ICCJ. Decizia nr. 7636/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Legea 10/2001, revendicare mobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7636/2012
Dosar nr. 956/33/2011
Şedinţa publică din 13 decembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea expediată prin poştă la data de 14 august 2002 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă sub nr. 9661/2002, astfel cum a fost precizată şi completată ulterior, la data de 21 noiembrie 2002 şi, respectiv, la data de 18 martie 2003, reclamantele T.M.J., T.M.C., R.A.M. au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, P.R., V.D.M., F.P., I.E., R.R., R.A., SC I.P. SA Cluj, K.I., K.C., Municipiul Cluj-Napoca şi SC C. SA prin lichidator A.P. SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa:
- să se constate că Decretul nr. 92/1950 este lovit de nulitate absolută, astfel că imobilele situate în Cluj-Napoca, din C.F. vechi 4196 Cluj, din C.F. vechi, transcris parţial în C.F., precum şi imobilul din C.F. Cluj corpurile funciare A 1-7, au intrat în proprietatea statului în mod nelegal, preluarea fiind lovită de nulitate absolută;
- să se constatate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca prin SC C.A. SA cu foştii chiriaşi, respectiv: contractul de vânzare-cumpărare din 09 ianuarie 1997 încheiat cu pârâta I.E. pentru ap. de pe str. M. contractul de vânzare-cumpărare din 30 septembrie 1996 încheiat cu pârâţii R.R. şi R.A. pentru ap. nr. 2 din acelaşi imobil; contractul de vânzare-cumpărare din 02 noiembrie 1998 încheiat cu pârâtul F.P. pentru ap. din acelaşi imobil; contractul de vânzare-cumpărare din 19 decembrie 1996 încheiat cu pârâta K.I. pentru ap. din imobilul de pe str. A.I.; contractul de vânzare-cumpărare din 26 noiembrie 1996 încheiat cu pârâta V.D.M. pentru ap. din acelaşi imobil, precum şi a tuturor celorlalte contracte care nu au putut fi inserate în acţiune, nefiind găsită CF individuală a Statului Român;
- să se dispună rectificarea intabulării dreptului de proprietate prin restabilirea situaţiei anterioare, respectiv reînscrierea vechilor proprietari tabulari, iar apoi a reclamantelor, cu titlu de moştenire.
Primul ciclu procesual al cauzei:
Prin sentinţa civilă nr. 294 din 25 martie 2003, Tribunalul Cluj – Secţia civilă a admis excepţiile: lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor K.C. şi SC C. SA prin lichidator A.P. SA; inadmisibilităţii acţiunii de drept comun privind nevalabilitatea preluării de către stat a imobilelor din C.F. Cluj şi rectificarea intabulării dreptului de proprietate prin restabilirea situaţiei anterioare, în sensul reînscrierii vechilor proprietari tabulari; prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune privind petitele de constatare a nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare şi a celor subsecvente acestora de rectificare a intabulării, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al Statului Român; în consecinţă, a respins acţiunea reclamantelor.
Prin decizia civilă nr. 163 din 08 octombrie 2003, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamante împotriva sentinţei susmenţionate.
Prin decizia nr. 8238 din 17 octombrie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamante împotriva deciziei civile nr. 163 din 08 octombrie 2003 a Curţii de Apel Cluj, pe care a casat-o; a admis apelul reclamantelor împotriva sentinţei nr. 294 din 25 martie 2003, pe care a desfiinţat-o în parte şi trimis cauza spre rejudecarea capătului de cerere privind valabilitatea titlului statului, cât şi a capătului de cerere privind rectificarea înscrierilor în C.F., la Tribunalul Cluj; a menţinut sentinţa nr. 294/2003 a Tribunalului Cluj cât priveşte soluţionarea capătului de cerere privind valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare.
Al doilea ciclu procesual al cauzei:
În rejudecare, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 52 din 23 ianuarie 2009, prin care:
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor în ceea ce priveşte imobilul înscris în C.F. Cluj, situat în municipiul Cluj-Napoca, excepţie invocată de pârâta K.I.
A respins excepţia nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, invocată de reclamante.
A admis în parte acţiunea precizată, având ca obiect constatare preluare fără titlu valabil şi restabilire situaţie anterioară.
A constatat preluarea fără titlu valabil de către Statul Român a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, str. M., înscris iniţial în C.F. Cluj, şi a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, str. U. Cluj.
A respins capătul de cerere având ca obiect restabilirea situaţiei anterioare de C.F.
A respins acţiunea faţă de pârâtul K.C., ca fiind înaintată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins cererile având ca obiect constatarea preluării fără titlu valabil şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară în privinţa imobilului înscris în C.F. Cluj, situat în municipiul Cluj-Napoca, ca fiind înaintate de persoane fără calitate procesuală activă.
A obligat pe reclamante, în solidar, să plătească cheltuieli de judecată parţiale, în sumă de 250 RON în favoarea pârâtei V.D.M., în sumă de 500 RON în favoarea pârâtei K.I. şi în sumă de 1.000 RON în favoarea pârâtei SC I.P. SA.
Această sentinţă a fost atacată cu apel de către reclamante şi pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.
Prin decizia civilă nr. 87/A din 24 martie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie a admis apelul reclamantelor, cu consecinţa desfiinţării în parte a sentinţei apelate şi trimiterii cauzei spre rejudecare la acelaşi tribunal; a respins apelul pârâtului, ca nefondat.
Pentru a admite apelul reclamantelor, Curtea a reţinut că prin înscrisurile noi depuse în această fază procesuală, reclamantele au dovedit că au calitate procesuală activă cu privire la imobilul situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. Cluj-Napoca, astfel că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare numai cu privire la acest imobil, faţă de care prima instanţă a respins acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale active; raportat la casarea parţială cu trimitere, dispusă în ciclul procesual anterior, prin decizia din 17 octombrie 2006 a I.C.C.J., rejudecarea se va face numai cu privire la capetele de cerere având ca obiect valabilitatea titlului statului şi rectificarea înscrierilor de C.F.
Celelalte motive din apelul reclamantelor au fost găsite neîntemeiate.
Astfel, s-a reţinut că pentru imobilele situate în str. U., reclamantelor li s-a restituit parţial terenul în natură, iar pentru imobilele înstrăinate li s-au acordat despăgubiri în condiţiile legii speciale. Câtă vreme nu au obţinut desfiinţarea actelor juridice de înstrăinare, nu poate fi admisă în întregime acţiunea introductivă de instanţă, soluţia pronunţată de tribunal fiind temeinică şi legală în ceea ce priveşte preluarea imobilului fără titlu valabil de către stat.
Situaţia este similară şi în ceea ce priveşte imobilul din str. M., cu privire la care prima instanţă a constatat preluarea fără titlu valabil de către stat, dar nu este posibilă restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară, deoarece după preluarea la stat, imobilul a fost dezmembrat şi înstrăinat, iar reclamantele nu au obţinut constatarea nulităţii absolute a actelor de înstrăinare.
Pentru a respinge apelul pârâtului, Curtea a reţinut că preluarea imobilelor litigioase, din str. M. şi str. U., s-a făcut, aşa cum corect a apreciat prima instanţă, cu nerespectarea Constituţiei din anul 1948, a dispoziţiilor art. 480-481 C. civ. şi a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Nu numai că Decretul nr. 92/1950 a fost în contradicţie cu actele normative în vigoare la data când a fost emis, dar el a fost şi aplicat greşit cu privire la preluarea de către Statul Român a imobilelor situate în str. M., proprietarii acestora neîncadrându-se în ipotezele actului normativ abuziv.
Această decizie a fost atacată cu recurs de către reclamante şi pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.
Prin decizia nr. 310 din 20 ianuarie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a respins, ca nefondate, ambele recursuri, pentru următoarele considerente:
Criticile recurentelor-reclamante prin care impută instanţei de apel că nu a constatat nevalabilitatea titlului statului şi pentru imobilul din str. A.I. sunt premature, având în vedere că, privitor la acest imobil, instanţa fondului a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor, întrucât nu au făcut dovada calităţii de moştenitor de pe urma fostului proprietar L.E.
În calea de atac a apelului, pe baza înscrisurilor noi, s-a constatat că reclamantele au calitatea de moştenitoare de pe urma fostului proprietar al imobilului din str. A.I. şi, drept urmare, a fost înlăturată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor cu privire la acest imobil.
În noul cadru procesual stabilit, având în vedere dispoziţiile art. 297 C. proc. civ. (prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului), instanţa de apel nu putea analiza direct în apel situaţia juridică a imobilului supus analizei, respectiv valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului cu privire şi la acest imobil, analiza acestei chestiuni urmând a se face în rejudecarea cauzei.
Cu privire la criticile ce vizează nulitatea absolută a înscrisurilor în baza cărora au fost înstrăinate celelalte imobile, pentru care reclamantele au primit despăgubiri, soluţia instanţelor este legală, în caz contrar ar fi avut loc o încălcare a Convenţiei europene a drepturilor omului, mai concret a principiului securităţii raporturilor juridice, în sensul că instanţa trebuie să ţină cont de constatările din procedurile judiciare anterioare.
Or, în primul ciclu procesual, I.C.C.J., prin decizia din 17 iunie 2006, a menţinut sentinţa nr. 294/2003 cu privire la capătul de cerere ce viza valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare.
Repunerea în discuţie a valabilităţii contractelor de vânzare-cumpărare, soluţionată prin hotărâre judecătorească irevocabilă, nu poate fi justificată prin prisma art. 6 din Convenţie.
Criticile recurentului-pârât privesc valabilitatea Decretului nr. 92/1950, afirmând că acesta nu contravenea Constituţiei din acea vreme.
Criticile sunt nefondate, ţinând cont de faptul că, în forma actuală, Legea nr. 10/2001 califică drept abuzive preluările de imobile în temeiul Decretului nr. 92/1950, iar jurisprudenţa în această materie este în sensul că dispoziţiile Decretului nr. 92/1950 contraveneau Constituţiei din acea vreme.
Al treilea ciclu procesual al cauzei:
Prin sentinţa civilă nr. 454 din 10 mai 2011, Tribunalul Cluj, secţia civilă a admis excepţia inadmisibilităţii precizării de acţiune şi a respins, ca inadmisibilă, precizarea de acţiune cu privire la constatarea nulităţii contractelor de înstrăinare prin compararea titlurilor, precum şi a celorlalte nulităţi invocate în cursul procesului.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC I.P. SA şi a respins acţiunea faţă de această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A admis în parte acţiunea reclamantelor şi în consecinţă:
- a constatat preluarea fără titlu valabil de către Statul Român a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, str. A.I.;
- a respins cererea având ca obiect restabilirea situaţiei anterioare de C.F.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Precizarea de acţiune formulată de reclamante în rejudecarea cauzei, la data de 11 aprilie 2011, este inadmisibilă întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. După casare, instanţa va judeca din nou, ţinând seama de motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată. Prin urmare, în caz de casare, instanţa care rejudecă fondul trebuie să se limiteze numai la rezolvarea problemei care a atras casarea, ceea ce înseamnă că nu are dreptul să repună în discuţie acea parte din hotărâre care, nefiind casată, a intrat în puterea lucrului judecat.
În aceste condiţii, nu mai este posibilă nici modificarea acţiunii până la prima zi de înfăţişare, pentru cereri suplimentare partea interesată putând formula doar o nouă cerere de chemare în judecată, dar nu în acest cadru procesual rezultat după casarea cu trimitere.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC I.P. SA, s-a reţinut că această parte nu are calitate procesuală, întrucât cu privire la imobilul care a determinat împrocesuarea sa, hotărârea pronunţată în fazele procesuale anterioare a rămas irevocabilă, iar casarea cu trimitere nu vizează şi pretenţiile formulate în contradictoriu cu această pârâtă.
Cu privire la petitul privind preluarea fără titlu valabil a imobilului situat în Cluj-Napoca, str. A.I., jud. Cluj, prin decizia instanţei de casare s-a reţinut că reclamantele au calitate procesuală activă.
Potrivit înscrierilor din C.F. Cluj, imobilul situat în municipiul Cluj-Napoca, str. A.I., construcţie şi teren în suprafaţă de 224 m.p., a fost proprietatea lui L.E., conform înscrierii de sub A+1. Prin încheierea de C.F. din 02 noiembrie 1956, în baza Decretului nr. 92/1950, imobilul a trecut în proprietatea Statului Român, cu titlu de naţionalizare.
Ulterior, prin încheierea de C.F. din 16 octombrie 1996 s-a procedat la împărţirea construcţiei pe apartamente şi la dezmembrarea imobilului. Titlul statului, respectiv Decretul nr. 92/1950, care a constituit temeiul preluării, era în contradicţie cu Constituţia din anul 1948, dar şi cu prevederile art. 480-481 C. civ., precum şi cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Potrivit prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, valabilitatea titlului statului trebuie analizată şi în raport cu Constituţia în vigoare la momentul preluării, or, aşa cum s-a menţionat, Decretul nr. 92/1950 este contrar acesteia.
În fine, nu trebuie omis că potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege şi imobilele naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 119/1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi, precum şi prin alte acte normative de naţionalizare.
Petitul privind restabilirea situaţiei anterioare este neîntemeiat.
Astfel, după preluarea imobilului, acesta a fost supus dezmembrării şi împărţirii pe apartamente, iar apartamentele rezultate au fost vândute foştilor chiriaşi, în baza Legii nr. 112/1995. Prin decizia din 17 octombrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost menţinută soluţia dată petitului de constatare a nulităţii absolute a contractelor, prin sentinţa civilă nr. 294/2003 a Tribunalului Cluj. În aceste condiţii, restabilirea situaţiei anterioare nu mai este posibilă, titlul de proprietate al chiriaşilor cumpărători fiind consolidat în contradictoriu cu reclamantele, aşa încât nu sunt îndeplinite condiţiile legale care să permită o rectificare de C.F.
Împotriva acestei din urmă sentinţe au declarat apel reclamantele şi pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.
Prin decizia civilă nr. 298/A din 20 octombrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a respins ambele apeluri, ca nefondate.
1. Pentru a respinge apelul reclamantelor, Curtea a avut în vedere următoarele considerente:
Prin acţiunea promovată la 25 august 2002, reclamantele au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, P.R., V.D.M., F.P., I.E., R.A., K.C., K.I., R.D. (moştenitoarea pârâtei R.R.) şi SC I.P. SA Cluj, constatarea nulităţii absolute a Decretului nr. 92/1950 şi, ca urmare a trecerii în proprietatea statului, în mod nelegal, a imobilelor situate în Cluj-Napoca, str. M., str. V., radierea din C.F. a dreptului de proprietate al statului, înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate al fostului proprietar L.E. şi apoi intabularea dreptului lor de proprietate, cu titlu de moştenire.
La data de 21 noiembrie 2002, reclamantele şi-au completat şi extins acţiunea faţă de SC C. SA, solicitând constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, după cum urmează: contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu I.E. pentru ap. din Cluj-Napoca, str. M.; contractul de vânzare-cumpărare din 30 septembrie 1996 încheiat cu R.R. pentru ap. din Cluj-Napoca, str. M.; contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu F.P. pentru ap. din Cluj-Napoca, str. M.; contractul încheiat cu K.I. pentru ap. situat în Cluj-Napoca, str. A.I.; contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu V.D.M. pentru ap. situat în Cluj-Napoca, str. A.I. şi a tuturor celorlalte contracte, care nu au putut fi menţionate în acţiune, întrucât nu a fost găsită cartea funciară individuală a Statului Român.
Prin sentinţa civilă nr. 294 din 25 martie 2003, Tribunalul Cluj, a respins acţiunea, urmare admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor K.C. şi SC C. SA Cluj-Napoca, a inadmisibilităţii acţiunii de drept comun privind nevalabilitatea preluării de către stat a imobilelor din C.F. Cluj şi rectificarea intabulării prin restabilirea situaţiei anterioare, cu reînscrierea vechilor proprietari, a prescripţiei dreptului la acţiune privind capetele de acţiune pentru constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare şi a celor subsecvente acestora.
Prin decizia civilă nr. 163 din 08 octombrie 2003, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamante împotriva sentinţei civile nr. 294 din 25 martie 2003 a Tribunalului Cluj.
Prin decizia nr. 8238 din 17 octombrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost admis recursul reclamantelor, a fost casată decizia civilă nr. 163 din 08 octombrie 2003 a Curţii de Apel Cluj, admis apelul reclamantelor împotriva sentinţei civile nr. 294 din 25 martie 2003 a Tribunalului Cluj, care a fost desfiinţată în parte şi trimisă cauza spre rejudecarea capătului de cerere privind valabilitatea titlului statului şi a celui privind rectificarea înscrierilor în C.F., la Tribunalul Cluj.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia pronunţată, a menţinut sentinţa civilă nr. 294 din 25 martie 2003 a Tribunalului Cluj, în ce priveşte soluţionarea capătului de cerere privind valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare.
Cu privire la acest ultim aspect, din considerentele deciziei rezultă că instanţa a constatat în mod legal că reclamantele nu mai erau în termen să solicite anularea contractelor de vânzare-cumpărare faţă de dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 10/2001, că nu se poate interpreta că reclamantele au avut o asemenea intenţie care să se deducă din petitul acţiunii, deoarece obiectul acţiunii trebuie să fie precis formulat, în termeni neechivoci, în raport cu dispoziţiile art. 82 şi art. 112 pct. 3 C. proc. civ.
În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 52 din 23 ianuarie 2009 a Tribunalului Cluj, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor în ce priveşte imobilul situat în Cluj-Napoca, str. A.I., înscris în C.F. Cluj, a fost respinsă excepţia nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, invocată de reclamante, admisă în parte acţiunea şi, în consecinţă, s-a constatat preluarea fără titlu valabil de către Statul Român a imobilului situat în Cluj-Napoca, str. M., înscris în C.F. Cluj şi a imobilului situat în Cluj-Napoca, str. U., înscris în C.F. Cluj.
Prin aceeaşi sentinţă au fost respinse capetele de acţiune având ca obiect constatarea preluării fără titlu valabil şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară, în ce priveşte imobilul înscris în C.F. Cluj, situat în Cluj-Napoca, str. A.I., ca fiind înaintate de persoane lipsite de calitate procesuală activă.
În raport de limitele rejudecării stabilite prin decizia de casare, instanţa a reţinut cu privire la imobilele din Cluj-Napoca, str. M., înscris iniţial în C.F. Cluj şi str. U., înscris în C.F. Cluj, că au fost preluate fără titlu valabil de către Statul Român.
În ce priveşte petitul de restabilire a situaţiei anterioare de C.F., instanţa a reţinut că în raport de limitele rejudecării stabilite prin decizia de casare, prin care au fost menţinute contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, acesta urmează a fi respins.
În ce priveşte pe pârâta SC I.P. SA, instanţa a reţinut că aceasta a dobândit dreptul de proprietate în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate, în suprafaţă de 735 m.p., şi că în raport de limitele rejudecării nu se mai impune analizarea excepţiei inadmisibilităţii şi a lipsei de interes, invocate de pârâtă.
Prin decizia civilă nr. 87/A din 24 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, a fost admis apelul reclamantelor, sentinţa civilă nr. 52 din 23 ianuarie 2009 a Tribunalului Cluj desfiinţată în parte, iar cauza trimisă spre rejudecare la acelaşi Tribunal şi respins apelul pârâtului Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.
Motivul reţinut de curte la pronunţarea acestei decizii a fost acela că, prin decizia nr. 8238 din 17 octombrie 2006 a Î.C.C.J., s-a casat decizia civilă nr. 163/2003 a Curţii de Apel Cluj şi s-a desfiinţat sentinţa civilă nr. 294/2003 a Tribunalului Cluj, numai cu privire la capetele de acţiune având ca obiect valabilitatea titlului statului şi rectificarea înscrierilor din carte funciară, aşa încât rejudecarea va privi numai aceste capete de cerere, doar în ce priveşte imobilul situat în Cluj-Napoca, str. A.I., fost 30, în privinţa căruia prima instanţă a respins acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamantelor.
Cu privire la imobilele situate în Cluj-Napoca, str. M. şi U., cu privire la care prima instanţă a constatat preluarea fără titlu valabil de către Statul Român, curtea a reţinut că nu este posibilă restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară deoarece, după preluarea de către Statul Român, imobilul a fost dezmembrat şi înstrăinat, iar reclamantele nu au obţinut constatarea nulităţii absolute a actelor de înstrăinare. Această reţinere este raportată la decizia civilă nr. 8238 din 17 octombrie 2006 a Î.C.C.J., reţinându-se că în primul ciclu procesual, prin această decizie, I.C.C.J. a menţinut sentinţa civilă nr. 294/2003 cu privire la valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare.
După înregistrarea cauzei pe rolul instanţei de rejudecare, la 11 aprilie 2011, reclamantele au depus la dosar un script prin care arată că, critică decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie deoarece menţinerea sentinţei civile nr. 294/2003 a Tribunalului Cluj privind valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare este greşită, pentru motivul că Tribunalul Cluj nu a soluţionat sentinţa civilă nr. 249/2003, ci o decizie cu nr. 163 din 8 octombrie 2003, iar, pe de altă parte, această ultimă decizie a fost motivată cu alte argumente decât cele ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin acelaşi script, reclamantele au invocat excepţia de ordine publică privind soluţionarea acţiunii fără a fi luate în considerare deciziile C.E.D.O. privind încălcarea art. 6 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi au cerut ca instanţa să procedeze la compararea titlurilor lor cu cele ale pârâţilor cumpărători, conform practicii C.E.D.O., să rejudece acţiunea ca şi un proces de drept comun, potrivit art. 47 din Legea nr. 10/2001.
Criticile reclamantelor privitoare la faptul că instanţa de fond a respins, ca inadmisibilă, completarea de acţiune înregistrată la 11 aprilie 2011, privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare prin compararea titlurilor, deşi la momentul trimiterii cauzei spre rejudecare acţiunea era admisibilă în raport de practica C.E.D.O., sunt nefondate.
Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., „în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”. Aşadar, în caz de casare cu trimitere, instanţa care urmează să rejudece trebuie să procedeze numai în limitele stabilite prin hotărârea instanţei superioare, pentru rest cauza intrând în puterea lucrului judecat.
Cererea prin care reclamantele solicită instanţei să compare titlurile lor cu cele ale pârâţilor, conform practicii C.E.D.O. şi, în consecinţă, constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare şi a celor subsecvente acestora, rectificarea intabulării urmare admiterii excepţiei de ordine publică privind soluţionarea acţiunii fără a fi luate în considerare deciziile C.E.D.O. şi prin încălcarea art. 6 din C.E.D.O. şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O., nu reprezintă o cerere de întregire a acţiunii iniţiale sau o cerere de precizare, ci o modificare a acţiunii, pentru că prin intermediul ei reclamantele au urmărit să schimbe elementele esenţiale ale acţiunii introductive de instanţă şi anume obiectul cererii, respectiv constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, cât şi părţile procesului, parte din hotărâre intrată în puterea lucrului judecat urmare a pronunţării deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reţinute în alineatele anterioare.
Cererea reclamantelor a fost introdusă după casarea cu trimitere spre rejudecare, unde judecata se desfăşoară în limitele precis stabilite, în sensul cerinţelor art. 315 C. proc. civ., limite care, în speţă, nu pot fi depăşite sau ignorate prin soluţionarea acestui capăt de acţiune, astfel că în mod legal prima instanţă l-a respins ca inadmisibil.
A accepta susţinerile reclamantelor ar însemna ca judecătorii de la instanţa de fond să nu se supună îndrumărilor instanţei de recurs, ceea ce ar echivala cu o încălcare a instituţiei controlului judiciar, în raport de dispoziţiile art. 129 din Constituţia României şi, implicit, a art. 6 parag.1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, privind cerinţa soluţionării proceselor într-un termen rezonabil.
Reclamantele invocă în susţinerea apelului Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs în interesul legii privind soluţionarea acţiunii în revendicare prin compararea titlurilor şi Decizia nr. XX/2007 privind competenţa instanţei de soluţionare a acţiunii în fond, în aplicarea art. 26 din Legea nr. 10/2001, şi decizii ale Curţii Constituţionale a României, însă ceea ce nu observă reclamantele este faptul că, raportat la data precizării de acţiune din 11 aprilie 2011, după casarea cu trimitere spre rejudecare, instanţei de fond nu-i este permis să mai analizeze aspectele invocate de reclamante, aspecte intrate în puterea lucrului judecat, aşa cum s-a reţinut în deciziile de casare.
Prin decizia civilă nr. 8236 din 17 octombrie 2006 a Î.C.C.J., a fost casată sentinţa civilă nr. 294/2003 a Tribunalului Cluj, în ce priveşte soluţionarea capătului de cerere privind valabilitatea titlului statului, iar prin decizia civilă nr. 310 din 20 ianuarie 2011 a Î.C.C.J. a fost respins recursul reclamantelor împotriva deciziei civile nr. 87/A din 24 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, prin care sentinţa civilă nr. 52 din 23 ianuarie 2009 a Tribunalului Cluj, a fost desfiinţată, iar cauza trimisă spre rejudecare doar cu privire la imobilul situat în Cluj-Napoca, str. A.I., în privinţa căruia prima instanţă a respins acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamantelor, cu indicaţia soluţionării capătului de acţiune privind constatarea preluării fără titlu valabil a acestui imobil şi a celui privind restabilirea situaţiei anterioare de C.F.
Rezultă, aşadar, că partea din hotărâre privind celelalte imobile şi capete de acţiune au intrat în puterea lucrului judecat şi nu mai pot fi repuse în discuţie.
2. Pentru a respinge apelul pârâtului Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, Curtea a avut în vedere următoarele considerente:
Apelul acestui pârât priveşte admiterea capătului de acţiune privind preluarea fără titlu valabil a imobilului situat în Cluj-Napoca, str. A.I., înscris în C.F. Cluj.
Criticile pârâtului sunt nefondate, deoarece preluarea acestui imobil s-a făcut în baza Decretului nr. 92/1950, act normativ care era în contradicţie nu numai cu Constituţia din 1948, dar şi cu dispoziţiile art. 480-481 C. civ. şi ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.
Potrivit prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, valabilitatea titlului statului urmează a fi analizată în raport cu Constituţia în vigoare la momentul preluării. Or, Decretul nr. 92/1950 este în contradicţie cu dispoziţiile Constituţiei în vigoare în acel moment.
Această din urmă decizie a curţii de apel a fost atacată cu recurs de către reclamante şi pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.
I. Recurentele-reclamante au formulat următoarele critici:
1. În decizia sa, Curtea de Apel nu s-a pronunţat faţă de Municipiul Cluj-Napoca, adică faţă de una dintre părţi.
2. În mod nelegal, curtea de apel a confirmat soluţia primei instanţe de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC I.P. SA.
Prin hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauză, în primul ciclu procesual, nu s-a pus în discuţie calitatea procesuală pasivă a acestei pârâte, inclusiv raportat la decizia civilă nr. 8238 din 17 octombrie 2006 a I.C.C.J. Ulterior, prin sentinţa nr. 52 din 23 ianuarie 2009, Tribunalul Cluj, a constatat, faţă de pârâta SC I.P. SA şi restul pârâţilor, preluarea fără titlu valabil de către Statul Român a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, str. M., înscris în C.F. Cluj şi a imobilului din Cluj str. U., înscris în C.F.
Această constatare nu a fost atacată cu apel de pârâţi, deci a intrat în sfera autorităţii lucrului judecat. În consecinţă, a fost recunoscută calitatea procesuală pasivă a pârâtei SC I.P. SA.
Prin dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în redactarea iniţială, s-a prevăzut restituirea în natură a imobilelor care erau preluate de stat fără titlu valabil, dacă societăţile comerciale deţinătoare ale bunului au fost privatizate în conformitate cu dispoziţiile legale. Întrucât s-a reţinut preluarea imobilelor în litigiu de către stat fără titlu valabil, imobilul urma să fie restituit reclamantelor în natură.
Art. 27 a fost modificat prin art. 1 pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 şi transformat în art. 29, conform căruia imobilele deţinute de societăţi comerciale privatizate nu se mai predau beneficiarilor, ci aceştia puteau primi despăgubiri. Art. 27, transformat în art. 29, a fost considerat neconstituţional prin Decizia nr. 830 din 08 iulie 2008 a Curţii Constituţionale.
Sentinţa nr. 52/2009 a fost pronunţată la data de 23 ianuarie 2009, când decizia Curţii Constituţionale a fost deja pronunţată privind art. 27 din Legea nr. 10/2001, transformat în art. 29. Ca atare, şi Curtea de Apel Cluj urma să se pronunţe asupra motivelor de apel privind pârâta SC I.P. SA. Curtea a făcut referire la decizia nr. 8238 din 17 octombrie 2006 a I.C.C.J., în care nu s-a făcut referire la calitatea procesuală pasivă a pârâtei, ci doar la inadmisibilitatea acţiunii de drept comun privind nevalabilitatea preluării de către stat a imobilelor în litigiu, prescripţia extinctivă a dreptului la acţiune privind petitele de constatare a contractelor de vânzare-cumpărare şi a celor subsecvente.
Prin decizia I.C.C.J. menţionată, recursul reclamantelor a fost admis, la fel şi apelul lor împotriva sentinţei civile nr. 294 din 25 martie 2003, care a fost casată cu trimitere la Tribunalul Cluj, privind valabilitatea titlului statului, cât şi capătul de cerere privind înscrierile în C.F.
În cadrul rejudecării cauzei şi casărilor repetate s-a stabilit că acţiunea reclamantelor, cu precizări, este admisibilă, opozabilă tuturor pârâţilor, deci legal reclamantele au pus în discuţie şi nelegalitatea stabilirii lipsei de calitate procesuală a pârâtei SC I.P. SA, în măsura în care li s-a recunoscut opozabilitatea acţiunii cu precizările următoare, considerate ca opozabile şi admisibile tuturor pârâţilor ca acţiuni de stabilire a dreptului de proprietate asupra celor trei imobile, obiect al procesului. Astfel, acţiunea şi precizarea acţiunii, aşa cum au fost formulate, sunt în esenţă de revendicare, prin completările şi modificările practicii judecătoreşti admisibile prin Decizia I.C.C.J. nr. 33/2008, privind acceptarea ca legale a acţiunilor care privesc concursul dintre legea specială, Legea nr. 10/2001, şi acţiunile întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, Decizia din 19 martie 2007 a I.C.C.J., prin care instanţele sesizate sunt competente să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a unor imobile.
Astfel, se solicită constatarea nulităţii absolute a dispoziţiei prin care imobilul din Cluj-Napoca, str. M. a fost privatizat în favoarea pârâtei SC I.P. SA şi restituirea în natură a apartamentului situat în Cluj-Napoca, str. M., care şi în prezent este în proprietatea statului, cu terenul în suprafaţă de 1.064 m.p.
3. Acţiunea introductivă din Dosarul nr. 9661/2002 nu este inadmisibilă, fiind dovedit pe parcursul procesului că reclamantele au înaintat anterior notificări conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 privind cele trei imobile. Ca atare, aveau dreptul de a solicita constatarea nelegalităţii Decretului nr. 92/92/1950, că imobilele situate în municipiul Cluj-Napoca, str. M. din C.F. Cluj şi cel situat în Cluj-Napoca str. A.I. din C.F., transcris parţial în C.F. Colectivă, precum şi în C.F. individual, precum şi imobilul din C.F. Cluj corpurile funciare A 1-7 au intrat în proprietatea statului în mod nelegal, preluarea fiind lovită de nulitate absolută şi să se dispună rectificarea intabulării dreptului de proprietate prin restabilirea situaţiei anterioare, reînscrierea vechilor proprietari tabulari, cu titlu de moştenire.
Cu ocazia soluţionării cauzei s-a reţinut că, într-adevăr, imobilele au intrat în proprietatea statului fără titlu valabil, Decretul nr. 92/1950 fiind neconstituţional. Pe parcurs, au intervenit modificări legislative, cum ar fi Decizia I.C.C.J. în secţiile unite, Decizia I.C.C.J. nr. 33/2008 în secţiile unite, Legea nr. 213/2007.
Prin sentinţa civilă nr. 52 din 23 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Cluj, s-a stabilit cu autoritatea lucrului judecat că imobilele au intrat în proprietatea statului fără titlu valabil, opozabil tuturor pârâţilor.
Cererea pentru compararea titlurilor este recunoscută de C.E.D.O. prin mai multe hotărâri recente. În cauza M.A. şi alţii contra României, hotărâre-pilot, Curtea a reiterat considerentul potrivit căruia respingerea acţiunii în revendicare ca inadmisibilă, pentru motivul că reclamantul trebuia să urmeze procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, nu evidenţiază prin ea însăşi o problemă în ceea priveşte dreptul de acces la instanţă, în temeiul art. 6 parag. 1 din Convenţie.
Cererea reclamantelor de a se compara titlurile lor cu ale pârâţilor a fost respinsă în mod nelegal. Acţiunea introductivă din anul 2002 şi completarea acţiunii din 21 noiembrie 2002, prin care s-a solicitat intabularea dreptului de proprietate a celor trei imobile, prin restabilirea situaţiei anterioare, pe vechii proprietari tabulari, iar apoi a reclamantelor, este o acţiune de revendicare a dreptului de proprietate privind imobilele în litigiu. Respingerea apelului reclamantelor de comparare de titluri este justificat pe considerentul că nu au formulat o nouă cerere de revendicare, care în prezent este pe deplin admisibilă.
În ce priveşte precizarea de acţiune din 21 noiembrie 2002, nu face altceva decât să cheme în judecată pe toţi pârâţii interesaţi, un drept inalienabil al părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 41 C. proc. civ. Instanţa de fond a soluţionat precizarea de acţiune şi chemarea în judecată a altor persoane nu putea fi soluţionată ca şi o cerere tardivă, în raport cu obiectul acţiunii, având posibilitatea de a dispune disjungerea precizării, potrivit art. 57 C. proc. civ.
Ca atare, se solicită admiterea cererii de comparare a titlurilor părţilor.
În ce priveşte imobilul situat în Cluj-Napoca, str. A.I., calitatea procesuală activă a reclamantelor a fost stabilită prima dată prin sentinţa civilă nr. 454 din 10 mai 2011, constatându-se preluarea fără titlu valabil de către Statul Român a imobilului situat în Municipiul Cluj-Napoca, str. A.I., înscris în C.F. Cluj. Astfel, motivele de recurs urmează a fi soluţionate ca şi cereri noi şi nu tardive.
Curtea de Apel Cluj a respins apelul, în mare parte justificând cu decizia I.C.C.J. din 17 octombrie 2006, prin care s-a considerat că au fost legal respinse toate cererile şi excepţiile reţinute de Tribunalul Cluj, prin sentinţa civilă nr. 294 din 25 martie 2003, mai puţin capetele de cerere privind valabilitatea titlului statului şi rectificarea înscrierilor în C.F., pentru care s-a admis recursul şi apelul împotriva sentinţei nr. 294/25.032003. Sentinţa nr. 294/2003 a Tribunalului Cluj, a fost menţinută cât priveşte soluţionarea capătului de cerere privind valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare.
Motivarea deciziei Curţii de Apel Cluj nu este acceptabilă, deîndată ce a intervenit legislaţia, au fost date decizii ale I.C.C.J. care justifică petitele reclamantelor. Privind reţinerea autorităţii lucrului judecat a deciziei I.C.C.J. din 2006, în practica C.E.D.O. nu este absolută, Curtea urmărind modul în care instanţa de judecată respinge o acţiune în baza acestei excepţii, să respecte dreptul de acces la instanţă şi principiul preeminenţei dreptului într-o societate democratică.
În cazul Lungoci c. României, hotărârea din 26 ianuarie 2006, Curtea a constatat că excepţia lucrului judecat urmărea un scop legitim, deoarece viza, fără îndoială, să asigure securitatea raporturilor juridice, însă, în contextul general al cauzei, accesul la justiţie de care a beneficiat reclamanta, dar numai pentru a i se declara acţiunea inadmisibilă prin efectul legii, nu a respectat imperativele art. 6 parag. 1 din Convenţie.
În cauza Vişan c. României, hotărârea din 24 aprilie 2008, Curtea a considerat că termenele de prescripţie pentru introducerea unei acţiuni se numără printre limitările permise ale dreptului de acces la o instanţă, însă a constatat încălcarea art. 6 parag. 1 din Convenţie din cauza respingerii cererii reclamantei privind acordarea de despăgubiri, ca prescrisă, în temeiul unei legi ce nu era în vigoare la data introducerii acţiunii.
Nu au fost respectate dispoziţiile art. 6 din Convenţie privind dreptul de a avea parte de un proces echitabil. S-a comunicat instanţei că acţiunea introductivă şi precizarea acţiunii au fost înaintate cu lipsuri şi după expirarea termenului de un an de la data cumpărării apartamentului datorită intervenţiei nelegale a pârâţilor R.R. şi R.A., cumpărători ai apartamentului din imobilului situat în Cluj-Napoca, str. M., pentru a fi ascunse C.F. privind imobilele situate în Cluj-Napoca, str. M. Cărţile funciare erau dispărute de ani de zile, drept dovadă că în extrasul funciar colectiv şi cel individual, eliberate la 28 august 2008 şi 20 septembrie 2011, se învederează imobilul în proprietatea Statului Român şi în administrarea Consiliului Local, vânzările apartamentelor nu sunt evidenţiate doar prin observaţii ulterioare, în lipsa cărţilor funciare ascunse, cu erori, cum sunt în cel eliberat la 28 august 2008, unde la rubrica „observaţii” figura menţiunea vânzării apt. (şi în prezent în proprietatea statului), că ar fi în proprietatea statului, apartamentul cumpărat de soţii R., iar în exemplarul eliberat la 20 septembrie 2011 se menţionează în proprietatea statului apartamentele şi vândute apartamentele nr. 3 şi 4. Aceste erori s-au strecurat în extrasele funciare arătate datorită lipsei extraselor funciare la data pornirii acţiunii. La pronunţarea deciziei I.C.C.J. din 17 octombrie 2006, când situaţia procesului era deja soluţionată contrar intereselor reclamantelor, încă nu au apărut cărţile funciare făcute dispărute. Se semnalează practica Curţii Europene în materia excepţiei lucrului judecat, prin care în cazurile în care sunt încălcate drepturile omului prevăzute în Convenţia Europeană, se trece peste lucrul judecat, fiind de aplicat dispoziţiile Convenţiei.
II. Recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca a invocat că soluţia instanţei de apel este nelegală în ceea ce priveşte constatarea preluării cu titlu nevalabil a imobilului situat în Cluj-Napoca, str. A.I., înscris în C.F. Cluj.
Astfel, recurentul-pârât a arătat că susţinerea conform căreia Decretul nr. 92/1950 era în contradicţie cu prevederile Constituţiei, nu poate fi luată în considerare, având în vedere că toate actele de preluare de la acea vreme erau în contradicţie cu aceste prevederi şi cu cele privitoare la drepturile fundamentale ale cetăţenilor, acesta fiind şi motivul pentru care sunt considerate abuzive.
În considerarea valabilităţii titlului statului la preluare, problema care se pune este dacă, la momentul preluării abuzive a imobilului, s-a respectat ad literam actul normativ care constituia temeiul juridic al preluării şi nu raţiuni de ordin politic şi istoric.
Astfel, dacă preluarea în proprietatea Statului Român s-a făcut în baza unui act normativ, în speţă Decretul nr. 92/1050, cu respectarea întocmai a prevederilor acelui act, titlul se consideră a fi valabil, situaţie existentă şi în prezenta cauză.
per a contrario, preluarea fără titlu valabil este considerată situaţia în care, deşi există un act normativ care să reprezinte temei juridic al constituirii dreptului de proprietate al Statului, acesta a fost în mod greşit (nelegal) aplicat.
În concluzie, în cauză suntem în situaţia preluării în proprietatea statului a unui imobil în mod abuziv, dar cu titlu valabil, nu fără titlu valabil, cum în mod eronat au reţinut instanţele de fond şi apel, punând greşit semn de egalitate între preluarea abuzivă şi preluarea fără titlu valabil.
Intimatele-pârâte V.D.M., K.I. şi SC I.P. SA au depus întâmpinări, solicitând respingerea recursului reclamantelor şi admiterea recursului pârâtului Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, care fac posibilă încadrarea ambelor recursuri în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
I. Cu privire la recursul reclamantelor:
1. Contrar susţinerilor recurentelor, nu se poate reţine că hotărârea recurată nu a fost pronunţată în contradictoriu cu una dintre părţile procesului, şi anume pârâtul Municipiul Cluj-Napoca, critica în acest sens nefiind fondată.
Astfel, este adevărat că reclamantele au chemat în judecată, ca pârât, Municipiul Cluj-Napoca, conform precizării de acţiune depusă la termenul din 18 martie 2003, în aceeaşi calitate fiind însă chemat în judecată şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, prin cererea introductivă de instanţă, nemodificată sub acest aspect pe parcursul procesului.
Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, c omunele, oraşele, municipiile şi judeţele sunt unităţi administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia locală şi în care se organizează şi funcţionează autorităţi ale administraţiei publice locale, iar potrivit art. 23 alin. (1) din aceeaşi lege, autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune, oraşe şi municipii sunt consiliile locale, comunale, orăşeneşti şi municipale, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca autorităţi executive. Consiliilor locale li se prevăd atribuţii privind administrarea domeniului public şi privat al comunei, oraşului sau municipiului, prin art. 36 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 215/2001, republicată.
Pe de altă parte, potrivit art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului, unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de către consiliile judeţene, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau de consiliile locale.
Coroborând dispoziţiile legale susmenţionate, rezultă că în litigiile care pun în discuţie dreptul de proprietate asupra bunurilor, cum este cazul în speţă, municipiile, ca unităţi administrativ-teritoriale, pot fi reprezentate şi de consiliul local.
Ca urmare, citarea în proces şi pronunţarea hotărârii recurate în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, care este şi reprezentant legal al Municipiului Cluj-Napoca, sunt pe deplin corecte şi asigură opozabilitatea hotărârii faţă de unitatea administrativ-teritorială.
Cu alte cuvinte, chiar dacă parte în dosar este şi Municipiul Cluj-Napoca, acesta trebuie să figureze în proces tot prin reprezentantul său legal, Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, acesta din urmă fiind citat în cauză, în calitate de pârât.
Citarea Municipiului Cluj-Napoca, prin Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, alături de citarea Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, chemat şi el în judecată ca pârât, este o chestiune pur formală, care nu ar fi putut conferi mai multe garanţii procesuale, inclusiv din perspectiva respectării principiului contradictorialităţii şi dreptului la apărare al părţii chemate în judecată.
Pe de altă parte, în cazul entităţilor care nu au o existenţă materială, ci teoretică, fiind prevăzute de lege ca având personalitate juridică, cu drepturi şi obligaţii specifice, cum este cazul unităţilor administrativ-teritoriale, acestea pot sta în proces doar prin reprezentanţii lor legali, reprezentare care le conferă, totodată, acestora din urmă, şi calitatea procesuală pasivă.
În concluzie, în condiţiile în care Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca a figurat în proces, indiferent că era chemat, ca atare, în litigiu, respectiv în nume propriu sau ca reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale, opozabilitatea hotărârii recurate este asigurată şi faţă de unitatea administrativ-teritorială al cărei reprezentant legal este, şi anume Municipiul Cluj-Napoca.
2. Criticile prin care se impută curţii de apel că a confirmat, în mod nelegal, soluţia primei instanţe de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC I.P. SA, nu sunt fondate.
Chemarea în judecată a pârâtei SC I.P. SA s-a făcut în legătură cu imobilul situat în Cluj, str. M. or, contrar celor susţinute de recurente, în privinţa acestui imobil toate capetele de cerere ale acţiunii – vizând c onstatarea nevalabilităţii titlului statului, constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare şi rectificarea înscrierilor în C.F., prin restabilirea situaţiei anterioare de C.F. - au fost soluţionate, în mod irevocabil, în primele două cicluri procesuale ale cauzei, rejudecarea în al treilea ciclu procesual neprivind şi imobilul din str. M.
Astfel, în ce priveşte capătul de cerere în constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare privind imobilele în litigiu, situate în Cluj-Napoca, str. M., str. A.I. şi str. U., prin sentinţa civilă nr. 294 din 25 martie 2003 a Tribunalului Cluj, pronunţată în primă instanţă, în primul ciclu procesual al cauzei, s-a dispus admiterea excepţiei prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune.
Apelul exercitat de reclamante pe acest aspect a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 163 din 08 octombrie 2003 a Curţii de Apel Cluj.
Această din urmă decizie a fost atacată cu recurs de către reclamante, care au criticat-o şi în ce priveşte soluţionarea, pe excepţia de prescripţie, a capătului de cerere în nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare.
Prin decizia nr. 8238 din 17 octombrie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a admis recursul reclamantelor, a casat decizia recurată, a admis apelul reclamantelor împotriva sentinţei civile nr. 294 din 25 martie 2003, pe care a desfiinţat-o în parte şi a trimis cauza spre rejudecarea capătului de cerere privind valabilitatea titlului statului, cât şi a capătului de cerere privind rectificarea înscrierilor în C.F., la Tribunalul Cluj; totodată, a menţinut sentinţa nr. 294/2003 a Tribunalului Cluj cât priveşte soluţionarea capătului de cerere privind valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare.
Rezultă că, în urma epuizării căilor de atac din primul ciclu procesual al cauzei, sentinţa nr. 294 din 25 martie 2003 a Tribunalului Cluj, a rămas irevocabilă, în ce priveşte soluţia dată capătului de cerere în constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare privind imobilele în litigiu, această parte din sentinţă dobândind astfel putere de lucru judecat, conform art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ. cu referire la art. 1200 pct. 4 şi art. 1202 alin. (2) C. civ.
La rândul său, decizia de casare a I.C.C.J., ca hotărâre dată în recurs, este irevocabilă şi, ca atare, se bucură de putere de lucru judecat, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. cu referire la art. 1200 pct. 4 şi art. 1202 alin. (2) C. civ., în ce priveşte punctele litigioase pe care le-a dezlegat, cu consecinţa că acestea nu mai puteau forma obiectul analizei instanţei, în rejudecarea cauzei.
Pe de altă parte, caracterul obligatoriu al hotărârilor de casare date în recurs, asupra problemelor de drept dezlegate, este consacrat prin dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., aşa încât nici din această perspectivă, raportat la decizia nr. 8238/2006 a I.C.C.J., instanţa de trimitere nu mai era îndreptăţită să rejudece capătul de cerere în constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare. Cu privire la soluţia dată acestui capăt de cerere, sentinţa nr. 294/2003 a Tribunalului Cluj a fost menţinută prin decizia de casare nr. 8238/2006 a I.C.C.J., prin care s-a dispus trimiterea spre rejudecare numai a capetelor de cerere privind valabilitatea titlului statului şi rectificarea înscrierilor în C.F.
În rejudecare, cu respectarea limitelor deciziei de casare susmenţionate, Tribunalul Cluj, a analizat numai capetele de cerere privind valabilitatea titlului statului şi rectificarea înscrierilor în C.F., prin restabilirea situaţiei anterioare de C.F., privind cele trei imobile în litigiu. În acest sens, Tribunalul a pronunţat sentinţa civilă nr. 52 din 23 ianuarie 2009, prin care a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor în ceea ce priveşte imobilul înscris în C.F. Cluj, situat în municipiul Cluj-Napoca, str. A.I. şi a respins cererile având ca obiect constatarea preluării fără titlu valabil şi restabilirea situaţiei anterioare de C.F. în privinţa imobilului înscris în C.F. Cluj, situat în municipiul Cluj-Napoca, str. A.I., ca fiind înaintate de persoane fără calitate procesuală activă; a respins excepţia nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, invocată de reclamante; a admis în parte acţiunea precizată, având ca obiect constatare preluare fără titlu valabil şi restabilire situaţie anterioară, iar, în consecinţă, a constatat preluarea fără titlu valabil, de către Statul Român, a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, str. M., înscris iniţial în C.F. Cluj, şi a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, str. U. Cluj; a respins capătul de cerere având ca obiect restabilirea situaţiei anterioare de C.F. privind aceste din urmă imobile; a respins acţiunea faţă de pârâtul K.C., ca fiind înaintată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva sentinţei civile nr. 52 din 23 ianuarie 2009 a Tribunalului Cluj, au declarat apel reclamantele şi pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.
Prin decizia civilă nr. 87/A din 24 martie 2010, Curtea de Apel Cluj, a admis apelul reclamantelor, a desfiinţat în parte sentinţa civilă nr. 52 din 23 ianuarie 2009 şi a trimis cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal; totodată, a respins apelul pârâtului, ca nefondat.
Instanţa de apel a explicitat în considerentele hotărârii pronunţate soluţia din dispozitiv, arătând că trimiterea spre rejudecare se impune numai cu privire la imobilul situat în str. A.I., în privinţa căruia prima instanţă a respins acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamantelor, faţă de faptul că în apel s-au depus acte noi, prin care s-a făcut dovada calităţii procesuale active a reclamantelor cu privire la acest imobil. De asemenea, s-a arătat că, raportat la decizia de casare parţială din primul ciclu procesual al cauzei, decizia nr. 8238/2006 a I.C.C.J., rejudecarea urmează a se face numai cu privire la capetele de cerere privind valabilitatea titlului statului şi rectificarea înscrierilor de C.F. Celelalte motive de apel formulate de către reclamante, care priveau imobilele din str. U. şi str. M., au fost găsite neîntemeiate, la fel şi apelul pârâtului Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, care viza validitatea titlului statului asupra imobilelor din str. M. şi str. U.
Decizia civilă nr. 87/A/2010 a Curţii de Apel Cluj, a rămas irevocabilă, în urma respingerii recursurilor exercitate împotriva ei de către reclamante şi pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, prin decizia din 20 ianuarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Rezultă că, în urma epuizării căilor de atac din cel de-al doilea ciclu procesual al cauzei, sentinţa civilă nr. 52 din 23 ianuarie 2009 a Tribunalului Cluj, a rămas irevocabilă în ce priveşte soluţionarea cererilor vizând imobilele din str. M. şi str. U., pe acest aspect ea bucurându-se de puterea lucrului judecat, aşa încât nu mai era posibilă reluarea judecăţii cu privire la imobilele din str. M. şi str. U., în al treilea ciclu procesual al cauzei.
Pe de altă parte, limitele rejudecării au fost precis determinate prin decizia civilă nr. 87/A din 24 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 310 din 20 ianuarie 2011 a Î.C.C.J., ele vizând exclusiv capetele de cerere având ca obiect constatarea nevalabilităţii titlului statului şi rectificarea înscrierilor de C.F., prin restabilirea situaţiei anterioare de C.F. în ce priveşte imobilul din str. A.I., nu şi imobilele din str. M. şi str. U., cu privire la acestea din urmă fiind păstrată soluţia din sentinţa civilă nr. 52 din 23 ianuarie 2009 a Tribunalului Cluj.
Cum limitele rejudecării au fost stabilite printr-o decizie devenită irevocabilă, ele se impun cu forţă obligatorie instanţei de trimitere, care trebuie să se conformeze dispoziţiei instanţei de control judiciar, din acest punct de vedere fiind aplicabilă, pentru identitate de raţiune, soluţia consacrată expres de legiuitor, prin art. 315 C. proc. civ., pentru hotărârile de casare din recurs.
În contextul arătat, cât timp toate cererile reclamantelor vizând imobilul din str. M. constatare nevalabilitate titlu stat, constatare nulitate contracte de vânzare-cumpărare şi rectificare înscrieri în C.F., prin restabilirea situaţiei anterioară de C.F. – au fost soluţionate, în mod irevocabil, în primele două cicluri procesuale ale cauzei şi cât timp limitele rejudecării, fixate prin decizia de casare, nu au vizat şi acest imobil, în legătură cu care pârâta SC I.P. SA a fost chemată în judecată, această pârâtă nu-şi mai legitima calitatea procesuală pasivă în rejudecarea cauzei, în al treilea ciclu procesual, cum corect s-a reţinut şi prin decizia recurată.
Susţinerile recurentelor, potrivit cărora calitatea procesuală pasivă a pârâtei SC I.P. SA ar fi trebuit analizată prin raportare la dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, şi la Decizia Curţii Constituţionale nr. 830/2008, nu pot fi primite, deoarece o asemenea analiză presupunea, ca situaţie premisă, ca instanţa de trimitere să fi rămas investită, în urma casării cu trimitere, cu pretenţii privind imobilul în legătură cu care pârâta SC I.P. SA a fost chemată în judecată, cel din str. M., ceea ce nu este cazul în speţă, conform celor deja arătate.
În concluzie, confirmând soluţia primei instanţe, dată în rejudecarea cauzei, în al treilea ciclu procesual, de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC I.P. SA, Curtea de Apel a pronunţat o hotărâre cu respectarea limitelor casării dispuse în ciclurile procesuale anterioare şi a principiului puterii lucrului judecat ataşat oricărei hotărâri judecătoreşti irevocabile.
3. Critica ce poate fi decelată din dezvoltarea celui de-al treilea motiv de recurs, cu privire la decizia recurată, vizează nelegala confirmare a soluţiei primei instanţe de respingere, ca inadmisibilă, a cererii formulate de reclamante în rejudecarea cauzei.
Este vorba despre cererea formulată la data de 11 aprilie 2011, în rejudecare, în al treilea ciclu procesual al cauzei, prin care se solicită instanţei constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare, prin compararea titlurilor părţilor, conform practicii C.E.D.O. şi se critică decizia I.C.C.J. nr. 8238 din 17 octombrie 2006, în ce priveşte menţinerea sentinţei civile nr. 294/2003 a Tribunalului Cluj, sub aspectul soluţionării, pe excepţia de prescripţie, a capătului de cerere în constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare.
Contrar susţinerilor recurentelor, în mod legal această cerere a fost respinsă, ca inadmisibilă, în raport de dispoziţiile art. 315 C. proc. civ.
Astfel, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi art., după casare, instanţa de fond va judeca din nou, ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.
Rezultă că, în caz de casare parţială, instanţa care rejudecă fondul trebuie să se limiteze numai la rezolvarea problemei care a atras casarea, ceea ce înseamnă că nu are dreptul să pună în discuţie acea parte din hotărâre care, nefiind casată, a intrat în puterea lucrului judecat. În acest context al limitelor casării, nici modificarea cererii la instanţa care rejudecă după casarea cu trimitere nu este admisibilă, întrucât s-ar crea o altă situaţie juridică decât aceea avută în vedere de instanţa de recurs.
Or, în speţă, prin decizia nr. 8238 din 17 octombrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul din primul ciclu procesual al cauzei, sentinţa de fond din 25 martie 2003 a Tribunalului Cluj a fost menţinută în partea referitoare la soluţionarea capătului de cerere privind valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare (respins, urmare a admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune), iar casarea s-a dispus numai sub aspectul capetelor de cerere privind valabilitatea titlului statului şi rectificarea înscrierilor în C.F.
Totodată, prin decizia civilă nr. 87/A din 24 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 310 din 20 ianuarie 2011 a I.C.C.J., s-a desfiinţat numai în parte sentinţa de fond din 23 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Cluj, în rejudecare, în al doilea ciclu procesual al cauzei, infirmându-se doar soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor în ce priveşte imobilul din str. A.I. Partea din sentinţa nr. 52 din 23 ianuarie 2009, referitoare la soluţionarea capetelor de cerere privind valabilitatea titlului statului şi rectificarea înscrierilor de C.F., prin restabilirea situaţiei anterioare de C.F., pentru imobilele din str. M. şi str. U., a intrat în puterea lucrului judecat, motivele de apel şi, respectiv, de recurs formulate pe acest aspect de reclamante şi de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj fiind găsite neîntemeiate.
Faţă de dispoziţiile deciziilor de casare susmenţionate, raportat la obligaţiile impuse prin art. 315 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., instanţa de trimitere era ţinută să judece numai capetele de cerere în constatarea nevalabilităţii titlului statului şi rectificarea înscrierilor în C.F., prin restabilirea situaţiei anterioare de C.F., doar cu privire la imobilul din str. A.I., sens în care a şi procedat, soluţia dată capătului de cerere în constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare privind toate cele trei imobile în litigiu, ca şi soluţiile date capetelor de cerere în constatarea nevalabilităţii titlului statului şi rectificarea înscrierilor în C.F., prin restabilirea situaţiei anterioare de C.F., privind imobilele din str. M. şi str. U., intrând sub puterea lucrului judecat.
Cum cererea formulată de reclamante în rejudecare, la data de 11 aprilie 2011, tinde la repunerea în discuţie a valabilităţii contractelor de vânzare-cumpărare privind imobilele în litigiu, chestiune tranşată cu putere de lucru judecat prin decizia de casare parţială pronunţată în recursul din primul ciclu procesual al cauzei, precum şi la schimbarea limitelor rejudecării stabilite prin această decizie de casare, ca şi prin cea pronunţată în al doilea ciclu procesual, în mod legal această cerere a fost respinsă, ca inadmisibilă, raportat la dispoziţiile art. 315 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. Pe cale de consecinţă, decizia recurată, prin care s-a confirmat această soluţie, este dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente - art. 315 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.
În contextul arătat, obstacolul juridic în examinarea, în rejudecarea după casarea cu trimitere, a cererii formulate de reclamante la data de 11 aprilie 2011, decurgând din aplicarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., este unul legitim, scopul său fiind asigurarea securităţii raporturilor juridice. De aceea, nu se poate reţine că prin respingerea, ca inadmisibilă, a acestei cereri, formulate în rejudecare, reclamantelor li s-ar fi încălcat dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 parag. 1 din Convenţie, din perspectiva dreptului de acces la instanţă, criticile în acest sens nefiind fondate.
De altfel, şi în cauzele C.E.D.O. invocate de recurente – cauza Lungoci contra României şi cauza Vişan contra României, Curtea Europeană, în acord cu jurisprudenţa sa anterioară, a reafirmat că accesul la justiţie nu este un drept absolut, acest drept presupunând prin chiar natura lui existenţa unei reglementari legale privind exerciţiul dreptului şi, pe cale de consecinţă, a unor limite.
În cauza Lungoci contra României, Curtea Europeană a reţinut că art. 1201 C. civ. român - în temeiul căruia se respinsese cea de-a doua acţiune în revendicare a reclamantei din acea cauză, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat - se încadrează în limitele normale de exerciţiu a dreptului de acces la justiţie şi urmăreşte, fără nici un dubiu, un scop legitim - securitatea raporturilor juridice civile. Încălcarea art. 6 parag. 1 din Convenţie a fost reţinută de Curte, în această cauză, nu pentru că reglementarea naţională privind autoritatea de lucru judecat ar fi incompatibilă cu limitările dreptului de acces la un Tribunal, ci faţă de insuficienta motivare a instanţei sub aspectul întrunirii condiţiilor autorităţii de lucru judecat.
Tot astfel, în cauza Vişan contra României, Curtea Europeană a considerat că termenele de prescripţie pentru introducerea unei acţiuni se numără printre limitările permise ale dreptului de acces la o instanţă, însă a constatat încălcarea art. 6 parag. 1 din Convenţie din cauza respingerii cererii reclamantei privind acordarea de despăgubiri, ca prescrisă, în temeiul unei legi ce nu era în vigoare la data introducerii acţiunii.
Faţă de considerentele prezentate, reţinând că nu sunt întrunite cerinţele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantelor, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
II. Cu privire la recursul pârâtului Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca:
În cadrul acestui recurs s-a invocat nelegalitatea hotărârii atacate sub aspectul calificării ca nevalabil a titlului statului asupra imobilului situat în Cluj-Napoca, str. A.I., înscris în C.F. Cluj, susţinându-se că problema validităţii titlului statului nu se putea rezolva prin raportare la dispoziţiile Constituţiei de la data preluării, ci doar prin raportare la dispoziţiile actului normativ de preluare.
Criticile în acest sens sunt nefondate.
Astfel, norma legală care stabileşte criteriile de verificare a validităţii titlului statului este cea cuprinsă în art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, în conformitate cu care „Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.”
Prin urmare, raportat la această normă, valabilitatea titlului statului pentru imobilele preluate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 se apreciază nu doar prin raportare la dispoziţiile legilor în vigoare la data preluării lor de către stat, cum greşit pretinde recurentul, ci şi prin raportare la dispoziţiile Constituţiei de la data preluării şi ale tratatelor internaţionale la care România era parte.
Aceste criterii de verificare a validităţii titlului statului sunt prevăzute cumulativ de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, aşa încât neîntrunirea fie şi numai a unuia dintre ele face ca titlul statului să nu fie valabil.
Or, în speţă, chiar dacă dispoziţiile Decretului nr. 92/1950, în temeiul căruia a fost preluat imobilul în litigiu, ar fi fost respectate la momentul preluării, titlul statului nu poate fi considerat valabil constituit în raport de reglementările Constituţiei de la acea vreme şi ale tratatelor internaţionale la care România era parte.
În acest sens, cu aplicarea corectă a prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, curtea de apel a procedat la verificarea conformităţii Decretului nr. 92/1950 cu Constituţia de la 1948, în vigoare la data preluării şi cu tratatele internaţionale la care România era parte, categorie în care se asimilează Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Astfel, stabilind trecerea în proprietatea statului prin naţionalizare, fără plată, a imobilelor proprietate particulară, Decretul nr. 92/1950 contravenea Constituţiei de la 1948, sub imperiul căreia a fost adoptat şi aplicat, deoarece prin art. 8, Constituţia de la 1948 recunoştea şi garanta proprietatea privată, iar prin art. 10 stabilea, ca unică modalitate de trecere în proprietatea statului, a imobilelor proprietate particulară, exproprierea „pentru cauză de utilitate publică în baza unei legi şi cu o dreaptă despăgubire stabilită în justiţie”.
De asemenea, Decretul nr. 92/1950 contravenea şi Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, care, prin art. 17, statua că orice persoană are dreptul la proprietate şi că nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.
În atare condiţii, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, titlul statului asupra imobilului situat în Cluj-Napoca, str. A.I., nu este unul valabil, preluarea fiind contrară normelor constituţionale şi internaţionale de la acea dată, în materia respectării dreptului de proprietate privată.
Faţă de aceste considerente, urmează a se reţine că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente [art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998], aşa încât nu sunt întrunite cerinţele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În consecinţă, recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca apare ca nefondat şi va fi respins ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantele T.M.J., T.M.C., R.A.M. şi de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 298/A din data de 20 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7637/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7631/2012. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
