ICCJ. Decizia nr. 775/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 775/2012
Dosar nr. 3919/95/2010
Şedinţa publică din 9 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub numărul 3919/95/2010, C.N.C. a solicitat anularea dispoziţiei nr. 243 din 24 februarie 2006 emisă de Primarul comunei Cîlnic, prin care i-a fost respinsă notificarea depusă în baza Legii nr. 10/2001, retrocedarea în natură a suprafeţei de 2.500 m.p. teren situat în intravilanul satului Cîlnic, preluat abuziv în anul 1952, cu vecini la sud - DN Tg.-Jiu - Dr. Tr. Severin, la nord - moşt. C.M., la est - Cooperativa de consum Cîlnic şi la vest - familia B.
În motivarea contestaţiei, a susţinut că în anul 1950 i-a fost luată în mod abuziv de primarul de atunci suprafaţa de 2.500 m.p. pe care s-a construit sediul primăriei comunei Cîlnic. În prezent s-a susţinut că terenul este ocupat de Primăria Cîlnic, de o unitate de pompieri şi de dispensarul comunei Cîlnic şi nu poate fi retrocedat în natură şi deşi a solicitat restituirea în natură sau despăgubiri, notificarea i-a fost respinsă cu motivarea că în baza Legii nr. 1/2000 a fost adoptată H.C.J. Gorj 3153/2002, prin care pentru suprafaţa de 0,11 ha. a fost trecut în anexa pentru despăgubiri şi nu se pot acorda aceleaşi despăgubiri şi în baza Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 385 din data de 10 noiembrie.2010, pronunţată de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. 3919/95/2010, s-a admis contestaţia formulată de reclamantul C.N.C., domiciliat în comuna Cîlnic, jud. Gorj, în contradictoriu cu pârâţii Primăria comunei Cîlnic şi Primarul comunei Cîlnic, având ca obiect anularea dispoziţiei 243 din 24 februarie 2006 emisă de Primarul comunei Cîlnic, prin care s-a respins notificarea depusă în baza Legii nr. 10/2001 pentru retrocedarea suprafeţei de 2.500 m.p. teren situat în intravilanul satului Cîlnic.
S-a anulat dispoziţia 243 din 24 februarie 2006.
S-a constatat că reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru suprafaţa de 1.105 m.p.
S-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 487 m.p. de către Primărie. S-a înaintat dosarul Comisiei Centrale pentru acordarea de despăgubiri.
A obligat pârâţii Primăria comunei Cîlnic şi Primarul comunei Cîlnic la 200 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Din probele administrate în cauză, respectiv actele de proprietate ale autorului reclamantului şi raportul de expertiză întocmit în cauză a rezultat că terenul în realitate are suprafaţa de 1.692 m.p., are o lungime de 61,6 m., o lăţime de 27,7 m., este amplasat în intravilan şi se compune din trei tronsoane: tronsonul 1 are suprafaţa de 437 m.p., o lungime de 15,8 m. şi o lăţime de 27,7 m., pe care se află plantaţia de vie .
Legiuitorul a instituit regula restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, în art. 9 prevăzându-se că „imobilele preluate în mod abuziv indiferent în posesia cui se află în prezent se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini".
Cum pe terenul în suprafaţă de 437 m.p. din tronsonul 1 se află plantată viţă de vie, acest teren se impune a fi restituit în natură petentului.
În ceea ce priveşte tronsonul 2, acesta are o suprafaţă de 452 m.p., o lungime de 16,3 m., o lăţime de 27,7 m., pe care se află sediul primăriei şi al consiliului local. Tronsonul 3, în suprafaţă de 526 m.p., are o lungime de 19 m. şi o lăţime de 27,7 m., destinată pentru curtea de deservire a activităţii primăriei şi a consiliului local, iar tronsonul 4 are suprafaţa de 277 m.p., pe o lungime de 10 m. şi o lăţime de 27,17 m., este ocupat de o parte a construcţiei, respectiv dispensarul uman şi remiza P.S.I. Însumând aceste trei suprafeţe, a rezultat suprafaţa totală de 1105 m.p. pentru care petentul urmează să primească despăgubiri prin echivalent bănesc.
Împotriva acestei sentinţe civile, în termen legal, au declarat apel pârâta Primăria comunei Cîlnic şi Primarul comunei Cîlnic, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Au susţinut că suprafaţa de 437 m.p. nu este liberă, ci este afectată dezvoltării unui proiect cu finanţare europeană, respectiv construirii unui centru local de informare turistică, cu privire la care au fost obţinute toate avizele şi documentaţiile necesare.
Examinând criticile formulate prin motivele de apel, în limitele efectului devolutiv al acestei căi de atac, Curtea a apreciat că apelul este nefondat, şi a fost respins, potrivit art. 296 C. proc. civ., pentru considerentele care succed:
Preeminenţa principiului restituirii în natură rezultă din dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, conform cărora în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
În speţă, aşa cum a rezultat din raportul de expertiză tehnică întocmit la prima instanţă, din suprafaţa totală de teren solicitată de reclamant prin notificare, 437 m.p. sunt liberi, în accepţiunea Legii nr. 10/2001, fiind ocupaţi de o plantaţie de viţă de vie ce poate fi ridicată, şi în consecinţă această suprafaţă este susceptibilă de restituire în natură.
Pentru aceleaşi considerente, instanţa nu a luat act de învoiala părţilor, în condiţiile art. 271 C. proc. civ., materializată în înscrisul intitulat „tranzacţie", şi prezentată în şedinţa publică din 28 februarie 2011.
Împotriva deciziei civile nr. 132 din 28 februarie 2011 a declarat recurs Primăria comunei Cîlnic şi Primarul comunei Cîlnic judeţul Gorj care au susţinut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate.
Deşi, aşa cum rezultă chiar din acţiunea formulată de reclamantul C.N.C., cât şi din probele ce au fost administrate în faţa instanţei de fond inclusiv proba cu expertiză tehnică, terenul pe care iniţial reclamantul îl solicitase în natură are o suprafaţă de 437 m.p., instanţa de fond, prin dispozitiv, s-a pronunţat pentru o suprafaţă mai mare mai exact 487 m.p., instanţa acordând mai mult decât s-a cerut, încălcând astfel dispoziţiile art. 129 punctul 6 C. proc. civ.
Se mai susţine încălcarea principiului disponibilităţii de către instanţa de apel, deoarece instanţa trebuia să ţină cont de solicitarea expresa a reclamantului, precum şi de acordul unităţii deţinătoare a terenului ca reclamantul, să primească despăgubirile în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Analizând Decizia recurată prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greşită a legii sau să fie lipsită de temei legal.
În cauză, instanţa de apel a interpretat în mod just dispoziţiile legale incidente şi anume art. 3, 7 şi 9 din Legea nr. 10/2001, care consacră principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent.
Astfel, nu pot fi primite criticile formulate de recurenţii - pârâţi Primăria comunei Cîlnic şi Primarul comunei Cîlnic în sensul că suprafaţa de teren ce a fost restituită în natură se impune a fi restituită în echivalent, instanţa de fond respectând preeminenţa principiului restituirii în natură a bunurilor preluate abuziv.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 prin teren liber, restituibil în natură, se înţelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces (existenţa pe terenul respectiv a unor străzi, parcări, trotuare), existenţa sau utilizarea unor amenajări subterane (conducte de alimentare cu apăr, gaze, petrol, electricitate de mare calibru).
Criticile recurenţilor sub aspectul interpretării eronate a dispoziţiilor legale relative la posibilitatea retrocedării în natură a terenului care ar fi afectat „dezvoltării unui proiect cu finanţare europeană", (în accepţiunea recurenţilor) nu pot fi primite.
Dispoziţiile art. 10 şi 11 din Legea nr. 10/2001 şi art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 trebuie interpretate în sensul că sintagma „amenajări de utilitate publică" are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice) respectiv suprafaţa de teren supusă unor amenajări destinate a servi nevoile comunităţii, căi de comunicaţie, dotări tehnico-utilitare, subterane, amenajări de spaţii verzi, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale.
Faţă de aceste dispoziţii legale, în mod corect instanţele de fond au considerat că suprafaţa de teren în suprafaţă de 387 m.p. se impune a fi restituită în natură obţinerea acelor avize şi documentaţii necesare în vederea construirii unui centru de informare teritorială neputând conduce la reţinerea „afectării de amenajări de utilitate publică" în privinţa acestuia.
Pe de altă parte, motivele de recurs invocate de către recurenţii - pârâţi privind acordarea de către instanţa de apel a unei suprafeţe de teren mai mare decât s-a solicitat iniţial, (487 m.p. faţă de 437 m.p. cât s-a solicitat de către reclamant), nu pot fi primite, ele fiind invocate direct în faza procesuală a recursului.
Astfel, cu ocazia formulării apelului de către pârâţi împotriva sentinţei civile nr. 385 din 10 noiembrie 2010 a Tribunalului Gorj, pârâţii nu au susţinut drept critică de nelegalitate acordarea de către instanţa de fond a mai mult decât s-a cerut prin cererea de chemare în judecată, această critică fiind formulată pentru prima dată în recurs.
Conform art. 299 alin. (1) C. proc. civ., obiectul recursului îl reprezintă hotărârea pronunţată în etapa procesuală a apelului, fiind o cale de atac „subsecventă", în sensul că nu poate fi exercitată „omisso medio". Această regulă, potrivit căreia recursul nu poate fi exercitat „omisso medio" se aplică nu numai în situaţia în care partea nemulţumită de soluţia adoptată în primă instanţă nu a declarat apel, ci şi în cazul în care Decizia a fost recurată, însă numai parţial, pentru alte motive decât cele invocate în recurs.
Considerentele de fapt şi de drept, în raport de care prima instanţă a stabilit că reclamanta este îndreptăţită la restituirea în natură a suprafeţei de 487 m.p. teren nu au fost contestate de pârâţi prin motivele de apel, astfel încât motivul de recurs invocat direct în recurs nu poate face obiectul analizei de control judiciar.
Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ. se va menţine sentinţa civilă ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Primăria comunei Cîlnic şi Primarul comunei Cîlnic împotriva deciziei nr. 132 din 28 februarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 781/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 778/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
