ICCJ. Decizia nr. 7565/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7565/2012
Dosar nr. 316/187/2008
Şedinţa din 12 decembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 508 din 8 aprilie 2009 pronunţată de Judecătoria Beiuş în Dosarul nr. 316/RJ/187/2008 a fost declinată competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta Episcopia Greco-Catolică de O.M., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, U.M. AA Zalău, U.M. BB Beiuş, Primăria municipiului Beiuş, Consiliul local Beiuş şi intervenientul în interes propriu-indicat ca titular al dreptului de proprietate Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor Bihor, în favoarea Tribunalului Bihor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că obiectul acţiunii introductive îl reprezintă o cauză de natură civilă, evaluabilă în bani, prin care reclamanta urmăreşte revendicarea imobilului cu nr. top XX în suprafaţă de 1630 mp înscris în CF CC - Beiuş şi a construcţiei amplasate pe acest număr topografic.
În ceea ce priveşte valoarea imobilelor revendicate, având în vedere probele administrate în cauză, instanţa a constatat că aceasta depăşeşte pragul valoric instituit de prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., astfel că se impune admiterea excepţiei de necompetenţă materială invocată din oficiu şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.
Prin sentinţa civilă nr. 72/C din 10 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 316/187/2008 s-a respins excepţia insuficientei timbrări şi excepţia inadmisibilităţii.
S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâţilor U.M. BB Beiuş, Primăria municipiului Beiuş şi Consiliul Local Beiuş şi, în consecinţă, s-a respins acţiunea faţă de aceste părţi.
S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Episcopia Greco Catolică de O.M., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, U.M. AA Zalău şi intervenientul Ministerul Economiei şi Finanţelor şi, în consecinţă:
Au fost obligaţi pârâţii să elibereze în deplină proprietate, posesie şi paşnică folosinţă imobilul cu nr. top. XX din CF nr. CC Beiuş.
S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâţilor de a se abţine pe viitor de la orice acte de contestare în posesie ori folosinţă a imobilului.
Au fost obligaţi pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, U.M. AA Zalău şi intervenientul să plătească suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Imobilul cu nr. top. XX Beiuş, reprezentând în natură casă şi curte în intravilan în suprafaţă de 1630 mp, constituie proprietatea tabulară a reclamantei în baza sentinţei civile nr. 507/2004 pronunţată de Judecătoria Beiuş.
Având în vedere situaţia de carte funciară a imobilului în litigiu, nu sunt aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România. În condiţiile respectivei Ordonanţe se restituie cultelor religioase din România imobilele aflate în proprietatea Statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2.
Aşadar, excepţia inadmisibilităţii promovării acţiunii a fost respinsă.
De asemenea, a fost respinsă excepţia insuficientei timbrări întrucât în temeiul Legii nr. 455/2006 pentru stabilirea unor măsuri privind acţiunile şi cererile în justiţie formulate de cultele religioase recunoscute din România, acţiunile de revendicare formulate de cultele religioase sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru şi de timbru judiciar.
Excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei municipiului Beiuş, respectiv a Consiliului Municipal Beiuş au fost admise pentru considerentul că aceste instituţii nu au exercitat şi nu exercită posesie asupra imobilului în litigiu.
De asemenea, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasivă a pârâtei U.M. BB Beiuş pentru considerentul arătat prin adresa din 12 octombrie 2006 emisă de către U.M. BB Beiuş şi anume că imobilul în litigiu a trecut din folosinţa şi administrarea U.M. BB Beiuş în folosinţa şi administrarea U.M. AA Zalău.
În ceea ce priveşte fondul pricinii, prima instanţă a reţinut că reclamanta şi-a întabulat dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu în urma unei hotărâri judecătoreşti pronunţată la o dată anterioară emiterii H.G. nr. 2060/2004. În cauză, nu s-a făcut nicio dovadă că trecerea imobilului în domeniul public al statului s-a făcut ca urmare a achitării unor despăgubiri. De altfel, H.G. nr. 2060/2004 s-a abrogat prin H.G. nr. 1705/2006.
Faţă de considerentele expuse, tribunalul a admis în parte acţiunea în sensul obligării pârâţilor Ministerul Apărării Naţionale, U.M. AA Zalău şi a a intervenientului (calitate dobândită în temeiul art. 66 coroborat cu art. 58 C. proc. civ.) Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor să elibereze în deplină proprietate, posesie şi paşnică folosinţă imobilul cu nr. top. XX din CF CC Beiuş.
Capătul de cerere privind obligarea pârâţilor de a se abţine pe viitor de la orice acte de conturbare în posesie ori folosinţă a imobilului a fost respins întrucât drepturile, pretenţiile ce se cer a fi valorificate pe cale de acţiune în justiţie trebuie să fie actuale.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. au fost obligaţi pârâţii şi intervenientul să achite reclamantei suma de 100 RON onorariu avocat. Sumele achitate de către reclamantă cu titlu de taxă judiciară de timbru nu vor cădea în sarcina pârâţilor întrucât, acţiunea fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru, reclamanta are posibilitatea de a solicita restituirea acestora, în temeiul Legii nr. 146/1997, cu titlu de taxă judiciară de timbru nedatorată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, pentru Statul Român şi Ministerul Apărării Naţionale.
Prin decizia nr. 215/A din 15 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, au fost admise ca fondate apelurile civile declarate de apelantul pârât Ministerul Apărării Naţionale, reprezentat prin Direcţia pentru relaţia cu Parlamentul şi asistenţă juridică, pentru U.M. AA Zalău şi de apelantul pârât Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, pentru Statul Român, în contradictoriu cu intimata reclamantă Episcopia R.U.R. Greco-Catolică de O.M. şi intimaţii pârâţi Primăria municipiului Beiuş şi Consiliul Local al municipiului Beiuş împotriva sentinţei civile nr. 72 din 10 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Bihor, care a fost modificată în parte în sensul că:
S-a luat act de tranzacţia încheiată la data de 03 octombrie 2011 între Episcopia R.U.R. Greco Catolică de O.M., reprezentată prin preot I.M. Protopop de Beiuş şi Ministerul Apărării Naţionale, prin Direcţia pentru relaţii cu Parlamentul şi asistenţă juridică, pentru U.M. AA Zalău şi U.M. BB Beiuş care are următorul cuprins:
„1. Episcopia R.U.R. Greco-Catolică de O.M. reprezentată prin preot I.M. Protopop de Beiuş pe de o parte, şi 2. Ministerul Apărării Naţionale prin Direcţia pentru relaţii cu Parlamentul şi asistenţă juridică (în noua titulatură) pentru U.M. AA Zalău şi U.M. BB Beiuş din interesul soluţionării amiabile a cauzei civile aflată pe rolul Curţii de Apel Oradea sub Dosar nr. 316/187/2008 – apel, revendicare – cu termen de judecată la 19 aprilie 2011. Văzând interesul comun al celor două părţi pentru menţinerea şi pe viitor a unor raporturi bazate pe respect şi bună vecinătate în condiţiile concrete date de situaţia proprietăţii consemnată în CF CC Beiuş cu privire la imobilul nr. top YY, părţile au hotărât următoarele: 1. Se acceptă, de comun acord, măsurătorile topo şi schiţa – Planşa DD Beiuş astfel cum a fost întocmită în prezenţa reprezentanţilor celor două părţi la faţa locului de către expert ing. I.C. 2. Se acceptă dezmembrarea parcelei nr. top XX în suprafaţă de 1630 mp în conformitate cu schiţa ing. I.C. în parcelele cu nr. top nou formate, respectiv: - parcela nr. top ZZ = 952 mp, - parcela nr. top VV = 280 mp, - parcela nr. top WW = 398 mp. 3. Reclamanta-intimată Episcopia R.U.R. Greco-Catolică O. în calitate de proprietară tabulară acceptă şi cedează cu deplin drept de proprietate pe seama Ministerului Apărării Naţionale prin direcţia pentru Relaţii cu Parlamentul şi asistenţă juridică (în noua titulatură) pentru UM AA Zalău şi UM BB Beiuş – parcela nr. top WW în suprafaţă totală de 398 mp, (în care se include şi suprafaţa de 272 mp aferentă corpului de clădire notat C2, proprietatea Ministerului Apărării Naţionale) pentru care se va forma un număr cadastral nou distinct şi care se va înscrie în CF în mod distinct şi definitiv în favoarea titularului construcţiei C2. 4. Pe seama reclamantei intimate Episcopia R.U.R. Greco-Catolică O., laolaltă şi în indiviziune cu Ministerul Apărării Naţionale – care va avea distinct şi un drept de servitute de trecere – va rămâne şi se va folosi în comun şi se va forma un număr cadastral distinct corespunzător parcelei nr. top VV în suprafaţă de 280 mp. 5. Parcela nr. top ZZ în suprafaţă de 952 mp dimpreună cu construcţiile numerotate pe schiţă cu C1 = 326 mp şi C3 = 32 mp rămâne şi se recunoaşte ca formând proprietatea exclusivă a reclamantei-intimate şi proprietar de CF – Episcopia R.U.R. Greco-Catolică O., eliberându-se de îndată în deplină proprietate, posesie şi folosinţă în starea în care se găseşte în acest moment. 6. Pentru delimitarea parcelei nr. top VV şi WW plus clădirea C2 ce revin Ministerului Apărării Naţionale marcată pe schiţă faţă de parcela nr. top ZZ şi clădirile notate pe schiţă cu C1 şi C3 proprietatea Episcopiei R.U.R. Greco-Catolică O., părţile au hotărât de comun acord a se edifica de către Ministerul Apărării Naţionale cu materiale şi forţă de muncă proprie un gard despărţitor cu fundaţie şi materiale adecvate şi care să fie corespunzător din punct de vedere estetic, în compensaţie cu terenul aferent cedat Ministerului Apărării Naţionale. 7. Prezenta tranzacţie s-a încheiat în trei exemplare, din care un exemplar se va prezenta şi depune la Curtea de Apel Oradea în Dosar nr. 316/187/2008 şi câte un exemplar pentru cele două părţi”, pe care a consfinţit-o în întregime şi care împreună cu schiţa de identificare şi dezmembrare a imobilului situat în intravilanul mun. Beiuş, înscris în CF CC Beiuş, nr. top XX în suprafaţă de 1630 m2 face parte integrantă din prezenta hotărâre.
A fost respinsă acţiunea formulată de Episcopia R.U.R. Greco Catolică de O.M. împotriva intervenientului Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor pentru lipsă de calitate procesuală pasivă.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor hotărârii atacate ce nu contravin deciziei, fără cheltuieli de judecată.
În considerentele hotărârii, instanţa de apel a reţinut că în şedinţa publică din 11 octombrie 2011 s-a depus la dosar în original tranzacţia încheiată la 3 octombrie 2011 între Episcopia R.U.R. Greco Catolică de O.M. şi Ministerul Apărării Naţionale prin Direcţia relaţii cu Parlamentul şi asistenţă juridică pentru UM AA Zalău şi UM BB Beiuş, împreună cu schiţa de identificare şi dezmembrare a imobilului situat în Beiuş înscris în CF CC Beiuş, nr. top. XX, solicitându-se a se lua act de aceasta.
Instanţa, văzând însă că în cauză a declarat apel şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice pentru Statul Român a arătat că va analiza hotărârea primei instanţe şi prin prisma motivelor invocate de acesta.
Astfel, au fost apreciate ca nefondate criticile formulate de acesta referitor la faptul că imobilul din litigiu se află în domeniul public al statului şi, ca urmare, reclamanta nu ar fi putut intra în posesia unui astfel de bun prin nicio cale legală, câtă vreme potrivit înscrierilor de carte funciară proprietara imobilului în litigiu este reclamanta şi nu Statul Român.
S-a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 507/2004 a Judecătoriei Beiuş instanţa a admis acţiunea formulată de Episcopia Greco-Catolică O. împotriva pârâtei R. SA, consfinţindu-se că proprietar tabular asupra imobilului din litigiu este Episcopia Greco-Catolică O., restabilindu-se astfel situaţia de carte funciară în favoarea acesteia.
Instanţa de apel a subliniat că titlul în baza căruia s-a reînscris dreptul de proprietate în favoarea reclamantei, şi anume sentinţa civilă nr. 507/2004 a Judecătoriei Beiuş, nu a fost contestat şi nici invalidat în vreun fel. Mai mult, în baza încheierii de întabulare din 10 mai 2004 înscrisă sub B5 din CF CC Beiuş s-au realizat lucrările de publicitate imobiliară şi din acest moment dreptul de proprietate al reclamantei este opozabil tuturor, inclusiv Statului Român.
Referitor la inadmisibilitatea prezentei acţiuni, s-a apreciat că în mod corect instanţa de fond a reţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile legii speciale, dată fiind situaţia de carte funciară a imobilului în litigiu, respectiv faptul că reclamanta este proprietara tabulară a acestui imobil. De precizat că pentru a fi întrunite condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 (legea specială în materia retrocedării unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România) ar fi fost necesar ca imobilul-obiect al acţiunii, să fie în proprietatea Statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din acest act normativ, ceea ce nu este cazul în speţa dată.
Totodată, în mod corect a respins instanţa de fond şi excepţia insuficienţei timbrării avându-se în vedere dispoziţiile Legii nr. 455/2006 potrivit căreia acţiunile în revendicare formulate de cultele religioase sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru şi de timbru judiciar.
Curtea de apel a apreciat însă ca fiind întemeiată excepţia potrivit căreia Ministerul Finanţelor Publice în reprezentarea Statului Român nu are calitate procesuală pasivă în cauză, excepţie invocată chiar în motivele de apel de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor. În acest sens, după cum se arată în aceste motive de apel, imobilul din litigiu era cuprins în inventarul bunurilor din domeniul public al statului, întocmit de Ministerul Apărării Naţionale şi aprobat prin H.G. nr. 2060/2004 pentru aprobarea inventarelor din domeniul public al statului, anexa 4.
Art. 5 pct. d din Legea nr. 346/2006 prevede că una din atribuţiile Ministerului Apărării este „apărarea drepturilor şi intereselor legitime proprii în raporturile cu autorităţile publice, instituţiile de orice natură, precum şi cu orice persoană fizică sau juridică, română sau străină, prin structuri proprii”. Astfel, instituţia care poate reprezenta statul în cazul litigiului de faţă este evident Ministerul Apărării Naţionale şi nu Ministerul Finanţelor Publice.
În consecinţă, s-a apreciat că Ministerul Apărării Naţionale în posesia căruia se afla imobilul din prezenta cauză, avea calitatea şi căderea de a tranzacţiona cu reclamanta în vederea stingerii amiabile a acestui litigiu.
Deoarece, în cauză, în şedinţa publică din 11 octombrie 2011 a fost depusă în original, în scris, tranzacţia semnată de părţi şi constatându-se că aceasta îndeplineşte condiţiile de validitate de drept comun în materie de convenţii, instanţa de apel în baza art. 271-273 C. proc. civ. a consfinţit învoiala părţilor, conform tranzacţiei care face parte integrantă din hotărâre.
Totodată, pentru motivele arătate, s-a admis şi apelul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice pentru Statul Român şi s-a respins acţiunea formulată de reclamantă împotriva intervenientului Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor pentru lipsă de calitate pasivă, fiind menţinute restul dispoziţiilor hotărârii atacate ce nu contravin deciziei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că imobilul care face obiectul prezentului litigiu se află în domeniul public al statului, după cum rezultă din adresa din 26 septembrie 2006 emisă de Ministerul Finanţelor Publice.
În acest sens, recurentul a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 213/1998, susţinând totodată că, aşa cum rezultă din inventarul centralizat existent la Ministerul Finanţelor Publice, imobilul care face obiectul tranzacţiei se află în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, astfel că acesta ar avea numai dispoziţia materială asupra bunurilor ce constituie obiect al dreptului de administrare, utilizate conform destinaţiei lor.
Ca urmare, încheierea oricăror acte având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate se putea realiza numai de către titularul acestui drept, respectiv Statul Român.
De asemenea, recurentul a arătat că, potrivit Legii nr. 7/1996, înscrierile în cartea funciară sunt declarative de drepturi, şi nu constitutive, astfel că prin sentinţa nr. 507/2004 a Judecătoriei Beiuş nu se reconstituie dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului, aşa cum greşit a reţinut instanţa de apel. În plus, prin sentinţa menţionată s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare în favoarea reclamantei, fără ca la dosar să existe vreun act care să ateste că aceasta ar fi avut în proprietate imobilul.
Art. 28 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 dispune că dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale dobândite de stat prin expropriere sunt opozabile faţă de terţi fără înscrierea în cartea funciară. La data rectificării de carte funciară şi a anulării încheierii de întabulare din anul 1949 cu privire la nr. top. XX şi a inscripţiei de sub B1 din CF CC Beiuş, proprietar de drept al imobilului revendicat era Statul Român.
Potrivit dispoziţiilor art. 39 din aceeaşi lege, hotărârea prin care s-a admis rectificarea unei înscrieri nu va fi opozabilă persoanelor împotriva cărora acţiunea nu a fost admisă.
Prin urmare, întrucât nici Statul Român, ca titular al dreptului de proprietate, nici Ministerul Apărării Naţionale, ca titular al dreptului de administrare, nu au fost parte în Dosarul nr. 262/2004, hotărârea nu le este opozabilă.
În concluzie, recurentul a arătat că reclamanta nu putea să intre în posesia unui bun care aparţine domeniului public al statului prin nicio cale legală, cu atât mai mult cu cât prin sentinţa civilă nr. 507/2004 a Judecătoriei Beiuş nu se reconstituie dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului.
Al doilea motiv de recurs se referă la aspectul că în mod greşit a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii, având în vedere existenţa prevederilor legale care reprezintă actele normative speciale, astfel că acţiunea în revendicarea unor imobile care au aparţinut cultelor religioase şi care au fost trecute cu sau fără titlu valabil în proprietatea statului, întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, este inadmisibilă în condiţiile unei legi speciale de reparaţie.
Ultima critică din cererea de recurs priveşte împrejurarea că, potrivit art. 2 din Legea nr. 146/1997 şi O.G. nr. 32/1995, acţiunile şi cererile evaluabile în bani se taxează la valoare.
Or, acţiunea în revendicare promovată în temeiul art. 480 şi urm. C. civ. nu este scutită de taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar, astfel că dispoziţiile art. 2 sunt incidente în cauză.
Întrucât acţiunea reclamantei nu este timbrată, se impunea, în temeiul art. 20 din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995, anularea acesteia.
Ulterior, la data de 28 decembrie 2011, recurentul a depus o cerere de completare a motivelor de recurs.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-reclamantă Episcopia Greco-Catolică de O.M. a invocat inadmisibilitatea recursului, precum şi excepţia tardivităţii completării motivelor de recurs.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, se constată următoarele:
Cu prioritate, este de observat că, deşi intimata-reclamantă a invocat inadmisibilitatea recursului prin întâmpinarea formulată în cauză, nu a arătat însă care sunt motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază această excepţie, astfel că nu poate fi primită, recursul declarat în cauză fiind admisibil.
Cât priveşte cererea de completare a motivelor de recurs, se constată că aceasta a fost depusă prin registratură la Curtea de Apel Oradea la data de 28 decembrie 2011, conform vizei aplicate.
În acest sens, susţinerile recurentului că cererea de completare a motivelor de recurs a fost depusă prin poştă la data de 22 decembrie 2011 sunt neîntemeiate, deoarece la dosarul cauzei nu există nicio dovadă, respectiv plicul de expediere prin poştă, ci doar viza registraturii curţii de apel iar, pe de altă parte, din adresa din 05 decembrie 2012 a OJP Bihor, Oficiul Oradea 10, aflată la dosarul recurs, nu rezultă că recomandata depusă la poştă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor la data de 22 decembrie 2011 viza acest dosar.
Prin urmare, se constată că cererea de completare a motivelor de recurs nu a fost depusă în termenul legal prevăzut de art. 303 alin. (2) C. proc. civ., raportat la data comunicării deciziei din apel şi, cum prin aceasta nu s-au invocat motive de ordine publică, sancţiunea este aceea a neanalizării sale de către instanţa de recurs.
Cu privire la recursul declarat în cauză de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum şi asupra motivului de recurs de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., invocat cu ocazia dezbaterilor, se constată următoarele:
Criticile invocate în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. nu se circumscriu ipotezei reglementate de acest text de lege - când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.
În acest sens, se constată că susţinerile privind încălcarea şi aplicarea greşită a legii, încălcarea principiului disponibilităţii şi a principiului dreptului la apărare în ceea ce îl priveşte pe recurent, prin validarea tranzacţiei de către instanţă, nu reprezintă o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti, ci vizează tot ipotezele reglementate la pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi examinate din această perspectivă.
Astfel, sediul materiei în ceea ce priveşte tranzacţia se regăseşte la art. 1704 şi urm. C. civ., iar în ceea ce priveşte hotărârile care consfinţesc învoiala părţilor, reglementarea legală a acestora este dată la art. 271- 273 C. proc. civ.
Potrivit textelor de lege indicate, se constată că tranzacţia este un contract judiciar care trebuie să fie încheiată între toate părţile din proces pentru a se pune capăt litigiului existent între acestea.
Or, în speţă, tranzacţia a fost încheiată numai de două dintre părţile implicate în proces, respectiv între reclamanta Episcopia Greco-Catolică de O.M. şi pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, în timp ce recurentul contestă valabilitatea tranzacţiei, arătând că Ministerul Apărării Naţionale nu putea să dispună de imobilul ce face obiectul litigiului şi al tranzacţiei, câtă vreme acesta are numai dispoziţia materială asupra bunurilor ce constituie obiect al dreptului de administrare.
Din această perspectivă, se constată că, într-adevăr, primind învoiala părţilor, instanţa avea obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor de valabilitate a „convenţiei”, precum şi legalitatea înţelegerii dintre părţi, pentru ca prin încheierea tranzacţiei să nu se urmărească eludarea dispoziţiilor imperative ale legii.
Însă, în cauză, instanţa de apel nu s-a preocupat să verifice aceste aspecte, în sensul că trebuia să stabilească în prealabil care este regimul juridic al terenului la momentul când se ia act de tranzacţie şi cine are drept de dispoziţie asupra imobilului în litigiu, iar acest ultim aspect trebuia să fie clarificat şi prin prisma verificării calităţii procesuale a statului.
De asemenea, pentru ca instanţa să poată lua act de tranzacţie, câtă vreme aceasta priveşte şi edificarea unui gard despărţitor cu fundaţie, aşa cum rezultă din conţinutul său, ceea ce presupune şi modificarea proprietăţii tranzacţionate, era necesară obţinerea în prealabil a autorizaţiei administrative, potrivit Legii nr. 50/1991, modificată.
În măsura în care, în urma analizării aspectelor arătat mai sus, instanţa va constata că nu va putea lua act de tranzacţie, va proceda la soluţionarea apelurilor cu care a fost învestită.
Pentru aceste considerente, fără a mai analiza celelalte critici formulate în recurs, care vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării, instanţa, în temeiul art. 304 pct. 9, art. 314 şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat împotriva deciziei nr. 215/A din 15 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Cu ocazia rejudecării, se vor administra probele necesare în sensul celor mai sus expuse şi se vor analiza toate mijloacele de apărare invocate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor împotriva deciziei nr. 215/A din 15 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2896/2012. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 7543/2012. Civil → |
|---|
