ICCJ. Decizia nr. 1392/2013. Civil. Acţiune în constatare. Nulitate act juridic. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1392/2013
Dosar nr. 6481/100/2008
Şedinţa publică din 2 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 6623 din 28 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Maramureş în Dosarul nr. 6481/100/2008, a fost respinsă acţiunea formulată de către reclamanta SC B.SRL, în contradictoriu cu pârâta SC M.P. SRL, prin lichicator P.I. IPURL, prin care s-a solicitat instanţei să constate simulaţia actului adiţional la contractul de cesiune şi nulitatea contractului de cesiune încheiat între părţi la data de 14 februarie 2000 sub nr. 413.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că la data de 14 februarie 2000 între reclamanta-cedentă SC B.SRL şi pârâta-cesionară SC M.P. SRL Baia Mare a intervenit contractul de cesiune încheiat în formă autentică din 14 februarie 2000, obiectul acestuia constituindu-l cesionarea folosinţei de către pârâtă a denumirii „G.M." cu element figurativ, cu drept de utilizare pe o perioadă de 20 de ani.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC B.SRL Baia-Mare, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Cluj, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 38/2012 din 27 februarie 2012, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC B.SRL Baia-Mare, reţinând că, prima instanţă, raportat la succesiunea în timp a actelor, a apreciat în mod corect că acest contract considerat de reclamantă ca fiind aparent şi efectiv, este în fapt un act de sine stătător, care conduce la încetarea primului contract de cesiune aşa cum a fost el modificat prin actul adiţional şi aceste acte încheiate succesiv exprimă voinţa reală a părţilor la momentul încheierii fiecăruia dintre ele.
A mai reţinut instanţa de apel că, dispoziţiile art. 42 şi art. 87 din Legea nr 84/1998 reglementează dreptur, care vizează exploatarea drepturilor de către titularul mărcii şi nu condiţii de valabilitate, astfel că în mod corect nu au primit valenţe din partea primei instanţe, iar considerentele referitoare la drepturile titularului mărcii justifică şi cele statuate de prima instanţă cu privire la prejudiciile cauzate mărcii care nu pot constitui motive de nulitate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta SC B.SRL Baia-Mare a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
Recurenta-reclamantă a fost legal citată pentru termenul din 2 aprilie 2013, cu menţiunea de a completa taxa judiciară de timbru cu 2.790 RON şi 4,7 RON timbru judiciar (dosar recurs), obligaţie căreia nu s-a conformat, la dosarul cauzei fiind depusă o taxă judiciară de timbru în sumă de 15,50 RON şi 0,30 RON timbru judiciar (dosar recurs).
Ori, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit, căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice care se plătesc anticipat, sau în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.
Potrivit prevederilor art. 9 din O.G. nr. 32/1995, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar, cererea părţii se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia pentru termenul de judecată din 2 aprilie 2013, când procedura a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii şi să dispună anularea ca insuficient timbrat a recursului declarat de reclamanta SC B.SRL Baia-Mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de reclamanta SC B.SRL Baia-Mare împotriva deciziei civile nr. 38/2012 din 27 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1329/2013. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 1395/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
