ICCJ. Decizia nr. 7537/2012. Civil. Obligatia de a nu face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7537/2012
Dosar nr. 1932/2/2011
Şedinţa publică din 11 decembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 13245 din 20 decembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pronunţată în fond după casarea cu trimitere dispusă prin decizia nr. 3045 din 24 noiembrie 2009 a I.C.C.J., secţia comercială, s-a respins cererea precizată formulată de reclamantele SC A.T.I. SRL şi SC S.G.P. SRL în contradictoriu cu pârâta R.A.T.B., ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că, în fond după casare, prin cererea precizatoare depusă la data de 18 octombrie 2010, reclamantele au solicitat obligarea pârâtei la încetarea oricărei activităţi ilegale de transport public interjudeţean de persoane pe traseele: Bucureşti - S.S.; Bucureşti-M.M.; Bucureşti – V.; Bucureşti - S.; Bucureşti - C.; Bucureşti –C.A.; Bucureşti - C.C.
Prin urmare, reclamantele au învestit instanţa cu o acţiune în realizare negativă, solicitând obligarea pârâtei să înceteze o faptă pretins a fi ilicită, respectiv transport public pe traseele menţionate în acţiune.
Pentru a verifica existenţa faptei ilicite, tribunalul a apreciat că se impune să analizeze legea pretins a fi încălcată de către pârâtă, sens în care a reţinut următoarele:
În cauză, dreptul invocat de reclamante constă în posibilitatea acestora de a desfăşura activităţi de transport public interjudeţean de persoane pe traseele indicate, în conformitate cu licenţe ce le-au fost acordate.
Prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 50/2006 s-a aprobat protocolul de înfiinţare, organizare, reglementare şi control a prestaţiei de transport public de călători desfăşurat între Municipiul Bucureşti şi localităţi ale judeţului I..
Începând cu 17 martie 2006, R.A.T.B. a desfăşurat activitate de transport Bucureşti - I. în temeiul protocolului încheiat la 17 martie 2006 între C.G.M.B. şi Consiliul Judeţean I. Conform art. 5, protocolul a fost încheiat pe o perioadă de 1 an, cu posibilitatea prelungirii sale dacă nu era denunţat de nicio parte.
Aşadar, în anul 2007, pârâta R.A.T.B. era obligată să presteze serviciul de transport public de călători între Bucureşti şi I. în baza actelor administrative sus menţionate.
Reclamantele au invocat încălcarea de către pârâtă a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 92/2007.
Este de necontestat că aceste dispoziţii edictează principiile care trebuie să guverneze organizarea serviciului de transport public local de persoane şi de mărfuri, numai că respectivele principii se impun a fi respectate de către activitatea administraţiei publice locale, persoană în competenţa căreia se află organizarea serviciului de transport public. R.A.T.B. a fost înfiinţată prin Decizia nr. 1179/1990 a Primăriei Municipiului Bucureşti, fiind o regie autonomă al cărui principal obiect de activitate constă în desfăşurarea transportului public. Aşadar, pârâta nu este autoritatea care organizează această activitate.
Prin urmare, nu se poate reţine că pârâta încalcă principiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 92/2007, cât timp aceste principii se impun a fi respectate de activitatea administraţiei publice locale.
Contrar celor susţinute de reclamante, conform art. 1din Legea nr. 92/2007, serviciul de transport public local de persoane se realizează de autorităţile administraţiei publice locale.
Mai mult, conform art. 16 alin. (5) din Legea nr. 92/2007, unităţile administrativ-teritoriale se pot asocia între ele, conform legii, în vederea asigurării şi dezvoltării serviciilor de transport public local de persoane prin curse regulate, precum şi pentru exploatarea în interes comun „sistemului de transport public local de persoane prin curse regulate în condiţiile legii".
C.G.M.B. a înfiinţat R.A.T.B. pentru realizarea transportului public, pârâtei nefiindu-i aplicabile dispoziţiile privind licenţe de transport şi traseu. Tot municipalitatea s-a asociat cu Consiliul Judeţean I. în condiţiile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 92/2007. Conform art. 17 din Legea nr. 92/2007, consiliile locale, consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti au printre atribuţii: asocierea intercomunitară în condiţiile legii, în vederea realizării unor investiţii de interes comun în domeniul infrastructurii tehnico-edilitare aferente sistemului de transport public local, precum şi administrarea acestuia.
Mai mult, prin O.U.G. nr. 6/2006 a fost modificat art. 23 din O.G. nr. 86/2001, arătându-se că, în cazul Judeţului I., C.G.M.B., de comun acord sau în asociere cu Consiliul Judeţean I., poate să înfiinţeze, să organizeze, să reglementeze, să coordoneze şi să controleze prestarea serviciului de transport public de călători desfăşurat între Bucureşti şi I.
Contrar celor susţinute de reclamante, atâta timp cât actul administrativ reprezentat de hotărârea C.G.M.B., în temeiul căruia pârâta a prestat serviciul de transport, nu a fost desfiinţat, nu se poate reţine nelegalitatea sa.
De asemenea, protocolul din data de 17 martie 2006 este un act administrativ care nu a fost desfiinţat în contencios administrativ, astfel încât efectele juridice produse de acest protocol sunt perfect legale.
Reclamantele au invocat şi art. 32 din Legea nr. 102/2006, respectiv art. 34 din P.U.G. nr. 109/2005, conform căruia „Transportul rutier public de persoane prin servicii regulate pe un traseu judeţean sau interjudeţean se poate efectua de către operatorii de transport rutier numai pe baza licenţei de traseu eliberate de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, perioada de valabilitate a acesteia fiind limitată de perioada de valabilitate a programului de transport. (2) Licenţa de traseu pentru transportul rutier public în trafic interjudeţean se eliberează pentru fiecare cursă, iar în trafic judeţean, pentru fiecare traseu. (3) Transportul rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic judeţean şi interjudeţean se efectuează pe baza programelor de transport, perioada de valabilitate a acestora fiind de 3 ani."
Art. 32 din Legea nr. 32/2006 nu este, însă, aplicabil în cauză deoarece nu ne aflăm în ipoteza acestei norme, iar pârâta nu necesită licenţele prevăzute de aceste dispoziţii, activitatea de transport fiind autorizată de C.G.M.B. Pin urmare, nu se poate reţine săvârşirea de către pârâtă a unei fapte ilicite.
Chiar dacă O.U.G. nr. 6/2006 a fost abrogată în 21 martie 2007, această împrejurare nu afectează validitatea protocolului de asociere încheiat între autorităţile publice Bucureşti - I.
Privitor la incidenţa dispoziţiilor O.U.G. nr. 109/2005, Tribunalul a constatat că, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 3 pct. 40, transportul public de persoane între Municipiul Bucureşti şi Judeţul I. este considerat transport local, iar conform art. 21, transportul public local se reglementează prin legi speciale, nu prin O.U.G. nr. 109. Cum aceste dispoziţii legale nu îşi găsesc aplicabilitatea în cauză, nu se poate reţine săvârşirea de către pârâtă a unei fapte ilicite.
Deoarece pârâta a desfăşurat activitatea de transport de persoane în temeiul unor dispoziţii emise de autorităţile administraţiei publice locale, persoane în competenţa cărora se află organizarea serviciului de transport public, nu se impunea participarea pârâtei la licitaţiile câştigate de reclamante. Astfel, nu se poate reţine încălcarea de către pârâtă a Legii nr. 284/2002.
În prezent, R.A.T.B. nu desfăşoară activităţi de transport pe traseele menţionate în acţiune (reclamanta, căreia îi incumba sarcina faptului pozitiv, nu a dovedit contrariul), astfel încât instanţa nu o poate obliga să înceteze activitatea de transport. Totodată, reclamantele nu fac dovada că, în prezent, deţin licenţe de traseu pentru transport rutier în trafic naţional, licenţele expirând la 30 iunie 2008.
Decizia I.C.C.J. obligă instanţa să analizeze dacă în perioada în care reclamantele au deţinut licenţa de transport, pârâta a desfăşurat activităţi de transport.
Tribunalul a reţinut că pârâta a desfăşurat activitate de transport, dar în baza unor acte emise de autorităţile administraţiei publice, producătoare de efecte juridice, nedesfiinţate, astfel încât nu se poate reţine că pârâta a săvârşit o faptă ilicită.
Totodată, din licenţele prezentate de către reclamante nu a rezultat că acestea au un drept exclusiv de exploatare a traseelor indicate, în condiţiile stipulate în licenţele de traseu.
împotriva sentinţei susmenţionate au declarat apel reclamantele.
Prin decizia comercială nr. 397 din 19 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins excepţia tardivităţii apelului, invocată de intimata-pârâtă, ca nefondată, precum şi apelul declarat de reclamante, ca nefondat.
Pentru a respinge excepţia tardivităţii apelului, curtea a reţinut că reclamantelor nu le-a fost comunicată sentinţa ce face obiectul apelului cu respectarea dispoziţiilor legale.
Pentru a respinge, pe fond, apelul reclamantelor, curtea a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin primul motiv de apel s-au contestat aprecierile instanţei de fond privind desfăşurarea de către pârâtă a activităţilor de transport în baza unor acte emise de autorităţile administraţiei publice, producătoare de efecte juridice, nedesfiinţate. Apelantele au subliniat că actul ce a stat la baza motivării respingerii cererii, protocolul încheiat la 17 martie 2006, a fost revocat în data de 01 iulie 2008 chiar de către semnatarii acestuia, conform notificării aflate la dosarul de fond şi comunicatului de presă emis de Primăria Municipiului Bucureşti, probe ce nu au fost luate în considerare de către instanţă.
Cu referire la aceste susţineri, Curtea a remarcat că acţiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 09 iunie 2008; reclamantele au contestat dreptul pârâtei R.A.T.B. de a desfăşura activităţi de transport public de persoane pe traseele pentru care cele două societăţi comerciale deţineau licenţe de traseu. Pe calea cererii precizatoare depuse în şedinţa din 15 septembrie 2008, în cadrul primului ciclu procesual, dar şi prin răspunsul la prima întrebare din interogatoriu, pârâta R.A.T.B. a recunoscut că a exercitat activităţi de transport pe aceste trasee în perioada 20 martie 2006-01 iulie 2008, în baza Protocolului încheiat la data de 17 martie 2006, şi în perioada 26 noiembrie 2008-15 iunie 2010, în baza Protocolului încheiat la data de 26 noiembrie 2008, în temeiul O.U.G. nr. 74 din 11 iunie 2008.
Drept urmare, probele administrate în cauză, coroborate cu poziţia procesuală a pârâtei R.A.T.B., determină concluzia potrivit căreia activitatea de transport a intimatei, desfăşurată în baza Protocolului încheiat la data de 17 martie 2006, a încetat la 01 iulie 2008, reclamantele neadministrând dovezi care să susţină contrariul.
În opinia Curţii, revocarea unilaterală a Protocolului, invocată ca motiv de apel de către reclamante, nu are relevanţă în cauză, atât timp cât după data revocării – 01 iulie 2008, pârâta nu a mai desfăşurat activităţi de transport în baza acestui act administrativ.
Activităţile ulterioare, recunoscute de către intimata R.A.T.B., au avut loc în perioada 26 noiembrie 2008-15 iunie 2010, însă în baza unui alt act al autorităţilor publice locale, respectiv Protocolul încheiat la data de 26 noiembrie, emis în baza hotărârilor Consiliului Judeţean I. şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, acte ce nu au fost anulate, retrase, revocate ori desfiinţate. în consecinţă, această critică nu este de natură a atrage schimbarea hotărârii instanţei de fond.
Cel de-al doilea motiv de apel critică o greşită aplicare şi interpretare de către instanţa fondului a dispoziţiilor legale incidente cauzei. Se susţine de către apelantele-reclamante că legislaţia aplicabilă speţei o reprezintă Legea nr. 102/2006, Legea nr. 92/2007 şi O.U.G. nr. 109/2005, acte normative de care instanţa de fond a făcut abstracţie.
Contrar susţinerilor apelantelor, instanţa fondului a făcut o corectă interpretare şi aplicare a legii, argumentele judecătorului valorificând norme legale invocate de apelante.
Curtea a analizat acest motiv de apel prin raportare la legislaţia în vigoare după data 01 iulie 2007, dată de la care reclamatele-apelante s-au aflat în posesia licenţelor de traseu pe care îşi susţin temeinicia cererii de chemare în judecată.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 3 pct. 40 şi pct. 48 din O.U.G. nr. 109/2005, transportul public de persoane între Municipiul Bucureşti şi Judeţul I., deci şi transportul desfăşurat de R.A.T.B. şi a cărui legalitate este contestată de către cele două societăţi comerciale, este considerat transport local, desfăşurat pe traseu local, iar nu pe traseu interjudeţean; totodată, art. 21 din O.U.G. nr. 109/2005 stabileşte că transportul public local se reglementează prin legi speciale.
În materia transportului public local, norma specială este Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007 care, prin dispoziţiile art. 1, consacră legal competenţa autorităţilor publice locale de organizare a serviciului public local de persoane; conform art. 3 alin. (1) din această lege, serviciile de transport public local fac parte din sfera serviciilor comunitare de utilitate publică şi cuprind totalitatea acţiunilor şi activităţilor de utilitate publică şi de interes economic şi social general desfăşurate la nivelul unităţilor administrativ teritoriale, sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităţilor administrative publice locale, în scopul asigurării transportului public local, precum şi a transportului public judeţean de persoane. Totodată, dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 92/2007 reglementează posibilitatea unităţilor administrativ teritoriale de a se asocia între ele, conform legii, în vederea asigurării şi dezvoltării serviciilor de transport public local de persoane prin curse regulate.
Valorificarea competentelor recunoscute de lege autorităţilor publice locale se face prin adoptarea de hotărâri sau emiterea de dispoziţii, în aplicarea prevederilor art. 17 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 92/2007, potrivit cărora, în exercitarea atribuţiilor ce le revin, autorităţile administraţiei publice locale adoptă hotărâri sau emit dispoziţii, după caz. împotriva hotărârilor sau dispoziţiilor autorităţilor administraţiei publice locale, persoanele fizice sau juridice interesate se pot adresa instanţei de contencios administrativ. Intrarea în vigoare a Legii nr. 92/2007 la data de 22 aprilie 2007 şi abrogarea O.U.G. nr. 6/2006 la data de 21 martie 2007 nu au fost de natură a înlătura efectele Protocolului de asociere încheiat între autorităţile publice Bucureşti şi I. în baza Hotărârii C.G.M.B., cu atât mai mult cu cât chiar dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 92/2007 consacră dreptul autorităţilor publice locale de a organiza serviciul public de transport local prin emiterea unor acte de natură administrativă. Drept urmare, legalitatea activităţii de transport a R.A.T.B. pe aceste trasee derivă din exercitarea lor în temeiul dispoziţiilor emise de autorităţile administraţiei publice locale, persoane juridice în competenţa cărora se află şi organizarea serviciului public, fără a fi condiţionată de deţinerea unor licenţe de traseu.
Mai mult decât atât, potrivit dispoziţiilor art. 37 pct. 9 şi 10 din Legea nr. 92/2007, licenţele de traseu pentru transportul public local de persoane realizat prin curse regulate se eliberează de către autoritatea de autorizare pe baza hotărârii consiliului local, consiliului judeţean sau Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, de dare în administrare sau a hotărârii de atribuire în gestiune delegată a serviciului de transport public local fără licitaţie, precum şi a deciziei de acordare a gestiunii delegate realizate în urma licitaţiilor. Valabilitatea licenţelor de traseu este de maximum 3 ani. În cazul transportului public judeţean de persoane realizat prin curse regulate, licenţa de traseu se atribuie pe baza hotărârii comisiei paritare formate din reprezentanţii consiliului judeţean şi reprezentanţii agenţiei A.R.R. din judeţul respectiv şi se emite de către agenţia A.R.R. Prin urmare, legea specială impune ca în cazul în care sunt atribuite licenţe de traseu, acestea să fie eliberate solicitanţilor în baza unor acte
ale autorităţii publice locale, licenţele fiind acte cu caracter subsecvent hotărârii autorităţilor unităţii administrativ teritoriale.
În susţinerea atribuţiilor şi competenţelor autorităţilor publice locale sunt şi dispoziţiilor art. 9 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 51/2006.
Cu referire la incidenţa dispoziţiilor art. 34 din O.U.G. nr. 109/2005, este de observat că acestea au în vedere condiţiile de desfăşurare a transportului rutier public de persoane prin servicii regulate pe un traseu judeţean sau interjudeţean. Or, aşa cum s-a arătat în considerentele anterior expuse, aceeaşi ordonanţă califică prin art. 3 pct. 40 şi pct. 48 transportul dintre Municipiul Bucureşti şi judeţul I. ca fiind transport local, iar nu transport pe traseu judeţean sau interjudeţean.
Decizia Curţii de Apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamante, care au invocat, în drept, dispoziţiile art. 3041 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici:
Instanţa de apel a interpretat greşit prevederile Legii nr. 92/2007, făcând abstracţie de art. 1-4 şi 37 din respectivul act normativ, precum şi de faptul că Legea nr. 92/2007 este o lege cadru ce se coroborează cu prevederile legilor speciale din domeniul transporturilor, şi anume Legea nr. 102/2006 şi O.U.G. nr. 109/2005.
Instanţa de apel nu a arătat care act normativ scuteşte R.A.T.B. de a deţine licenţe de traseu, textele citate de instanţă prevăzând în mod expres obligativitatea deţinerii licenţelor de traseu de către transportatori.
Instanţa de apel a formulat o motivare contradictorie, afirmând, pe de o parte, faptul că R.A.T.B. exercită în mod legal activităţi de transport fără a deţine licenţe de traseu, iar, pe de altă parte, a citat în susţinerea argumentaţiei dispoziţiile art. 37 pct. 9 şi 10 din Legea nr. 92/2007, conform cărora „Licenţele de Traseu se eliberează pe baza hotărârii consiliului local...", text care prevede în mod clar obligativitatea deţinerii licenţelor de traseu.
Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului şi excepţia autorităţii de lucru judecat.
Prima excepţie a fost motivată pe împrejurarea că recurentele şi-au întemeiat recursul pe un text de lege inexistent, respectiv art. 3041 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., susţinându-se că indicarea unui temei legal inexistent echivalează cu nemotivarea în drept a recursului, situaţie în care, potrivit art. 306 C. proc. civ., recursul este nul.
În motivarea celei de-a doua excepţii, s-a arătat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ., cât timp o cerere cu acelaşi obiect şi cauză şi între aceleaşi părţi ca cele din prezentul litigiu, ce a format obiectul dosarului nr. 19881/3/2009 înregistrat în primă instanţă la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost soluţionată pe fond prin hotărâre judecătorească irevocabilă, respectiv decizia comercială nr. 84A din 15 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului reclamantelor de către instanţa supremă.
În concluzie, intimata a solicitat admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat şi, drept consecinţă, respingerea recursului ca nefondat, întrucât conform art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ., o nouă judecare a unei acţiuni având acelaşi obiect, aceeaşi cauză juridică şi între aceleaşi părţi nu mai este posibilă.
La întâmpinare au fost anexate cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială sub nr. 19881/3/2009, decizia comercială nr. 84A din 15 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială şi extrase de pe portalul instanţelor privind soluţiile pronunţate în primă instanţă, în apel şi în recurs în Dosarul nr. 19881/3/2009.
Asupra excepţiilor invocate prin întâmpinare şi asupra recursului, supuse dezbaterii contradictorii a părţilor în şedinţa publică din 26 noiembrie 2012, Înalta Curte reţine următoarele:
1. Excepţia nulităţii recursului, susţinută pe ideea inexistenţei textului legal indicat prin cererea de recurs ca temei de drept al căii de atac, nu poate fi primită.
Este adevărat că prin cererea de recurs s-au invocat, în drept, dispoziţiile „art. 3041 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.", fiind însă evidentă eroarea materială constând în menţionarea indicelui 1 la art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., cât timp din dezvoltarea motivelor de recurs rezultă că recurentele se plâng de motivarea contradictorie a hotărârii recurate, respectiv de pronunţarea acesteia cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, ceea ce configurează ipotezele motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În consecinţă, recursul fiind motivat în drept prin raportare la cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., aşa cum prevede art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii căii de atac prevăzută de acest text, raportat la art. 306 alin. (3) C. proc. civ., nu este operantă în speţă.
2. Excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată prin raportare la decizia comercială nr. 84A din 15 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, este fondată, potrivit celor ce succed.
Art. 1201 din vechiul C. civ., text în vigoare şi în prezent, potrivit art. 230 alin. (1) lit. a) teza a doua din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului C. civ., statuează că „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în justiţie are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate".
Prin urmare, autoritatea de lucru judecat este condiţionată de existenţa unei triple identităţi - de obiect, cauză şi părţi - între prima cerere în judecată, rezolvată în mod irevocabil, şi cea de-a doua, pendinte pe rolul instanţei.
Această triplă identitate se regăseşte între cererea ce a făcut obiectul Dosarului nr. 19881/3/2009, înregistrat în primă instanţă pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, soluţionată prin hotărâre judecătorească irevocabilă, şi cererea ce face obiectul prezentului litigiu.
Astfel, din examinarea deciziei comerciale nr. 84A din 15 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pronunţată în faza apelului în Dosarul nr. 19881/3/2009, reiese că în primul proces reclamantele SC A.T.I. SRL şi SC S.G.P. SRL au chemat în judecată pe pârâta R.A.T.B., solicitând obligarea acesteia la încetarea oricărei activităţi ilegale de transport public interjudeţean de persoane pe traseele: Bucureşti - S.S.; Bucureşti - M. -M.A.A.; Bucureşti - V.; Bucureşti - S.; Bucureşti - C.; Bucureşti - C.A.; Bucureşti -C.C., deoarece aceste activităţi le creează grave prejudicii materiale, fiind desfăşurate în mod ilegal, cu încălcarea normelor privind autorizaţiile necesare efectuării transportului public, precum şi cu încălcarea principiului concurenţei loiale. În drept, reclamantele au invocat Legea nr. 102/2006, Legea nr. 92/2007, Legea nr. 284/2002 şi O.U.G. nr. 109/2005.
Prin decizia comercială nr. 84A din 15 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, urmare a admiterii apelului declarat de pârâtă, sentinţa de fond a fost schimbată în sensul respingerii acţiunii reclamantelor, ca neîntemeiată. Această decizie a rămas irevocabilă, recursul exercitat împotriva sa de reclamante fiind respins, ca nefondat, prin decizia nr. 2985 din 01 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.
Rezultă că, primul proces dintre părţi a fost soluţionat în mod irevocabil pe fond, acţiunea reclamantelor fiind respinsă, ca neîntemeiată.
În litigiul pendinte, acţiunea este formulată de reclamantele SC A.T.I. SRL şi SC S.G.P. SRL împotriva pârâtei R.A.T.B. Obiectul acţiunii, cu care instanţa a rămas învestită în urma precizării formulate de reclamante la data de 18 octombrie 2010, constă în obligarea pârâtei la încetarea oricărei activităţi ilegale de transport public interjudeţean de persoane pe traseele: Bucureşti - S.S.; Bucureşti-M.M.; Bucureşti - V.; Bucureşti - S.; Bucureşti - C.; Bucureşti -C.A.; Bucureşti - C.C. În justificarea acestor pretenţii, reclamantele au invocat prin cererea precizatoare menţionată că activităţile de transport desfăşurate de pârâtă le creează grave pagube materiale, fiind desfăşurate în mod ilegal, cu încălcarea normelor privind autorizaţiile necesare efectuării transportului public, precum şi cu încălcarea principiului concurenţei loiale. Temeiul de drept invocat de reclamante prin cererea introductivă de instanţă, nemodificat pe parcursul procesului, rezidă în Legea nr. 102/2006, Legea nr. 92/2007, Legea nr. 284/2002 şi O.U.G. nr. 109/2005.
Comparând elementele cererilor de chemare în judecată din cele două procese, se constată că între acestea există identitate de părţi, obiect şi cauză. Astfel, atât în primul proces, cât şi în cel pendinte reclamante figurează SC A.T.I. SRL şi SC S.G.P. SRL, pârâtă fiind R.A.T.B., iar obiectul este identic, acesta vizând în ambele procese obligarea pârâtei la încetarea oricărei activităţi ilegale de transport public interjudeţean de persoane pe aceleaşi trasee. În ceea ce priveşte cauza juridică, înţeleasă ca fundament (act sau fapt juridic ori material) pe care se sprijină dreptul a cărui valorificare se urmăreşte prin intermediul acţiunii, şi aceasta este identică în ambele litigii, constând într-un fapt ilicit cauzator de prejudicii - pretinsa efectuare de activităţi de transport cu încălcarea normelor privind autorizaţiile necesare efectuării transportului public şi a principiului concurenţei loiale.
În concluzie, urmează a se reţine că, în raport de decizia comercială nr. 84A din 15 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, rămasă irevocabilă prin decizia din 01 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin care s-a soluţionat pe fond o primă acţiune între aceleaşi părţi, având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză ca în litigiul pendinte, în speţă sunt îndeplinite condiţiile autorităţii de lucru judecat prevăzute de art. 1201 C. civ., ceea ce se opune la reluarea judecăţii pe fond, în litigiul pendinte, a aceleiaşi cereri.
Excepţia autorităţii de lucru judecat se impune astfel a fi admisă, cu consecinţa că soluţia de respingere a acţiunii, pronunţată în cauză în primă instanţă şi menţinută în apel, se justifică în considerarea acestei excepţii, cu substituirea motivării în sensul celor reţinute în precedent.
Faţă de funcţia extinctivă (negativă) a excepţiei autorităţii de lucru judecat, care împiedică o nouă judecată în fond atunci când există identitatea elementelor acţiunii, în speţă nu mai este posibilă analizarea fondului litigiului, motiv pentru care criticile de fond din recursul reclamantelor nu pot fi primite.
Pe cale de consecinţă, recursul reclamantelor, vizând aspecte de fond ale litigiului, apare ca nefondat în raport de admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat, urmând a fi respins ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de decizia comercială nr. 84 A din 15 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-IV-a comercială, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2985 din 1 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele SC A.T.I. SRL şi SC S.G.P. SRL împotriva deciziei comerciale nr. 397 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7540/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7501/2012. Civil → |
|---|
