ICCJ. Decizia nr. 1105/2013. Civil. Rectificare carte funciară. Contestaţie în anulare - Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1105/2013
Dosar nr. 2011/1/2011
Şedinţa publică de la 4 martie 2013
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 3250 din 18 martie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins contestaţia în anulare formulată de contestatorul S.G.D. împotriva Deciziei civile nr. 5336 din 1 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, motivat de faptul că motivele invocate de parte nu cad sub incidenţa dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ.
Prin contestaţia înregistrată la data de 10 iunie 2009, reclamantul S.G.D. a cerut anularea deciziei mai sus arătate, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 317 şi a art. 318 C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei s-a susţinut că instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare a încălcat dispoziţiile de ordine publică privitoare la competenţă ale art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., dar şi ale art. 318 din acelaşi cod, nesoluţionând cererea sa de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 coroborat cu dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992.
La data de 10 martie 2010, contestatorul a depus note scrise prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 coroborat cu dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992.
La termenul din data de 16 septembrie 2010, instanţa a rămas în pronunţare atât asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cât şi asupra fondului contestaţiei în anulare.
Înalta Curte a înţeles să se pronunţe printr-o singură decizie atât asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cât şi asupra fondului contestaţiei în anulare - deşi dispoziţiile procedurale prevăzute de Legea nr. 47/1992, republicată, prevăd că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, se judecă cu precădere şi separat printr-o încheiere de şedinţă, care se poate ataca separat cu recurs - faţă de mai multe considerente: litigiul are ca obiect o cale extraordinară de atac, respectiv o contestaţie în anulare, în care instanţa nu poate soluţiona fondul litigiului; vechimea dosarului; invocarea acestor excepţii în mod repetat, asupra cărora Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, în sensul respingerii lor; atitudinea procesuală a contestatorului; respectarea principiului soluţionării cu celeritate a cauzei, etc.
Prin Decizia nr. 4486 din 16 septembrie 2010, Înalta Curte a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 coroborat cu dispoziţiile art. 29 alin. (6) din aceeaşi lege, ca inadmisibilă şi a respins contestaţia în anulare formulată împotriva Deciziei nr. 3250 din 18 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Această decizie a fost atacată pe calea contestaţiei în anulare la data de 7 martie 2011 de contestatorul S.G.D.
Învestită cu judecarea contestaţiei în anulare, Înalta Curte a dispus, prin încheierea de şedinţă din 2 decembrie 2011, suspendarea judecăţii în baza ort. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a neprezentării părţilor legal citate.
Cauza a stat în nelucrare până la 9 ianuarie 2013, când instanţa a dispus, din oficiu, repunerea pe rol în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen la data de 4 martie 2013.
La acest termen, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare pe excepţia de perimare, ce se impune a fi admisă pentru următoarele motive:
Potrivit art 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an, în materie civilă.
Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părţii.
Astfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit în cauză nici un act de procedură în vederea judecării ei, situaţie datorată lipsei de diligenţă a părţii, care nu a acţionat în acest scop, deşi avea posibilitatea să o facă.
Aceasta este şi situaţia în speţă unde, după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 2 decembrie 2011, părţile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii cererii de recurs.
Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 3 decembrie 2012, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., nici una din părţi nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii.
Reţinând, aşadar, întrunirea în cauză a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., văzând, totodată, că potrivit aceluiaşi text de lege perimarea operează de drept şi că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ. ea se poate constata şi din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează să constate perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimată contestaţia în anulare formulată de contestatorul S.G.D. împotriva Deciziei civile nr. 4486 din 16 septembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 martie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 1170/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 1163/2013. Civil. Conflict de competenţă.... → |
---|