ICCJ. Decizia nr. 11/2013. Civil. Marcă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 11/2013
Dosar nr. 20646/3/2010
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 27 aprilie 2010, reclamantele SC D.R. SRL şi SC R.G. SA, în contradictoriu cu pârâţii SC C. SA şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (O.S.I.M.), au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea mărcii B., având nr. de depozit naţional reglementar M 2003 07015 din 24 ianuarie 2003, înregistrată de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci în favoarea pârâtei SC C. SA; obligarea Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci la radierea din Registrul National al Mărcilor a mărcii B. şi obligarea pârâtei SC C. SA la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat, cu titlu de precizări prealabile, că SC D.R. SRL este titulara mai multor mărci depuse la înregistrare şi refuzate în baza mărcii B. nr. 94387, ceea ce justifică interesul său în formularea cererii.
De asemenea, arată că SC R.G. SA este titulara unei cereri de înregistrare a mărcii B., marca înregistrată sub numărul X şi respinsă de la înregistrare în baza mărcii a cărei anulare o solicită. SC R.G. SA a folosit în mod legitim marca combinată B. aparţinând SC D.R. SRL după data admiterii acesteia la înregistrare de către Comisia de Examinare Mărci şi anterior admiterii definitive la înregistrare a mărcii aparţinând SC C. SA. Folosirea s-a făcut în baza unui contract de licenţă, iar, ca urmare a publicităţii intensive efectuate, marca a dobândit un grad ridicat de recunoaştere din partea publicului care o asociază cu producătorul de băuturi răcoritoare R. Astfel, R. a obţinut cu produsul B. medalia de aur la Selecţia Mondială pentru apă, băuturi răcoritoare şi băuturi nealcoolice, realizată de către International Institute for Quality Selection, ediţia 2007. De asemenea, studii de piaţă precum şi extrase din presa naţională scrisă, confirma faptul că produsul B. este asociat de consumatori cu SC R.G. SA.
Calitatea SC D.R. SRL şi SC R.G. SA de titulari ai unor cereri de înregistrare a unor mărci care conţin elementul verbal B., precum şi calitatea acestora de utilizatori ai mărcii B. prin comercializarea unor produse ce au purtat marca respectivă, prejudiciaţi de înregistrarea mărcii similare B. aparținând SC C. SA, le conferă şi calitatea de persoane interesate în formularea acţiunii, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 48 din Legea 84/1998.
Prin Sentinţa civilă nr. 1623 bis din 06 decembrie 2010, s-a r espins acţiunea ca neîntemeiată acţiunea, fiind obligate reclamantele la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, învestită cu soluţionarea apelului declarat de reclamante, prin Decizia nr. 231/ A din 4 octombrie 2011, a respins calea de atac, ca nefondată, pentru cele ce urmează.
Ambele părţi litigante dispun de decizii de înregistrare a mărcii B.
Astfel, reclamanta SC D.R. SRL - marca individuală combinată constând din denumirea B. cu element figurativ, pentru clasa de produse şi servicii 32, nr. de depozit x din 27 ianuarie 2004, urmare a deciziei Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci din 09 mai 2005 (pronunţată după parcurgerea procedurii contestaţiei la respingerea înregistrării, în faţa Comisiei de Reexaminare Mărci din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci); pârâta SC C. SA - marca individuală verbală B., pentru clasele de produse 32 şi 35, nr. de depozit X, urmare a deciziei Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci din 30 noiembrie 2005 şi Deciziei civile nr. 197/ R din 17 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală (prin care s-au modificat în parte deciziile pronunţate în procedura administrativă a înregistrării mărcii).
Motivele de anulare a înregistrării mărcii pârâtei, au vizat în primul rând un motiv procedural, legat de prelungirea termenelor de depunere a observaţiilor sale, în faza administrativă a înregistrării, după emiterea avizului de refuz provizoriu (A.R.P.) din 10 iunie 2004. Astfel cum s-a menţionat, această procedură a fost finalizată în instanţă, cu Decizia civilă nr. 197/ R din 17 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti (de admitere a înregistrării mărcii pârâtei).
Verificând conţinutul art. 48 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, invocat de către apelantele-reclamante ca fiind aplicabil datorită nerespectării dispoziţiilor art. 6 din lege, Curtea a constatat că motivele de anulare la care se face referire, au vizat refuzul înregistrării datorate indisponibilităţii create de o altă marcă şi nicidecum motive din faza deja depăşită a procedurii administrative a înregistrării.
În speţă nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 103 C. proc. civ., privind sancţiunea decăderii care intervine în cazul nerespectării termenelor procedurale. Dispoziţiile art. 108 alin. (3) C. proc. civ., ca normă aplicabilă cu caracter general, prevăd că neregularitatea actelor de procedură se acoperă, dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfăţişare ce a urmat după această neregularitate şi înainte de a pune concluzii în fond. Or, reclamanta D. a avut calitatea de intervenientă, în procedura urmată de pârâtă la înregistrarea mărcii în discuţie, având posibilitatea invocării neregularităţii, de care nu a uzat până la finalizarea înregistrării prin pronunţarea soluţiei în recurs.
Se invocă un al doilea motiv de anulare întemeiat pe dispoziţiile art. 48 alin. (1) lit. b) şi lit. e) din Legea nr. 84/1998, ca fiind determinat de atingerea adusă unor drepturi anterior dobândite de către terţul SC A.T. SRL. Apelantele-reclamante se raportează la momentul constituirii depozitului naţional reglementar de către pârâtă (24 noiembrie 2003), când era înregistrată şi producea efecte marca acestui terţ, drept din care ulterior a fost decăzut, ca efect al sentinţei civile nr. 988 din 10 noiembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Curtea a arătat că anterioritatea înregistrării mărcii terţului, a determinat pentru pârâtă, avizul de refuz provizoriu din 10 iunie 2004, însă la data admiterii înregistrării mărcii pârâtei, astfel cum în mod judicios a reţinut instanţa de fond, terţul era decăzut din dreptul asupra mărcii, aşa încât nu se poate invoca încălcarea vreunui drept al acestuia, cu atât mai puţin produsă în patrimoniul unei alte persoane.
În ceea ce priveşte susţinerea de înregistrare a mărcii pârâtei cu rea-credinţă, prin urmare aplicarea dispoziţiilor art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, s-a reţinut că legea română a mărcilor nu conţine o definiţie a relei-credinţe, nici criterii obiective de determinare a acesteia. Reaua-credinţă trebuie, aşadar, analizată de către instanţă, prin raportare la datele concrete ale speţei, în contextul obligaţiei legale a comercianţilor de a-şi desfăşura activitatea cu bună credinţă şi potrivit uzanţelor cinstite, în limitele unei concurenţe loiale.
Considerentele pentru care nu a fost reţinută sancţiunea decăderii pârâtei din dreptul la prelungirea termenelor de răspuns pentru depunerea observaţiilor la avizul de refuz provizoriu, au fost deja expuse.
Curtea nu a putut reţine ca imputabilă pârâtei sub forma relei-credinţe, urmărirea unui profit din cererea reclamantei de decădere a terţului SC A.T. SRL, din dreptul la marcă opus prin anterioritate.
Solicitarea pârâtei de prelungire a termenului de depunere a observaţiilor la avizul de refuz provizoriu în propria procedură, a operat nu numai după decăderea terţului declanşată de reclamantă, ci chiar după admiterea de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci a înregistrării mărcii reclamantei, iar atitudinea pârâtei poate fi justificată de urmărirea propriului interes şi nu de vătămarea părţii adverse, având constituit propriul depozit naţional reglementar asupra mărcii B. cu data de 24 noiembrie 2003 (anterior depozitului reclamantei D. din 27 ianuarie 2004).
Pornind de la existenţa necontestată a unor negocieri între părţi pentru preluarea de către reclamanta D. de la pârâtă, a mărcii B. (conform probatoriului cu interogatorii şi martorul P.N.), Curtea a reţinut că nu a existat un demers deliberat, în cunoştinţă de cauză, cu scopul înlăturării de pe piaţă a unui concurent şi în condiţiile eludării regulilor concurenţei loiale, care să fi fost efectuat de către pârâtă şi care să atragă încălcarea unor uzanţe cinstite şi, prin urmare, reaua-credinţă. Existenţa punctuală a negocierilor părţilor asupra mărcii în discuţie, face nerelevantă derularea relaţiilor comerciale între părţi cu privire la alte produse ori raportată la alţi comercianţi, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, făcând referire la martorul O.M.
Cât priveşte demersurile reclamantelor de realizare a notorietăţii mărcii B., s-a reţinut corect de instanţa fondului, că aspectul nu interesează ca motiv separat de anulare a înregistrării, nefiind invocat individual de celelalte considerente. Interesând sub aspectul anulării pentru rea-credinţă, notorietatea ar fi relevantă doar în condiţiile în care pârâta ar contesta cunoaşterea folosirii şi promovării de către reclamante a mărcii, ceea ce nu este cazul în speţă.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamantele întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Prin dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se arată că instanţa a interpretat greşit conţinutul cererii de chemare în judecată.
Astfel, în mod greşit instanţa de apel a considerat că motivele de anulare a înregistrării mărcii pârâtei SC C. SA, sunt motive procedurale, care nu se încadrează în conţinutul art. 48 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 şi care vizează procedura administrativă a înregistrării, analizată în instanţă prin decizia civilă nr. 197/ R din 17 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, ocazie cu care SC D.R. SRL, nu ar fi invocat conform art. 108 alin. (3) C. proc. civ., neregularităţile procedurale legate de prelungirea nelegală a termenelor de depunere a observaţiilor de către SC C. SA la Avizul de Refuz Provizoriu din 10 iunie 2004.
Or, aşa cum rezultă din Hotărârea nr. 244 din 19 septembrie 2006 a Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, prin care s-a soluţionat contestaţia SC C. SA, împotriva Deciziei nr. 218790 din 30 noiembrie 2005 de respingere la înregistrare a mărcii B., SC D.R. SRL a formulat cerere de intervenţie, prin care a invocat depăşirea termenelor de depunere a observaţiilor SC C. SA şi prelungirea termenelor de răspuns, ca fiind acordată în mod nelegal de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, solicitând aplicarea sancţiunii legale, emiterea avizului de refuz definitiv, pentru nedepunerea observaţiilor, în termenul prevăzut de art. 22 alin. (2) şi (3) din Legea 84/1998 şi a Regulii 17 alin. (6) din H.G. nr. 833/1998.
Atât Comisia de reexaminare, prin Hotărârea nr. 244 din 19 septembrie 2006, cât şi instanţele de judecată, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 1512/ A din 20 noiembrie 2007 şi Curtea de Apel prin Decizia nr. 197/ R din 17 aprilie 2008, au analizat cererea SC C. SA de înregistrare a mărcii B., pe fondul său, pe considerentul că, depozitul SC C. SA este anterior depozitului SC D.R. SRL, prin aplicarea regulii, potrivit cu care analiza cererilor se face în ordinea constituirii depozitelor.
Mai mult, cu adresa din 05 octombrie 2005, SC D.R. SRL a solicitat Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci să procedeze la analiza observaţiilor SC C. SA la avizul de refuz provizoriu, care cu rea-credinţă a solicitat prelungirea termenului de depunere a observaţiilor, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie, în condiţiile în care, aceasta nu a dovedit motive temeinice, pentru prelungirea termenului de depunere a observaţiilor.
Rezultă deci, că SC D.R. SRL a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 84/1998, la înregistrarea de către SC C. SA a mărcii B., respectiv încălcarea dispoziţiilor legale privind termenul de răspuns la avizul de refuz provizoriu şi prelungirea legală a acestora de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, aspecte care nu au fost analizate nici de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi nici de instanţele de judecată.
Ca atare, în mod greşit instanţa de apel a considerat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 103 C. proc. civ., privind sancţiunea scăderii pentru nerespectarea termenelor procedurale, pentru că potrivit art. 108 alin. (3) C. proc. civ.
Instanţa de apel a schimbat natura actului juridic dedus judecăţii, prin aceea că, a considerat depăşirea termenelor de răspuns la avizul de refuz provizoriu şi prelungirea nelegală de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci a termenului de răspuns, ca fiind neregularităţi ale actelor procedurale, în condiţiile în care acestea reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 4/1998, la înregistrarea mărcii pârâtei, cu consecinţa incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 48 lit. e) din Legea nr. 84/1998.
Aceasta deoarece, depăşirea termenelor de răspuns la avizul de refuz provizoriu şi prelungirea nelegală de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci a termenului de răspuns, reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 84/1998 şi a Regulii nr. 17 alin. (6) din H.G. nr. 833/1998, şi constituie motive temeinice de anulare a mărcii pârâtei, conform art. 48 lit. b) din Legea 84/1998.
Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci era obligat să emită o decizie de respingere de la înregistrare a mărcii, pentru lipsa observaţiilor sau tardivitatea depunerii lor, de către SC C. SA.
Plecând de la aceste considerente greşite, instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii considerând în mod nelegal că, motivele de anulare invocate de reclamante „vizează refuzul înregistrării datorate indisponibilităţii create de o altă marcă nicidecum motive din faza procedurii administrative a înregistrării, deja depăşită” cu peste 17 luni, în condiţiile în care atât dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 84/1998, cât şi dispoziţiile Regulii 17 alin. 6 din HG nr. 833/1998, prevăd că se acordă solicitantului un termen de 3 luni, pentru depunerea observaţiilor la refuz, termen care poate fi prelungit cu o nouă perioadă de 3 luni, după care Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci va decide, după caz, înregistrarea mărcii sau respingerea cererii de înregistrare.
Numai în mod excepţional, regula 6 alin. (5) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998, prevede că: „neîndeplinirea actelor de procedură în termenele notificate de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, nu atrage sancţiunile revăzute de lege, dacă solicitantul dovedeşte că a fost împiedicat de o împrejurare mai presus de voinţa lui si dacă îndeplineşte procedura într-un termen de 2 luni de la încetarea cauzei".
Ori, SC C. SA nu a invocat nicio împrejurare mai presus de voinţa sa şi nu a făcut niciun fel de dovezi în acest sens.
Ca atare, cererea de înregistrare a mărcii SC C. SA s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 84/1998, pentru că nu s-au respectat termenele legale de formulare a argumentelor, atât de către SC C. SA, cât şi de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, care a prelungit în mod nelegal termenele pentru depunerea observaţiilor, ceea ce duce la anularea înregistrării, conform art. 48 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998.
Cu referire la motivul de modificare prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. se arată că hotărârea instanţei de apel este nelegală şi netemeinică fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 48 lit. c) din Legea nr. 84/1998, în ceea ce priveşte atingerea adusă unor drepturi anterior dobândite de către terţul SC A.T.E. SRL.
Reclamantele justifică interesul în invocarea atingerii unor drepturi dobândite anterior, dat fiind că la momentul la care SC C. SA a depus la înregistrare marca B., pentru clasa 32 de produse, era în vigoare această marcă, aparţinând SC A.T.E. SRL, decăzută ulterior prin Sentinţa civilă nr. 988 din 10 noiembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, decăderea producând efecte numai de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti şi nu retroactiv, aşa cum revăd dispoziţiile art. 45 teza finală, din Legea nr. 84/1998.
Instanţa de apel a considerat greşit, că, atâta timp cât la data înregistrării mărcii pârâtei, terţul era decăzut din drepturi, nu se poate invoca încălcarea vreunui drept al acesteia, cu atât mai puţin al reclamanţilor.
Ori, în conformitate cu dispoziţiile art. 45 teza finală din Legea 34/1998, SC D. România SA a depus o nouă cerere de înregistrare a mărcii B., cu nr. de depozit, din 29 iunie 2005, pe când pârâta SC C. SA nu s-a conformat acestor dispoziţii legale şi nu a depus o astfel de cerere, cum a şi recunoscut la întrebarea nr. 4 din interogatoriu.
Faptul că, Hotărârea nr. 244 din 19 septembrie 2006 a Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi decizia civilă nr. 197/ R din 17 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti sunt ulterioare Sentinţei civile nr. 988/2004, de decădere a SC A.T.E. SRL din drepturile conferite de marca B., nu au nicio relevanţă în analiza atingerii unor drepturi anterior dobândite.
Aceasta deoarece examinarea condiţiilor de registrabilitate a unei mărci se face la momentul constituirii depozitului naţional reglementar, adică la momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii, pentru că decăderea nu produce efecte retroactive.
Avizul de refuz provizoriu a fost emis pârâtei de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci în baza art. 6 lit. a) din Legea nr. 84/1998, pentru identitate de mărci şi servicii, situație în care, riscul de confuzie şi asociere nu se mai analizează, el prezumându-se.
Din acest motiv, prin înregistrarea mărcii pârâtei s-a adus atingere unor drepturi anterior dobândite şi s-a încălcat dreptul SC D.R. SRL, care s-a conformat dispoziţiilor art. 45 din Legea nr. 84/1998.
Tot din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este criticată decizia în ce priveşte analiza relei-credinţe a pârâtei SC C. SA. din perspectiva dispoziţiilor art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998.
Astfel, instanţa de apel trebuia să analizeze reaua-credinţă a acesteia în raport de motivele invocate de aceasta, pentru prelungirea termenului de depunere a observaţiilor la avizul de refuz provizoriu.
Invocând, prin prelungirea solicitată în data de 17 decembrie 2004, (cu 7 zile peste termenul legal), motive de genul că «se încearcă obţinerea unui acord din partea titularului mărcii opuse şi, întrucât până la această dată nu s-a putut lua legătura cu solicitantul, pentru a putea da un răspuns», pârâta SC C. SA nu a urmărit decât prelungirea termenului până la soluţionarea acţiunii în decădere, formulată la 14 septembrie 2004, de SC D.R. SRL împotriva SC A.T.E. SRL.
Aceasta, pentru că decăderea SC A.T.E. SRL din drepturile conferite de marca B., îi profita pârâtei, atâta timp cât cererea sa de înregistrare a mărcii era anterioară cererii depusă de reclamanta SC D.R. SRL şi atâta timp cât avizul de refuz provizoriu al cererii sale s-a bazat pe faptul că, la acea dată, exista o marcă identică, aflată în proprietatea SC A.T.E. SRL.
Toate acestea demonstrează reaua-credinţă a pârâtei SC C. SA, care ştia că pe toată perioada de timp de la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii B. de către SC D.R. SRL şi până la înregistrarea ei de către pârâtă, reclamanta SC R.G. SA a îmbuteliat şi comercializat produsul B. pe întreg teritoriul ţării şi nu doar pe segmente de piaţă.
În mod greşit instanţa de apel a considerat că negocierile dintre părţi, privind preluarea mărcii B., de către SC D.R. SRL, nu reprezintă un demers deliberat, o încălcare a regulilor concurenţei loiale şi a unor uzanţe cinstite.
Ori, în cadrul negocierilor, pârâta deşi nu avea capacitatea de producţie şi comercializare a mărcii B., a solicitat în mod speculativ suma de 1 milion de euro şi alte bunuri, în vederea cedării mărcii către reclamante.
Instanţa de apel nu a avut în vedere că atitudinea speculativă a pârâtei s-a manifestat după ce produsul B. a fost promovat, prin mijloace de publicitate audio, TV, campanii publicitare, acordarea de bonusuri pentru distribuitorii şi vânzătorii B., promovări ale căror costuri s-au ridicat la suma de 1 milion de euro, conform înscrisurilor depuse la dosar, şi prin care s-a obţinut readucerea în memoria consumatorilor a notorietăţii mărcii şi a numeroase premii internaţionale, inclusiv medalia de aur la Selecţia Mondială, realizată de International Institute for Quality, ediţia 2007.
SC C. SA, prin întâmpinarea formulată conform dispoziţiilor art. 308 alin. (2) C. proc. civ., a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate şi la temeiurile de drept incidente cauzei reţine caracterul nefondat al recursului pentru următoarele argumente ce succed:
- prioritar, Înalta Curte învederează că îşi însuşeşte în totalitate considerentele de fapt şi de drept avute în vedere de instanţa superioară de fond la pronunţarea hotărârii recurate.
- prin motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se invocă încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
Criticile întemeiate pe acest motiv de modificare se referă la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 48 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 84/1998 privind mările şi indicaţiile geografice, cu referire la dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi (3) din lege şi la Regula nr. 17 alin. (6) din H.G. nr. 833/1998 ce cuprinde regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998.
Drept urmare, faţă de dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivul de recurs va fi încadrat în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., întrucât instanţa nu a fost învestită cu cercetarea vreunui act juridic încheiat între părţi ci cu o acţiune în anularea înregistrării mărcii B., având nr. de depozit reglementar din 24 noiembrie 2003 înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci pe numele pârâtei SC C. SA.
Marca B. a fost înregistrată de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci în executarea deciziei nr. 197/ R din 17 aprilie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Prin această decizie, drept consecinţă a admiterii recursului formulat de SC C. SA şi a respingerii cererii de intervenţie formulată de SC D.R. SRL, a fost admisă cererea petentei SC C. SA privind înregistrarea mărcii individuale verbal B. pentru clasele de produse 32 şi 35.
În motivarea deciziei se arată, în esenţă, că prin hotărârea pronunţată, Comisia de reexaminare mărci a omis să constate că SC C. SA are un drept prioritar privitor la data constituirii depozitului naţional reglementar comparativ cu intervenienta SC D.R. SRL. Se mai arată că, odată cu dispariţia impedimentului la înregistrare, prin decăderea SC A.T. SRL din drepturile asupra mărcii B., analiza cererilor de înregistrare se face în ordinea constituirii depozitelor faţă de principiul „prior tempore, potior jure” aplicabil procedurii înregistrării mărcii.
Aşadar, susţinerile referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 48 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 (în prezent art. 47) la înregistrarea mărcii, urmare a atingerii aduse unor drepturi anterior dobândite de terţul SC A.T. SRL nu pot fi reiterate dat fiind cele reţinute prin hotărârea judecătorească menţionată.
Contrar opiniei recurentei, motivele de ordin procedural invocate, depăşirea/ prelungirea termenelor de depunere a observațiilor, nu reprezintă motive de anulare a înregistrării mărcii, câtă vreme procedura de înregistrare a fost finalizată prin decizia nr. 199/ R din 17 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
De menţionat că toate aspectele privind încălcarea termenelor prevăzute de art. 22 alin. (2) şi (3) din lege, precum şi a Regulii nr. 17 alin. (6) din H.G. nr. 833/2998, în vigoare la data înregistrării mărcii, puteau şi trebuiau să fie invocate de recurentă în procesul finalizat prin decizia de înregistrare a mărcii, unde a avut calitate de intervenientă.
Drept urmare, toate referirile la aplicarea greşită în etapa devolutivă a procesului a dispoziţiilor art. 108 alin. (3) şi art. 103 C. proc. civ. nu pot fi primite, câtă vreme marca în litigiu a fost înregistrată urmare a dispoziţiei irevocabile luată de instanţa de judecată.
O ultimă critică priveşte greşita aplicare a dispoziţiilor art. 48 alin. (1) lit. c) din lege (în prezent art. 47), întrucât din ansamblu probator a reieşit că înregistrarea mărcii a fost solicitată cu rea-credinţă.
Recurenta pretinde că reaua-credinţă reiese din prelungirea nejustificată a termenelor în procedura desfăşurată la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci pentru ca hotărârea judecătorească prin care s-a dispus decăderea SC A.T.E. SRL să devină irevocabilă.
Niciunul dintre argumentele folosite nu semnifică rea-credință, câtă vreme pârâta nu a făcut decât să utilizeze în folosul său mijloacele legale puse la dispoziţie de lege: acţiunea în justiţie formulată de reclamantă pentru decăderea titularului mărcii B. pentru neuz şi solicitarea de acordare a unor termene în cadrul operaţiunii de înregistrare a mărcii pentru care s-a format depozitul naţional M.
Simpla cunoştinţă a existenţei şi folosirii mărcii anterioare depozitului mărcii pârâtei, a existenţei pe rolul instanţelor a unei acţiuni în decăderea mărcii anterior înregistrate pentru neuz şi solicitarea acordării unor termene nu sunt suficiente pentru întrunirea relei-credinţe, fiind necesare ca aceste fapte să fie de natură frauduloasă.
Or, cele afirmate de recurentă nu semnifică fapte frauduloase câtă vreme, prin mijloace prezumat legale a urmărit înregistrarea mărcii sale.
Înalta Curte, pentru cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele SC D.R. SRL şi SC R.G. SA împotriva deciziei nr. 231/ A din data de 4 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2013
| ← ICCJ. Decizia nr. 1090/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 112/2013. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
