorie se întocmeşte în baza certificatelor de naştere ale viitorilor soţi, iar la întocmirea lui s-a avut în vedere certificatul de naştere sus-menţionat.
Concluzionând, instanţa de apel reţine că în raport de actele depuse la dosar, interpretarea lor prin prisma dispoziţiilor C. civ. român, astfel cum acesta a fost modificat prin Decretul nr. 131/1949, adopţia contestatoarei a fost cu efecte depline, aspect ce rezultă fără dubiu şi din dispozitivul sentinţei civile nr. 1072/1953, unde se menţionează expres că „ … de la această dată, adoptatul se va bucura de toate drepturile unui copil legitim al adoptatorului şi va purta numele de H.M.L.”.
Prin urmare, sentinţa civilă de încuviinţare a adopţiei, sentinţa civilă nr. 1072 din 19 mai 1953, nu putea fi pronunţată în baza C. fam. care a fost pus în aplicare prin Decretul nr. 32 din 31 ianuarie 1954, publicată în Buletinul Oficial nr. 32 din 31 ianuarie 1954, după pronunţarea sentinţei civile.
Din această perspectivă, relativ la îndrumările date prin decizia de casare privind efectele adopţiei şi ale certificatului de înfiere în lumina prevederilor art. 9 din Decretul nr. 32/1954, instanţa reţine că acestea nu sunt incidente, întrucât hotărârea judecătorească de încuviinţarea adopţiei s-a pronunţat în anul 1953, fiind supusă reglementărilor C. civ. român astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 131/1949.
Tot în acest sens, se reţine că hotărârea prin care s-a încuviinţat adopţia nu putea fi pronunţată în baza C. fam., care a fost pus în aplicare prin Decretul nr. 32 din 30 ianuarie 1954, publicat în Buletinul Oficial nr. 32 din 31 ianuarie 1954, după pronunţarea sentinţei.
Astfel fiind, prin adopţia contestatoarei de către numitul L.N.A., (cu efecte depline, conform considerentelor expuse anterior), aceasta a pierdut toate drepturile şi obligaţiile faţă de tatăl său biologic – P.T., şi rudele acestuia, ceea ce înseamnă, (cum corect au reţinut şi instanţele anterioare), că ea nu mai are vreun drept de a moşteni pe numita P.M.S.M., bunica paternă naturală, şi, în consecinţă, nu poate avea nici calitatea de persoană îndreptăţită la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri a declinat recurs reclamanta S.H.M. solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea ei în sensul admiterii apelului şi a se constata calitatea ei de persoană îndreptăţită pentru restituirea în natură şi măsuri reparatorii privind imobilul înscris în C.F. Timişoara.
Astfel criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Se susţine că instanţa de apel în rejudecare nu a ţinut seama de îndrumările date prin decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, apreciindu-se totodată în mod greşit că adopţia nu se putea pronunţa în baza C. fam. şi a Decretului nr. 32/1954.
Se mai invocă faptul că prin sentinţa civilă nr. 2768 din 22 noiembrie 2005 a Tribunalului Timiş rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 184 din 31 mai 2006 a Curţii de Apel Timişoara şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 10426/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit definitiv şi irevocabil că recurenta este persoană îndreptăţită pentru restituirea în natură a apartamentelor situate în Timişoara, str. M. precum şi stabilirea de măsuri reparatorii pentru celelalte apartamente.
Reclamanta mai invocă în susţinerea motivelor de recurs şi dispoziţia nr. 1297 din 16 mai 2007 precum şi decizia civilă nr. 248 din 2 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Dosar nr. 6880/1/2010 dată într-o cerere de revizuire.
Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte reţine următoarele:
Prin decizia de casare nr. 3581 din 29 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost recomandate instanţei de apel în rejudecare să dispună verificarea naturii adopţiei, a menţiunilor din certificatul de înfiere din 27 iulie 1955 şi actele de stare civilă ale reclamantei, emise după adopţie, respectiv certificatul de naştere din 29 iulie 1995 şi certificatul de căsătorie care îl indică drept tată al adoptatei pe cel biologic şi nu pe adoptator.
Prin aceeaşi decizie de casare s-a mai recomandat cu titlu obligatoriu verificarea efectelor adopţiei şi ale certificatului de înfiere în lumina prevederilor art. 9 din Decretul nr. 32/1954, obligaţii ce de altfel fuseseră de altfel stabilite şi prin decizia de casare din 8 iulie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Un alt aspect reţinut în decizia de casare sus evocată cu caracter obligatoriu pentru instanţă în rejudecare viza examinarea demersurilor întreprinse de autorii contestatoarei pentru transferarea adopţiei incriminate înainte de intrarea în vigoare a C. fam. în înfiere în temeiul Decretului nr. 182/1954.
Prin aceeaşi decizie de casare nr. 7362 din 8 iulie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au mai fost dezlegate şi probleme de drept legate de faptul că cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia civilă nr. 5033/2006 în legătură cu legitimarea contestatoarei de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii în calitate de succesoare legală a proprietarului tabular sunt lipsite de eficacitate în raport de statuările deciziei nr. 1050/2008 a Curţii de Apel Timişoara pronunţată ulterior, prin care s-a concluzionat în sensul că certificatul de moştenitor emis în favoarea reclamantei de autoritatea maghiară competentă nu îşi produce efectele pe teritoriul României, întrucât potrivit legislaţiei naţionale aplicabile, adopţia cu efecte depline o înlătură pe reclamanta S.H. de la moştenirea părinţilor biologici şi a rudelor acestora. Mai mult, se constată de instanţa de casare că aspectele derivate din regulile de drept internaţional privat dispuse din Legea nr. 105/1992 nu au constituit obiect de analiză pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care s-a mărginit să stabilească pe baza actelor de stare civilă raporturile de rudenie dintre reclamanta S.H. şi familia P. – fără a avea în vedere actele de adopţie ale reclamantei de către L.N. – depuse în fond după casare şi fără ca în faţa instanţei să se fi invocat excepţia ineficacităţii certificatului de moştenitor emis de autorităţile maghiare.
S-a mai reţinut că în dezlegarea aspectului legat de legitimarea contestatoarei de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 stabilirea naturii adopţiei cu efecte restrânse sau depline este esenţială iar concluzia potrivit căreia adopţia contestatoarei s-a făcut cu efecte depline nu îşi găseşte acoperire în probele dosarului.
Tot prin decizia de casare s-a mai pus problema dacă nu cumva adopţia contestatoarei s-a făcut în condiţiile C. civ., prin ignorarea Decretului nr. 131/1969 şi a Decretului nr. 182/1954 în vigoare la data pronunţării sentinţei nr. 1072/1953.
Cum potrivit art. 315 C. proc. civ., problemele de drept dezlegate prin decizia de casare, precum şi recomandările şi statuările instanţei de casare, sunt obligatorii pentru instanţă în rejudecare, este de reţinut că instanţa de apel s-a conformat tuturor aspectelor statuate prin decizia civilă nr. 7362 din 8 iulie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, motiv pentru care criticile reclamantei legate de încălcarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ. sunt nefondate.
Nefondate sunt de altfel şi celelalte critici legate de incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condiţiile în care, tot raportat la îndrumările obligatorii ale instanţei de casare, rezultă fără posibilitate de echivoc că sentinţa civilă de încuviinţare a adopţiei – sentinţa civilă nr. 1072 din 19 mai 1953 este supusă reglementărilor C. civ. român, astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 131/1949 şi nu a C. fam. ce a fost pus în aplicare prin Decretul nr. 32 din 31 ianuarie 1954 publicat în Buletinul oficial nr. 32 din 31 ianuarie 1954 după pronunţarea sentinţei civile.
Din această perspectivă este de reţinut că prin adopţia contestatoarei de numitul L.N. Aristid (cu efecte depline) aceasta a pierdut legăturile de rudenie, respectiv toate drepturile faţă de tatăl său biologic – P.T. şi rudele acestuia, motiv pentru care contestatoarea nu mai poate invoca calitatea ei de moştenitoare după numita P. Mrazel Szerena Magdolna (bunica paternă naturală) situaţie în care nu se mai justifică nici calitatea ei de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
Din această perspectivă, nefiind întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. urmează a fi obligată reclamanta la plata sumei de 3.000 RON cheltuieli de judecată faţă de intimaţii L.A.M., P.M., G.I.C., V.E., L.C., P.H., F.C., C.M.L., F.I., L.S.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.H.M. împotriva deciziei nr. 18 R din 2 februarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.500 RON, către intimaţii intervenienţi L.A.M., P.M., G.I.C., V.E., L.C., P.H., F.C., C.M.L., F.I., L.S.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7422/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 7420/2012. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
