ICCJ. Decizia nr. 1284/2013. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1284/2013
Dosar nr. 885/59/2010
Şedinţa publică de la 27 martie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 258 C. proc. civ., asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele;
Prin Sentinţa arbitrală nr. 156 din 29 iulie 2010 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara, în Dosarul nr. 155/2010, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC A.V.I. SRL împotriva pârâtei SC L.E.I. SRL; s-a constatat că gardul împrejmuitor de aproximativ 700 ml, executat de pârâtă, este afectat de vicii ascunse privind structura de rezistenţă, sens în care s-a dispus autorizarea reclamantei de a executa reconstrucţia în întregime a gardului de aproximativ 700 ml; a fost obligată pârâta la plata contravalorii refacerii gardului în litigiu în sumă de 95,633 euro sau echivalentul în lei la data plăţii; a fost obligată pârâta la plata dobânzii legale, calculată de la data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă a despăgubirilor.
Prin aceeaşi hotărâre arbitrală, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de arbitrare constând în taxa de arbitra, în sumă de 9,557,29 RON, onorariu de avocat în sumă de 8.360 RON, informaţii O.R.C. în sumă de 15,31 RON şi taxă de publicitate în sumă de 39,43 RON, onorariu expert de 2.200 RON.
În motivarea acestei hotărâri, s-a reţinut că prin acţiunea formulată, reclamanta SC A.V.I. SRL a solicitat să se constate că gardul împrejmuitor de aproximativ 700 ml, executat de pârâtă potrivit Contractului de antrepriză din 29 septembrie 2004, este afectat de vicii ascunse, privind structura de rezistenţă (armare, beton, etc.); a solicitat dispunerea autorizării de a executa reconstrucţia în întregime a gardului de aproximativ 700 metri liniari; obligarea pârâtei la plata contravalorii refacerii gardului în litigiu, stabilită prin expertiza extrajudiciară în sumă de 95.622 euro sau echivalentul în lei la data plăţii; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate de la data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă a despăgubirilor stabilite de instanţă; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de arbitrare (taxă de arbitraj, onorariu de avocat, onorariu expert, alte cheltuieli).
Tribunalul arbitral a apreciat ca fiind întemeiată acţiunea reclamantei, reţinând, în esenţă, că între părţi s-a încheiat Contractul de antrepriză din 29 septembrie 2004, obiectul contractului fiind executarea de către pârâtă, pe riscul său şi cu materialele sale, a investiţiei "Modernizare Fermă V. prin construire spaţii de depozitare şi dotare cu utilaje". Chiar dacă în prezent Contractul de antrepriză nr. X/2004 a fost reziliat prin acordul părţilor, reziliere constatată prin Sentinţa arbitrală nr. 67 din 20 noiembrie 2006, tribunalul arbitral a apreciat că este competent să soluţioneze prezentul litigiu, având în vedere că potrivit art. 20 din Legea nr. 10/1995, executantul răspunde într-un interval de 10 ani de la recepţia lucrării, precum şi după împlinirea acestui termen pe toată durata de existenţă a construcţiei pentru viciile ascunse de rezistenţă rezultate din nerespectarea normelor de proiectare şi de execuţie în vigoare la data realizării ei.
În temeiul acestui contract, pârâta a executat pentru reclamantă un gard împrejmuitor al proprietăţii pe o porţiune de aproximativ 700 ml, reclamanta achitând în întregime preţul lucrării, inclusiv preţul pentru lucrările suplimentare. O porţiune de gard de aproximativ 140 ml s-a dărâmat, iar restul de gard este pe cale să se prăbuşească. În cursul lunii noiembrie 2007, o porţiune de 55 ml de gard s-a prăbuşit, fiind refăcută de reclamantă, pe cheltuiala ei, iar în luna mai 2009, s-a mai prăbuşit o porţiune de 93 ml, unde a pus provizoriu, plasă din sârmă, urmând a fi reconstruită. În urma acestei situaţii, reclamanta a solicitat Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii şi Economia Construcţiilor, sucursala Timişoara, efectuarea unei verificări, care s-a realizat în martie 2010, finalizată cu Raportul de încercări nr. 65 din 23 martie 2010. În urma verificărilor, s-a constatat că, în zonele unde împrejmuirea a cedat, stâlpii nu au toţi armături verticale; stâlpii nu au toţi bare de ancorare a zidăriei; la stâlpii care au bare longitudinale (verticale), s-a observat că deşi au prevăzute armături, unele sunt întrerupte pe înălţimea stâlpului şi nu toate barele sunt înglobate în beton; toţi stâlpii prevăzuţi cu bare verticale nu au armăturile ancorate în fundaţie; betonarea celulelor pe verticală a stâlpilor fie nu este realizată, fie este realizată parţial şi cu agregate mari; mortarul de legătură între elementele de zidărie are aspect albicios (mortar de var) şi tendinţă de sfărâmare între degete, ceea ce conduce la concluzia că este de slabă calitate. De asemenea, reclamanta a efectuat o expertiză extrajudiciară, prin care expertul a stabilit răspunderea contractuală a pârâtei, reţinându-se că documentaţia tehnică nu a fost respectată de pârâtă, iar cauzele care au determinat căderea gardului sunt vicii ascunse pentru care răspunde antreprenorul, iar valoarea prejudiciului pentru toată împrejmuirea este în sumă de 95.622 euro.
Cu ocazia concilierii din data de 16 iunie 2010, pârâta a arătat că nu-şi însuşeşte raportul de expertiză extrajudiciară şi nici raportul de încercări, arătând că a executat toate lucrările conform proiectelor, care au aparţinut beneficiarului.
Cu toate că pârâta are sediul la adresa indicată de reclamantă, adresă care se regăseşte şi în Sentinţa arbitrală nr. 67/2006, aceasta nu a ridicat corespondenţa trimisă de instanţa arbitrală, iar procedura de citare a fost efectuată prin publicitate.
Datorită deteriorării relaţiilor contractuale dintre părţi, reclamanta a solicitat autorizarea de a reface gardul în întregime, pe cheltuiala pârâtei.
Tribunalul arbitral a mai reţinut că potrivit art. 1073 C. civ., creditorul are dreptul de a primi îndeplinirea exactă a obligaţiei, iar în caz contrar, are dreptul la dezdăunări. Obligaţiile părţilor trebuie executate cu bună-credinţă, potrivit clauzelor contractuale. În derularea raporturilor contractuale, pârâta a îndeplinit necorespunzător obligaţiile pe care şi le-a asumat prin contract, iar executarea întocmai şi la timp a obligaţiilor contractuale este o condiţie esenţială pentru desfăşurarea în bune condiţii a raporturilor contractuale dintre părţi. În raporturile civile şi comerciale, executarea exactă a obligaţiei este o condiţie esenţială (art. 1073 C. civ.).
În consecinţă, având în vedere că pârâta nu şi-a respectat obligaţiile contractuale, instanţa arbitrală a admis acţiunea reclamantei.
Prin acţiunea în anulare înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub număr de dosar 885/59/2010, reclamanta SC L.E.I. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC A.V.I. SRL, admiterea acţiunii şi anularea Hotărârii arbitrale nr. 156 din 23 iulie 2010, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara, în Dosarul nr. 155/2010, în temeiul art. 364 lit. c), d) şi i) C. proc. civ.
Totodată, reclamanta a solicitat suspendarea executării sentinţei arbitrale până la soluţionarea acţiunii în anulare, precum şi suspendarea provizorie a executării sentinţei menţionate până la soluţionarea cererii de suspendare.
Prin Încheierea nr. 27/PI din 11 august 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în Dosarul nr. 884/59/2010, a fost admisă cererea formulată de reclamantă privind suspendarea provizorie a executării sentinţei arbitrale până la soluţionarea cererii de suspendare din cadrul acţiunii în anulare formulate împotriva aceleiaşi hotărâri.
Invocând în drept prevederile art. 27 pct. 7 C. proc. civ., pârâta SC A.V.I. SRL a formulat cerere de recuzare a doamnei judecător A.B., învestită cu soluţionarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 885/59/2010, motivat de faptul că, soluţionând cererea având ca obiect suspendarea provizorie a executării Sentinţei arbitrale nr. 156 din 29 iulie 2010, magistratul recuzat nu mai poate soluţiona nici cererea de suspendare a executării silite şi nici soluţionarea pe fond a cauzei.
Pârâta a mai susţinut că acelaşi judecător a încălcat şi alte norme de competenţă, deoarece cererea de suspendare provizorie este dată în competenţa exclusivă a preşedintelui instanţei, conform dispoziţiilor art. 403 alin. (4) C. proc. civ.
Prin Încheierea din data de 25 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în Dosarul nr. 885/59/2010, a fost respinsă cererea de recuzare a doamnei judecător A.B., reţinându-se, în esenţă, că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 27 pct. 7 C. proc. civ.
S-a apreciat că din considerentele Încheierii nr. 27/PI din 11 august 2010, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 884/59/2010, nu rezultă o antepronunţare, iar judecătorul recuzat nu a atins prin considerentele sale, în niciun mod, substanţa raporturilor juridice invocate de către părţi în cadrul acţiunii în anularea sentinţei arbitrale.
Prin Sentinţa nr. 40 bis din 13 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 885/59/2010 a fost respinsă cererea de suspendare a executării sentinţei arbitrale formulate de reclamanta SC L.E.I. SRL. A fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC L.E.I. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC A.V.I. SRL şi s-a dispus anularea Sentinţei arbitrale nr. 158 din 29 iulie 2010, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara în Dosarul nr. 155/2010, acordându-se termen în continuare pentru soluţionarea pe fond a cauzei.
Prin Sentinţa nr. 51/PI din 25 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 885/69/2010, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta SC A.V.I. SRL împotriva pârâtei SC L.E.I. SRL, a fost autorizată reclamanta să refacă porţiunea de gard demolată, cu lungimea de 493 ml, şi obligată pârâta la plata sumei de 5.093 euro + TVA, în lei, la data plăţii, cu titlu de contravaloare lucrări, şi a fost respinsă în rest acţiunea.
În termen legal, împotriva Sentinţe nr. 51/PI din 25 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, reclamanta SC L.E.I. SRL Timişoara a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării sale la plata unui procent raportat la culpa acesteia din suma de 5.093 euro +TVA.
Pârâta SC A.V.I. SRL Peciu Nou a formulat recurs împotriva Încheierii din Camera de Consiliu din 25 octombrie 2010 a Sentinţei civile nr. 40 bis din 13 decembrie 2010 şi a Sentinţei civile nr 51/PI din 25 noiembrie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, solicitând: în principal, admiterea cererii de recuzare şi casarea Încheierii din 25 octombrie 2010 şi a Sentinţelor civile nr. 40 bis/2010, nr. 51/PI din 25 noiembrie 2011 şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Timişoara, iar, în subsidiar, a solicitat: a) admiterea recursului, modificarea Sentinţei civile nr. 40 bis/2010, respingerea acţiunii în anulare, menţinerea ca legală şi temeinică a Hotărârii arbitrale nr. 156 din 29 iulie 2010, modificarea Sentinţei civile nr. 51/PI/2011; b) admiterea recursului, modificarea Sentinţei civile nr. 51/PI/2011 în sensul admiterii în întregime a acţiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului, reclamanta SC L.E.I. SRL a prezentat parcursul litigiului, susţinând, în esenţă, că nelegalitatea hotărârii constă în aceea că, deşi se stabileşte o culpă comună, reclamanta este obligată să refacă gardul în întregime - respectiv să achite contravaloarea integrală a gardului, şi nu procent din valoarea acestuia raportat la culpa în executare.
Consideră că dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/1996 stabilesc persoanele care sunt trase la răspundere pentru viciile ascunse ale lucrării, astfel că trebuie stabilită obiectiv implicarea fiecăreia dintre persoanele nominalizate în realizarea lucrării şi determinarea viciilor. În opinia sa, textul legal enunţat nu instituie o răspundere solidară, astfel că societatea reclamantă nu poate răspunde decât pentru partea sa de culpă şi nicidecum pentru culpa şi a altor persoane - proiectant, diriginte de şantier etc.
Astfel, întrucât există o culpă comună pentru viciile ascunse ale gardului, se impune ca instanţa să cuantifice partea din vină, proporţional cu greşeala realizată şi, totodată, se impune a se avea în vedere faptul că lucrările au fost executate de reclamantă pe baza documentelor puse la dispoziţie de către proiectant şi beneficiar, reclamanta nefiind singura răspunzătoare pentru vicii ascunse, răspunderea fiind şi a proiectantului şi a beneficiarului.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 299 - 318 C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă îşi subsumează criticile motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 1, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., invocând, totodată, şi dispoziţiile art. 3041C. proc. civ.
Apreciază ca fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., întrucât instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, deoarece Sentinţele civile nr. 40 bis din 13 decembrie 2010 şi nr. 51/PI din 21 noiembrie 2011 din Dosarul nr. 885/59/2010 al Curţii de Apel Timişoara au fost pronunţate de doamna judecător A.B., după ce, în prealabil, acest magistrat şi-a spus părerea cu privire la această pricină prin Încheierea nr. 27/PI din 11 august 2010, pronunţată în Dosarul 884/59/2010 al Curţii de Apel Timişoara.
Prin această din urmă încheiere, arată pârâta în dezvoltarea acestui motiv de recurs, Curtea de Apel Timişoara, în complet constituit din judecător A.B., a admis cererea de suspendare provizorie a executării silite a Sentinţei arbitrale nr. 156 din 29 iulie 2010 până la soluţionarea cererii de suspendare din cadrul acţiunii în anulare, formulată de SC L.E.I. SRL Timişoara.
Doamna judecător A.B., consideră recurenta-pârâtă, nu era îndrituită să soluţioneze cererea de suspendare provizorie a executării hotărârii arbitrale în raport de dispoziţiile art. 403 alin. (4) C. proc. civ., suspendarea provizorie a executării unei hotărâri aparţinând preşedintelui instanţei, şi nu judecătorului care soluţionează acţiunea în anulare şi cererea de suspendare a executării silite.
În opinia sa, judecătorul trebuie să se limiteze doar la obiectul învestirii, cerinţă imperativă prevăzută de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., ori în considerentele Încheierii nr. 27/PI/2010, apreciază pârâta, doamna judecător A.B. s-a pronunţat cu privire la substanţa raporturilor juridice care au făcut obiectul litigiului, a examinat în detaliu aspecte privind legalitatea Sentinţei arbitrale nr. 156/2010, realizând prin aceasta o antepronunţare. Totodată, susţine pârâta, aspecte privind fondul cauzei se regăsesc atât în Încheierea nr. 27/PI/2010, cât şi în Sentinţa civilă nr. 51/PI din 25 noiembrie 2011, prin care a fost admisă doar în parte acţiunea formulată.
Susţine că încheierea prin care a fost respinsă cererea de recuzare a doamnei judecător A.B. este nelegală, astfel încât aceasta nu mai putea judeca în Dosarul nr. 885/59/2010.
În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pârâta susţine, în esenţă, că Hotărârea recurată nr. 51/PI din 25 noiembrie 2011 nu cuprinde motivele pentru care a fost respins petitul privind dobânda legală în raport de exigenţele art. 281 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi, totodată, cuprinde motive contradictorii în sensul că, deşi se reţine culpa comună, instanţa a obligat exclusiv pârâta la întregul prejudiciu rezultat prin varianta expertului asistent al pârâtei, varianta însuşită de instanţă.
Totodată, motivarea instanţei de apel este străină de natura pricinii, neavând nicio legătură cu obiectul litigiului care constă în răspunderea pentru vicii ascunse la structura de rezistenţă.
Relativ la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct 8 C. proc. civ., pârâta arată că instanţa de apel a interpretat în mod greşit clauzele Contractului de antrepriză nr. X din 29 septembrie 2004, în sensul că a reţinut şi culpa sa la existenţa viciilor ascunse ale gardului împrejmuitor. Totodată, în mod greşit instanţa nu a reţinut culpa exclusivă a antreprenorului SC L.E.I. SRL în ceea ce priveşte răspunderea pentru existenţa viciilor ascunse la structura de rezistenţă, care au dus la dărâmarea gardului, aşa cum rezultă din Contractul de antrepriză nr. X din 29 septembrie 2004.
În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta susţine, în esenţă, că hotărârile recurate sunt lipsite de temei legal şi au fost date cu aplicarea greşită a legii.
Consideră că Sentinţa civilă nr. 40 bis/2010 a fost dată cu încălcarea legii, întrucât nu subzistă motivele de desfiinţare a hotărârii arbitrale prevăzute de art. 384 lit. c), d), i) C. proc. civ.
De asemenea, Sentinţa civilă nr. 51/PI/2011 a fost dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât în soluţionarea cauzei pe fond, instanţa a aplicat, în mod greşit, dispoziţiile art. 389 C. civ., potrivit cu care convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
Astfel, în raport de norma anterior evocată şi ţinând cont de prevederile Contractului de antrepriză nr. X din 29 septembrie 2004, instanţa, în mod greşit a decis că, în speţă, culpa pentru viciile ascunse privind structura de rezistenţă a gardului în litigiu revin atât antreprenorului SC L.E.I. SRL, cât şi beneficiarului SC A.V.I. SRL şi proiectantului.
Totodată, apreciază recurenta-pârâtă, instanţa de judecată a încălcat dispoziţiile art. 201 şi urm. C. proc. civ., înlăturând nelegal punctul de vedere susţinut de expertul asistent T.R., pe motiv că raportul acesteia ar fi extrajudiciar. De asemenea, au fost încălcate atât dispoziţiile art. 1073 C. civ., potrivit cărora creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei şi în caz contrar are dreptul la dezdăunări, cât şi dispoziţiile art. 23 lit. k) din Legea nr 10/1995, potrivit cărora executantul lucrării are obligaţia de remediere, pe propria cheltuială, a defectelor calitative apărute din vina sa, atât în perioada de execuţie, cât şi în perioada de garanţie stabilită potrivit legii.
În stabilirea dezdăunării, instanţa trebuia să ţină seama de expertiza tehnică întocmită de experta asistentă T.R. şi chiar dacă acest raport a fost întocmit anterior sesizării instanţei arbitrale, prin reinvocarea acestuia şi în faţa Curţii de Apel Timişoara, acesta devine o probă judiciară care, în opinia recurentei, nu poate fi înlăturată de la analiză. Conchide că partea adversă trebuia obligată la întreaga sumă pretinsă pentru refacerea gardului, respectiv suma de 95.622 euro.
Instanţa a pronunţat hotărârea şi cu încălcarea dispoziţiilor art 274 C. proc. civ., având în vedere că SC L.E.I. SRL a fost obligată la dezdăunări, fiind, deci, în culpă procesuală, dar, cu toate acestea nu a fost obligată şi la cheltuieli judiciare.
Reclamanta SC L.E.I. SRL Timişoara a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului declarat de pârâta SC A.V.I. SRL.
Analizând hotărârile recurate, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate pentru considerentele care succed:
Conform art. 27 pct. 7 C. proc. civ., "judecătorul poate fi recuzat dacă şi-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă".
În lumina textului de lege anterior menţionat, recuzarea este incidentă ori de câte ori se referă la obiectul concret al cauzei deduse judecăţii.
În altă ordine de idei, Curtea Europeană a statuat că principiul potrivit căruia un tribunal trebuie să fie prezumat ca fiind lipsit de orice prejudecată sau părtinire reflectă un element important al preeminenţei dreptului. În concepţia instanţei europene, noţiunea de imparţialitate la care se referă art. 8 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este apreciată într-un dublu sens: pe de o parte ea are în vedere un demers subiectiv ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare, semnificând aşa-zisa imparţialitate subiectivă, iar pe de altă parte imparţialitatea cuprinde un demers obiectiv ce se urmăreşte a se determina dacă judecătorul oferă toate garanţiile pentru a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă, aceasta semnificând imparţialitatea obiectivă a tribunalului (cauza Piersack contra Belgiei).
În ceea ce priveşte imparţialitatea obiectivă a tribunalului, Curtea a arătat că aceasta constă în a determina dacă unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica autorizează a pune în discuţie imparţialitatea magistratului. În această materie aparenţele au un rol deosebit, deoarece într-o societate democratică instanţele trebuie să inspire justiţiabililor deplină încredere (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Morel contra Franţa, 2000).
Este adevărat că simpla circumstanţă ca un magistrat să se fi pronunţat deja în cadrul unui alt proces privindu-l pe acelaşi reclamant nu poate aduce, prin ea însăşi, atingere imparţialităţii judecătorului (a contrario, cauza Indra c. Slovaciei, 1 februarie 2005, nr. 46845/99 parag. 51 - 53), însă, alta este situaţia în cazul în care hotărârile anterioare conţin referinţe sau anticipări cu privire la litigii ce urmează a fi tranşate (Craxi III c. Italiei, Decizie din 14 iunie 2001, nr. 83228/00) sau dacă chestiunile abordate în cursul celei de-a doua proceduri sunt analoage celor cu privire la care judecătorul s-a pronunţat anterior (Mancei şi Branquart c. Franţei, 24 iunie 2010, nr. 22349/06, parag. 37).
Înalta Curte constată că prin Încheierea nr. 27/PI din 11 august 2010, pronunţată în Dosarul nr. 884/59/2010, în complet constituit din judecător A.B., Curtea de Apel Timişoara a admis cererea formulată de petenta SC L.E.I. SRL Timişoara şi a dispus suspendarea executării Sentinţei arbitrale nr. 158/2010, pronunţată în Dosarul nr. 155/2010 de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie şi Agricultură Timişoara, până la soluţionarea cererii de suspendare din cadrul acţiunii în anulare formulate împotriva aceleiaşi hotărâri.
Examinând Încheierea nr. 27/PI din 11 august 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, se constată că doamna judecător A.B., în motivarea hotărârii anterior menţionate, a atins prin considerentele sale substanţa raporturilor juridice care au format obiectul litigiului, a antamat aspecte privind legalitatea Sentinţei arbitrale nr. 156/2010, realizând prin aceasta o antepronunţare.
Prin urmare, sunt fondate susţinerile relative la nelegalitatea Încheierii din 25 octombrie 2010, prin care a fost respinsă cererea de recuzare a doamnei judecător A.B.
În mod greşit Curtea de Apel Timişoara a reţinut ca nefiind întrunite cerinţele art. 27 pct. 7 C. proc. civ., în condiţiile în care judecătorul recuzat, pipăind fondul acţiunii în anulare în examinarea cererii de suspendare provizorie a executării sentinţei arbitrale, nu mai putea face parte din completul de judecată învestit cu soluţionarea cererii de suspendare a executării sentinţei arbitrale formulate în cadrul acţiunii în anulare cu soluţionarea acţiunii având ca obiect anularea Hotărârii arbitrale nr 156 din 29 iulie 2010, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie şi Agricultură Timişoara, în Dosarul nr. 165/2010, respectiv cu soluţionarea pe fond a cauzei.
În raport de considerentele anterior reţinute, verificându-se motivul de nelegalitate instituit de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se impune modificarea Încheierii din data de 25 octombrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în sensul admiterii cererii de recuzare a d-nei judecător A.B.
Potrivit prevederilor art. 304 pct. 1 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale.
Având în vedere soluţia de admitere a cererii de recuzare a doamnei judecător A.B. şi împrejurarea că aceasta a făcut parte din completul care a pronunţat Sentinţa civilă nr. 40 bis din 13 decembrie 2010 (prin care s-a respins cererea de suspendare a executării formulată în cadrul acţiunii în anulare), a fost admisă acţiunea formulata de reclamantă, în sensul că s-a dispus anularea sentinţei arbitrale şi s-a acordat termen pentru soluţionarea pe fond a acţiunii şi Sentinţa civilă nr. 51/PI din 25 noiembrie 2011 (prin care s-a soluţionat pe fond acţiunea formulata de SC A.V.I. SRL Peciu Nou), sentinţe a căror nelegalitate se invocă prin cererile de recurs pendinte, se constată ca fiind incident, în speţă, motivul prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.
Prin urmare, Înalta Curte apreciază ca fiind de prisos analizarea celorlalte critici invocate de către recurente, astfel că, pentru toate argumentele de fapt şi de drept care preced, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta SC L.E.I. SRL Timişoara împotriva Sentinţei civile nr. 51/PI din 25 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.
Va admite recursul declarat de pârâta SC A.V.I. SRL Peciu Nou împotriva Încheierii din Camera de Consiliu din 25 octombrie 2010, a Sentinţei civile nr. 40 bis din 13 decembrie 2010 şi a Sentinţei civile nr 51/PI din 25 noiembrie 2011, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.
Va modifica Încheierea din Camera de Consiliu din 25 octombrie 2010 în sensul că va admite cererea de recuzare a d-nei judecător A.B.
Va casa Sentinţa civilă nr. 51/PI din 25 noiembrie 2011 şi Sentinţa civilă nr. 40 bis din 13 decembrie 2010, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, urmând ca restul criticilor să fie analizate în rejudecare, după casare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC L.E.I. SRL Timişoara împotriva Sentinţei civile nr 51/PI din 25 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.
Admite recursul declarat de pârâta SC A.V.I. SRL Peciu Nou împotriva Încheierii din Camera de Consiliu din 25 octombrie 2010, a Sentinţei civile nr. 40 bis din 13 decembrie 2010 şi a Sentinţei civile nr. 51/PI din 25 noiembrie 2011, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.
Modifică Încheierea din Camera de Consiliu din 25 octombrie 2010 în sensul că admite cererea de recuzare a d-nei judecător A.B.
Casează Sentinţa civilă nr. 51/PI din 25 noiembrie 2011 şi Sentinţa civilă nr. 40 bis din 13 decembrie 2010, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 martie 2013.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 1161/2013. Civil. Acţiune în anulare a... | ICCJ. Decizia nr. 1298/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
