ICCJ. Decizia nr. 7461/2012. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7461/2012
Dosar nr. 7602/1/2008
Şedinţa publică din 6 decembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu la data de 25 februarie 2003, reclamanţii S.I. şi S.A. au chemat în judecată pe pârâţii SC U. SA Sibiu, Consiliul Local Sibiu şi S.I.M., pentru a se constata că locuinţa deţinută de reclamanţi, în calitate de chiriaşi, în imobilul situat în Sibiu, a fost construită ulterior de către Statul Român, constructorul fiind de bună credinţă, să se mai constate că Statul Român a dobândit un drept de superficie asupra terenului ocupat de această locuinţă, de asemenea, să se constate că anularea parţială a încheierii nr. 603 din 4 martie 1965, prin care imobilul a fost trecut în proprietatea statului prin naţionalizare, nu aduce atingere acestei locuinţe, întrucât în acest caz statul nu s-a naţionalizat pe sine.
S-a mai solicitat să se dispună întabularea în CF a acestui drept de superficie în favoarea Statului Român şi, implicit, a locuinţei reclamanţilor, ca un corp de sine-stătător; să fie obligată pârâta SC U. SA Sibiu să vândă această locuinţă în baza Leg. nr. 112/1995 şi, totodată, să o intabuleze în CF, pe numele reclamanţilor, iar în caz de refuz la încheierea contractului, hotărârea pronunţată în cauză să ţină loc de contract.
La data de 27 martie 2003, reclamanţii şi-au completat acţiunea, solicitând să se constate că locuinţa deţinută de aceştia este construită pe terenul proprietatea Statului Român, având alt număr topografic, distinct de cel aflat în proprietatea pârâtei S.I.M., solicitând stabilirea unui drept de servitute de trecere prin curtea imobilului - proprietatea pârâtei S.I.M..
Prin încheierea nr. 1315 din 01 aprilie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, s-a dispus strămutarea cauzei la Judecătoria Craiova.
Judecătoria Craiova a înregistrat cauza sub nr. 9358/2003.
Prin sentinţa civilă nr. 37 din 12 ianuarie 2004, pronunţată de Judecătoria Craiova, s-a respins acţiunea formulată de reclamanţi, reţinându-se că aceştia nu au calitate procesuală activă, titular al dreptului fiind Statul Român.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, iar Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 842 din 17 martie 2005, a respins apelul declarat de reclamanţi, reţinându-se că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 974 C. civ., pentru promovarea acţiunii oblice, nefiind întrunite condiţiile intentării acestei acţiuni.
În termen legal, reclamanţii S.I. şi S.A. au declarat recurs împotriva ambelor hotărâri, iar în conformitate cu dispoziţiile art. II alin. (1)-(4) Legea nr. 219/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti a scos cauza de pe rol şi a trimis-o spre competentă soluţionare Curţii de Apel Craiova.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova, iar reclamanţii recurenţi au invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Craiova în soluţionarea prezentei cauze, având în vedere că apelul a fost pronunţat de aceeaşi instanţă.
Prin încheierea de şedinţă din 30 noiembrie 2005, instanţa a respins excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Craiova, având în vedere dispoziţiile art. II alin. (1)-(4) Legea nr. 219/2005 şi a dispus introducerea în cauză, în calitate de intimat pârât, a S.P.A.F.L. Sibiu, prin divizarea SC U. SA Sibiu.
La data de 24 mai 2006, a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 3 pct. 3 C. proc. civ., iar prin încheierea din 31 mai 2006, Curtea de Apel Craiova a scos cauza de pe rol şi a înaintat dosarul Curţii Constituţionale, în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate.
Curtea Constituţională, prin decizia nr. 915 din 14 decembrie 2006, a respins excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurenţii reclamanţi, precizând că s-a pronunţat prin multe alte decizii în acelaşi sens.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 329 din 28 februarie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 13775/54/2005, a respins recursul declarat de reclamanţii S.I. şi S.A. împotriva deciziei civile nr. 842 din 17 martie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. 4506/2004 şi a sentinţei civile nr. 37 din 12 ianuarie 2004, pronunţată de Judecătoria Craiova, în Dosarul nr. 9358/2003, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi SC U. SA Sibiu, Consiliul Local al Municipiului Sibiu, S.P.A.F.L. Sibiu şi intimatul pârât - moştenitor S.O..
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut că reclamanţii au învestit instanţa cu o acţiune prin care au solicitat să se constate că Statul Român a fost constructor de bună credinţă şi a dobândit un drept de superficie, iar pentru porţiunea respectivă de imobil nu se putea produce naţionalizarea, deoarece statul nu se putea naţionaliza pe sine însuşi.
Aşa cum au fost formulate capetele din cererea principală, precum şi cele din completarea la acţiune care vizau constatarea construirii edificiului deţinut de reclamanţi pe terenul proprietatea Statului Român şi stabilirea unui drept de servitute de trecere prin imobilul - proprietatea pârâtei, reclamanţii au invocat, în mod permanent, dreptul de proprietate al statului asupra respectivului imobil, ceea ce demonstrează că nu există identitate între persoana reclamanţilor şi titularul dreptului afirmat.
Reclamanţii au calitatea de chiriaşi în imobilul respectiv, ceea ce înseamnă că ei nu îşi pot apăra decât dreptul locativ, apărarea dreptului de proprietate revenind titularului acestui drept, indicat de reclamanţi ca fiind statul.
Statul nu a intervenit în cauză pentru apărarea dreptului de proprietate indicat de reclamanţi, situaţie în care nu se poate susţine că s-a încălcat principiul disponibilităţii şi al dreptului la acţiunea persoanei interesate a porni procesul, reclamanţii neavând decât calitatea de locatari în acel imobil.
Între reclamanţi şi Stat există un contract de închiriere, care a născut raporturi locative, potrivit cărora Statul, în calitate de locator, are obligaţia de a asigura chiriaşului folosinţa efectivă a locuinţei închiriate, numai acestea fiind raporturile juridice care ar fi putut fi invocate de către reclamanţi.
Or, în cauză, reclamanţii au invocat dreptul de proprietate al Statului, drept de proprietate pe care Statul nu a înţeles să îl apere în justiţie, proprietatea fiind restituită pârâtei S.A., ca urmare a legilor speciale de restituire a proprietăţii. Reclamanţii nu ar putea invoca, în ceea ce îi priveşte, decât aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 40/1999, privind protecţia chiriaşilor.
Prin urmare, s-a constatat că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 6 CEDO, aşa cum au susţinut reclamanţii, instanţele raportându-se la îndreptăţirea persoanei de a acţiona în justiţie ţinând cont de dreptul invocat şi deci, de interesul juridic.
S-a mai reţinut că, în apelul formulat, s-a invocat de către reclamanţi obligaţia Municipiului Sibiu, prin primar, conform Legii nr. 213/1998, să acţioneze în instanţă pentru readucerea apartamentului în litigiu în proprietatea sa, situaţie ce demonstrează că reclamanţii cunosc poziţia procesuală pe care puteau să o aibă în cadrul unui litigiu.
S-au dezvoltat motivele de apel, invocându-se aplicarea dispoziţiilor art. 974 C. civ. privind acţiunea oblică, motiv pentru care instanţa de apel a răspuns acestei critici, fără a-şi depăşi atribuţiile puterii judecătoreşti, aşa cum au susţinut recurenţii, care prin motivele de recurs au arătat că afirmaţia respectivă constituia numai un element de apărare. Prin modul în care este formulat apelul, invocarea dispoziţiilor art. 974 C. civ. nu constituie numai un element de apărare, ci chiar temeiul legal invocat de către reclamanţi pentru justificarea calităţii lor procesuale active, motiv pentru care instanţa de apel a argumentat şi a răspuns la această critică.
În calea de atac a recursului nu s-a mai susţinut o astfel de critică, respectivul argument constituind numai un element de apărare, aşa cum au precizat recurenţii.
Toate celelalte motive de recurs au vizat nemotivarea şi nepronunţarea instanţelor asupra tuturor petitelor şi probelor administrate, or această analiză nu se mai impunea, atâta timp cât a acţionat excepţia lipsei calităţii procesuale active.
În ceea ce priveşte nesemnarea hotărârilor pronunţate de judecătorie şi tribunal, prin încălcarea dispoziţiilor art. 261 pct. 8 C. proc. civ., s-a constatat că această critică este neîntemeiată, hotărârile fiind semnate de judecătorii care au participat la judecată şi pronunţate în şedinţă publică.
Împotriva acestei decizii au formulat cerere de revizuire revizuenţii S.A. şi S.I., prin care au susţinut că instanţa a omis să examineze motivele prezentate şi dezvoltate de către recurenţi, fiind îndeplinite astfel condiţiile cerute de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., precum şi că Statul, prin Municipiul Sibiu, precum şi celelalte servicii, respectiv SC U. SA şi S.P.A.F.L. au rămas pasivi mai ales la invocarea lipsei calităţii procesuale active a revizuenţilor, cauza fiind pierdută datorită lipsei de apărare a organelor statului, fiind îndeplinite astfel condiţiile cerute de art. 322 pct. 6 C. proc. civ..
În cursul judecăţii cererii de revizuire, revizuenţii S.A. şi S.I. au invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 şi art. 111 C. proc. civ., precum şi a dispoziţiilor privind principiul calităţii procesuale active.
S-a susţinut că dispoziţiile invocate sunt neconstituţionale în raport de prevederile art. 21, alin. (1) din Constituţia României şi ale art. 6 din CEDO, întrucât îngrădesc dreptul unei persoane de a se judeca în mod real şi nu permit justiţiei ca actul său să fie unic, imparţial şi egal pentru toate părţile.
Prin încheierea pronunţată la 1 septembrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, apreciind că nu sunt întrunite cerinţele art. 29 Legea nr. 47/1992, deoarece aspectele invocate nu au legătură cu soluţionarea cererii de revizuire.
Împotriva acestei soluţii au declarat recurs revizuenţii S.A. şi S.I., care au susţinut caracterul nelegal din punct de vedere al modalităţii în care s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 29 Legea nr. 47/1992.
Astfel, s-a arătat că soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate este de competenţa Curţii Constituţionale, iar Curtea de Apel Craiova nu putea să respingă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, deoarece Curtea Constituţională este singura în măsură să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocată.
Recursul este nefondat.
Referitor la admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate invocate de revizuenţi în cauza pendinte, se constată că potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia; potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, excepţia poate fi ridicată de părţi, de instanţă din oficiu sau de procuror, iar potrivit alin. (3) nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
În speţă, excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de părţi în calea extraordinară de atac a revizuirii, formulată în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 2 şi 6 C. proc. civ. şi priveşte dispoziţiile art. 41 şi art. 111 C. proc. civ., precum şi principiul calităţii procesuale active.
Prin urmare, în mod corect instanţa a constatat că nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate de revizuenţii S.A. şi S.I., respectiv legătura cu soluţionarea cauzei prevăzută de art. 29 alin. (1) Legea nr. 47/1992, atâta timp cât dispoziţiile legale invocate nu vizează cadrul legal de soluţionare al cererii de revizuire cu care a fost învestită instanţa.
Aşadar, sesizarea Curţii Constituţionale nu poate fi dispusă în cazul în care excepţia ridicată este contrară prevederilor alin. (1) ale art. 29 Legea nr. 47/1992.
De aceea, respingând sesizarea Curţii Constituţionale pe motiv că aspectele invocate nu au legătură cu soluţionarea cauzei în calea extraordinară de atac a revizuirii, instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia a procedat corect.
Pentru considerentele arătate, criticile fiind găsite nefondate, recursul va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenţii S.A. şi S.I. împotriva încheierii din data de 1 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, în Dosarul nr. 13775.2/54/2005.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7457/2012. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 7455/2012. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
