ICCJ. Decizia nr. 1007/2013. Civil. Suspendare provizorie a executării. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 1007/2013

Dosar nr. 8271/2/2012

Şedinţa publică de la 12 martie 2013

Asupra recursurile de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin Sentinţa nr. 123 din 12 decembrie 2012 a admis cererea formulată de reclamanta SC H. SA în contradictoriu cu pârâţii M.V. şi SC H. SA prin administrator judiciar E.I. SPRL şi în consecinţă a dispus suspendarea vremelnică a executării Sentinţei civile nr. 25248 din 20 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. 56706/3/2011 până la soluţionarea cererii de suspendare vremelnică a executării aceleiaşi sentinţe formulată în cadrul apelului.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs M.V. solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate.

Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, excepţia timbrajului, reţine că, potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, cu referire la art. 20 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanţă.

Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată.

În speţă, recurentul a fost citat cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, potrivit dovezii aflată la dosarul cauzei.

Constatând că recursurile nu au fost timbrate anticipat şi nici până la termenul stabilit de Curte, 12 martie 2013, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală de obligaţia timbrării, Curtea urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) şi (5) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, cu referire la art. 9 din O.G. nr. 32/1995 modificată şi să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat de M.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul M.V. împotriva Sentinţei civile nr. 123 din 12 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 12 martie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1007/2013. Civil. Suspendare provizorie a executării. Recurs