ICCJ. Decizia nr. 1163/2013. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE de CASAŢIE şi JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1163/2013
Dosar nr. 1692/3/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 5 martie 2013
Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată din data de 07 iunie 2011, înregistrata pe rolul Tribunalului Sălaj, contestatorul M.D., în contradictoriu cu intimatele Filiala Casei de Asigurări a Avocaţilor din România şi Casa de Asigurări a Avocaţilor din România, a solicitat instanţei anularea Deciziei nr. 109 din 03 mai 2011 emisă de intimata Casa de Asigurări a Avocaţilor din România şi obligarea acesteia să emită o nouă decizie prin care să admită cererea de pensionare, motivat de faptul că, contestatorul îndeplineşte condiţiile de pensionare stipulate de prev. art. 7, 8 şi 131 din O.U.G. nr. 221/2000 şi de art. 62 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor din România rap. la art. 47 lit. c) şi art. 1671 din Legea nr. 19/2000.
Prin Sentinţa civilă nr. 5127 din 10 octombrie 2011, Dosar nr. 2557/84/2011 Tribunalul Sălaj, secţia civilă, a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Sălaj în judecarea cauzei, invocată de pârâta Casa de Asigurări a Avocaţilor din România şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Municipiului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
În motivarea sentinţei s-au reţinut următoarele.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în mod constant în sensul că litigiile privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale pentru avocaţi sunt de competenţa instanţelor de la domiciliul Casei de Asigurări a Avocaţilor, respectiv Tribunalul Bucureşti secţia a VIII-a, în astfel de situaţii neexistând competenţă teritorială alternativă, ci exclusivă în favoarea instanţei de la domiciliul Casei de Asigurări a Avocaţilor.
În conformitate cu prevederile art. 1 şi 6 din O.U.G. nr. 221/2000 aprobată prin Legea nr. 452/2001, dreptul la pensie şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor se realizează prin sistemul unic, propriu şi autonom, gestionat de Casa de Asigurări a Avocaţilor din România.
Potrivit art. 12. alin. (6) şi art. 13 din O.U.G. nr. 221/2000 jurisdicţia sistemului de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale al avocaţilor se înfăptuieşte în condiţiile prevăzute de Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi de Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor.
Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor stabileşte fără echivoc faptul că jurisdicţia sistemului autonom de asigurări sociale pentru avocaţi este de competenţa instanţelor de la domiciliul pârâtului (art. 138 Statut).
Potrivit art. 71 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor admiterea sau respingerea cererilor de pensionare ale avocaţilor se face prin decizia emisă de Casei de Asigurări a Avocaţilor iar în conformitate cu prevederile art. 72 Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor se contestă la instanţa judecătorească de asigurări sociale, potrivit art. 138, 139 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor este neîndoielnic faptul că în mod greşit contestatorul a solicitat Tribunalului Sălaj, anularea Deciziei nr. 109 din 03 mai 2011 emisă de Casa de Asigurări a Avocaţilor.
La data de 12 noiembrie 2012, contestatorul a depus o completare a motivelor contestaţiei formulate prin care, în principal, a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Bucureşti, apreciind că aceasta aparţine Tribunalului Sălaj şi a invocat prevederile Legii nr. 263/2010.
La termenul din data de 16 noiembrie 2012, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia astfel invocată asupra căreia a rămas în pronunţare.
Prin Sentinţa civilă nr. 10557 din 28 noiembrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 1692/3/2012 Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Sălaj, a constatat ivit conflictul negativ de competenta şi, în temeiul art. 20 alin. (2) rap. la art. 22 alin. (3) C. proc. civ a înaintat cauza spre soluţionarea conflictului negativ de competenta la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea sentinţei s-au reţinut următoarele.
În cauză se pune în discuţie legalitatea şi temeinicia unei decizii de pensionare emisă de intimata Casa de Asigurări a Avocaţilor din România, făcându-se trimitere la legea specială O.U.G. nr. 211/2000 şi Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor din România prin raportare la Legea nr. 19/2000.
Astfel, contestatorul a învestit instanţa cu o cerere, în care calitatea de intimaţi o au Casa Naţională de Asigurări a Avocaţilor şi Casa Judeţeană de Pensii Sălaj, context în care, în materia competenţei teritoriale de soluţionare a litigiului, sunt incidente două prevederi, şi anume: normele art. 156 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, care stabilesc o competenţă specială în favoarea instanţei de la domiciliul contestatorului, atunci când acţiunile sunt îndreptate împotriva caselor teritoriale de pensii (cum este situaţia speţei de faţă), şi prevederile art. 138 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor, care statuează că jurisdicţia sistemului autonom de asigurări sociale pentru avocaţi se realizează prin instanţele competente de la domiciliul pârâtului. Potrivit alin. (2) al aceluiaşi text, prevederile statutului se completează cu cele ale C. proc. civ.
Art. 158 din Legea nr. 19/2000 stabileşte că „prevederile acestui act normativ referitoare la jurisdicţia asigurărilor sociale se completează cu dispoziţiile C. proc. civ. şi ale Legii nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare".
Prin urmare, prevederile C. proc. civ., inclusiv cele în materie de competenţă, nu pot înlătura dispoziţiile Legii nr. 19/2000, întrucât legiuitorul a specificat, în art. 156 al aceste legi, faptul că prevederile codului completează, astfel încât nu înlocuiesc dispoziţiile legii cadru în materia pensiilor.
Dispoziţiile art. 32 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, prevăd că avocaţii au propriul sistem de asigurări sociale, ce este reglementat prin lege şi prin Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor. Conform art. 15 alin. (1) din aceeaşi lege, Casa de Asigurări a Avocaţilor se organizează şi funcţionează, în scopul stabilirii şi acordării pensiilor şi ajutoarelor sociale cuvenite avocaţilor şi urmaşilor acestora cu drepturi proprii la pensie, în condiţiile prevăzute de legea specială, având, potrivit art. 78 alin. (1), personalitate juridică, patrimoniu şi buget propriu.
Art. 1 alin. (1) şi alin. (2) din O.U.G. nr. 221/2000 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor, aprobată prin Legea nr. 452/2001, dispune că dreptul la pensie şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocatului se exercită în condiţiile acestui act normativ prin sistemul unic, propriu şi autonom de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, gestionat de Casa de Asigurări a Avocaţilor din România, a cărei organizarea şi funcţionare se stabilesc în condiţiile prevăzute de lege şi de Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor.
Potrivit art. 12 alin. (4) şi (5), Casa de Asigurări a Avocaţilor este instituţie autonomă de interes public cu personalitate juridică, iar filialele acesteia au personalitate juridică, cu buget şi patrimoniu propriu.
Art. 6 alin. (2) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă prevede faptul că procedura şi condiţiile de acordare a pensiilor, precum şi condiţiile de reglementare a cumulului pensiei din alte sisteme de asigurare cu veniturile din exercitarea profesiei de avocat se stabilesc prin Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor.
Art. 138 al Statutului Casei de Asigurări a Avocaţilor cuprinde la alin. (1) norma de competenţă teritorială aplicabilă în materia jurisdicţiei sistemului autonom de asigurări sociale pentru avocaţi, stabilind că aceasta se realizează prin instanţele competente de la domiciliul pârâtului.
Cu toate acestea, tribunalul reţine că prevederile Statutului, care a fost elaborat de Consiliul Uniunii Avocaţilor din România, nu sunt în măsură să consacre o normă de competenţă teritorială exclusivă şi derogatorie de la dreptul comun, reprezentat prin C. proc. civ., întrucât nu are forţa juridică necesară. Pe cale de consecinţă, textul trebuie privit ca o reiterare a normelor art. 5 C. proc. civ.
În schimb, prevederile art. 156 din Legea nr. 19/2000 sunt imperative şi statuează asupra unei competenţe teritoriale absolute.
Instanţa este ţinută de principiul disponibilităţii, reglementat de art. 129 C. proc. civ., astfel încât nu poate face abstracţie de manifestarea de voinţă a contestatorului, în sensul chemării în proces a Casei Judeţene de Pensii Sălaj. Aceasta deoarece instanţele judecătoreşti trebuie să se raporteze la limitele învestirii, neputând realiza o ierarhizare a pârâţilor în obligaţi principali şi obligaţi subsidiari, atâta timp cât o atare ierarhie nu a fost menţionată în acţiune.
Concluzionând asupra considerentelor de fapt şi de drept expuse anterior, tribunalul reţine că în cauză se aplică, cu prioritate, prevederilor art. 156 din Legea nr. 19/2000, care stabilesc norme de competenţă teritorială exclusivă şi au un caracter imperativ.
Analizând actele şi lucrările cauzei, prin raportare la prevederile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele considerente.
În speţă acţiunea este formulată la data de 7 iunie 2011 împotriva Casei de Asigurări a Avocaţilor din România, solicitându-se anularea unei decizii emisă de aceasta, nr. 109 din 03 mai 2011, şi obligarea acesteia să emită o nouă decizie prin care să admită cererea de pensionare a reclamantului.
Într-adevăr, în ceea ce priveşte determinarea competenţei teritoriale în materia jurisdicţiei sistemului autonom de asigurări sociale pentru avocaţi, prevederile art. 138 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor din România, act inferior legii, nu au forţa juridică necesară să modifice o lege sau o normă generală de procedură civilă, astfel că nu sunt relevante în speţă, în legătură cu găsirea unei soluţii problemei în discuţie.
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011, conform art. 193.
Ca atare, relevante privind stabilirea competenţei teritoriale sunt prevederile art. 154 din Legea nr. 263/2010, lege specială în materie (care reiau în principiu prevederile art. 156 din Legea nr. 19/2000), potrivit cărora,
"(1) Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul.
(2) Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul."
Casa de Asigurări a Avocaţilor din România nu este o casă teritorială de pensii şi nici o casă sectorială de pensii, instituţii definite la art. 3 alin. (1) lit. b) şi art. 4 lit. b) din Lege, ci potrivit art. 12 alin. (4) coroborat cu prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 221/2000 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor, instituţie autonomă cu personalitate juridică de drept public care administrează şi gestionează sistemul propriu de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocatului.
Ca atare, pentru determinarea competenţei teritoriale în cazul în care se contestă o decizie de pensionare emisă de Casa de Asigurări a Avocaţilor din România sunt relevante prevederile alin. (2) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, care desemnează instanţa competentă teritorial pe cea în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul, aceasta fiind în cazul de faţă Tribunalul Bucureşti.
Reclamantul a indicat ca pârât şi Filiala Casei de Asigurare a Avocaţilor Sălaj, dar prin petitul cererii nu s-a formulat vreo pretenţie concretă raportat la acesta, concluzia fiind în sensul nominalizării acestui pârât în mod inutil, dacă nu doar pentru a atrage competenţa altei instanţe. Astfel, dacă s-ar ţine cont de sediul acestui pârât introdus artificial în cauză, aceasta ar echivala cu eludarea legii.
În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 154 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1105/2013. Civil. Rectificare carte funciară.... | ICCJ. Decizia nr. 1166/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
