ICCJ. Decizia nr. 7532/2012. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7532/2012
Dosar nr. 23491/3/2009
Şedinţa publică din 11 decembrie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 2 iunie 2009 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanţii E.N.. şi E.M. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună modificarea cuantumului despăgubirilor prevăzut în art. 2 din Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 73 din 23 aprilie 2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, judeţul Ilfov, Consiliul Local Ş.J. şi obligarea pârâtei la plata despăgubirilor stabilite în urma judecăţii şi compuse din valoarea reală a terenului şi a prejudiciului cauzat proprietarilor, în urma exproprierii.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că hotărârea contestată a fost comunicată reclamanţilor la data de 11 mai 2009 şi că aceştia au adus la cunoştinţa expropriatorului faptul că nu sunt de acord cu cuantumul despăgubirilor, astfel cum a rezultat din procesul-verbal din 08 aprilie 2009.
Reclamanţii au arătat că suprafaţa de 1.828 m.p. expropriată le-a aparţinut soţilor în devălmăşie.
În opinia reclamanţilor, despăgubirea de 46,44 RON/m.p., echivalentul a 11 euro/m.p., nu este conformă cu valoarea de piaţă a terenului, în condiţiile în care preţul de vânzare al unui mp teren în zonă este de 70-80 euro/m.p.
Reclamanţii au susţinut că terenul expropriat face parte dintr-o suprafaţă mai mare de teren, astfel că, urmare a exproprierii, terenul rămas în proprietatea acestora s-a împărţit în 3 loturi marginale a căror valoare este afectată. Prin expropriere s-a ajuns la situaţia de a nu avea acces la terenurile ce le-au rămas în proprietate.
Prin sentinţa civilă nr. 653 din 13 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost admisă cererea reclamanţilor, a fost modificată în parte hotărârea din 23 aprilie 2009 emisă de pârâtă şi s-a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanţilor la suma totală de 1.615.500 RON, reprezentând echivalentul sumei de 386.352 euro.
În motivarea sentinţei, prima instanţă a arătat că valoarea de circulaţie a terenului expropriat a fost stabilită de către comisia de experţi care a efectuat raportul de expertiză la suma de 69.600 euro, respectiv suma de 291.400 RON. Prin suplimentul la raportul de expertiză, aceeaşi experţi au stabilit că valoarea totală a despăgubirilor ce se cuvin reclamanţilor ca urmare a exproprierii este de 386.352 euro, respectiv 1.615.500 RON.
Împotriva sentinţei Tribunalului, au declarat apel pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.R. şi Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
În apel a fost administrată proba cu expertiză şi proba cu înscrisuri.
Prin decizia nr. 154/A din 5 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelurile, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că, urmare a admiterii cererii reclamanţilor, a modificat în parte hotărârea din 23 aprilie 2009 emisă de pârâtă şi a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 339.200 RON, echivalentul a 78.000 euro.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că Tribunalul şi-a bazat hotărârea pe un raport de expertiză care nu a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece valoarea de piaţă a terenului a fost calculată pe baza unor contracte de vânzare-cumpărare din anul 2008 şi pe baza unor estimări a valorii de piaţă la momentul lunii mai a anului 2010.
Susţinerile apelanţilor relative la neconcordanţa dintre suma reţinută cu titlu de prejudiciu de către comisia de experţi şi concluziile raportului de expertiză efectuate în faţa primei instanţe respectiv, dintre suprafaţa efectiv expropriată şi suprafaţa pentru care s-a calculat prejudiciul, au fost găsite întemeiate de către curtea de apel, la acest aspect achiesând inclusiv intimaţii-reclamanţi, astfel cum rezultă din concluziile scrise depuse la dosar şi din concluziile reţinute în practicaua prezentei decizii.
Raportul de expertiză efectuat în faţa instanţei de apel, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, concluzionează că valoarea de piaţă a terenului în suprafaţă de 1.828 m.p. (la momentul efectuării raportului de expertiză), este de 237.900 RON, echivalentul a 54.700 euro (29,93 euro/m.p.). De asemenea, acelaşi raport de expertiză, stabileşte că terenul aflat în zona de protecţie a autostrăzii este de 780 m.p. şi nu de 2.610 m.p. cum s-a stabilit în faţa primei instanţe, iar valoarea respectivei suprafeţe de teren calculată la preţul menţionat anterior, este de 101.300 RON, echivalentul a 23.300 euro.
Instanţa de apel a reţinut şi faptul că, Comisia de experţi, raportându-se la contractele de vânzare-cumpărare a unor terenuri similare încheiate în anul 2011, a apreciat că valoarea pe metru pătrat a terenului în cauză este mai mare ca urmare a aplicării unei corecţii pozitive de 3,08. În răspunsul la obiecţiunile încuviinţate de către instanţă, experţii au arătat că preţul specific (euro/mp) trebuie adus în condiţii comparabile prin aplicarea unor corecţii (la comparabilele reprezentate de preţul imobilelor similare vândute în anul 2011) şi anume: a) corecţia de + 5% până la 10% cu privire la localizarea terenurilor comparabile faţă de autostradă şi b) corecţia de – 5% până la 25% cu privire la suprafaţa terenurilor comparabile faţă de suprafaţa terenului în speţă. Conform metodologiei din standardele internaţionale de evaluare, experţii au luat preţul specific de 29,93 euro/m.p. de la comparabila care are corecţia brută cea mai mică (3,08), care a fost aplicată suprafeţei de teren expropriată. Comparabila (avută în vedere de experţi) care are corecţia brută cea mai mică este reprezentată de terenul ce a fost înstrăinat la data de 6 mai 2011, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat, aflat în copie la dosar apel.
Faţă de cele arătate, instanţa de apel a constatat că prejudiciul efectiv suferit de reclamanţi, urmare a exproprierii, este de 339.200 RON, echivalentul a 78.000 euro şi reprezintă contravaloarea suprafeţei de teren efectiv expropriate şi a suprafeţei de 780 m.p. teren ce intră în zona de protecţie a autostrăzii, conform O.G. nr. 43/1997.
Curtea de Apel nu a reţinut susţinerile intimaţilor-reclamanţi conform cărora valoarea pe metru pătrat a terenului ar fi cea de la momentul exproprierii sau de la momentul efectuării raportului de expertiză în faţa primei instanţe, deoarece dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 sunt clare în privinţa acestui aspect, iar practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este constantă, în sensul că trebuie avută în vedere valoarea de la momentul efectuării expertizei. Or, în speţă, singura expertiză care răspunde exigenţelor art. 26 din Legea nr. 33/1994 este cea din faţa prezentei instanţe.
Instanţa de apel a reţinut ca fiind deosebit de relevant în cauză faptul că, atât în raportul de expertiză efectuat în faţa primei instanţe, cât şi în raportul de expertiză efectuat în faţa instanţei de apel se arată că cercetarea la faţa locului a evidenţiat următoarele: „parcela de teren rest de proprietate, în suprafaţă de 7.975 m.p., în partea de vest are un canal de irigaţie între DJ 99 şi parcela de teren” şi „parcela de teren, rest de proprietate în suprafaţă de 6.797 m.p., în partea de est are canalul de irigaţie.
Existenţa canalului de irigaţie care, prin sine însăşi, demonstrează faptul că terenul în cauză nu avea acces direct la drumul judeţean 99, nici înainte de expropriere, rezultă din ambele expertize efectuate în cauză.
Constatările experţilor la faţa locului a determinat Curtea de Apel să reţină că reclamanţilor nu li s-a cauzat niciun prejudiciu rezultat din scăderea sau limitarea părţii de acces a terenului rămas la drum. Experţii au arătat că atât canalul de irigaţie H.C., care limitează terenul la est, cât şi canalul de irigaţii care limitează terenul la vest şi îl desparte de drumul judeţean, sunt date care intrau în configuraţia terenului reclamanţilor înainte de expropriere.
Aceste aspecte permit concluzia indubitabilă conform căreia reclamanţii nu aveau acces direct şi neobstrucţionat la drumul judeţean sau la vreun alt drum public înainte de expropriere. Or, din această perspectivă, nu se poate reţine susţinerea intimaţilor-reclamanţi conform cărora exproprierea ar fi cauza inexistenţei unui acces direct de la terenul reclamanţilor la drumurile publice trecute sau viitoare. Din contră, deşi nu face obiectul apelului, s-ar putea aprecia că tocmai urmare a construcţiei autostrăzii şi a creării unor căi secundare (vicinale) şi obligatorii de acces la autostradă, terenul rămas în proprietatea apelanţilor ar căpăta acces la drumul public.
Suprafeţele de teren rămase în proprietatea reclamanţilor de 7.975 m.p. şi 7.669 m.p. fac parte din categoria terenuri extravilane agricole şi pot fi folosite în continuare pentru această destinaţie, independent de expropriere (se are în vedere atât suprafaţa de 1.828 m.p. cât şi suprafaţa de 780 m.p., zona de protecţie a autostrăzii). Prin expropriere nu s-a schimbat situaţia de fapt a terenurilor din perspectiva accesului la drumurile publice.
Faţă de cele arătate, curtea de apel a reţinut că prejudiciul efectiv suferit prin expropriere de către intimaţii-reclamanţi este de 339.200 RON, echivalentul a 78.000 euro şi reprezintă contravaloarea suprafeţei de teren efectiv expropriate şi a suprafeţei de 780 m.p. teren ce intră în zona de protecţie a autostrăzii.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanţii E.N.., E.M., cât şi pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA.
Reclamanţii şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi au susţinut că instanţa de apel a nesocotit normele generale privitoare la valoarea probantă a expertizei, cât şi normele privind dreptul de proprietate, drepturi reale şi servituţi, aşa cum sunt statuate în C. civ., normele privind amenajarea teritoriului şi urbanismul (Legea nr. 350/2001 – art. 10-13, art. 48), normele privind fondul funciar (Legea nr. 18/1991 – art. 104), normele privind expropierea (Legea nr. 33/1994 – art. 26), normele privind cadastrul şi publicitatea imobiliară (Legea nr. 7/1996).
Aşa cum transpare din legislaţia României, ca regulă generală şi totodată ca şi principiu, orice teren are cel puţin un drum de acces.
În motivarea deciziei, curtea de apel a făcut o eroare majoră, considerând că nici înainte de expropiere reclamanţii nu au avut acces la teren, astfel nereţinându-se nici un prejudiciu prin expropiere.
Or, reclamanţii au arătat în faţa ambelor instanţe de fond că terenul proprietatea lor are pe latura de vest, aşa cum era şi normal să fie un drum de acces pentru fiecare proprietate.
Din motivarea deciziei recurate nu se poate determina dacă legea a fost corect aplicată, ori au fost greşit aplicate textele de lege anterior menţionate, fără a ţine cont de litera şi spiritul lor.
Recurenţii-reclamanţii au arătat că titlul de proprietate (contractul de vânzare-cumpărare din 7 septembrie 2004), documentaţia cadastrală a terenului, schiţele anexate acestuia privind planul de amplasare şi delimitare al terenului scot în evidenţă că terenul avea pe latura de vest.
Mai mult, prin „Răspuns la precizările încuviinţate de instanţă la Raportul de expertiză tehnică de evaluare” depusă la termenul din 22 martie 2012, la precizarea „de a preciza expres dacă înainte de expropiere terenul avea sau nu cale de acces” răspunsul comisiei a fost că, în conformitate cu planul de amplasament şi delimitare a imobilului cu propunerea de dezlipire/alipire şi planul parcelar, rezultă că reclamanţii înainte de expropiere terenul avea accesla drumul judeţean. După începerea lucrărilor la autostrada Bucureşti-Ploieşti, drumul de acces a devenit impracticabil, fiind secţionat de lucrările la autostradă. Din cauza lucrărilor, drumurile de acces la cele două parcele ale reclamanţilor au fost restricţionate pentru că nu s-au realizat căile de acces vicinale.
Instanţa de apel a făcut abstracţie de acest răspuns, care clarifică într-un final situaţia căii de acces, atât anterioară, cât şi ulterioară expropierii şi a motivat decizia pe baza unui alt răspuns al comisiei de experţi, anterior, poate echivoc, dar evident dovedit eronat, fără nicio susţinere din partea probatoriului administrat, dar şi fără susţinere logică.
Astfel s-a ajuns la concluzia greşită, că niciodată reclamanţii nu au avut cale de acces la proprietatea lor. Nu se observă pe nici un plan parcelar sau de detaliu al zonei vreun canal sau altă construcţie de orice natură, în afară de DJ99.
Cu privire la prejudiciu, ca şi componentă a despăgubirii, recurenţii-reclamanţi au arătat că, urmare a expropierii, pentru o perioadă de cel puţin 3 ani, au fost lipsiţi de folosinţa celor două suprafeţe rămase în proprietatea lor de o parte şi e alta a autostrăzii.
Din probatoriul administrat a rezultat fără putinţă de tăgadă că reclamanţii au avut anterior expropierii acces la teren; în urma lucrărilor autostrăzii, li s-a obturat acest acces pentru o perioadă de cel puţin 3 ani, generând lipsa de folosinţă a terenurilor rămase în proprietatea reclamanţilor; despăgubirea privind suprafaţa expropiată, precum şi zona de protecţie a acesteia este în cuantum de 78.000 euro; prejudiciul pentru lipsa de folosinţă a terenului pentru cei 3 ani este în cuantum de 176.300 euro.
Pârâtul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a arătat că instanţele fondului au încălcat prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora „la calcularea despăgubirilor experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială”, adică în localitateaC. civ.
Recurentul-pârât a considerat că şi în cazul în care valoarea despăgubirii constatată de experţi este mai mare decât cea oferită de expropiator, instanţa nu este obligată să acorde automat această despăgubire, fiind suverană în aprecierea forţei probelor.
În această situaţie, concret, dacă s-ar compara preţul de dobândire de către expropiaţi a terenului la valoarea de 0,09 RON/m.p. şi preţurile de tranzacţionare efective cu despăgubirea oferită de către stat 46,45 RON/m.p. sau 10,63 euro/m.p. la cursul de 4,37 RON pentru un euro, este evident că despăgubirea este una reală, în acord cu normele legale în materie, consecinţa fiind respingerea pe fond a cererii, ca neîntemeiată.
Este de notorietate că în prezent, datorită crizei economice, piaţa imobiliară a scăzut dramatic, influenţând direct preţurile de vânzare ale imobilelor, preţuri care în raport cu sfârşitul anului 2008 s-au înjumătăţit sau sunt chiar mai mici. Oare preţul de 106.300 euro pentru un hectar de teren destinat culturilor agricole, cum este şi cazul celui expropiat, nu este un preţ mai mult decât rezonabil? Se poate tranzacţiona pe piaţa liberă în România sau oriunde în U.E. hectarul de teren destinat agricol arabil cu 299300 euro, aşa cum a reţinut Curtea de Apel.
Totodată, instanţele fondului au interpretat greşit dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 coroborate cu prevederile O.G. nr. 43/1997, acordând despăgubiri – prejudiciu în cuantum de 101.300 RON, echivalentul a 23.300 euro pentru terenul de 780 m.p. rămas în continuare în proprietatea expropiaţilor.
Conform art. 17 alin. (2) din O.G. nr. 43/1997, zonele de protecţie rămân în gospodărirea persoanelor juridice sau fizice care le au în administrare sau proprietate, cu obligaţia ca acestea, prin activitatea lor, să nu aducă prejudicii drumului sau derulării în siguranţă a traficului.
Este clar că prejudiciul încuviinţat de instanţă pentru suprafaţa de 780 m.p., ce rămâne în continuare în proprietatea reclamanţilor este pur şi simplu inventat, în condiţiile în care, raportat la categoria de folosinţă a terenului agricol – arabil, nu există pe viitor nici un impediment în valorificarea acestuia prin înfiinţarea culturilor agricole.
Recursul declarat de reclamanţii E.N., E.M. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte prima critică formulată de reclamanţi, privind greşita aplicare de către instanţa de apel a normelor legale ce reglementează dreptul proprietarului de a avea acces la terenul proprietatea sa; instanţa a considerat în mod eronat că reclamanţii nu aveau acces la teren nici înainte de expropiere, astfel nereţinându-se niciun prejudiciu prin expropiere:
Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, în ambele rapoarte de expertiză, administrate la fond şi în apel, experţii au constatat că cercetarea la faţa locului a evidenţiat faptul că între parcelele de teren rest de proprietate aparţinând reclamanţilor, în suprafaţă de 7.975 m.p. şi în suprafaţă de 6.797 m.p. şi drumul judeţean DJ 99 există un canal de irigaţie. Experţii au arătat că, atât canalul de irigaţie, care limitează terenul la est, cât şi canalul de irigaţii care limitează terenul la vest şi îl desparte de drumul judeţean DJ 99, sunt date care intrau în configuraţia terenului reclamanţilor înainte de expropriere.
În baza constatărilor experţilor la faţa locului, instanţa de apel reţinut că reclamanţilor nu li s-a limitat accesul la drum pentru terenul rămas în proprietatea acestora şi nu li s-a cauzat niciun prejudiciu prin expropiere.
Ca urmare, considerentele reţinute de instanţă pe chestiunea accesului reclamanţilor la teren au avut la bază constatările la faţa locului făcute de experţii din ambele comisii întrunite conform legii, în vederea efectuării expertizelor dispuse în cauză.
Recurenţii-reclamanţi au invocat faptul că acest aspect a fost lămurit definitiv prin completarea raportului de expertiză cu un obiectiv nou şi anume, să răspundă comisia de experţi dacă intimaţii-reclamanţi au avut cale de acces la teren înainte de expropiere.
În răspunsul la precizările încuviinţate de instanţa de apel, comisia de experţi a arătat că „în conformitate cu Planul de amplasament şi delimitare a imobilului……şi planul parcelar rezultă că intimaţii-reclamanţi înainte de expropiere terenul avea acces la DJ99.”
Aşadar, experţii nu au precizat că, urmare a cercetării la faţa locului, ar fi reţinut anterior, prin raportul de expertiză, o situaţie greşită a terenului reclamanţilor. Răspunsul experţilor face trimitere la două planuri ale imobilului, în care nu este evidenţiat canalul de irigaţii care a existat şi există în continuare, după cum s-a constatat cu ocazia deplasării la faţa locului, pentru cercetarea efectivă a zonei unde s-a produs expropierea.
Faţă de cele ce preced, acest motiv de recurs este nefondat, deoarece instanţa de apel, stabilind situaţia de fapt, a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente pe aspectul criticat.
Referitor la susţinerile privind neacordarea despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat reclamanţilor pentru lipsa de folosinţă a parcelelor de teren rămase în proprietatea reclamanţilor:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 7 septembrie 2004, reclamanţii E.N.. şi E.M. au dobândit dreptul de proprietate „asupra terenului având categoria de folosinţă „arabil” în suprafaţă de 16.600 m.p., situat în extravilanul comunei Ş.J., judeţul Ilfov.”
Prejudiciul suferit de reclamanţi pentru lipsa de folosinţă a terenului se determină prin raportare la categoria de folosinţă a terenului şi la probatoriul administrat în cauză pentru dovedirea stării de fapt a terenului la momentul expropierii, pentru a se putea calcula pentru viitor despăgubirile ce se cuvin persoanelor expropiate pentru prejudiciul suferit, în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
În speţă, prejudiciul pretins suferit de reclamanţi pentru lipsa de folosinţă a terenului nu a fost dovedit şi nu are un caracter cert, fiind stabilite despăgubiri de către experţi în faza judecării în fond a pricinii, pe baza unor criterii teoretice, pur ipotetice.
Astfel, comisiile de experţi care au efectuat ambele rapoarte de expertiză (de la fond şi din apel) au reţinut cu privire la starea terenului că acesta este liber, iar în dovedirea pretenţiilor formulate, reclamanţii nu au administrat niciun fel de probe din care să rezulte că ar fi cultivat acele terenuri şi că ar fi obţinut vreun câştig anume, aşa încât experţii din comisia constituită pentru efectuarea expertizei tehnice la instanţa de fond au propus o valoare a despăgubirii pentru lipsă de folosinţă pur ipotetică.
Ca urmare, această evaluare nu poate fi acceptată, iar instanţa de apel în mod corect a reţinut că situaţia de fapt a terenurilor rămase în proprietatea reclamanţilor nu s-a schimbat, iar suprafeţele menţionate, ce fac parte din categoria de terenuri extravilane agricole pot fi folosite conform destinaţiei lor, independent de expropiere.
De altfel, reclamanţii trebuiau să facă dovada nu numai că au cultivat aceste terenuri, ci şi care erau acele culturi agricole şi că datorită preluării terenului nu au mai obţinut folosul agricol.
În sensul dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la situaţia concretă din speţă, prejudiciul cauzat constă în valoarea lucrărilor agricole realizate pe acel teren până la momentul emiterii hotărârii de expropiere, respectiv arat, semănat, contravaloarea seminţelor şi alte astfel de cheltuieli cu pregătirea terenului şi cultivarea lui, precum şi cultura semănată şi pe care proprietarii nu au mai putut să o recolteze din cauza exproprierii.
Într-o astfel de situaţie, cum reclamanţii nu au susţinut şi nu au dovedit că ar fi realizat astfel de lucrări, nu se poate reţine cu deplin temei că ar fi suferit vreun prejudiciu, ca urmare a exproprierii terenului.
Aşa cum s-a stabilit şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Lallement contra Franţei), prejudiciul impus a fi acoperit în cazul unei exproprieri - pentru ca această sarcină să nu devină excesivă prin lipsa echilibrului între interesele generale ale comunităţii şi cele private ale proprietarului deposedat - se referă la pierderea unor beneficii economice certe de care acesta nu se mai poate bucura, care au caracter previzibil şi pot fi dovedite prin situaţii (economico-financiare, fiscale) concrete anterioare.
Or, în speţă, prejudiciul produs reclamanţilor a fost calculat fără nicio legătură cu vreun beneficiu actual, previzibil a fi produs şi în viitor şi care ar justifica creşterea indemnizaţiei pe criteriul imposibilităţii continuării, în condiţii de rentabilitate, a activităţii pe suprafaţa de teren rămasă şi pe raţiuni de pierdere a unor foloase economice.
Din acest punct de vedere, astfel cum a statuat constant şi Curtea Europeană, pretenţiile de această natură, privite ca pierderi viitoare, îmbracă un caracter speculativ şi incert, în măsura în care pot fi implicate în calcul mai multe variabile (cauza Buzescu contra României, cauza Isar contra României).
De aceea, reţinând că prejudiciul material se compune din pierderile efectiv suferite ca urmare directă a aceluiaşi drept de proprietate (cauza Viaşu contra României) şi constatând că pentru restul terenului neexpropriat, reclamanţii au rămas proprietari, fără a pierde nicio posibilitate de folosinţă sau posesiune, se constată că exproprierea nu produce niciun prejudiciu suplimentar proprietarilor pentru terenul rămas, care poate fi utilizat în continuare, drept teren agricol de cultură.
Faţă de cele expuse, anume inexistenţa unor probe care să susţină cele reţinute de comisia de experţi care au calculat despăgubirile pentru lipsa de folosinţă a terenului la prima instanţă, se constată că în cuantumul despăgubirilor nu pot fi cuprinse prejudiciile reţinute de prima instanţă.
Recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA este fondat în sensul considerentelor ce succed, urmând a fi admis:
Instanţa de apel a validat concluziile raportului de expertiză administrat în această fază procesuală, reţinând că prejudiciul efectiv suferit prin expropiere de către reclamanţi este de 339.200 RON, echivalentul a 78.000 euro şi reprezintă contravaloarea suprafeţei de teren efectiv expropiate (1828 m.p.) şi a suprafeţei de 780 m.p. teren ce intră în zona de protecţie a autostrăzii.
Pentru a calcula această valoare de despăgubire, experţii au reţinut că imobilul teren supus expropierii are o suprafaţă totală de 2.608 m.p. (compusă din 1.828 m.p. + 780 m.p.), incluzând în suprafaţa expropiată şi terenul de 780 m.p. aflat în zona de protecţie a autostrăzii.
Or, potrivit art. 1 din Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 73/2009 emisă de C.N.A.D.N.R. S.A. „se dispune expropierea şi acordarea despăgubirii pentru terenul în suprafaţă de 1828 m.p…..”
Aşadar, comisia de experţi a făcut o dublă greşeală cu privire la stabilirea despăgubirilor pentru suprafeţele ce reprezintă teren expropiat şi teren aflat în zona de protecţie:
eronat a reţinut că suprafaţa de 780 m.p. aflată în zona de protecţie face parte integrantă din terenul expropiat, când cele două terenuri au situaţii şi regimuri juridice diferite. Terenul efectiv expropiat în suprafaţă de 1.828 m.p. iese din proprietatea persoanelor expropiate şi intră în proprietatea Statului Român, în timp ce terenul în suprafaţă de 780 m.p. aflat în zona de protecţie a autostrăzii rămâne în proprietatea şi posesia reclamanţilor, care îl pot folosi în continuare conform categoriei lui de folosinţă, cu obligaţia ca, prin activitatea desfăşurată, să nu aducă prejudicii drumului sau derulării în siguranţă a traficului, impunându-se anumite limitări şi restricţii, conform dispoziţiilor art. 17 alin. (2) din O.G. nr. 43/1997;
consecutiv celor reţinute sub un prim aspect, eronat a calculat valoarea despăgubirilor pentru întreaga suprafaţă de 2.608 m.p. prin folosirea aceleiaşi unităţi de măsură, aceleiaşi valori pentru m.p. de teren, când cele două terenuri au regimuri juridice diferite şi nu se poate considera că proprietarii suferă acelaşi prejudiciu pentru terenul aflat în zona de protecţie şi care rămâne în continuare în proprietatea şi posesia lor, ca şi pentru cel efectiv expropiat şi care iese din proprietatea lor.
Raportat la cele mai sus reţinute, pentru respectarea cerinţelor prevăzute de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, se impune refacerea raportului de expertiză de specialitate numai cu privire la delimitarea celor două suprafeţe de teren şi defalcarea valorilor calculate pentru imobilul expropiat de 1.828 m.p. şi imobilul de 780 m.p. situat în zona de protecţie a autostrăzii şi rămas în continuare în proprietatea persoanelor expropiate.
Totodată, în raport de probatoriu administrat şi de dispoziţiile legale incidente, instanţa de trimitere va constata dacă reclamanţilor li se produce un prejudiciu pentru care se pot acorda despăgubiri cu privire la suprafaţa de teren aflată în zona de protecţie a autostrăzii, rămasă în continuare în proprietatea lor, al cărui regim de folosinţă este reglementat de art. 17 de O.G. nr. 43/1997.
Cum expertiza tehnică de specialitate este o probă incompatibilă cu structura recursului, potrivit art. 305 C. proc. civ., se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
Nu este fondat primul motiv de recurs formulat de pârât prin care se invocă încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, deoarece la stabilirea valorii terenului expropiat nu a ţinut seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, adică în localitatea Ş.J.
Contrar acestor susţineri, din analizarea actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că instanţa de apel a omologat raportul comisiei de experţi sub acest aspect, reţinând că a fost respectată metodologia de calcul din standardele internaţionale de evaluare, experţii având în vedere la stabilirea valorii imobilului expropiat, un terenul ce a fost înstrăinat la data de 6 mai 2011, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat.
Prin acest contract, a fost tranzacţionat un teren situat în aceeaşi unitate administrativ-teritorială ca şi terenul expropiat, adică în localitatea Ş.J. şi care este similar cu terenul în litigiu, făcând parte din aceeaşi categorie de folosinţă, deoarece a fost dobândit de vânzător prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, conform Titlului de proprietate emis de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor – jud. Ilfov.
Având în vedere toate considerentele expuse, recursul declarat de reclamanţi va fi respins, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.; recursul declarat de pârât va fi admis, în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la art. 314 C. proc. civ., cu consecinţa casării deciziei atacate şi trimiterii cauzei la Curtea de Apel Bucureşti pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii E.N.., E.M. împotriva deciziei nr. 154A din data de 5 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva aceleiaşi decizii.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi Curte de Apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7435/2012. Civil. Rectificare carte funciară.... | ICCJ. Decizia nr. 7527/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
