ICCJ. Decizia nr. 7464/2012. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7464/2012
Dosar nr. 972/44/2011
Şedinţa publică din 6 decembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 713 din 29 aprilie 2011 pronunţată de Judecătoria Panciu în Dosarul nr. 445/275/2011, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Panciu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, în contradictoriu cu pârâţii C.N.C.F. C.F.R. SA-Sucursala Regională CF Galaţi, F.I. şi S.I., având ca obiect constatare nulitate act juridic, în favoarea Tribunalului Vrancea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, prin cererea introductivă se solicită constatarea nulităţii absolute a deciziei nr. 707/1491 din 10 octombrie 2005 emisă de C.N.C.F. C.F.R. S0A- Sucursala Regională CF Galaţi, decizie care vizează raporturile de muncă dintre C.N.C.F. CFR SA -Sucursala Regională CF Galaţi şi pârâtul S.I., iar potrivit art. 2 C. proc. civ., tribunalul judecă în primă instanţă conflictele de muncă, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe.
Astfel învestit, Tribunalul Vrancea, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 533 din 7 iunie 2011, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Vrancea şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Panciu.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Vrancea şi Judecătoria Panciu şi a înaintat dosarul Curţii de Apel Galaţi pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
În considerentele acestei hotărâri, s-a reţinut că, după cum rezultă din examinarea adresei de sesizare a instanţei coroborată cu conţinutul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi-a manifestat intenţia de a sesiza instanţa de judecată în vederea aplicării dispoziţiilor art. 245 alin. (1) lit. c1)C. proc. pen., text de lege care are următorul conţinut:
(1) Prin ordonanţa de încetare a urmăririi penale se dispune totodată asupra sesizării instanţei civile competente cu privire la desfiinţarea totala sau parţiala a unui înscris.
Acest text trebuie coroborat cu dispoziţiile alin. (3) lit. a) al art. 14 C. proc. pen. (obiectul şi exercitarea acţiunii civile) care prevede următoarele:
(1) Acţiunea civila are ca obiect tragerea la răspundere civila a inculpatului, precum şi a pârtii responsabile civilmente.
(2) Acţiunea civila poate fi alăturata acţiunii penale in cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civila.
(3) Repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile:
a) in natura, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situaţiei anterioare savirsirii infracţiunii, prin desfiinţarea totala ori parţiala a unui înscris şi prin orice alt mijloc de reparare;
Aşadar, s-a reţinut că, din coroborarea celor două texte de lege rezultă că atunci când procurorul sesizează instanţa de judecată pentru aplicarea art. 245 alin. (1) lit. c1) C. proc. pen., instanţa nu dispune anularea actului, ci desfiinţarea acestuia, totală sau parţială, ca o măsură de „reparare a pagubei în natură".
Prin urmare, între instituţia nulităţii şi instituţia desfiinţării înscrisului există o diferenţă substanţială, nulitatea constituind o sancţiune ce intervine pentru nerespectarea unei condiţii esenţiale la data întocmirii unui act (şi putând fi invocată numai de părţile actului sau şi terţii interesaţi, în funcţia de tipul de nulitate, relativă sau absolută), pe când desfiinţarea intervine în cazurile în care un act este emis ca urmare a săvârşirii unei anumite fapte penale, însă, din diverse motive, nu se poate antrena răspunderea penală şi condamnarea celui vinovat, pentru ca repararea pagubei prin desfiinţarea înscrisului să se dispună în procesul penal, ca o rezolvare a acţiunii civile.
„Desfiinţarea înscrisului" se soluţionează de către instanţa civilă, în toate cazurile, indiferent de natura juridică a înscrisului sau emitentul acestuia (act civil, administrativ, comercial, emis în materia muncii, hotărâre judecătorească, etc), iar nu de către jurisdicţia muncii, deoarece un astfel de litigiu nu se încadrează în categoria celor la care se referă art. 281 C. muncii, care prevăd următoarele:
Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice între partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.
În consecinţă, Tribunalul Vrancea a apreciat că cererea cu care Parchetul a sesizat instanţa este de competenţa materială a judecătoriei.
În soluţionarea conflictului negativ de competenţă cu care a fost învestită, Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a pronunţat sentinţa nr. 11 din 30 august 2011, prin care a stabilit că Judecătoria Panciu este competentă material să judece cauza în primă instanţă.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Galaţi a reţinut că, din înscrisurile depuse la dosar, respectiv, adresa de sesizare a instanţei şi rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, rezultă că Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a sesizat instanţa de judecată făcând referire la dispoziţiile art. 228 alin. (6) raportat la art. 245 alin. (1) lit. c1) C. proc. pen..
Aşadar, cererea se întemeiază pe dispoziţiile art. 245 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., potrivit cărora „prin ordonanţa de încetare a urmăririi penale se dispune totodată şi asupra sesizării instanţei civile competente cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris".
Faţă de această situaţie, desfiinţarea actului, în speţă, Decizia nr. 707/1491 din 10 mai 2005 emisă de C.N.C.F. C.F.R. SA - Sucursala Galaţi se soluţionează de instanţa civilă pe calea dreptului comun şi nu de jurisdicţia muncii, nefiind un litigiu ce se încadrează în categoria celor enumerate în art. 281 C. muncii.
În consecinţă, cum Judecătoria Panciu este competentă să judece sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă tribunalul Vrancea, faţă de prevederile art. 1 pct. 1 C. proc. civ., Curtea de Apel Galaţi a stabilit că acestei instanţe îi revine competenţa materială de a soluţiona cauza.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul S.I., indicând ca temei juridic dispoziţiile art. 304 C. proc. civ..
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a prezentat situaţia de fapt şi demersurile juridice pe care le-a făcut cu privire la sancţionarea sa disciplinară.
Recursul este nul, pentru considerentele la care ne vom referi în continuare.
Conform art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs sunt prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, raportat la motivul de recurs invocat.
Faţă de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, instanţa de recurs poate examina numai criticile privitoare la hotărârea atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ..
În speţă, recursul declarat priveşte o hotărâre care rezolvă conflictul negativ de competenţă ivit între două instanţe, respectiv Judecătoria Panciu şi Tribunalul Vrancea.
Prin urmare, Curtea de Apel Galaţi, prin sentinţa ce face obiectul recursului pendinte, a pronunţat un regulator de competenţă, stabilind care dintre cele două instanţe aflate în conflict va trebui să judece, fără a se soluţiona fondul cauzei.
Or, în cadrul recursului nu s-au formulat critici de nelegalitate privind soluţia pronunţată în regulatorul de competenţă, ci se constată că recurentul a invocat doar aspecte referitoare la fondul cauzei, care constau într-o înşiruire de afirmaţii şi susţineri nestructurate din punct de vedere juridic, fără a se raporta în niciun fel la soluţia instanţei şi fără să combată în vreun fel argumentele instanţei care a soluţionat conflictul negativ de competenţă prin hotărârea recurată.
Prin urmare, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind legalitatea hotărârii recurate.
Faţă de cele expuse mai sus, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat de pârâtul S.I..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâtul S.I. împotriva sentinţei nr. 11 din 30 august 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7489/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7469/2012. Civil. Conflict de muncă.... → |
|---|
