ICCJ. Decizia nr. 1154/2013. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1154/2013
Dosar nr. 1088/57/2011
Şedinţa publică din 19 martie 2013
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea reconvenţională înregistrată la data de 28 noiembrie 2006 în Dosarul nr. 146/85/2006 aflat pe rolul Tribunalului Sibiu şi disjunsă prin încheierea din 16 ianuarie 2007, reclamanta SC E.P. SRL, fostă SC I.P. SRL, a solicitat în contradictoriu cu pârâţii SC T.C. SA şi Municipiul Târgu Mureş prin Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureş prin Primar, recunoaşterea dreptului de proprietate asupra construcţiilor edificate pe terenul înscris în C.F. nr. x nr. top. x; partajarea în natură asupra imobilului teren, înscris în C.F. nr. x Târgu Mureş nr. top. x, conform cotelor de proprietate, respectiv: cota exclusivă de 1.600,92 mp să rămână pe SC T.C. SA, iar cota de 20,44 mp ca urmare a dezmembrării să i se atribuie; întabularea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 20,44 mp şi înscrierea construcţiei compusă din spaţiu comercial având la parter magazin, depozit, hol, oficiu, WC, iar la etaj două birouri, hol (spaţiu comun) şi debara, dobândită prin cumpărare, conform expertizei care se va efectua în cauză şi care să facă parte integrantă din hotărârea ce se va pronunţa.
Prin Sentinţa comercială nr. 740/2011 din 8 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, în Dosarul nr. 3989/85/2006* a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta SC E.P. SRL prin lichidator C.H. IPURL împotriva pârâtei SC T.C. SRL şi, în consecinţă, s-a constatat că reclamanta şi pârâta sunt coproprietare în cote de: 1,26% şi respectiv 98,74% asupra suprafeţei de teren de 1.621,36 mp, parte componentă a corpului funciar înscris în C.F. individual y Târgu Mureş, nr. top. x; s-a dispus sistarea stării de indiviziune prin atribuirea către pârâtă a întregului imobil: a fost obligată pârâta în favoarea reclamantei la plata sultei în sumă de 7.154 euro sau echivalent în RON la data plăţii, conform suplimentului de contraexpertiză întocmit de expert tehnic ing. O.V.; s-a dispus întabularea în cartea funciară, a dreptului de proprietate, pe numele pârâtei; au fost respinse celelalte capete de cerere; s-a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Târgu Mureş prin Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureş prin Primar şi a fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată parţiale, în sumă de 32.190,77 RON, în favoarea pârâtei.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Întrucât din probatoriile administrate a rezultat că dreptul de proprietate al reclamantei asupra construcţiei nu este înscris în cartea funciară, în baza concluziilor expertizei topo, tribunalul, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 55 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, varianta în vigoare anterior modificării prin O.U.G. nr. 64/2010 şi ale art. 1201 C. civ., a respins petitul privind recunoaşterea dreptului de proprietate asupra construcţiei menţionate a fi fost edificată la petitul nr. 1.
Referitor la terenul în litigiu, prima instanţă a motivat că, potrivit raportului de expertiză topo efectuat în cauză, suprafaţa de 20,44 mp înstrăinată reprezintă 1,26% din suprafaţa exclusivă deţinută de pârâta SC T.C. SA, partajarea în natură nefiind posibilă pentru argumentele prezentate la pct. B din raport se impune atribuirea întregului imobil către pârâtă.
A reţinut, în continuare, că prin raportul de expertiză tehnică în construcţii s-a stabilit că valoarea cotei părţi din teren este de 29.307 RON, reprezentând echivalentul sumei de 7.154 euro.
Totodată, având în vedere dispoziţiile art. 6735 C. proc. civ. a obligat pârâta în favoarea reclamantei la plata sultei în sumă de 7.154 euro echivalentul în RON la data plăţii, conform suplimentului la raportul de contraexpertiză întocmit de expert ing. O.V.
În temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 a dispus întabularea în C.F. a dreptului de proprietate, astfel dobândit, în favoarea pârâtei.
Totodată, în temeiul art. 276 C. proc. civ. a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată parţiale în sumă de 32.190,77 RON.
În ceea ce priveşte chemarea în judecată a pârâtului Municipiul Târgu Mureş, tribunalul, având în vedere concluziile raportului de contraexpertiză topo şi argumentele pârâtei din întâmpinare, a constatat că evidenţa de carte funciară deficitară a produs confuzie cu privire la înscrierea acestui pârât în calitate de coproprietar alături de pârâta SC T.C. SA, dar nu asupra suprafeţei de 1.621,34 mp, din acelaşi corp funciar, deţinută în coproprietate de pârâta SC T.C. SA cu reclamanta, astfel că a respins acţiunea faţă de acesta.
Împotriva hotărârii primei instanţe a declarat apel reclamanta SC E.P. SRL (fosta SC I.P. SRL) Târgu Mureş prin administrator judiciar C.H. IPURL criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia nr. 12/2012 din 21 martie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, învestită cu soluţionarea căii ordinare de atac a respins ca tardiv apelul declarat de reclamanta SC E.P. SRL prin administrator judiciar C.H. IPURL şi însuşit de lichidatorul judiciar Cabinet Individual de insolvenţă C.A.M. împotriva Sentinţei nr. 740/2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 3989/85/2006* şi a obligat apelanta-reclamantă să achite intimatei-pârâte suma de 3.100 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că reclamanta a exercitat calea de atac cu depăşirea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate, prevăzut de dispoziţiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, a constatat că declaraţia de recurs a fost transmisă prin poştă la 14 septembrie 2011, în timp ce Sentinţa comercială nr. 740/2011 din 8 iunie 2011 a Tribunalului Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ în Dosarul nr. 3989/85/2006* i-a fost comunicată la data de 26 august 2011 astfel cum rezultă din adresa nr. 210.5/2646 din 22 februarie 2012 emisă de Oficiul Judeţean Reţea Poştală Mureş şi borderoul de trimitere a corespondenţei al Tribunalului Sibiu.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta SC E.P. SRL prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă C.A.M. criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând în principal admiterea recursului, casarea deciziei atacate, respingerea excepţiei tardivităţii declarării apelului şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe şi, în subsidiar, admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, schimbării sentinţei pronunţate de prima instanţă şi admiterea acţiunii introductive, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat, reclamanta a susţinut că în cauză se regăsesc ambele ipoteze reglementate de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv atât cea vizând încălcarea unei norme de drept substanţial, cât şi cea vizând interpretarea eronată a unei norme juridice.
În acest sens, a arătat că a găsit hotărârea primei instanţe în cutia poştală la data de 1 septembrie 2011, dată în raport de care, declaraţia sa de apel din 14 august 2011 a fost făcută în interiorul termenului prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ. De asemenea, a criticat soluţia instanţei de apel susţinând că, în mod eronat a reţinut că dovada îndeplinirii procedurii de comunicare a sentinţei pronunţate de Tribunalul Sibiu se află la dosar, că poartă menţiunile datei de 26 august 2011 şi că predarea s-a efectuat numitei H.M., "funcţionar însărcinat cu primirea corespondenţei", în realitate, la dosarul cauzei nu se regăsesc dovezile de comunicare a hotărârii către niciuna dintre părţi.
A mai susţinut că, soluţia de admitere a excepţiei tardivităţii declarării apelului a fost pronunţată cu încălcarea normelor care reglementează repunerea în termen, susţinând că erau întrunite condiţiile pentru a face aplicarea acestora.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prealabil examinării motivelor de nelegalitate prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligaţia prevăzută în sarcina părţii care exercită această cale de atac de a respecta dispoziţiile art. 3021 şi 304 C. proc. civ. Exigenţele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul în concepţia actuală este cale extraordinară de atac şi în consecinţă, ca ultim grad de jurisdicţie nu îşi propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalităţii hotărârilor atacate în condiţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Faţă de aceste precizări, se constată că reclamanta, indicând în memoriul de recurs motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a dezvoltat criticile subsumate acestuia într-o manieră generală, limitându-se la ample consideraţii asupra instituţiilor de drept, respectiv asupra motivului de nelegalitate prevăzut la pct. 9 al art. 304 C. proc. civ şi supra instituţiei repunerii în termen.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau încălcarea ori aplicarea greşită a legii.
Altfel spus, motivul de recurs invocat statuează trei ipoteze distincte - prima vizând lipsa temeiului legal, situaţie în care urmează a se demonstra lipsa de bază legală a soluţiei cu argumente din care să rezulte că, din conţinutul deciziei atacate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, a doua ipoteză se referă la încălcarea unei norme de drept substanţial, iar ultima vizează interpretarea eronată a unei norme juridice, în prezenta cauză, reclamanta susţinând incidenţa ultimelor două ipoteze.
Pentru a fi în prezenţa celei de-a doua ipoteze - încălcarea unei norme de drept substanţial - trebuie îndeplinite următoarele condiţii: norma încălcată să existe şi să fie în vigoare la momentul judecăţii, să existe o contradicţie între considerentele şi dispozitivul hotărârii, viciul să se afle în dispozitivul hotărârii, iar acesta să contravină dispoziţiilor legale.
Pentru a fi în prezenţa ultimei ipoteze - interpretarea eronată a unei norme juridice - trebuie ca instanţa, recurgând la un text de lege, să-i fi dat o greşită interpretare sau faptul reţinut să fi fost greşit calificat, în raport cu exigenţele unui anumit text de lege.
Deşi, reclamanta a susţinut că ambele ipoteze sunt incidente în speţă, nu a argumentat corect niciuna dintre cele două, neindicând nicio normă legală care să fi fost greşit aplicată.
Astfel, analiza probelor în raport de care instanţa de apel a dispus asupra excepţiei tardivităţii declarării apelului, nu constituie argument suficient pentru a susţine lipsa de temei legal a deciziei criticate. Modul de redactare al deciziei şi analizarea înscrisurilor referitoare la comunicarea hotărârii primei instanţe şi a momentului formulării declaraţiei de recurs, demonstrează preocuparea instanţei de a fundamenta soluţia pronunţată pe probe şi pe dispoziţiile legale aplicabile speţei.
Instanţa de apel a indicat temeiul de drept, respectiv, dispoziţiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii şi a calculat termenul menţionat prin raportare la înscrisurile relevante - adresa nr. 210.5/2646 din 22 februarie 2012 emisă de Oficiul Judeţean Reţea Poştală Mureş coroborată cu borderoul Tribunalului Sibiu de trimitere a corespondenţei, care la poziţia 36 sub nr. 146789 cuprinde menţiunea destinatar SC E.P. SRL Târgu Mureş, din care rezultă fără echivoc că sentinţa atacată a fost predată la 26 august 2011.
Altfel spus, situaţia de fapt riguros stabilită de instanţa de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuţie în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar criticile recurentei nu relevă nicio încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluţiei adoptate.
De altfel, reclamanta, în argumentaţia subsumată primei ipoteze reglementate de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a referit la interpretarea probelor în susţinerea excepţiei tardivităţii declarării apelului, respectiv a înscrisurilor depuse, aspect ce vizează chestiuni de netemeinicie ce privesc fondul excepţiei şi nicidecum motivul de nelegalitate.
În ceea ce priveşte ultima dintre ipotezele motivului de nelegalitate reglementat de pct. 9 al textului legal precitat, reclamanta s-a limitat la a susţine o întreagă disertaţie asupra prevederilor art. 103 C. proc. civ. şi instituţiei repunerii în termen, în contextul în care, în faţa instanţei de apel, nu a formulat o astfel de cerere, context în care criticile formulate în acest sens sunt complet nefondate.
În cazul de faţă, rezultă fără echivoc că motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.
În concluzie, cu referire la motivele invocate se va reţine că reclamanta prin argumentele aduse a cerut instanţei de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond şi nu doar să verifice decizia din apel în ce priveşte modul de aplicare a legii.
Aşa fiind, se constată că, instanţa de apel a analizat şi a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, decizia atacată este la adăpost de orice critică, urmând ca, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanta SC E.P. SRL prin lichidator judiciar Cabinetul Individual de Insolvenţă C.A.M. împotriva Deciziei nr. 12/2012 din 21 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă fie respins, ca nefondat, menţinând hotărârea atacată.
În baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., întrucât reclamanta SC E.P. SRL prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă C.A.M. a căzut în pretenţii, va fi obligată la plata de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-pârâte SC T.C. SA Târgu Mureş.
Având în vedere că intimata a făcut dovada cheltuielilor de judecată efectuate în această fază procesuală, depunând la dosar chitanţa de plată a onorariului avocatului ales, Înalta Curte în temeiul art. 274 alin. (1) şi 277 C. proc. civ. va obliga recurenta-reclamată în favoarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.500 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC E.P. SRL prin lichidator judiciar Cabinetul Individual de Insolvenţă C.A.M. împotriva Deciziei nr. 12/2012 din 21 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.
Obligă recurenta-reclamantă să-i achite intimatei-pârâte SC T.C. SA Târgu Mureş suma de 2.500 RON cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2013.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 1147/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1155/2013. Civil → |
|---|
