ICCJ. Decizia nr. 1357/2013. Civil. Pretenţii. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1357/2013
Dosar nr. 831/1/2013
Şedinţa publică de la 28 martie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 344 din data de 31 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a constatat nulitatea cererii de recurs declarată de reclamanta D.M. împotriva Deciziei civile nr. 59 din 5 martie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte în conformitate cu prevederile art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 3021 alin. (1) lit. c) din acelaşi cod a luat în examinare excepţia nulităţii recursului, şi a constatat că recurenta nu s-a conformat obligaţiei prevăzută de dispoziţiile sus-citate, potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare D.M. la data de 7 februarie 2013, prin care a solicitat admiterea contestaţiei în anulare şi pe fond admiterea cererii de chemare în judecată.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 317 - 320 C. proc. civ.
În susţinerea acesteia, contestatoarea a prezentat, în prealabil, un istoric al cauzei în fazele procesuale anterioare, redând susţinerile prezentate prin cererea de chemare în judecată, cererile probatorii, cererile de ajutor public judiciar, cu minime completări şi modificări.
În continuare, contestatoarea a arătat ca faţă de daunele morale solicitate invocă dispoziţiile O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, în speţă art. 3, raportat la art. 16 şi la art. 27 din Legea nr. 296/2004.
De asemenea, apreciază că relevant este şi art. 22 din Constituţia României raportat la art. 81 şi art. 1381 din Noul C. civ.
A invocat de asemenea art. 25 din Legea nr. 296/2004, art. 49 din O.G. nr. 21/1992.
În consecinţă solicită admiterea contestaţiei în anulare şi pe fondul cauzei acordarea de daune morale în cuantum de 2.500.000 euro.
Contestaţia în anulare este nefondată.
Prealabil examinării motivelor invocate prin cererea de faţă, Înalta Curte observă că temeiurile de drept invocate sunt cele prevăzute de art. 317 - 320 C. proc. civ., fără a argumenta distinct fiecare motiv al contestaţiei în anulare.
Înalta Curte precizează că exercitarea contestaţiei în anulare se poate face numai în condiţiile limitativ prevăzute de art. 318 C. proc. civ., motivele neputând fi extinse prin analogie la alte situaţii decât cele vizate în mod expres de textul de lege evocat.
Cu privire la motivul întemeiat pe ipoteza art. 318 teza I C. proc. civ, Înalta Curte arată că greşelile materiale strecurate într-o hotărâre pot forma obiectul unei contestaţii în anulare dacă vizează greşeli evidente, involuntare, realizate prin confundarea unor elemente importante ale cauzei.
Pornind de la aceste precizări, Înalta constată că argumentele invocate în sprijinul acestui motiv de contestaţie nu semnifică greşeală materială în sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ.
Cu privire la motivul întemeiat pe ipoteza art. 318 teza a II-a C. proc. civ., se constată că invocarea acestuia este posibilă pentru omisiunea cercetării unuia dintre motivele de modificare sau de casare.
În speţa de faţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a constatat nulitatea cererii de recurs, ţinând seama de natura şi exigenţele administrării justiţiei în această cale extraordinară de atac, care nu aduce atingere substanţei dreptului în condiţiile în care partea a avut la îndemână căile devolutive anterioare şi a constatat că recursul nu îndeplineşte cerinţele legale prevăzute de art. 3021lit. c) C. proc. civ. întrucât indicarea formală a art. 299 C. proc. civ., fără dezvoltarea motivelor de nelegalitate a deciziei recurate care să vizeze aplicarea greşită a legii cu o minimă argumentare în drept, nu răspunde cerinţei impuse de art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
În raport de aceste considerente, se constată că întrucât soluţia instanţei de recurs a fost aceea de constatare a nulităţii cererii de recurs, problema examinării motivelor de casare sau modificare invocate de recurentă nu mai putea fi abordată, admiterea excepţiei făcând inutilă analizarea motivelor de reformare susţinute de reclamantă.
Motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Astfel, potrivit dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, atunci când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, numai dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau a recursului.
În speţă, contestatoarea nu a prezentat argumentele aduse în sprijinul primului motiv al contestaţiei în anulare, respectiv nelegala citare, astfel încât controlul nu poate fi exercitat în raport de acest motiv.
În ceea ce priveşte motivul reprezentat de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., se observă că şi acesta se circumscrie argumentelor sus evocate.
Pentru considerentele de mai sus, Înalta Curte va respinge prezenta contestaţie în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea D.M. împotriva Deciziei nr. 344 din 31 ianuarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2013.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 1353/2013. Civil. Ordonanţă... | ICCJ. Decizia nr. 1358/2013. Civil. Fond funciar. Revizuire -... → |
|---|
