ICCJ. Decizia nr. 7713/2012. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7713/2012
Dosar nr. 2158/54/2011*
Şedinţa publică din 18 decembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Craiova sub nr. 2158/54/2011*, petentul V.J. a formulat, în contradictoriu cu Primăria Municipiului Slatina, cerere de revizuire a deciziei nr. 1014 din 7 aprilie 2005 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, în Dosarul nr. 325372004, în temeiul art. 322 pct. 4 C. proc. civ.
În motivarea cererii, s-a arătat că cele 5 înscrisuri pe care s-a bazat soluţia adoptată prin decizia supusă revizuirii, ce a fost confirmată în recurs de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au fost desfiinţate prin sentinţa civilă nr. 9132 din 12 septembrie 2011 a Judecătoriei Slatina, rămasă definitivă prin nerecurare.
Prin decizia nr. 30 din 22 martie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia I-a civilă, a admis cererea formulată de revizuientul V.J., a schimbat în tot decizia nr. 1014 din 7 aprilie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 3253/CIV/2004, în sensul că a respins apelul declarat de Primăria municipiului Slatina împotriva sentinţei civile nr. 685 din 17 mai 2002 pronunţate de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 2602/2002.
Pentru a decide astfel, instanţa a constatat că, în speţă, sunt îndeplinite cerinţele impuse de art. 322 pct. 4 C. proc. civ., respectiv de ipoteza a doua care vizează situaţia în care hotărârea atacată s-a bazat pe un înscris fals în cursul sau în urma judecăţii, dovada infracţiunii făcându-se de regulă, printr-o hotărâre penală.
Dar nu este suficient ca înscrisul să fi fost declarat fals pentru a se admite revizuirea, ci este necesar ca înscrisul respectiv să fi fost determinant pentru pronunţarea hotărârii atacate.
În cauză, prin rezoluţia nr. 2877/P din 20 decembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina a fost confirmată propunerea lucrătorilor de poliţie de a nu se începe urmărirea penală în cauza sesizată de numitul V.J. şi în care s-au efectuat cercetări împotriva numitului V.I. sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., art. 289 C. pen., art. 290 C. pen. şi art. 291 C. pen., alături de alte persoane, foşti salariaţi ai Primăriei Slatina, reţinându-se că, din materialul probator existent, a rezultat că a intervenit prescripţia răspunderii penale, faţă de data comiterii falsurilor (anii 1971 şi respectiv 1980-1981) şi durata de timp până la introducerea sesizării.
Potrivit acestei rezoluţii, Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina a solicitat acesteia să dispună desfiinţarea înscrisurilor falsificate folosite de numitul V.I.: matricola nr. AA (nr. nou), respectiv nr. BB (nr. vechi) din registrul cu matricole pentru perioada 1971-1982 al fostului Consiliu Popular al municipiului Slatina; certificatele din 26 august 1982 şi din 16 martie 1981 emise de fostul Consiliu Popular al mun. Slatina; menţiunile de la poziţia CC din Partea I-a a registrului privind „Persoana însărcinată cu deţinerea cărţii de imobil din 15 octombrie 1971” şi menţiunile de la poziţiile DD-EE privind pe V.I. şi V.P. din Partea a IV-a registrului reprezentând „Tabel sumar de locuitorii imobilului” din 15 septembrie 1971.
Prin sentinţa civilă nr. 9132 din 12 septembrie 2011 pronunţată de Judecătoria Slatina în Dosarul nr. 3590/311/2011, a fost admisă cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, însuşită de reclamantul V.J., în contradictoriu cu pârâtul V.I., şi au fost desfiinţate înscrisurile menţionate anterior, reţinându-se că acestea nu corespund realităţii, întrucât au fost efectuate modificări (a fost tăiat numele C.A. şi trecut numele pârâtului V.I.), fără a se preciza în cuprinsul înscrisului modificat motivul care a generat această schimbare şi fără ca în dreptul modificărilor să apară semnătura vreunui funcţionar al Primăriei Slatina.
Instanţa a mai reţinut că potrivit sentinţei nr. 6817 din 09 decembrie 1972, numita V.E., mama reclamantului V.J., este moştenitoarea testamentară a numitei C.A., iar din interpretarea dispoziţiilor legale care stabilesc, pe de o parte, obligativitatea instanţei de a se pronunţa în privinţa desfiinţării înscrisurilor constatate a fi false şi, pe de altă parte, obligativitatea procurorilor de a sesiza instanţa civilă în scopul desfiinţării înscrisurilor, noţiunea de înscris are semnificaţia de mijloc de probă, şi nu act juridic.
Aceste înscrisuri falsificate au fost determinante în pronunţarea deciziei nr. 1014 din 7 aprilie 2005 prin care Curtea de Apel Craiova a admis apelul Primăriei Slatina şi a schimbat sentinţa nr. 685 din 17 mai 2002 pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 2602/2002, în sensul respingerii contestaţiei formulate de V.J., V.R.V. şi V.I.
Recursul împotriva acesteia a fost respins de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia civilă nr. 2030 din 22 februarie 2006, prin care a reţinut că imobilul în discuţie, care a aparţinut succesiv defunctelor C.A. şi V.E., a fost expropriat prin Decretul nr. 168/1982 şi potrivit anexei acestui act normativ şi certificatelor emise de organele fiscale, acelaşi imobil a fost preluat, la expropriere, de la V.I., deci de o altă persoană decât autoarele recurenţilor, care nu au făcut nicio dovadă în sens contrar.
De asemenea, lipsa menţiunilor referitoare la modalitatea în care V.I. a devenit proprietar, precum şi împrejurarea că acesta nu a solicitat restituirea imobilului, au fost considerate irelevante.
Instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia de respingere a contestaţiei, ca o consecinţă a admiterii apelului, tot pe aceste înscrisuri falsificate, reţinând că imobilul în litigiu a fost expropriat prin Decretul nr. 168/1982 de la numitul V.I., conform tabelului anexă la decret, în care apare înscris şi care este înscris şi în fişa imobilului şi schiţa de proiectare întocmită de C.P.J. Olt, precum şi în raport de împrejurarea că acesta este înscris la registrul de rol, ca proprietar de imobil din 1971, a achitat taxele datorate către stat şi a locuit permanent în imobil (conform certificat din 16 martie 1981), fiind şi despăgubit cu suma de 48371 RON.
În cauză a rezultat că înscrisurile falsificate: matricola nr. AA (nr. nou), respectiv nr. BB (nr. vechi) din registrul cu matricole pentru perioada 1971-1982 al fostului Consiliu Popular al mun. Slatina; certificatele din 26 august 1982 şi din 16 martie 1981 emise de fostul Consiliu Popular al mun. Slatina; menţiunile de la poziţia CC din Partea I-a a registrului privind „Persoana însărcinată cu deţinerea cărţii de imobil din 15 octombrie 1971” şi menţiunile de la poziţiile DD-EE privind pe V.I. şi V.P. din Partea a IV-a registrului reprezentând „Tabel sumar de locuitorii imobilului” din 15 septembrie 1971, au fost desfiinţate prin sentinţa civilă nr. 9132 din 12 septembrie 2011 pronunţată de Judecătoria Slatina în Dosarul nr. 3590/311/2011, prin care a fost admisă cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, însuşită de reclamantul V.J., în contradictoriu cu pârâtul V.I., irevocabilă prin nerecurare.
Înscrisurile amintite nu mai pot produce efecte potrivit principiului quod nullum est nullum producit effectum, iar în cauză nu se poate reţine nici existenţa cazurilor de excepţie de la principiul amintit.
Numitul V.I. nu a făcut dovada dobândirii proprietăţii asupra imobilului expropriat printr-un act translativ de proprietate, prin moştenire sau printr-un alt mod, nefiind justificată sau explicată în vreun mod acceptabil, pierderea dreptului de proprietate din patrimoniul ultimilor proprietari cunoscuţi şi dovediţi.
În lipsa unor probe directe ale dreptului de proprietate, în cauză s-a reţinut că în favoarea numitului V.I. operează o prezumţie simplă privind existenţa şi întinderea dreptului ca urmare a împrejurării că aceste elemente au fost recunoscute ca atare în actul prin care s-a dispus, respectiv s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
În susţinerea acestei concluzii, dar şi pentru înlăturarea apărărilor titularilor notificării, s-a dat suplimentar valoare probatorie şi altor elemente factuale consemnate în înscrisurile emise de diverse autorităţi, declarate ulterior false, respectiv anulate de instanţa civilă.
Înlăturarea acestor înscrisuri din ansamblul probatoriului administrat este suficientă pentru a înlătura prezumţia care s-a apreciat că a operat în favoarea numitului V.I., deoarece, faţă de momentul întocmirii, de scopul şi conţinutul informaţiilor cuprinse în actele declarate false, în context, acestea au fost de natură să contribuie în mod determinant la întocmirea actului de preluare a imobilului pe numele lui V.I.
În orice caz, în prezent, Legea nr. 10/2001 republicată, confirmând interpretarea data de instanţe unor dispoziţii legale, conţine, în art. 24 , o reglementare expresă - după modificări impuse în mod obiectiv de realitate, inclusiv de cea judiciară, cu privire la anumite reguli speciale care guvernează proba şi sarcina probei dreptului de proprietate asupra imobilului preluat abuziv.
Or, numitul V.I. nu era proprietar al imobilului la momentul exproprierii, iar numita V.E.L. – autoarea reclamanţilor (soţie şi mamă, potrivit actelor de stare civilă), era proprietara imobilului situat în str. A.I., nr. 11, jud. Olt.
Imobilul a aparţinut în proprietate numitei C.A., decedată la data de 18 septembrie 1971, fiind dobândit în proprietate de V.E. prin moştenire testamentară. La dosar s-au depus atât testamentul olograf, cât şi certificat de moştenitor eliberat N.S. din 17 octombrie 1973 – în copie.
De asemenea, între rudele defunctei C.A. (nepoţi de frate/soră), a avut loc şi un litigiu, al cărui deznodământ a fost în favoarea beneficiarei testamentare V.E.L., în privinţa imobilului în litigiu, aşa cum rezultă din hotărârea judecătorească nr. 3817/1972 a Judecătoriei Slatina.
Odată înlăturat numitul V.I., ca nefiind proprietar la momentul exproprierii şi în lipsa unor probe directe şi pozitive care să ateste transferul dreptului de proprietate din patrimoniul autoarei reclamanţilor în patrimoniul altei persoane, oricare ar fi aceasta, nu ar avea nicio justificare obiectivă şi rezonabilă concluzia potrivit căreia proprietar asupra imobilului nu ar fi rămas V.E.L. până la momentul exproprierii din anul 1982.
Prin urmare, titularii notificării: V.I. (în prezent decedat), V.J. (revizuentul de astăzi) şi V.R.V. (în nume propriu şi în prezent în calitate de moştenitor al tatălui său, V.I. – decedat), sunt beneficiari ai Legii nr. 10/2001 ca moştenitori ai persoanei fizice îndreptăţite în sensul art. 4 alin. (1)-(2) din lege, impunându-se menţinerea sentinţei nr. 685 din 17 mai 2002 pronunţate de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 2602/2002, a conchis instanţa, dispunând în consecinţă.
Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs, în termen legal, pârâta Primăria Municipiului Slatina, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele:
Chiar dacă prin sentinţa civilă nr. 9132/2011, Judecătoria Slatina a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina şi a desfiinţat o serie de înscrisuri considerate falsificate de către instanţa de judecată, acest fapt nu este suficient pentru admiterea cererii de revizuire, deoarece nu doar aceste înscrisuri au stat la baza pronunţării deciziei a cărei revizuire se solicită.
Astfel, din analiza deciziei nr. 1014/2005 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 3253/civ/2004, a cărei revizuire se solicită, rezultă că, în formarea convingerii instanţei că numita C.A. nu avea calitatea de proprietar al imobilului la momentul preluării acestuia în proprietatea statului, s-a avut în vedere, pe lângă înscrisurile declarate false, şi anexa la Decretul de expropriere nr. 168/1982 în care la rubrica „numele proprietarului” de la care a fost preluat imobilul apare numitul V.I., menţiune ce nu a fost declarată falsă prin sentinţa Judecătoriei Slatina.
În mod greşit şi fără a avea dovezi în acest sens, instanţa de apel a concluzionat că actele declarate false şi anulate au contribuit în mod determinant la întocmirea actului de preluare a imobilului pe numele de V.I. În realitate, la baza întocmirii unui decret de expropriere stătea o documentaţie întocmită de organele administraţiei publice locale şi care cuprindea planul de amplasament al construcţiilor ce urmau a se realiza, proprietarii imobilelor din zona supusă demolării, precum şi un memoriu justificativ din punct de vedere economic care cuprindea sumele de bani necesare operaţiunilor de expropriere.
De asemenea, instanţa are în vedere o simplă prezumţie atunci când apreciază că numitul V.I. nu era proprietar la momentul exproprierii, deşi acesta este menţionat ca atare într-un act emis de autorităţile administraţiei publice centrale şi neanulat, anume că acesta nu poate face dovada dobândirii proprietăţii asupra imobilului printr-un act translativ de proprietate. Or, în acea perioadă, menţiunile în registrele agricole şi financiare, se făceau în baza unei declaraţii pe propria răspundere a dobânditorului construcţiei, declaraţie care de cele mai multe ori avea la baza un act olograf încheiat între fostul şi actualul proprietar.
Revizuentul nu poate face dovada că numita C.A. avea calitatea de proprietar al imobilului situat în Slatina, str. A.I. nr. 11 la momentul preluării abuzive a imobilului, respectiv că imobilul a fost preluat de la aceasta în calitate de proprietară, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.
Inclusiv matricolele nr. AA (BB număr vechi), desfiinţate prin sentinţa Judecătoriei Slatina, se referă la perioada 1971-1982, deci anterior emiterii decretului de expropriere.
Recurenta–pârâtă nu a contestat niciodată calitatea de proprietar a numitei C.A., pe care a avut-o până în anul 1982, anul trecerii imobilului în proprietatea statului şi anul în care, în baza anexei la decretul de expropriere, figura ca proprietar al imobilului numitul V.I.
Recurenta a făcut referire şi la dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Motivele de recurs vizează nelegalitatea deciziei de apel sub două aspecte: forţa probantă a înscrisurilor avute în vedere la pronunţarea hotărârii supuse revizuirii, inclusiv al celor invocate în cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ.; calitatea de proprietar a autoarei revizuenţilor, C.A., la momentul preluării imobilului în litigiu de către stat.
În acest context, Înalta Curte reţine că prin decizia nr. 1014 din 7 aprilie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, a cărei revizuire s-a solicitat în cauză, s-a constatat că persoanele care au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 în legătură cu imobilul situat în municipiul Slatina, str. A.I., nr. 11, nu au calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, întrucât imobilul a fost preluat de către stat, prin Decretul de expropriere nr. 168/1982, de la o altă persoană decât autoarea revizuenţilor, numitul V.I. fiind cel care figurează în anexele decretului de expropriere şi în evidenţele autorităţilor locale, în calitate de proprietar al imobilului, iar reclamanţii nu au făcut dovada contrară acestor menţiuni oficiale.
La data pronunţării deciziei anterior menţionate, nu era în vigoare Legea nr. 247/2005 ( publicată în M. Of. la data de 22 iulie 2005) , prin care a fost introdus art. 24 în cuprinsul Legii nr. 10/2001, normă ce consacră prezumţia calităţii de proprietar a persoanei ce figurează în actul normativ sau administrativ de preluare a imobilului de către stat, în absenţa unor probe contrare.
Aşadar, la data pronunţării hotărârii a cărei revizuire s-a solicitat în cauză - şi care a evocat fondul raporturilor juridice deduse judecăţii – nu exista o prezumţie legală cu conţinutul expus anterior, astfel încât aprecierea din decizia nr. 1014 din 7 aprilie 2005, în sensul că persoana care a figurat în anexele decretului de expropriere, respectiv numitul V.I., trebuie socotită ca fiind proprietarul imobilului, are natura unei prezumţii judiciare, care a fost formulată de către instanţa de judecată pe baza evidenţelor autorităţilor publice locale şi a cărţii de imobil, în care figura V.I., începând din anul 1971, în locul autoarei reclamanţilor, C.A.
Se reţine, în aceste condiţii, că, deşi tabelul – anexă la decretul de expropriere – la care se referă motivele de recurs din cauză - a avut un caracter determinant în soluţia adoptată prin decizia nr. 1014 din 7 aprilie 2005, această împrejurare s-a datorat exclusiv faptului că înscrisul a fost coroborat cu evidenţele autorităţilor şi celelalte înscrisuri de la dosar, soluţia fiind rezultatul aplicării unei prezumţii simple tocmai pe baza acestor din urmă înscrisuri.
În condiţiile în care înscrisurile vizând menţionarea numitului V.I. pe rolul fiscal al imobilului, ca plătitor al impozitelor datorate statului şi în cartea de imobil, în locul numitei C.A., au fost considerate ca fiind falsificate şi desfiinţate în consecinţă printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă intervenită ulterior pronunţării deciziei a cărei revizuire s-a solicitat în cauză, respectiv prin sentinţa civilă nr. 9132 din 12 septembrie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 3590/311/2011 de Judecătoria Slatina, definitivă şi irevocabilă prin neapelare, a dispărut însuşi temeiul formulării prezumţiei judiciare menţionate.
Desfiinţarea pe cale judecătorească a înscrisurilor ce au stat la baza pronunţării deciziei nr. 1014 din 7 aprilie 2005, cu excepţia tabelului – anexă la decretul de expropriere, determină nu doar înlăturarea înscrisurilor din ansamblul probator, ci şi lipsa de relevanţă a împrejurării că numitul V.I. a figurat în anexele decretului de expropriere, tabelul – anexă având forţă probantă, în contextul raţionamentului conceput prin decizia nr. 1014 din 7 aprilie 2005, doar în măsura în care s-ar fi coroborat cu alte mijloace de probă existente la dosar.
Este de reţinut faptul că prin decizia nr. 1014 din 7 aprilie 2005 nu s-a contestat că imobilul a reprezentat proprietatea numitei C.A., după cum a rezultat din actele depuse de către reclamanţi, neîntrunirea calităţii de proprietar a acesteia la data exproprierii fiind dedusă doar din radierea sa din registrele autorităţilor şi înscrierea numitului V.I., pe numele căruia a avut loc exproprierea.
Întrucât desfiinţarea pe cale judecătorească a înscrisurilor conduce la concluzia că numitul V.I. nu a figurat în evidenţele autorităţilor ca proprietar al imobilului în perioada 1971 - 1982, se impun a fi menţinute considerentele deciziei nr. 1014 din 7 aprilie 2005 care nu se referă la aceste înscrisuri, constatându-se că sunt favorabile reclamanţilor, deoarece vizează calitatea de proprietar a autoarei lor, C.A.
În contextul în care nicio altă persoană decât C.A. nu era menţionată în registrul de rol fiscal în anul 1982, operează o prezumţie simplă în sensul calităţii de proprietar al imobilului la data exproprierii în favoarea numitei V.E., unic moştenitor al lui C.A., conform certificatului notarial nr. FF/1973, dreptul fiind transmis pe cale succesorală.
Nu se poate face aplicarea dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, invocate prin motivele de recurs, în rejudecarea apelului declarat de către Primăria Municipiului Slatina împotriva sentinţei civile nr. 685 din 17 mai 2002, în limitele înscrisurilor invocate prin cererea de revizuire, se realizează pe temeiul dispoziţiilor legale în vigoare la data pronunţării deciziei nr. 1014 din 7 aprilie 2005, în caz contrar, ajungându-se la aplicarea retroactivă a normei, ce a produs efecte abia din data de 25 iulie 2005.
De altfel, prin motivele de recurs, s-a arătat explicit că recurenta - pârâtă nu contestă calitatea de proprietar al imobilului în persoana numitei C.A. până în anul 1982, contestându-se această calitate doar în ceea ce priveşte momentul exproprierii, faţă de menţionarea unei alte persoane în tabelul - anexă la decretul de expropriere.
Or, după cum s-a arătat, tabelul - anexă nu se coroborează cu vreun alt înscris din care să rezulte că numitul V.I. era recunoscut de către autorităţile publice locale drept proprietar al imobilului, înscrisurile conţinând înscrierea sa pe rolul fiscal şi în tabelul locuitorilor din imobil fiind considerate false şi desfiinţate ca atare pe cale judecătorească.
Nu sunt fondate susţinerile recurentei în sensul că instanţa de revizuire a apreciat, fără vreun suport probator, că înscrisurile desfiinţate au stat la baza întocmirii actului de preluare a imobilului pe numele de V.I.: chiar prin decizia a cărei revizuire s-a solicitat s-a făcut trimitere la adresa din 18 august 1982 emisă de I.J.G.C.L. Olt, din care rezultă că, în vederea exproprierii, V.I. a fost anunţat să depună documente din care să rezulte modul în care a fost înscris în registrul de rol fiscal şi registrul agricol, sub sancţiunea evaluării imobilului la valoarea minimă.
Recurenta nu face dovada că aceste înscrisuri au fost depuse în mod efectiv şi nici că, la momentul preluării, s-ar fi întocmit documentaţia pretinsă prin motivele de recurs, cu atât mai mult cu cât, din adresa evocată anterior, rezultă că nedepunerea de către V.I. a înscrisurilor cerute nu afecta includerea sa în tabelul – anexă al decretului de expropriere, ci doar modul de evaluare a despăgubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii.
Faţă de considerentele expuse, se constată că, în mod corect, prin decizia recurată s-a apreciat că moştenitorii numitei V.E., respectiv revizuenţii din cauză, au calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, schimbând în tot decizia nr. 1014 din 7 aprilie 2005 a Curţii de Apel Craiova şi menţinând sentinţa civilă nr. 685 din 17 mai 2002 a Judecătoriei Slatina.
Pentru aceste argumente şi în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
În aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurenta pârâtă Primăria Municipiului Slatina la 2000 RON, cheltuieli de judecată către intimatul reclamant V.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Slatina împotriva deciziei nr. 30 din 22 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Obligă pe recurenta pârâtă Primăria Municipiului Slatina la 2000 RON, cheltuieli de judecată către intimatul reclamant V.J.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7714/2012. Civil. Completare/lămurire... | ICCJ. Decizia nr. 7690/2012. Civil → |
|---|
