ICCJ. Decizia nr. 797/2012. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 797/2012
Dosar nr.1762/108/2009
Şedinţa publică din 09 februarie 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 05 mai 2009 pe rolul Tribunalului Arad, reclamanţii L.P. şi L.F. au chemat în judecată Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA şi au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună modificarea art. 2 din hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 53 din 07 aprilie 2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în sensul de a dispune acordarea de despăgubiri în cuantum total de 257.712 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 231 din 01 aprilie 2010, Tribunalul Arad a admis acţiunea şi a obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 52.451 lei cu titlu de despăgubiri.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 53 din 07 aprilie 2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, reclamanţilor li s-au acordat despăgubiri în cuantum de 30.937,39 lei pentru exproprierea unei suprafeţe de 413 m.p. teren arabil.
În urma efectuării raportului de expertiză de către trei experţi, fiecare a stabilit o altă valoare de circulaţie a terenului, respectiv expertul U.I.R. - valoarea de 28.084 lei, care este mai mică decât despăgubirea acordată de către comisie şi care a fost înlăturată de instanţă, iar ceilalţi doi experţi au apreciat valoarea de circulaţie de 52.451 lei, respectiv 69.797 lei, stabilindu-se că există şi un prejudiciu cauzat de 12.825 lei, respectiv de 44.650 lei, sume care, în opinia experţilor, ar fi trebuit să fie adăugate valorii de circulaţie a terenului.
În aceste condiţii, tribunalul a reţinut că suprafaţa de 413 m.p. este o suprafaţă relativ mică, care reprezintă teren arabil şi că nu se pune problema unui prejudiciu efectiv creat prin expropriere. Prejudiciile stabilite de experţi sunt generice şi nu sunt reale, fiind vorba doar de ceea ce s-ar putea realiza în zona respectivă.
Instanţa a apreciat că suma cea mai veridică comparativ şi cu alte suprafeţe de teren din zonă este aceea de 127 lei m.p., respectiv o sumă totală de 52.451 lei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanţii L.P. şi L.F., cât şi pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA.
Prin Decizia civilă nr. 130 din 01 februarie 2011, Curtea de Apel Timişoara a respins apelul declarat de reclamanţi, a admis apelul formulat de pârât şi a schimbat sentinţa apelată în sensul că a respins cererea de chemare în judecată.
Curtea de apel a reţinut că, dat fiind caracterul imperativ al prevederilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cuantumul despăgubirilor acordate în caz de expropriere nu poate fi stabilit prin luarea în considerare a altor elemente (oferte de vânzare, poziţionare imobil expropriat, comparaţii cu imobile identice prin prisma altui criteriu decât preţul, etc.) în afara celor menţionate de aceste dispoziţii legale.
Preţul cu care se vând imobilele în sensul normei menţionate reprezintă suma de bani efectiv plătită şi consemnată în contractul autentic de vânzare - cumpărare, aceasta fiind valoarea ce trebuie avută în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor.
În aceste condiţii, nu poate fi reţinută modalitatea în care a procedat prima instanţă, înlăturând valoarea cea mai mică şi, respectiv, pe cea mai mare şi reţinând ca temeinică şi legală valoarea intermediară dintre cele trei valori stabilite prin concluziile experţilor.
Urmare a celor dispuse de instanţa de apel în sensul întocmirii unui supliment de expertiză comun care să aibă în vedere criteriul stabilit de art. 26 alin. (2) din lege, expertul U.I.R. a depus înscrisuri din care rezultă că terenurile arabile situate în Arad - de acelaşi fel cu cel în litigiu - au o valoare ce nu depăşeşte 1,55 euro/ m.p., că în anul 2010 valoarea de taxare la notar pentru aceste terenuri este de 12 euro/ m.p. şi că preţurile evidenţiate în contractele anexate sunt de sub 1 euro/ m.p.
În consecinţă, preţul imobilului stabilit conform art. 26 din lege este inferior cuantumului acordat prin hotărârea atacată.
În ceea ce priveşte solicitarea de acordare de despăgubiri pentru daunele produse prin expropriere, instanţa de apel apreciază că aceasta a fost în mod legal respinsă de tribunal.
Astfel, pe calea cererii de chemare în judecată, reclamanţii s-au referit la daune ce ar consta în lipsa de folosinţă a terenului expropriat calculată de la data notării în cartea funciară a începerii procedurii de expropriere, dată de la care au avut interdicţie de înstrăinare, fără a arăta în mod concret în ce modalitate şi cu ce consecinţe interdicţia de înstrăinare i-a împiedicat să folosească un teren arabil.
Ca obiectiv pentru expertiză, reclamanţii au solicitat experţilor să precizeze dacă mai există cale de acces la un drum public sau în cazul în care nu există o astfel de ieşire, să se stabilească costurile construirii unei noi căi de acces, experţii arătând că accesul este asigurat prin trei străzi.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat şi motivat recurs reclamanţii L.P. şi L.F.
Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.:
1. Hotărârea recurată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, nearătându-se motivele pentru care instanţa şi-a fundamentat soluţia pe concluziile expertului U. şi a înlăturat probele administrate la cererea reclamanţilor cu privire la valorile terenurilor similare, învecinate celui în litigiu.
2. Instanţa de apel face o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Textul de lege face referire la preţul cu care se vând imobilele din aceeaşi zona la data întocmirii raportului de expertiză. Or, toate înscrisurile depuse de intimat şi reţinute către instanţă în soluţionarea cauzei nu sunt din perioada întocmirii raportului de expertiză. În perioada întocmirii raportului de expertiză, aceeaşi comisie pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a dispus exproprierea unei suprafeţe de 52 m.p. din acelaşi imobil proprietatea recurenţilor, acordând cu titlu de despăgubire suma de 126 euro/ m.p.
Se mai arată că instanţa de apel nu a luat în considerare daunele aduse proprietarului prin exproprierea unui capăt al terenului care avea acces la un drum public, teren care în urma exproprierii şi-a pierdut din valoare. Despăgubirea acordată trebuia să fie compusă din valoarea reala a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului la data întocmirii raportului de expertiză.
Analizând Decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
1. Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este fondată.
Exercitând controlul judiciar din perspectiva acestui motiv de modificare a hotărârii, Înalta Curte porneşte de la premisa că dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. trebuie interpretate prin raportare la prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Art. 261 pct. 5 C. proc. civ. reglementează obligaţia pentru instanţă de a arăta în considerentele hotărârii motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor. În aplicarea acestor dispoziţii legale, instanţa este obligată să motiveze soluţia pronunţată sub aspectul fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi în susţinerea acestor capete de cerere.
Verificând Decizia recurată sub aspectul respectării acestor prevederi legale, Înalta Curte constată că instanţa de apel a arătat în cuprinsul deciziei pronunţate care sunt criticile formulate prin motivele de apel şi a răspuns acestora. Decizia recurată cuprinde argumentele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, considerentele hotărârii nu sunt contradictorii, iar modul de redactare al deciziei permite exercitarea controlului judiciar, astfel încât admiterea recursului în baza acestui motiv de modificare a hotărârii, nu se poate dispune.
2. Sunt fondate criticile formulate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994: „La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile administrate de aceştia".
În cauză, raportul de expertiză a fost efectuat la nivelul anului 2009, iar înscrisurile depuse ca anexă la suplimentul la raportul de expertiză efectuat în apel vizează tranzacţii imobiliare efectuate la nivelul anului 2010.
Fundamentându-şi hotărârea pe concluziile expertului care a anexat lucrării efectuate aceste tranzacţii imobiliare, Curtea de Apel a încălcat prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care impun în mod expres obligaţia instanţei de a ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
În ceea ce priveşte critica vizând nelegalitatea deciziei pentru neacordarea daunelor aduse proprietarului prin exproprierea unui capăt al terenului care avea acces la un drum public, critică întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994: „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite."
Prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au solicitat şi plata de despăgubiri pentru prejudiciul rezultat din fragmentarea suprafeţei totale pe care o deţineau şi din lipsa de folosinţă calculată de la data notării în cartea funciară a începerii procedurii de expropriere, indicând ca obiectiv al expertizei calculul prejudiciului suferit prin expropriere, obiectiv însuşit de instanţă.
Raportul de expertiză a concluzionat că nu există prejudiciu deoarece terenul nu ar putea beneficia de „utilizările permise pentru construcţii".
În acest fel, raportul de expertiză nu a evaluat prejudiciul astfel cum acesta a fost pretins de reclamanţi, ci a avut în vedere aspecte pe care aceştia nu le-au invocat şi nu le-au supus judecăţii.
Prin urmare, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursului declarat, va casa Decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Cu ocazia rejudecării va fi efectuat un nou raport de expertiză, cu respectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, prin care să fie stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru terenul expropriat în raport de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză şi vor fi administrate dovezi care să probeze tranzacţiile efectuate în aceste condiţii.
Totodată, se vor administra toate probele necesare pentru dovedirea prejudiciului pretins de reclamanţi şi stabilirea despăgubirilor cuvenite, în condiţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii L.P. şi L.F. împotriva deciziei nr. 130 din 01 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 795/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 798/2012. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
