ICCJ. Decizia nr. 7496/2012. Civil. Expropriere. Recurs

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 7496/2012

Dosar nr. 7341/118/2009

Şedinţa publică din 10 decembrie 2012

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 972 din 09 februarie 2011, Tribunalul Constanţa, secţia civilă a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii Ş.L.M. şi Ş.V. împotriva pârâtului Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin C.N.A.D.N.R., prin mandatar SC C. SA, a dispus obligarea pârâtului să plătească reclamanţilor, cu titlu de despăgubire pentru expropriere, echivalentul în RON, la cursul Băncii Naţionale Române din ziua plăţii, al sumei de 198.537 euro pentru parcelă, în suprafaţă de 2.074 m.p., situată în extravilanul comunei C., judeţul Constanţa.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut că reclamanţii au făcut dovada dreptului lor de proprietate asupra suprafeţei de teren expropriate, iar întinderea acestui drept nu a fost negată, prin cererea de chemare în judecată fiind contestată valoarea despăgubirii acordate, ca urmare a exproprierii.

Având în vedere dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 198/2004 şi cele ale art. 26 din Legea nr. 33/1994, prima instanţă a considerat că aceste prevederi legale stabilesc că valoarea despăgubirii acordate pentru expropriere se compune din valoarea reală a imobilului, care este valoarea cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel din unitatea teritorială respectivă, precum şi din prejudiciul cauzat proprietarului, luându-se în considerare dovezile prezentate de acesta.

Tribunalul a mai reţinut că raportul de expertiză efectuat în cauză, prin raportare la standardele de evaluare internaţionale, determină valoarea de piaţă a parceRON indicate de către reclamanţi la suma de 40 euro/m.p.; din cuprinsul lucrării, rezultă că valoarea a fost determinantă ţinându-se seama de valoarea cu care se vând imobilele în zonă, experţii făcând, în mod expres, trimitere la valori de pe piaţa liberă.

Tribunalul a concluzionat că cererea reclamanţilor privind valoarea terenului stabilită prin hotărârea de expropriere este întemeiată, având în vedere că expropriatorul a stabilit o despăgubire echivalentă cu 10 euro/m.p., inferioară celei determinate prin lucrarea de expertiză efectuată în cauză.

În ceea ce priveşte prejudiciul încercat de către reclamanţi prin daunele produse ca urmare a exproprierii, Tribunalul a constat că, în cauză, experţii au stabilit valoarea prejudiciului, de 198.537 euro, în funcţie de mai multe criterii, respectiv schimbarea destinaţiei terenului într-o perspectivă apropiată din teren ce putea fi utilizat pentru dezvoltări imobiliare în teren cu destinaţie agricolă; diminuarea valorii de circulaţie a terenului, prin trecerea de la categoria de teren intravilan pentru construcţii rezidenţiale la o categorie de teren extravilan cu destinaţie agricolă; instituirea restricţiei guvernamentale privind dreptul de dispoziţie asupra terenului de 5.000 m.p., ca efect al dezmembrării dreptului de proprietate; lipsa posibilităţilor de a folosi imobilul în garantarea unui credit bancar necesar pentru realizarea unor construcţii unifamiliale, stabilirea de către statul român a unei valori subestimate privind contravaloarea terenului expropriat.

În acest context, prima instanţă a apreciat că nivelul prejudiciului cauzat reclamanţilor este reprezentat de diferenţa dintre valoarea totală de circulaţie a terenului aferent întregului imobil şi valoarea de circulaţie a imobilului expropriat, la care se adaugă şi valoarea de circulaţie a terenului rămas neexpropriat, adică suma totală de 198.537 euro (836.694,50 RON).

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, reprezentat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, prin mandatar SC C. SA, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate expropriatului.

Prin decizia civilă nr. 383 C din 28 septembrie 2011, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis apelul declarat de apelantul pârât, a schimbat sentinţa civilă atacată, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamanţi, ca nefondată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a constatat că, având de răspuns obiectivelor stabilite de instanţă, cei trei experţi au întocmit un raport ce conţine două seturi de concluzii, ale experţilor desemnaţi de reclamantă şi instanţă, şi, respectiv, ale expertului nominalizat de pârât.

Instanţa de apel a mai reţinut că, în expertiză, se regăseşte şi menţiunea că „datele furnizate de terţi sunt considerate de încredere, dar nu li se acordă garanţii de acurateţe”, că s-a presupus că „proprietatea se conformează tuturor reglementărilor, al restricţiilor de zonare şi de utilizare în vigoare”; de asemenea, raportul de expertiză are la bază conceptele, definiţiile şi condiţiile aplicabile bazelor de evaluare uniforme, conform cu standardele A.N.E.V.A.R., care sunt recunoscute ca unice referinţe.

Printre documentele analizate de experţii desemnaţi de reclamantă şi instanţă, s-a numărat şi „Strategia de dezvoltare zonală a teritoriului administrativ al comunei C.”, zona de amplasament imobiliar III A.

Experţii au considerat că parcela expropriată se află poziţionată „în apropierea intravilanului municipiului Constanţa”, intrând sub incidenţa zonei M.politane; pentru terenul în cauză a fost analizat, la nivel de consiliu local, un studiu de dezvoltare imobiliară privind extinderea localităţii.

În aceste condiţii, cei doi experţi au reţinut - ca fiind cert - că localitatea C. va deveni o localitate modernă, cu foarte multe servicii, spre o dezvoltare urbană ce se va autogestiona prin fondurile de care va dispune şi, în special, se va baza pe fonduri europene, fiind o zonă comunitară urbană.

Curtea a mai constatat că, prin contractul autentificat din 31 octombrie 2007 la BNP A.C., reclamanţii au cumpărat teren extravilan arabil, categorie de folosinţă şi situare ce nu s-au schimbat până la momentul exproprierii (aprilie 2009), dar nici până la soluţionarea pricinii în primă instanţă sau apel.

Experţii au reţinut că imobilul se găseşte „în apropierea extravilanului comunei C. şi a municipiului Constanţa”, „în vecinătatea drumului asfaltat, care reprezintă principala cale de acces în comuna C.”

Această situaţie nu justifică reţinerea, drept elemente de comparaţie, a unor terenuri cu/în apropierea utilităţilor, pentru că ieşirea din municipiul Constanţa şi comuna C. nu înseamnă, sub nicio formă, că „utilităţile” s-ar opri chiar acolo unde se termină şi municipiul/comuna; mai mult, ieşirea din localitate nu înseamnă acelaşi lucru cu însăşi limita sa.

Prin urmare, valoarea de piaţă a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului prin raportare la amplasamentul acestuia, destinaţia terenului la momentul evaluării, respectiv la momentul anului 2009 (teren agricol extravilan), iar nu din perspectiva anului 2027, dată la care se prezumă că terenul va fi inclus în etapa a III-a de realizare a zonei M.politane rezidenţiale Constanţa şi, nu în ultimul rând, în raport de criteriul cerere-ofertă, la momentul expertizării.

În speţă, se reţine că prima instanţă şi-a însuşit opinia exprimată de experţii B.E. şi M.V., în detrimentul opiniei expertului B.C., fără a observa, însă, că un rol decisiv în evaluarea realizată de primii doi experţi l-a avut o situaţie ipotetică, ce privea includerea terenului expropriat în viitoarea zonă M.politană Constanţa şi în Strategia de dezvoltare pentru perioada 2007-2027 a comunei C., strategie realizabilă în contextul unor investiţii cu fonduri ale Uniunii Europene, pur conjuncturală şi lipsită (la momentul întocmirii, în prezent şi în orice perspectivă viitoare) de orice certitudine şi fundament.

Pentru utilizarea acestui argument definitoriu şi aprecierea celei mai bune utilizări pentru amplasamentul parcelei, ca fiind cea de dezvoltare a unor „ansambluri de locuinţe de tip rezidenţial”, opinia majoritară s-a raportat, prin cele trei metode de evaluare, la terenuri aflate în proximitatea intravilanului localităţii, cu posibilitatea racordării facile la utilităţi şi căi de acces urbane (asfaltate), cu toate că imobilul în litigiu intră în categoria terenului extravilan, fiind situat la o distanţă de câţiva km de localităţile apropiate - Constanţa şi C. - şi deservit de căi de exploatare rurală.

Astfel, la determinarea valorii de piaţă prin metoda comparaţiei directe, experţii B. şi M. au cules date privind cererea şi oferta pentru terenuri din extravilanul localităţii C., care, însă, au alte caracteristici decât cel în litigiu, prin amplasament („extravilan aflat la limita intravilanului”), apropiere de căi de acces (ex.: deschidere la drumul judeţean) şi utilităţi şi având ca folosinţă („viitoare zonă de dezvoltare imobiliară de tip rezidenţial”).

Experţii cu opinie majoritară au determinat, ulterior, valoarea de piaţă prin metoda ,,fluxului de numerar”, pornind de la potenţialul de dezvoltare şi de la destinaţia dată de criteriul ceRON mai bune utilizări, tratând terenul ca pe unul având plan urbanistic zonal, parcelabil în loturi de câte 500 m.p. şi cu străzi şi trotuare proiectate.

Comparativ, expertul B.C. a calculat valoarea de piaţă a bunului în raport de imobile echivalente ca amplasament şi destinaţie, stabilind valoarea care s-ar putea obţine ca fiind de 16 euro/m.p.

A doua evaluare făcută de expertul B.C. a utilizat metoda ,,capitalizării rentei funciare”, care conduce la determinarea valorii de piaţă pe baza sumei ce poate fi obţinută ca rentă pentru dreptul de a utiliza terenul agricol şi în urma căreia, pe baza datelor culese, a stabilit aceeaşi valoare, de 16 euro/m.p.

Ultima metodă uzitată de experţii B. şi M. a vizat ,,extracţia”, definită de către cei doi experţi ca fiind reprezentată de echilibrul contribuţiei între valoarea terenului şi valoarea proprietăţilor imobiliare formate din terenuri şi construcţii, aflate într-o zonă apropiată.

Metoda extracţiei constă, potrivit Standardelor Internaţionale de Evaluare, în determinarea valorii terenului liber ca o mărime reziduală, după ce, din preţul curent de vânzare a întregii proprietăţi imobiliare (teren plus amenajări şi construcţii) s-a scăzut costul de înlocuire net al construcţiilor şi amenajărilor. Această modalitate de evaluare operează aşadar, potrivit S.I.E., cu indicatorul ,,costul de înlocuire net (C.I.N.) al construcţiilor” şi porneşte de la premisa evaluării ca întreg a unui imobil compus din teren şi construcţii, situat în proximitate, situaţie care, însă, în speţă nu este incidentă (fiind supus evaluării un teren situat în extravilan, fără construcţii şi fără a se putea opera cu indicatorul sus-menţionat, care potrivit standardelor trebuie luat în calcul).

În opinia majoritară s-a mai motivat determinarea valorii de piaţă la 40 euro/m.p. şi prin prisma interesului cumpărătorului, de a investi pe termen lung, astfel cum au procedat şi alte firme (C., reprezentanţa S., P., M. etc.); această opinie, bazată pe perspectiva subiectivă a cumpărătorului şi pe prezumatul scop al tranzacţiei, nu ţine seama de faptul că, la momentul încheierii contractului de vânzare pentru acest teren, preţul de cumpărare a fost de 0,059322 euro/m.p. (adică 0,25 RON/m.p.), astfel cum reiese din actul autentificat din 31 octombrie 2007 la B.N.P. A.C., deoarece suma de 1.250 RON a fost achitată pentru o suprafaţă de 5.000 m.p.

Cei doi experţi au fost convinşi de faptul că reclamanţii „au achiziţionat imobilul cu scopul de a dezvolta o investiţie imobiliară”.

Această afirmaţie excede, în mod clar, obiectivelor cu a căror soluţionare specialiştii fuseseră sesizaţi, căci ceea ce interesa era valoarea de piaţă la data evaluării, fiind fără relevanţă intenţia cu care reclamanţii au cumpărat; apoi, este lipsită de orice fundament statuarea că se intenţiona „dezvoltarea unei investiţii imobiliare”, pentru care reclamanţii nu au putut prezenta niciun fel de plan, proiect, probabil „Strategia” a fost considerată suficientă, deşi nu era un document care să le aparţină.

Expertul B.C., în fundamentarea concluziei sale, a reţinut imobilul cu elementele componente ale terenului expropriat, care, în lumina, S.I.E., au putut conduce la o valoare apropiată de cea a pieţei imobiliare în care se găseşte şi terenul reclamantei.

Astfel, Curtea a considerat că trebuie excluse ofertele imobiliare în care terenurile sunt caracterizate ca având „deschidere la şosea”, „stradal” sau „direct la şoseaua C.A.”; aceasta deoarece terenul expropriat se află, conform ridicărilor cadastrale, la aproximativ 3 km de localitatea Constanţa şi de localitatea C.

De asemenea, nu pot fi calificate proprietăţi comparabile terenurile care sunt descrise ca fiind situate la „x metri de case şi utilităţi”, „cu utilităţi în apropiere” sau cu „distanţă până la utilităţi x m.”; aceasta deoarece bunul a fost cumpărat de reclamantă ca teren agricol, are categoria de folosinţă „teren agricol” şi, fiind situat la depărtare de localităţile C. şi Constanţa, terenul expropriat nu are nicio utilitate (apă, curent electric, canalizare, gaze, etc. – firesc, de altfel, fiind un teren agricol).

De aceea, Curtea a considerat drept eronată stabilirea valorii imobilului expropriat având în vedere doar caracterizarea „extravilan C.”, fără a se arăta expres unde este situat faţă de localitatea Constanţa sau C. şi că accesul la teren se face exclusiv prin drumul de exploatare agricolă (care ar îndepărta imediat orice „investitori” ce ar intenţiona deschiderea unui complex comercial sau alte societăţi comerciale ori edificarea unor complexuri de locuinţe) şi încadrarea în „viitoarea zonă de dezvoltare imobiliară de tip rezidenţial”.

Aceasta pentru că s-au luat drept oferte comparabile (tabelul cu rubricile „Comparabil A–E” din raportul de expertiză) doar terenuri „la şosea”, situate în presupusa zonă rezidenţială I A şi cu „deschidere” la şoseaua Constanţa–C.

Pentru aceste argumente, Curtea a apreciat ca fiind subiectiv raportul întocmit de experţii B.E. şi M.V., întrucât numai în acest context, al lipsei de obiectivitate, se poate explica afirmaţia celor doi specialişti conform căreia „proprietarul, deşi deţinea un act perfect valabil … nu poate face demersurile legale să-l folosească în vederea efectuării unei construcţii viitoare, nu poate să-l parceleze în vederea obţinerii unui câştig financiar pe scurtă durată şi nici nu poate să-l vândă … la un preţ corespunzător caracteristicilor acestuia, precum şi al zonei de amplasament” (evident, cele stabilite de experţi).

Toate aceste considerente, dublate de împrejurarea că reclamanţii nu au propus decât proba cu expertiză, deşi art. 26 din Legea nr. 33/1994 (ca o aplicare a principiului conţinut de art. 1169 C. civ.) vorbeşte despre daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, şi despre „dovezile prezentate de aceştia” nu conduc la concluzia schimbării regimului juridic al terenului în intravilan, ci doar la o strategie de dezvoltare a localităţii pe următorii 20 de ani, cu înglobarea terenurilor din extravilan şi crearea unei zone urbane.

Faptul că valoarea de 40 euro/m.p. stabilită de cei doi experţi M. şi B. nu corespunde valorii reale de piaţă a terenului agricol expropriat rezultă şi din „Raportul de evaluare globală” întocmit de Camera Notarilor Publici, pe baza tranzacţiilor încheiate pe perioada anilor 2008 şi 2009, şi în care terenurile arabile situate în zona C a comunei C., lotizări după anul 2000 - au fost evaluate la 15 euro/m.p.

Această valoare este mult mai apropiată de valoarea propusă de expertul B.C. - 10 euro/m.p., cu precizarea că terenul expropriat nu se situează nici măcar la limita zonei C. a comunei C. - teren agricol - cartier vile lotizări după anul 2000, ci se află la o distanţă de 3 kilometri de intravilanul acestei localităţi, fiind lipsit de orice utilitate specifică unui cartier de vile (energie electrică, apă curentă, etc.).

Acesta a fost şi considerentul pentru care instanţa de apel nu a apreciat ca necesară refacerea raportului de expertiză solicitată prin apel, fiind respinsă ca neconcludentă administrarea unei noi probe în acest sens.

Pentru aceste motive, Curtea a reţinut că valoarea stabilită de expertul B.C., de 16 euro/m.p., care a fost avută în vedere de către Comisia de analiză la data stabilirii despăgubirii, este cea corectă, celelalte pretenţii ale intimatei reclamante fiind neîntemeiate, cât priveşte evaluarea proprietăţii expropriate.

Curtea a mai apreciat că o reală valoare de piaţă a imobilului expropriat (şi pentru aceleaşi considerente şi a stabilirii prejudiciului cauzat proprietarului), pe lângă criteriile prevăzute de S.I.E., se poate determina (având în vedere că se pune problema despăgubirii pentru privarea de proprietate) şi prin prisma noţiunii de „justă despăgubire”, astfel cum reiese din practica C.E.D.O. referitoare la aplicarea art. 41, când se constată încălcarea art. 1 Protocolul 1.

Astfel, în primul rând, trebuie observat că instanţa de contencios european a drepturilor omului a stabilit că valoarea de piaţă a unor proprietăţi nu se stabileşte în funcţie de „condiţii ipotetice”, iar potenţialul de dezvoltare trebuie să fie unul concret, realizabil şi susceptibil de probare (exemplu „un proiect de exploatare economică a proprietăţii care începuse să se realizeze” cauza Papamichalopulos ş.a. contra Greciei, hotărârea din 31.10.1995, satisfacţie echitabilă sau existenţa unui „certificat prealabil de urbanism … pentru construirea unui antrepozit industrial şi a unor birouri” cauza Pine Valley Development Ltd.. ş.a. contra Irlandei, hotărârea din 09 februarie 1993).

Deşi Curtea Europeană are drept principiu de despăgubire „vărsarea unei sume rezonabile, în raport cu valoarea bunului” (exemplu cauza Lithgow şi alţii contra Regatului Unit sau cauza Hentrich contra Franţei), totuşi valoarea despăgubirilor nu se poate compune decât din paguba rezultând din „pierderea bunului şi din privarea de folosinţă” (cauza Hentrich contra Franţei), „pierderile efectiv suportate” (cauza S. Taub contra României), care să fie justificată de diferite probe (cauza Cernea şi alţii contra României – cerinţa de a proba prejudiciul invocat fiind conformă cu exigenţele Curţii, adică „nici excesivă, nici arbitrară”).

Apoi, Curtea Europeană nu exclude indemnizarea pentru ratarea unor posibilităţi doar pentru constatarea unei „imposibilităţi de a calcula pierderea şanselor (cauza Sporrong şi Lonnroth contra Suediei, hotărârea din 18 decembrie 1984, satisfacţie echitabilă, pronunţată într-o speţă emblematică pentru jurisprudenţa Curţii referitor la respectarea bunurilor – în care instanţa a dat reclamanţilor afectaţi de existenţa unor permise de expropriere, însoţite de interdicţii de construire vreme de 23 şi respectiv 25 de ani, de 24 de ori mai mici decât cele solicitate de petenţi).

Cu toate acestea, Curtea Europeană consideră că daunele materiale nu pot acoperi sume a căror acordare ar ascunde un caracter speculativ şi a căror determinare este în funcţie de mai multe variabile (cauza Radu contra României, speţă în care Curtea a considerat că valoarea se stabileşte în funcţie de bunuri similare, raportată la piaţa imobiliară).

Reţinând că satisfacţia echitabilă vizează daunele materiale referitoare la bunurile mobile sau imobile şi privarea de folosinţă (ex.: cauza Akdivar şi alţii contra Turciei sau cauza Willis contra Regatului Unit), Curtea Europeană a respins solicitarea unei petente (cauza Burghelea contra României) de acordare nu a contravalorii terenului forestier de care fusese privată, ci a unui teren având o utilizare „hidroenergetică”, obligând statul la despăgubiri de 5 ori mai mici decât cele solicitate de reclamantă.

Aceasta şi pentru că despăgubirea fixată nu trebuie să reflecte ideea unei ştergeri totale a consecinţelor ingerinţei în dreptul de proprietate în lipsa unei ilegalităţi (ilegalitate care, însă, nu s-a invocat de reclamanta SC B.B. şi nu se poate reţine în cauză), după cum s-a stabilit în cauza Fostul Rege al Greciei contra Greciei, astfel că Curtea Europeană nu înţelege să dea curs pretenţiilor reclamanţilor care se bazează pe valoarea actualizată a terenului (exemplu: terenuri similare pe care s-a construit ulterior, construcţii în raport de care s-au calculat rente şi alte prejudicii – cauza Scordino contra Italiei, hotărârea din 15 octombrie 2004, în care s-au acordat despăgubiri de peste 30 de ori mai mici decât cele solicitate de reclamanţi).

Mai trebuie observat (în continuarea raţionamentului conform căruia pentru prejudiciile viitoare este necesară dovedirea, la momentul privării de libertate, a unor împrejurări faptice, conforme cu legea, care să conducă la certitudinea acestei pagube, problema fiind doar evaluarea) că, în cauza anterior expusă, Curtea a avut în vedere că terenul nu a fost inclus într-un plan de urbanism zonal, ci doar afectat de o interdicţie de construire; reiese, deci, că trebuie despăgubită doar lipsa de folosinţă, dar nu paguba calculată în funcţie de valoarea care reiese din includerea bunului într-un plan de dezvoltare zonală în vederea construirii de locuinţe, în baza căruia s-a întocmit şi un plan de dezvoltare zonală (per a contrario cauza Scordino contra Italiei, hotărârea din 29 iulie 2004).

De aceea, soluţia de primă instanţă este, în egală, măsură criticabilă şi pentru stabilirea adiţională a celei de-a doua componente a despăgubirii - prejudiciul cauzat proprietarului, definit conform acelaşi opinii majoritare ca echivalent cu ,,diferenţa dintre valoarea totală de circulaţie a terenului aferent întregului imobil şi valoarea de circulaţie a imobilului expropriat, la care s-ar adăuga şi valoarea de circulaţie a terenului rămas neexpropriat’’.

În realitate, astfel cum s-a stabilit şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Lallement contra Franţei), prejudiciul impus a fi acoperit în cazul unei exproprieri - pentru ca această sarcină să nu devină excesivă prin lipsa echilibrului între interesele generale, ale comunităţii, şi cele private, ale proprietarului deposedat, - se referă la pierderea unor beneficii economice certe de care acesta nu se mai poate bucura, care au caracter previzibil şi pot fi dovedite prin situaţii (economico-financiare, fiscale) concrete, anterioare.

Or, în speţă, prejudiciul produs intimaţilor a fost calculat ca o ecuaţie valorică între parcela expropriată şi cea rămasă la dispoziţia titularului dreptului, fără nicio legătură cu vreun beneficiu actual, previzibil a fi produs şi în viitor şi care ar justifica creşterea indemnizaţiei pe criteriul imposibilităţii continuării, în condiţii de rentabilitate, a activităţii pe suprafaţa de teren rămasă şi pe raţiuni de pierdere a unor foloase economice.

Din acest punct de vedere, astfel cum a statuat constant şi Curtea Europeană, pretenţiile de această natură, privite ca pierderi viitoare, îmbracă un caracter speculativ şi incert în măsura în care pot fi implicate în calcul mai multe variabile (cauza Buzescu contra României, cauza Isar contra României).

De aceea, reţinând că prejudiciul material se compune din pierderile efectiv suferite ca urmare directă a aceluiaşi drept de proprietate (cauza Viaşu contra României) şi, constatând că, pentru restul terenului neexpropriat, reclamanţii au rămas proprietari deplini fără a pierde nicio posibilitate de folosinţă sau posesiune (per a contrario cauza Loizidou contra Turciei, hotărârea din 18 decembrie 1996 privind satisfacţia echitabilă), instanţa de apel a apreciat că exproprierea pentru construcţia şoselei de centură nu produce niciun prejudiciu suplimentar proprietarului pentru terenul rămas, care poate fi utilizat, în continuare, drept teren agricol de cultură.

Faţă de cele expuse, anume inexistenţa unor probe care să susţină cele reţinute de experţi - eventuale planuri urbanistice zonale, certificate de urbanism în baza cărora reclamanta ar fi putut să edifice lucrări pe teren, proiecte de afaceri ale reclamantei cu privire la anumite investiţii concrete şi efective pe acel teren, proiecte de finanţare a reclamantei aprobate, pentru dezvoltarea unor lucrări pe teren etc. - Curtea a constatat că, în cuantumul despăgubirilor, nu pot fi cuprinse prejudiciile reţinute de prima instanţă.

Faţă de toate aceste motive, (în concordanţă şi cu jurisprudenţa C.E.D.O. din cauza M. Atanasiu, spre ex., în care s-au acordat unei reclamante despăgubiri de 116.000 euro pentru un imobil evaluat de reclamantă prin două expertize înaintate Curţii Europene la 802.500 euro, respectiv, 860.280 euro), constatând că apelul pârâtului este fondat, Curtea a schimbat hotărârea atacată, în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii Ş.L.M. şi Ş.V., criticând-o pentru următoarele motive:

1. Instanţa de apel nu a cercetat fondul cauzei, în condiţiile în care expertiza imobiliară a fost înlăturată fără a se pune în discuţie neajunsurile acestei probe ori fără a se dispune refacerea în condiţiile legii.

Pârâtul nu a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză şi nici nu a fost de acord cu refacerea raportului de expertiză.

Reprezentantul Ministerului Public, care a participat în apel, a fost de acord cu cererea recurenţilor privind obţinerea relaţiilor de la Primăria C., în ce priveşte utilităţile terenului, PUD-ul şi PUG-ul zonei, dacă în zona terenului sunt ridicate construcţii de locuinţe pe baza unor cereri individuale de trecere a terenului în intravilan.

Valorile terenurilor prevăzute de Camera notarilor publici, invocate de instanţa de apel, nu au nicio relevanţă, sunt minimale în vederea taxării.

Raportul de evaluare, prealabil exproprierii, a fost întocmit de B.C., având în vedere preţuri din martie 2008, iar nu de la data exproprierii, 4 iunie 2009, şi este nelegal, menţionându-se în cuprinsul său că „evaluarea nu se face la preţul pieţei libere, ci între 10-16 euro/m.p., în funcţie de amplasament”.

Raportul de evaluare nu este o probă judiciară, ci o documentaţie prealabilă exproprierii. Pe de altă parte, instanţa a procedat nelegal reţinând, ca bază a hotărârii, opinia separată a expertului B. În plus, acest expert este pro causa, fiind desemnat de expropriator şi întocmitor al raportului de evaluare prin care s-a stabilit preţul exproprierii.

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Zona M. Constanţa”, fiind înregistrată din 11 aprilie 2007 în baza O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii. Există o Federaţie a Zonelor M. şi Aglomerărilor Urbane din România. Rezultă că, la data exproprierii, 4 iunie 2009, zona M. nu era doar ipotetică, ci o realitate de care orice cumpărător ţine seama. Chiar fără constituirea legală a zonei M.politane, terenul se află în imediata apropiere a M. port şi în zona litorală.

Relaţiile solicitate de recurenţi de la primăria locală au fost respinse de instanţa de apel, care, însă, reclamă lipsa unor probatorii suplimentare produse de reclamanţi.

Daunele aduse părţii neexpropriate constau în faptul că această parte de teren rămâne integral fără deschidere la D.N., într-o formă ascuţită, neregulată.

La data exproprierii, terenul era încă extravilan agricol, dar cu utilităţi şi plan aprobat de trecere în intravilan pentru extinderea comunei C., având indicator de sat european.

2. Motivarea a fost realizată excesiv prin raportare la speţe C.E.D.O., cu legături tangenţiale ori inexistente în speţă, înlocuind o motivare aplicată la cauza de faţă.

Totodată, fondul cauzei nu a fost cercetat, existând suspiciunea că motivarea aparţine unei alte cauze, asemănătoare, dar cu date diferite - Dosar nr. 8123/118/2009. Astfel din decizia recurată, rezultă că reclamantă este SC B.B., iar nu recurenţii.

Curtea consideră că trebuie excluse ofertele imobiliare în care terenurile sunt caracterizate ca având „deschidere la şosea”, „stradal” sau „direct la şoseaua C.A.”, aceasta deoarece terenul expropriat se află, conform ridicărilor cadastrale, la aproximativ 3 km de localitatea Constanţa şi de localitatea C. Însă, potrivit datelor tehnice ale expertizei imobiliare, terenul în cauză are deschidere directă la drumul naţional, este la limita cu intravilanul C. şi în zona M. limitrofă Constanţei.

Curtea de Apel reţine că terenul este la depărtare de localitatea C. şi Constanţa, că nu are nicio utilitate şi că accesul la teren se face exclusiv pe drumul de exploatare agricolă, în timp ce expertiza arată că are deschidere directă la D.N., că există P.U.D. aprobat pentru trecere în intravilan, că există reţea de apă potabilă şi proiectul reţelei de alimentare cu gaze.

3. Mandatul acordat de pârât SC C. SA este nelegal raportat la art. 68 alin. (1) C. proc. civ., privind necesitatea semnăturii legalizate.

În dosar a depus întâmpinare intimatul pârât, care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., iar, pe fond, a solicitat respingerea căii de atac.

Excepţia nulităţii recursului este neîntemeiată şi, ca atare, nu va fi primită d această instanţă, întrucât, cum deja s-a arătat în precedent, recurenţii au susţinut nemotivarea deciziei atacate, determinat de împrejurarea că o parte dintre considerentele instanţei de apel se referă la o altă cauză, motiv de recurs încadrabil în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.; au susţinut şi nerespectarea criteriilor prevăzute de Legea nr. 33/1994 în stabilirea valorii imobilului expropriat şi a prejudiciului produs prin expropriere, precum şi nereguli procedurale în ceea ce priveşte respingerea cererii de refacere a expertizei şi desemnarea expertului propus de expropriator, critici ce se încadrează în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din acelaşi cod.

Susţinerile referitoare la modalitatea de interpretare a probelor administrate în evaluarea situaţiei de fapt reţinută de Curtea de Apel nu vor fi avute în vedere de prezenta instanţă, în soluţionarea cauzei, în raport de abrogarea motivului de casare care permitea o asemenea analiză în recurs, reglementat de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

Pe fond, criticile formulate şi care se încadrează în dispoziţiile legale sus-menţionate sunt întemeiate pentru următoarele considerente:

1. Instanţa de apel trebuia să dispună refacerea raportului de expertiză întocmit de cei trei experţi, în condiţiile în care acesta nu respecta criteriile legale cât priveşte valoarea imobilului expropriat şi a prejudiciului pretins de reclamanţi, iar nu să îşi însuşească punctul de vedere al expertului desemnat de expropriator, care, la rândul să, nu a respectat, cel puţin referitor la prima dintre valori, criteriul reglementat în art. 26 din Legea nr. 33/1994, şi anume „ preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”. Aceasta cu atât mai mult cu cât chiar apelantul pârât a solicitat efectuarea unei noi expertize tehnice, prin cererea de apel, şi, în subsidiar, reţinerea valorii stabilite în opinia minoritară.

Deşi, la termenul din 15 iunie 2011, Curtea de Apel a pus în discuţie necesitatea exprimării punctului de vedere al apelantului pârât cu privire la refacerea raportului de expertiză, pe parcursul procesului nu a reluat această chestiune, pronunţând soluţia raportat la valoarea stabilită de expertul cu opinia minoritară, desemnat de această parte. Or, potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanţa poate, din oficiu, să supună dezbaterii părţilor necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părţile se împotrivesc. Cum s-a arătat deja, apelantul pârât a solicitat refacerea expertizei, astfel încât, cu atât mai mult Curtea trebuia să insiste în exprimarea poziţiei procesuale a părţilor referitor la acest aspect şi, în condiţiile unui refuz, să ordone proba în discuţie, dacă aprecia că cea efectuată la prima instanţă, în opinia majoritară, nu îndeplineşte criteriile legale.

Pe de altă parte, cum s-a expus în precedent, valoarea terenului expropriat, de 16 euro/m.p., propusă de expert B.C., desemnat de pârât, a fost însuşită în mod greşit de către instanţa de apel, deoarece stabilirea acesteia nu respectă criteriile prevăzute în art. 26 din Legea nr. 33/1994. Astfel, expertul, care a întocmit şi raportul de evaluare preliminar acordării despăgubirilor prin hotărârea contestată în prezenta cauză, a menţinut, în raportul de expertiză judiciară, valoarea stabilită prin raportul de evaluare, de 16 euro/m.p., deşi trebuia să aibă în vedere valoarea terenului de la data întocmirii raportului de expertiză în instanţă, respectiv decembrie 2010, iar nu cea de la data întocmirii raportului de evaluarea, 17 iulie 2008, astfel cum a şi menţionat, de altfel, în mod expres, expertul în obiecţiunile făcute la raportul întocmit de ceilalţi doi experţi. În plus, la niciunul dintre cele două momente, cel al efectuării raportului de evaluare în faza prealabilă exproprierii, respectiv cel al întocmirii raportului de expertiză judiciară, acesta din urmă fiind momentul prevăzut de lege la care trebuia stabilită valoarea terenului, expertul nu a avut în vedere tranzacţii perfectate cu privire la terenuri de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială în care este situat şi terenul în litigiu, ci doar oferte de vânzare publicate în diferite ziare locale. Expertul nu a explicat argumentele pentru care valoarea terenului în discuţie ar fi, la nivelul lui decembrie 2010, aceeaşi cu valoarea terenului din iulie 2008, cu atât mai mult cu cât, pe lângă împrejurarea că, la niciunul dintre momentele respective, nu au fost avute în vedere tranzacţii perfectate cu privire la terenuri de acelaşi fel, în raportul de evaluare din anul 2008, terenurile situate în extravilanul comunei C., ca, de altfel, toate terenurile expertizate, au fost evaluate în mod global, în funcţie de un amplasament generic, iar nu de caracteristicile fiecăruia dintre terenuri propuse spre expropriere.

În ceea ce priveşte împrejurarea că expertul desemnat, din partea pârâtului, să participe la efectuarea expertizei în dosarul instanţei este acelaşi cu cel desemnat de expropriator să întocmească raportul de evaluare în faza prealabilă celei judiciare, respectiv B.C., în sine, această critică nu poate fi primită, deoarece legea nu interzice participarea aceluiaşi expert în ambele faze, cea administrativă şi cea judiciară. Pe de altă parte, instanţa trebuia să cenzureze poziţia exprimată de acest expert în cadrul expertizei judiciare şi s-o înlăture în cazul în care nu respecta criteriile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, sens în care Curtea nu a procedat.

De asemenea, în mod greşit a avut în vedere, în confirmarea opiniei expertului B.C., evaluările imobiliare din raportul de evaluare globală al Camerei Notarilor Publici Constanţa, deoarece acestea se referă la valori corespunzătoare anului 2009, iar nu la valori specifice anului 2010, data efectuării expertizei în dosarul primei instanţe.

Prin urmare, în mod greşit instanţa de apel şi-a însuşit valoarea terenului stabilită în opinia minoritară a expertului desemnat de pârât şi cum, în prezenta cauză, nu este posibilă efectuarea unei noi expertize în faza recursului, această împrejurare va determina admiterea căii de atac exercitată de reclamanţi, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel, pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt şi efectuarea unei noi expertize în acest sens, cu respectarea criteriilor prevăzute în textul de lege arătat mai sus.

Înalta Curte nu a putut avea în vedere, în soluţionarea cauzei, nici valoarea stabilită în opinia majoritară a experţilor, întrucât aceasta s-a raportat, după cum rezultă din raport, la data emiterii hotărârii de acordare a despăgubirilor, respectiv luna iunie 2009, iar nu data întocmirii raportului de expertiză judiciară, respectiv decembrie 2010, cum ar fi fost corect, şi fără ca experţii să se raporteze la contracte de vânzare-cumpărare pentru imobile de acelaşi fel, încheiate la data întocmirii raportului de expertiză, ci, în mod greşit, la oferte de vânzare din ziare locale şi de pe internet între momentul emiterii raportului de evaluare a imobilului şi data exproprierii, respectiv martie 2008-iunie 2009.

2. Şi susţinerile privind incertitudinea împrejurării că motivarea instanţei de apel se referă la terenul în litigiu, în mod special, în ceea ce priveşte invocarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, sunt corecte.

Astfel, pe parcursul considerentelor, în mai multe rânduri, Curtea de Apel face referire la „reclamantă”, iar nu la „reclamanţi”, identificând-o pe reclamantă ca fiind SC B.B., atunci când menţionează, în evaluarea despăgubirilor”, cauzele Fostul Rege al Greciei contra Greciei şi, respectiv, Scordino contra Italiei.

De asemenea, reţine că „terenul expropriat se afla, conform ridicărilor cadastrale, la aproximativ 3 km de localitatea Constanţa şi de localitatea C., ceea ce presupune, în opinia instanţei, excluderea ofertelor imobiliare caracterizate ca având „deschidere la şosea”, „stradal” sau „direct la Şos. C.A.”. Mai stabileşte că terenul „este situat la depărtare de localitatea Constanţa sau C.” şi că nu are nicio utilitate. Or, din niciun mijloc de probă administrat în dosar nu rezultă că terenul este situat la „aproximativ 3 km de Constanţa şi C.” sau că se află la depărtare de aceste localităţi, că nu are deschidere la şosea sau utilităţi; dimpotrivă, din raportul de expertiză rezultă că terenul este situat „în apropierea intravilanului comunei C. şi a municipiului Constanţa”, „are deschidere directă la D.N.”, care a fost, de altfel, indicat în expertiză drept vecinătate nordică a terenului, pe o lungime de 25 m.l., „există reţea de apă potabilă” şi „proiectul reţelei de alimentare cu gaze”.

Faţă de aceste considerente, în contradicţie cu datele de identificare furnizate în raportul de expertiză, singurele existente în dosar cu privire la imobilul în litigiu, Înalta Curte constată că, cel puţin, în legătură cu această parte a argumentării instanţei, considerentele respective nu se referă la imobilul în litigiu şi, ca atare, nu pot fi avute în vedere în verificarea deciziei atacate din perspectiva aplicării dispoziţiilor legale în materie.

Având în vedere că o parte dintre considerentele instanţei nu se referă la imobilul în litigiu, ceea ce se încadrează în ipoteza nemotivării soluţiei pronunţate, conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ., şi că, în absenţa acestora, situaţia de fapt nu este pe deplin stabilită, şi, în consecinţă, nu se poate verifica de prezenta instanţă, aplicarea dispoziţiilor legale în materie, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a intrat în cercetarea fondului cauzei. În raport şi de argumentele expuse în analiza motivului de recurs, Înalta Curte constată că se impune admiterea căii de atac şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel.

3. În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la nelegalitatea mandatului acordat SC C. SA, de a-l reprezenta în instanţă pe pârât, faţă de dispoziţiile art. 68 alin. (1) C. proc. civ. şi inexistenţa unui înscris sub semnătură legalizată în acest sens, Înalta Curte nu va mai analiza această critică faţă de poziţia recurentului Ş.V. la termenul de astăzi, care a arătat că nu mai susţine acest motiv de recurs, poziţie exprimată atât în nume propriu, cât şi ca mandatar cu procură specială al recurentei Ş.L.M., în cuprinsul căreia se menţionează că „mandatarul poate retrage orice cerere…”, deci, inclusiv poate renunţa la un motiv al căii de atac exercitate.

Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 7 şi 9 şi 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanţi, va casa decizia atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi Curte de Apel.

Cu ocazia rejudecării, Curtea de Apel va ordona efectuarea unei noi expertize cu respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, urmând ca, la stabilirea daunelor invocate de proprietar urmare a exproprierii, să se aibă în vedere cerinţa unui prejudiciu cert, în sensul legii civile, fie că este vorba despre un prejudiciu actual, fie despre un prejudiciu viitor.

De asemenea, se va aprecia şi asupra necesităţii suplimentării probatoriului pentru dovedirea despăgubirilor pretinse, şi din această perspectivă, instanţa de apel care a pronunţat decizia atacată procedând în mod greşit atunci când a reţinut că reclamanţii nu au propus alte probe în afara expertizei, deşi aceeaşi instanţă respinsese la un termen anterior probele propuse de părţile în discuţie pentru dovedirea daunelor solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii Ş.L.M. şi Ş.V. împotriva deciziei nr. 383/C din data de 28 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.

Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 7524/2012. Civil. Revendicare imobiliară....		ICCJ. Decizia nr. 7492/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

ICCJ. Decizia nr. 7459/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond ICCJ. Decizia nr. 7460/2012. Civil ICCJ. Decizia nr. 7492/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs ICCJ. Decizia nr. 7524/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs ICCJ. Decizia nr. 7527/2012. Civil. Pretenţii. Recurs