ICCJ. Decizia nr. 988/2013. Civil. Strămutare. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 988/2013

Dosar nr. 33/1/2013

Şedinţa din camera de consiliu de la 26 februarie 2013

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta C.M.

La apelul nominal lipsesc petenta C.M. şi intimata Curtea de Apel Alba Iulia.

Ministerul Public este reprezentat de procuror L.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procedura legal îndeplinită.

Cererea a fost legal timbrată.

Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 1122/57/2012 al Curţii de Apel Alba Iulia, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, a cărui strămutare se solicită, a fost suspendat la 14 ianuarie 2013 în temeiul art. 244 C. proc. civ., până la soluţionarea cererii de strămutare.

Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de admitere a cererii de strămutare.

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite cererea formulată de petenta C.M. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 1122/57/2012 al Curţii de Apel Alba Iulia, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Strămută judecarea cauzei de la Curtea de Apel Alba Iulia, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, la Curtea de Apel Oradea.

Păstrează actele de procedură îndeplinite.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 988/2013. Civil. Strămutare. Fond