ICCJ. Decizia nr. 987/2013. Civil. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 987/2013
Dosar nr. 29518/3/2010
Şedinţa publică de la 12 martie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa comercială nr. 18488 din 21 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admis primul capăt de cerere din cererea principală formulat de reclamanta C.A.D., în contradictoriu cu pârâtele SC M.R.L. SA şi SC A. SRL.
S-a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de leasing din 11 martie 2008, în ceea ce priveşte calitatea de fidejusor a reclamantei C.A.D.
S-a luat act de renunţarea reclamantei la judecata capetelor 2 şi 3 din cererea principală.
A fost declarată nulitatea cererii de intervenţie în interes propriu formulată de SC C.R.M. SRL.
A fost anulată cererea de chemare în judecată a SC C.R.M. SRL, cu sediul în Bucureşti, B-dul C., clădirea I.B.C., sector 2 formulată de pârâta SC M.R.L. SA.
Au fost obligaţi pârâţii în solidar la plata către reclamantă a sumei de 8.405,66 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În pronunţarea acestei hotărâri instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu şi-a manifestat voinţa în sensul asumării calităţii de garant personal al SC A. SRL la încheierea contractului de leasing criticat, în cauză nefiind administrate probe din care să rezulte exteriorizarea implicită şi neechivocă a voinţei reclamantei privind perfectarea convenţiei de fidejusiune, lipsa consimţământului fidejusorului fiind sancţionată cu nulitatea absolută parţială a actului juridic atacat raportat la nesocotirea unei condiţii esenţiale cerute pentru formarea valabilă a actului juridic, dispoziţiile legale încălcate fiind imperative şi de natură a proteja un interes general, obştesc.
În temeiul dispoziţiilor art. 246 C. proc. civ., tribunalul a luat act de renunţarea reclamantei la judecata capetelor de cerere 2 şi 3 din acţiunea principală, aceasta reprezentând manifestarea liberă şi neviciată a părţii exprimată în şedinţa publică din 21 octombrie 2011.
În temeiul dispoziţiilor art. 133 alin. (1) C. proc. civ., art. 50 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 7201 lit. c) C. proc. civ., ca o consecinţă a admiterii excepţiei nulităţii prin încheierea de şedinţă de la termenul din 4 martie 2011, tribunalul a declarat nulitatea cererii de intervenţie în interes propriu formulată de SC C.R.M. SRL.
Faţă de soluţia admiterii excepţiei de insuficientă timbrare la termenul din 17 iunie 2011, instanţa a anulat ca insuficient timbrată cererea de chemare în judecata a altor persoane formulată de pârâta SC M.R.L. SA.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., tribunalul a obligat pârâţii, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 8.405,66 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constatând culpa procesuală a acestora raportat la soluţia pronunţată în ceea ce priveşte primul capăt de cerere din cererea principală.
La stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată, tribunalul a avut în vedere următoarele aspecte:
- prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din 6 decembrie 2010, a fost admisă în parte cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamată, fiind dispusă eşalonarea plăţii taxei de timbru în cuantum de 18.874,54 RON în 48 rate lunare, în cuantum de 393,22 RON fiecare, datorate în prima zi a fiecărei luni, începând cu data de 1 ianuarie 2011 şi până la 1 decembrie 2014, inclusiv;
- reclamanta a înfăţişat dovada achitării a 6 rate în valoare totală de 2.359,32 RON prin ordin de plată din 28 decembrie 2010, ordin de plată din 21 februarie 2011, ordin de plată din 21 martie 2011, ordin de plată din 21 aprilie 2011, ordin de plată din 20 iunie 2011, ordin de plată din 18 octombrie 2011. Din această sumă reclamantei i se cuvine cu titlu de cheltuieli de judecată numai valoarea de 1.179,66 RON. Astfel, contravaloarea taxei de timbru aferentă primului capăt de cerere (întrucât cu privire la cel de-al II-lea şi cel de-al III-lea instanţa a luat act de renunţarea la judecată) este de 9.437,27 RON calculată în modalitatea următoare: 6.611 x 1% x (532.627,2 - 250.000), ceea ce reprezintă 1/2 din valoarea totală a taxei de timbru pentru care reclamanta a obţinut ajutorul public judiciar. în aceste condiţii, reclamantei i se cuvin cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă de timbru) 1/2 din suma de 2.359,32 RON, respectiv 1.175,66 RON. La această valoare se adaugă timbrul judiciar în valoare de 5 RON, contravaloarea onorariului plătit pentru efectuarea expertizei 900 RON şi contravaloarea onorariului de avocat în valoare de 5.961 RON.
Onorariul de avocat achitat de reclamantă este în valoare totală de 10.565 RON, fiind acordat reclamantei, corespunzător capătului de cerere încuviinţat de instanţă şi culpei procesuale a pârâţilor, suma de 5.961 RON.
Împotriva Sentinţei comerciale nr. 18488 din 21 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a declarat apel în termen legal apelanta reclamantă C.A.D., care a criticat sentinţa atacată sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului, apelanta a susţinut că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit legea în speţa dedusă judecăţii. A arătat că instanţa de fond a considerat că taxa de timbru aferentă primului capăt de cerere este în sumă de 9437,27 RON şi că aceasta poate fi acordată cu titlu de cheltuieli de judecată, dar, în schimb, s-a mărginit a acorda din această sumă doar cota parte din ratele deja achitate.
S-a mai criticat şi faptul că instanţa de fond a arătat că se cuvine cu titlu de cheltuieli de judecată cota de 1/2 din totalul taxei de timbru achitate, astfel încât, raportarea lor doar la cuantumul deja achitat nu este temeinică şi legală.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin Decizia nr. 124 din 14 martie 2012, a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a obligat pârâţii în solidar la plata sumei de 786,44 RON cu titlu de cheltuieli de judecată faţă de reclamantă, menţinând în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
În fundamentarea acestei decizii instanţa de control judiciar a reţinut, în interpretarea art. 274 C. proc. civ., că acordarea de cheltuieli de judecată către partea care a câştigat se realizează în măsura în care aceasta dovedeşte că Ie-a făcut în litigiul în care se acordă, că în speţă, cheltuielile de judecată viitoare, cum este cazul taxei de timbru eşalonată în rate ulterioare pronunţării hotărârii în cauză, nu îndeplinesc condiţia prevăzută de lege ca partea să dovedească faptul că deja ele au fost efectuate, că, potrivit algoritmului corect aplicat de către prima instanţă la calculul cheltuielilor de judecată ce cuprind taxa judiciară de timbru, cuantumul total al ratelor de taxă de timbru dovedite ca fiind plătite în apel este de 1572,88 RON, iar apelantei reclamante i se mai cuvin, în temeiul art. 294 alin. (2) C. proc. civ., 1 din 2 din această sumă, respectiv suma de 786,44 RON.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta C.A.D. solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul acordării cheltuielilor de judecată în cuantumul total stabilit, respectiv obligarea pârâţilor la plata sumei de 9437,27 RON.
Recurenta-reclamantă îşi subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În argumentarea criticii întemeiată pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că instanţa în analizarea motivului de apel invocat referitor la faptul că "în mod greşit prima instanţă i-a acordat cheltuieli de judecată doar în raport ele cele în mod real efectuate", consideră că acest motiv este fondat după care în continuarea motivării, aceeaşi instanţă afirmă că în "mod legal prima instanţă a acordat cheltuieli de judecată în măsura în care aceasta a dovedit efectuarea lor".
Se arată în continuare că hotărârea este contradictorie chiar şi în condiţiile aplicării raţionamentului instanţei de fond şi anume: deşi aceasta îmbrăţişează ideea că "acordarea de cheltuieli de judecată către partea care a câştigat se realizează în măsura în care acesta dovedeşte că Ie-a făcut în litigiul în care se acordă", instanţa acordă cheltuieli de judecată către reclamantă doar în suma rezultată din jumătate din O.P.-urile aferente ratelor 12 - 16 făcând abstracţie de faptul că la dosarul cauzei se află dovada plăţii tuturor ratelor din taxa de timbru achitate de către reclamantă şi anume ratele 1 - 16, în suma totală de 6291.52 RON. Conform acestui raţionament exprimat în hotărâre, recurenta apreciază că ar fi trebuit ca instanţa să acorde totalitatea celor 16 rate şi nu doar 1/2 din anumite rate (1175,66 + 786.44).
Subsumat art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă formulează două critici:
O primă critică vizează interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile O.U.G. nr. 51/2008, recurenta arătând că în raport de conţinutul sumelor evocate, prin admiterea cererii de ajutor public, cheltuielile sunt atât efectuate cât şi dovedite, întrucât, conform art. 212 pct. 3 din Legea nr. 146/1997 încheierea de încuviinţare a cererii de ajutor public constituie titlu executoriu şi se transmite din oficiu către organele competente ale ANAF pentru urmărirea sumei de plată ceea ce echivalează cu o cheltuială efectuată deja, chiar dacă se face în mai multe rate şi nu deodată.
Precizează recurenta-reclamantă că aceste cheltuieli sunt astfel dovedite ca întindere prin încheierea de admitere a cererii de ajutor public şi sunt efectuate prin aceeaşi încheiere, în caz contrar instanţa nefiind legal investită şi neputând trece la judecarea cauzei, conform regulilor de procedură.
O a doua critică vizează interpretarea şi aplicarea eronată de către instanţa de apel a dispoziţiilor O.U.G. nr. 51/2008.
Sub acest aspect recurenta precizează că, pe de-o parte, legea îi dă posibilitatea achitării taxei de timbru în mai multe rate, ceea ce echivalează cu o cheltuială efectuată deja chiar dacă se face în mai multe rate şi nu deodată, iar pe de altă parte, deşi instanţa admite primul capăt de cerere dându-i dreptul de a-şi recupera cheltuielile în sensul art. 274 C. proc. civ., consideră în acelaşi timp că plata taxei de timbru în rate nu face dovada "efectuării" acestor cheltuieli, contrar legii ajutorului public judiciar şi a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
În interpretarea şi aplicarea corectă a art. 274 C. proc. civ. recurenta-reclamantă apreciază că în condiţiile aplicării O.U.G. nr. 51/2008, dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., trebuie interpretate atât în sens strict material (interpretarea literală), cu privire la expresia "cheltuieli efectuate şi dovedite", cât şi în sens juridic (interpretarea sistematică), şi că interpretarea teleologică, utilizată în paralel cu interpretarea sistematică, conduc la lipsirea de efecte atât a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., cât şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 51/2008, recurenta considerând că, neexistând norma specială de reglementare în ceea ce priveşte acordarea ajutorului public sub forma achitării în rate, în lipsa unor dispoziţii exprese în legea specială, se aplică dispoziţiile dreptului comun în materie, respectiv dispoziţiile codului de procedură civilă.
Consideră recurenta că în situaţia în care aceste rate nu ar reprezenta o cheltuială efectuată, pe de o parte s-ar ajunge la concluzia că întreaga judecare a cauzei de până acum s-a făcut fără achitarea taxe de timbru în cuantum legal iar pe de altă parte o privează de dreptul de a mai recupera aceste cheltuieli, deoarece în momentul finalizării achitării acestor taxe nu a mai avut nicio cale legală de a obliga pârâtul la plata acestora.
În continuare recurenta-reclamantă precizează că instanţa nu a ţinut cont de toate ratele achitate.
Astfel arată recurenta, în fapt până la acest moment instanţa a acordat doar sumele de 1.175.66 RON respectiv 786.44 RON reprezentând 1/2 din ratele 1, 3, 4, 5, 7, 11 - 15, deşi cheltuielile reprezentând taxa aferentă pe care reclamanta Ie-a achitat efectiv, în sensul înţeles de instanţă, este mult mai mare, la dosarul cauzei fiind depuse 16 rate ale taxei şi nu doar cele 10 pentru care instanţa a acordat cota de 1/2 cu titlu de cheltuieli.
O a treia critică adusă de recurenta-reclamantă vizează faptul că dispozitivul hotărârii, cuprinde dispoziţii potrivnice, întrucât, pe de o parte instanţa consideră că recurenta are dreptul la cheltuieli de judecată în sumă de 9.437.27 RON iar, pe de altă parte, obligă pârâţii la sume mult mai mici decât suma acordată.
Apreciază recurenta că nedeclarând apel sau recurs cu privire la cuantumul stabilit şi acordat (9.437.27 RON), această sumă cuprinsă în motivarea care ar trebui să constituie corp comun cu dispozitivul, a intrat în puterea lucrului judecat, dar cu toate acestea, recurenta nu poate executa decât parte din această creanţă împotriva celui care a căzut în pretenţii.
Intimata-pârâtă SC M.R.L. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Soluţia de admitere a apelului şi de modificare a sentinţei apelate în sensul completării sumei acordate reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată nu s-a datorat cenzurii judecăţii instanţei fondului din perspectiva nelegalităţii şi netemeiniciei, ci necesităţii consemnării realităţii plăţilor efectuate de reclamantă cu titlu de taxă judiciară de timbru în aplicarea dispoziţiilor încheierii pronunţată de tribunal la data de 6 decembrie 2010, a respectării dreptului reclamantei de a-şi recupera aceste sume de la partea căzută în pretenţii.
Aşadar, instanţa de apel şi-a însuşit în totalitate raţionamentul juridic dar şi algoritmul de calcul al instanţei de fond.
Astfel, nu poate fi reţinută existenţa motivelor contradictorii relevate de recurentă întrucât caracterul fondat al apelului reclamantei a fost examinat prin prisma realităţii plăţilor efectuate după pronunţarea sentinţei şi introducerea apelului, faptul achitării sumelor cu titlu de referinţă de taxă judiciară aferentă acţiunii fiind necesar a fi reflectat în conţinutul hotărârii, odată ce acestea se raportau la o perioadă cuprinsă între pronunţarea sentinţei apelate şi judecata apelului.
Nici criticile subsumate art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu pot fi primite întrucât dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. şi cele ale O.U.G. nr. 51/2008 au fost corect interpretate şi aplicate.
Aceasta pentru că astfel cum rezultă expres din conţinutul alin. (2) al art. 274 C. proc. civ., legiuitorul instituie cerinţa dovedirii cheltuielilor de judecată efectuate ca o condiţie absolut necesară pentru admiterea unei cereri întemeiată pe art. 274 C. proc. civ.
Nu poate fi astfel primită aserţiunea recurentei-reclamante şi raţionamentul adus în susţinere cu privire la faptul că în sens material, respectiv juridic, prin efectul admiterii cererii de ajutor public judiciar, în forma eşalonării taxei judiciare de timbru, cheltuielile sunt atât efectuate cât şi dovedite întrucât acestea contrazic principiul înscris în art. 274 alin. (2) C. proc. civ.
De asemenea aserţiunea recurentei că interpretarea dată de instanţe art. 274 C. proc. civ. ar împiedica-o să îşi recupereze de la pârât cheltuielile de judecată ce urmează a fi efectuate, este lipsită de suport, dat fiind faptul că există în reglementarea codului de procedură civilă căi procesuale specifice care să permită satisfacerea unui asemenea drept legitim.
Nici cea din urmă critică nu poate fi primită întrucât în stabilirea diferenţei ce urma să fie acordată apelantei cu titlu de cheltuieli de judecată, instanţa de apel s-a raportat în mod corect la algoritmul şi raţionamentul instanţei de fond, suma acordată de instanţa de apel fiind dată în completarea sumei acordată de instanţa de fond cu titlu de cheltuieli de judecată, în aplicarea aceluiaşi algoritm de calcul, necontestat de altfel.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată prin prisma criticilor formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă C.A.D. împotriva Deciziei civile nr. 124/2012 din 14 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 12 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 991/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 986/2013. Civil → |
|---|
