ICCJ. Decizia nr. 1401/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1401/2013
Dosar nr. 6994/271/2006
Şedinţa publică din 23 aprilie 2013
Deliberând asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul din 05 mai 2004 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 57/P/2003, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului U.L.P., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 12, 13 (art. 11 lit. b), c) din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), de art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), toate şi cu aplicarea art. 33 lit. a) şi a) art. 34 C. pen., precum şi a inculpaţilor C.E.P. şi G.(C.)V., aceştia pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 12, 13 (art. 11 lit. b), c) din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13, a art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate şi cu aplicarea art. 33 lit. a) şi a art. 34 C. pen..
Rechizitoriul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Oradea (Dosar nr. 3900/2004).
Această instanţă, prin încheierea de la termenul de judecată 12 iunie 2006 pronunţată în Dosarul nr. 3900/2004 (Dosar nr. 6994/271/2006 Judecătoria Oradea) dispune disjungerea cauzei faţă de inculpatul G.(C.)V. şi în consecinţă formarea unui dosar nou, dispoziţie motivată pe înregistrarea, în dosar, a adresei nr. 1240/P/2006 din 31 mai 2006 a Curţii de Apel Oradea, încheiere din 31 mai 2006, prin aceasta atestându-se că inculpatul G.(C.)V. nu a renunţat la beneficiul regulii specialităţii pentru a putea fi judecat în cauza prezentă.
Totodată, în considerentele încheierii, s-a menţionat emiterea unei adrese către Curtea de Apel Oradea pentru solicitarea completării cererii de extrădare privindu-l pe inculpat şi referitor faptelor din cauză (acesta, la acea dată, se afla în procedura extrădării din Regatul Olandei).
Judecătoria Oradea, în Dosarul nr. 3900/2004, prin sentinţa penală nr. 88 din 22 ianuarie 2007, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului U.L.P., din infracţiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13, a art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în aceeaşi infracţiune, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13, a art. 41 alin. (2), a art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), inculpatul fiind condamnat la 4 ani închisoare, din infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13, a art. 41 alin. (2), a art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), inculpatul fiind condamnat la 4 ani închisoare şi din infracţiunea prevăzută de art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în aceeaşi infracţiune prevăzută de art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), inculpatul fiind condamnat la 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor, executarea pedepsei cea mai grea, 4 ani închisoare sporită cu 4 luni închisoare, inculpatul urmând să execute 4 ani şi 4 luni închisoare.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b, c) C. pen..
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., aceluiaşi inculpat i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe durata de 5 ani.
Coinculpatul C.E.P. a fost condamnat, pentru toate infracţiunile pentru care fusese trimis în judecată, la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare, suspendată sub supraveghere pe termenul de încercare de 5 ani şi 6 luni.
Pe latură civilă, cei doi inculpaţi, în solidar, au fost obligaţi, inculpatul U.L.P. în solidar şi cu părţile responsabile civilmente SC M. SRL, la plata sumei de 870.971,78 RON plus majorări, penalităţi calculate începând cu data de 29 februarie 2004, cu titlu de despăgubiri civile pentru partea civilă A.N.A.F..
În baza art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea de la fiecare din cei doi inculpaţi, a sumei de 410.178,39 RON.
În esenţă, instanţa a reţinut că inculpaţii, în intervalul de timp iunie 2002-martie 2003, pe lângă neevidenţierea în contabilitatea SC M. SRL, a tranzacţiilor comerciale cu produse petroliere, au săvârşit ca autor inculpatul U.L.P. şi complice celălalt, infracţiunea de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor prevăzută de art. 297 C. pen., prin substituirea produselor petroliere - fracţii-reziduuri petroliere, combustibil M, solvent uşor, ulei mineral, motorină şi benzină, fracţiile petroliere fiind valorificate ca motorină cu taxă de drum şi benzină, reziduurile fiind „spălate” prin intermediul societăţii comerciale administrată, printre beneficiari numărându-se SC L. SRL, SC L.O. SRL, SC E.M. SRL, SC C. SRL, preţurile fiindu-le achitate (ca benzină şi motorină) prin bancă sau în numerar, achiziţionarea făcându-se prin intermediari (SC R. SRL, SC G.O. SRL, SC M.T. SRL, SC I.T. SRL). Aceiaşi inculpaţi au achiziţionat şi combustibil lichid uşor vândut ca fiind motorină.
Împotriva sentinţei, inculpaţii au declarat apeluri, ei criticând hotărârea atât pe latură penală, cât şi pe latură civilă în esenţă susţinându-se că probele nu au dovedit fie existenţa faptelor, fie acestea nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi.
Tribunalul Bihor, prin decizia penală nr. 94 A din 07 aprilie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 3900/271/2004 a admis apelurile, inculpatul U.L.P. fiind achitat pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13, a art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen..
Inculpatul C.E.P., de asemenea, a fost achitat pentru complicitate, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), la infracţiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13, a art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi la art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), temeiul fiind art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen..
Instanţa de apel, examinând sentinţa a motivat că aceasta este temeinică şi legală sub aspectul reţinerii stării de fapt, probatoriul demonstrând că cei doi inculpaţi, în perioada iulie 2002-octombrie 2002, au „găsit” furnizori de combustibil tip M sau fracţii petroliere, „spălate” prin intermediul SC M. SRL şi vândute ca motorină, combustibilul tip M fiind transformat doar scriptic în motorină pentru ca beneficiarii finali să creadă că achiziţionează motorină, la fel combustibil lichid uşor, şi acesta, scriptic, fiind evidenţiat ca motorină, aceeaşi manieră de lucru întinzându-se şi în perioada februarie-martie 2003.
Expertiza contabilă efectuată la urmărirea penală, printre altele, a reţinut că neexistând, la SC M. SRL, toate facturile de aprovizionare şi de vânzare, comparaţia între aprovizionări şi vânzări este dificil de realizat, existând produse care au intrat în gestiune, dar nu se regăsesc la vânzare, dar şi produse care nu intră în gestiune, dar se regăsesc în facturile de vânzare, la fel, diferenţe între cantităţile aprovizionate şi cele vândute, pe baza densităţilor, produselor petroliere (motorină şi benzină) luându-se în considerare valorile medii ale acestora, s-a calculat o mare diferenţă la motorină, cantitatea vândută fiind mai mare cu 1.106.297 kg decât cea aprovizionată, reziduurile petroliere, deşi aprovizionate nu se regăsesc deloc la vânzare.
Inculpatul U.L.P. a recunoscut că fracţiile petroliere au fost valorificate ca motorină.
Instanţa de apel, analizând starea de fapt a reţinut că este nelegală condamnarea inculpaţilor pentru săvârşirea, printre altele, a infracţiunii de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor prevăzută de art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în forma autoratului privindu-l pe inculpatul U.L.P. şi cea a complicităţii privindu-l pe inculpatul C.E.P., în cauză neregăsindu-se o falsificare şi nici substituire de mărfuri sau produse, odată ce falsificarea mărfii înseamnă denaturarea ei prin contrafacere sau alterare, în cazul contrafacerii marfa sau produsul este falsificat sau în preparare se introduc alte materii decât cele din care s-a fabricat, iar alterarea presupune schimbarea conţinutului prin adăugarea de componente străine. Substituirea constă din înlocuire cu o marfă sau un produs cu altul asemănător, dar de o calitate inferioară.
În cauză, nu a existat falsificarea, alterarea sau substituirea produsului petrolier, acestea primind o altă denumire şi un preţ ce le-a conferit aparenţa de autenticitate, inculpaţii, prin fapta lor, înşelând cumpărătorii, aceştia, convinşi că li se livrează motorină, au achiziţionat în realitate produse de calitate inferioară. Totodată, pentru că eticheta sub care s-au vândut produsele petroliere, inferioare, scutite de taxe şi accize (taxa MTR, taxa FSPP - motorină) aceasta fiind purtătoare de asemenea taxe şi de accize, ceea ce a plătit cumpărătorul a inclus aceste diferenţe suplimentare, deci, inducerea în eroare poartă asupra calităţii şi costurilor produselor cumpărate.
Instanţa de apel a reţinut că fapta, astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., în condiţiile infracţiunii continuate, potrivit art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cele induse în eroare fiind societăţile comerciale cumpărătoare de motorină, acestea achiziţionând produs petrolier brut, cunoşteau că li se livrează produs finit (motorină), plătind preţul specific acesteia.
Dar, avându-se în vedere că această încadrare juridică a faptei este mai gravă, chiar dacă din probatoriul cauzei rezultă existenţa infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), apelurile fiind declarate numai de către inculpaţi, în propria cale de atac nu li se putea îngreuna situaţia, considerent pentru care instanţa de apel i-a achitat pe temeiul neîntrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor (art. 297 C. pen.), pentru inculpatul U.L.P. autor, celălalt, complice.
Taxele şi accizele obţinute de către inculpaţi, acestea fiind incluse în preţurile plătite de cumpărătorii induşi în eroare, nu reprezintă obligaţii către bugetul de stat, ci este prejudiciu cauzat lor şi folos material injust dobândit în mod fraudulos, ceea ce reprezintă neîntrunirea nici a elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 şi a art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP). Sumele astfel dobândite neputând fi restituite societăţilor comerciale vătămate, acestea nefiind identificate în cauză, deci, neservind despăgubirii, în baza art. 118 lit. d) C. pen. trebuie confiscată în folosul statului.
Decizia instanţei de apel a fost recuzată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, de partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor în reprezentarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi de către inculpatul C.E.P..
Parchetul a criticat decizia pronunţată în apel pentru greşita achitare a celor doi inculpaţi, vinovăţia acestora fiind probată cu privire la toate infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată. În ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (autor, inculpatul U.L.P., complice, inculpatul C.E.P.), s-a solicitat încetarea procesului penal pornit împotriva lor, fiind incidente dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. (prescripţia răspunderii penale).
Inculpatul C.E.P., în recurs, a criticat nelegalitatea deciziei instanţei de apel pe considerentul intervenirii prescripţiei răspunderii sale penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), a art. 13 şi a art. 41 alin. (2) acelaşi cod.
În ce priveşte latura civilă a cauzei, inculpatul a susţinut că obligarea sa la plata pretenţiilor civile către partea civilă este nelegală, pentru că inculpatul U.L.P. avea îndatorirea să evidenţieze tranzacţiile comerciale ale SC M. SRL Aleşd, acesta, deci, a comis o infracţiune prin omisiune, neputând exista o complicitate a sa la această faptă personală a coinculpatului autor.
Partea civilă a criticat decizia pentru nelegala înlăturare a confiscării sumei de 410.178,39 RON în favoarea statului.
Instanţa de recurs, prin decizia penală nr. 756 R din 14 decembrie 2010, a admis recursurile declarate de parchet şi de inculpatul C.E.P., a casat decizia pronunţată în apel şi sentinţa instanţei de fond şi în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu aplicarea art. 122 lit. d) şi a) art. 124 C. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva celor doi inculpaţi pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13, a art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) pentru inculpatul U.L.P. (autor) şi pentru inculpatul C.E.P. (complice, fără reţinerea, în ce-l priveşte, a recidivei), constatându-se intervenită prescripţia specială a răspunderii lor penale.
Recursul declarat de partea civilă a fost respins ca nefondat.
Hotărârile expuse mai sus au fost pronunţate în Dosarul nr. 3900/271/2004.
În ce-l priveşte pe inculpatul G.(C.)V., cauza sa formează obiectul Dosarului nr. 6.994/271/2006.
În acest dosar, Judecătoria Oradea, prin sentinţa penală nr. 599 din 03 mai 2010, în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, după cum urmează:
-din art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 12 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13, a art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 12 din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 13, a art. 41 alin. (2) şi a art. 37 lit. a) C. pen., infracţiune pentru care, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. inculpatul G.(C.)V. a fost achitat.
Schimbarea încadrării juridice s-a dispus şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în sensul reţinerii şi a art. 37 lit. a) C. pen., noua încadrare juridică pentru care, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., acelaşi inculpat a fost achitat.
Totodată, reţinându-se art. 37 lit. a) C. pen. şi în încadrarea juridică a faptei prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 şi a art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), acelaşi inculpat a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni închisoare în regim de detenţie.
În baza art. 39 alin. (2) C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare ca pedeapsa de 1391 zile închisoare aplicată anterior prin sentinţa penală nr. 937/2001 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin decizia penală nr. 704/2002 a Curţii de Apel Piteşti, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1.391 zile închisoare.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen..
Din pedeapsa aplicată, în baza art. 36 alin. (3) C. pen. s-a dedus perioada executată de la 22 septembrie 2005 la 18 aprilie 2007 şi de la 09 iulie 2008, la 17 noiembrie 2008.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe durata de 5 ani.
Pe latură civilă, în baza art. 14, a art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998, 1003, 1003 alin. (3) C. civ., inculpatul G.(C.)V., a fost obligat, în solidar cu inculpaţii U.L.P. şi C.E.P., la plata sumei de 870.971,78 RON plus majorările şi penalităţile calculate cu începere de la 29 februarie 2004 cu titlu de despăgubiri civile pentru partea civilă A.N.A.F..
Judecătorul fondului acestei cauze privindu-l pe inculpatul G.(C.)V., în motivarea referitoare la complicitatea inculpatului la infracţiunea de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor, în formă continuată, a reţinut că starea de fapt nu a reliefat existenţa vreunei substituiri sau falsificări ale unor mărfuri sau produse fie cu altele asemănătoare, fie o înlocuire cu altele sau cu unele asemănătoare, dar de calitate inferioară, ci prin acţiunile infracţionale întreprinse, inculpatul a indus în eroare cumpărătorii, aceştia, în realitate primind fracţii petroliere, convinşi că li s-a furnizat motorină sau benzină, deci latura obiectivă a infracţiunii prevăzută de art. 297 C. pen. nu există.
De asemenea, motivează judecătorul fondului, fapta inculpatului s-ar circumscrie întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) C. pen., dar nereţinându-se, prin rechizitoriu, o acţiune de inducere în eroare, reţinerea infracţiunii menţionate presupune schimbarea cadrului procesual penal prin extinderea procesului penal, în cauză această măsură nesolicitându-se, din oficiu, instanţa neavând competenţa de a o face.
Împotriva sentinţei, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea şi inculpatul.
Apelul declarat de parchet a fost motivat pe nelegala achitare a inculpatului pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor, odată ce instanţa de fond a apreciat că starea de fapt a relevat că nu a avut loc o substituire sau falsificare a produselor petroliere vândute, ci au fost induşi în eroare cumpărătorii, aceştia achiziţionând fracţii petroliere cu convingerea că achiziţionează benzină sau motorină, mărfurile primite fiindu-le prezentate sub aceste denumiri şi cu un preţ ce le conferea aparenţa de autenticitate. Ca atare, parchetul a susţinut că instanţa de fond, în virtutea rolului activ, trebuia să procedeze la schimbarea încadrării juridice a faptei, situaţia de fapt nemodificându-se faţă de descrierea faptei din rechizitoriu, cercetarea judecătorească neaducând date sau elemente noi.
Totodată, parchetul a susţinut că sumele reprezentând accize, taxe FSPP, MTR, aferente acţiunilor ilicite de vânzare a fracţiilor petroliere ca fiind motorină şi benzină, respectiv 410.178,39 RON, în baza art. 118 lit. e) C. pen. trebuie confiscate de la inculpat.
În ce priveşte achitarea inculpatului pentru celelalte fapte, parchetul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi condamnarea, expertiza contabilă probând că tranzacţiile licite, respectiv vânzările reale de benzină şi de motorină, nu au fost evidenţiate, nu s-au achitat taxele datorate către buget, inculpatul ajutându-l pe inculpatul U.L.P. să găsească beneficiari, furnizori, i-a comunicat date necesare întocmirii facturilor fiscale, s-a implicat în activităţi de plată, toate acestea nefiind evidenţiate în actele societăţii comerciale.
Un alt motiv de apel a vizat neaplicarea, faţă de inculpat, a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării şi a drepturilor prevăzute de lit. c) a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), materialul probator evidenţiind că G.(C.)V. s-a comportat ca un administrator, a efectuat, în numele şi pentru SC M. SRL Aleşd acte de comerţ şi a reprezentat-o în relaţiile cu terţii.
Inculpatul, în apel, a criticat sentinţa pentru greşita condamnare pentru complicitate la infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, iar pe latură civilă, a cerut înlăturarea obligării la despăgubiri civile, evidenţierea tranzacţiilor comerciale în actele societăţii fiind obligaţia exclusivă a celorlalţi.
În subsidiar, pentru fapta menţionată, inculpatul a cerut încetarea procesului penal pentru intervenirea prescripţiei speciale.
Referitor motivului parchetului, de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor, în infracţiunea prevăzută de art. 215, inculpatul a susţinut că fiind vorba de o schimbare a cadrului procesual ce se poate face numai prin extindere, procurorul nesolicitând aplicarea art. 336 C. proc. pen., inculpatul a cerut respingerea apelului parchetului.
Tribunalul Bihor, prin încheierea de la termenul de judecată 17 martie 2011 (dosar apel), după ce dispusese amânarea pronunţării deciziei pentru 25 februarie 2011, 10 martie 2011, 17 martie 2011, a repus cauza pe rol pentru punerea în discuţie a schimbării încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., pentru verificarea competenţei materiale, pentru citarea tuturor părţilor vătămate, a părţii civile, termenul fixat fiind 18 aprilie 2011.
Prin decizia penală nr. 155 A din 30 mai 2011, Tribunalul Bihor a admis apelul declarat de parchet, a desfiinţat sentinţa şi în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatului G.(C.)V. din complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 297, cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 37 lit. a) C. pen., în complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 37 lit. a) C. pen..
S-au menţinut celelalte încadrări juridice.
În baza art. 379 pct. 2 lit. b) teza finală, cu aplicarea art. 27 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus rejudecarea pe fond a cauzei, de către Tribunalul Bihor.
Apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat.
Împotriva deciziei, inculpatul a declarat recurs, cale de atac motivată pe greşita schimbare a încadrării juridice a faptei în ce-l priveşte, el susţinând că, în condiţiile în care coinculpaţii au fost definitiv achitaţi pentru infracţiunea prevăzută de art. 297 C. pen., schimbarea încadrării juridice a complicelui într-o faptă mai gravă, este nelegală, instanţa de apel nemotivându-şi soluţia pe apelul său.
Prin decizia penală nr. 1087/R din 06 decembrie 2011, Curtea de Apel Oradea, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Pe rolul Tribunalului Bihor, Dosarul nr. 6994/271/2006** a fost înregistrat la secţia I civilă, pe baza rezoluţiei preşedintelui secţiei penale, din data de 16 ianuarie 2012 (Tribunalul Bihor), dosar în care procedura de citare a fost dispusă pentru inculpat, partea responsabilă civilmente SC M. SRL Aleşd, părţi vătămate SC G.B. SRL, SC E. SRL, SC S.O. SRL, SC M. SRL, SC A.G. SRL, SC A.D. SRL, SC T.D. SRL, SC S. SRL, SC L. SRL, SC U.P. SRL, SC L.T. SRL, SC T.I. SRL, partea civilă A.N.A.F..
La termenul de judecată 29 februarie 2012, judecătorul i-a adus la cunoştinţă inculpatului dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. astfel cum a fost redactat prin Legea nr. 202/2010. Inculpatul, personal şi asistat de avocat ales, a menţionat că nu se prevalează de dispoziţia legală ce i se adusese la cunoştinţă, el adăugând că nu recunoaşte faptele, nu a înşelat pe nimeni, activitatea pe care a întreprins-o fiind numai aceea de a intermedia tranzacţiile.
La acelaşi termen de judecată, instanţa, prin adrese, a dispus ca părţile vătămate să comunice dacă fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul le-a cauzat prejudiciu şi să indice sumele cu care, eventual, au fost prejudiciate.
Această din urmă dispoziţie a fost reiterată şi la termenul de judecată 12 martie 2012, dar şi ulterior, la mai multe termene de judecată.
Prin sentinţa penală nr. 904 C din 25 iunie 2012, inculpatul G.(C.)V., în baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat la 10 ani închisoare şi 5 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen..
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru complicitate, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), la infracţiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 şi a art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP).
În baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., corelat cu art. 121 C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru complicitate, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), la infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 şi a art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP).
În baza art. 39 alin. (2) C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 10 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., cu restul de pedeapsă de 1391 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 937/2001 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin decizia penală nr. 704/2002 a Curţii de Apel Piteşti, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, 10 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară sus-arătată.
Pe latură civilă, în baza art. 14, a art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998, art. 1003, art. 1003 alin. (3) C. civ., inculpatul, în solidar cu inculpaţii U.L.P. şi C.E.P., a fost obligat la plata sumei de 870.971,78 RON plus majorări, penalităţi, calculate cu începere de la 29 februarie 2004, către partea civilă A.N.A.F..
În baza art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea, de la inculpat, a sumei de 410.178,39 RON.
În motivarea existenţei, în ce-l priveşte pe inculpat, a infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (deci în forma autoratului) instanţa a reţinut că fapta acestuia, din intervalul iunie 2002-martie 2003, de a-l ajuta pe condamnatul U.L.P., cu complicitatea lui, la a achiziţiona fracţii petroliere de tip combustibil M, solvent uşor, uleiuri minerale, scutite de plata accizelor şi a taxelor MTR şi FSPP, ce au fost revândute ca fiind motorină purtătoare de accize, taxe, aplicând şi adaos comercial de 10% întruneşte elementele constitutive ale respectivei infracţiuni (Dosar Tribunalul Bihor nr. 6994/271/2006**).
Sentinţa a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi de către inculpat.
Parchetul şi-a motivat apelul pe greşita condamnare a inculpatului pentru autorat în ce priveşte infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, omisiunea indicării temeiului legal în baza căruia s-a dispus contopirea pedepsei din cauză cu restul de pedeapsă şi pentru netemeinicia pedepsei sub aspectul cuantumului.
Apelul inculpatului a vizat nelegala sa condamnare pentru infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, odată ce nu s-a probat că ar fi indus în eroare, nu există, în cauză, prejudiciu, nici o parte vătămată nu s-a constituit parte civilă, pentru aceste considerente impunându-se achitarea sa fie pentru inexistenţa faptei în materialitate, fie pentru lipsa elementelor constitutive, respectiv latura subiectivă.
Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 108A din 01 octombrie 2012 a admis apelul declarat de parchet şi a desfiinţat sentinţa în sensul că a reţinut forma complicităţii prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), la infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 37 lit. a) C. pen., texte de lege în baza cărora a menţinut pedeapsa de 10 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., astfel cum au fost aplicate de instanţa de fond. S-a reţinut ca temei al contopirii pedepsei din cauză cu restul de pedeapsă de 1391 zile închisoare, art. 39 alin. (2) şi art. 34 lit. b) C. pen..
Apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat.
Decizia menţionată a fost recurată de inculpat, cazurile de casare şi motivele de recurs fiind detaliate în încheierea de la termenul de dezbateri din data de 26 februarie 2013.
Recursul declarat de inculpat va fi admis pentru motivele care se vor arăta:
În prealabil, Înalta Curte menţionează următoarele:
În cauza de faţă, s-a considerat necesară menţionarea soluţiilor pronunţate în Dosarul nr. 3900/2004 privindu-i pe inculpaţii U.L.P. şi C.E.P., pe considerentul că acest dosar, din care cauza privindu-l pe inculpatul G.(C.)V. s-a disjuns, a fost judecat corespunzător actului de sesizare, respectiv rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea din 05 mai 2004.
Infracţiunile pentru care se dispusese trimiterea în judecată a inculpaţilor erau de competenţa materială în fond, a judecătoriei.
La fel, hotărârea primă pronunţată în cauza privindu-l pe acest din urmă inculpat, a fost a judecătoriei (nr. 599 din 03 mai 2010).
În ambele dosare, la date diferite (2007, Dosar nr. 3900/2004, 2010, Dosar nr. 6994/271/2006), completul a fost alcătuit din acelaşi judecător (C.C.J.), or, potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. (2) C. proc. pen. nu mai poate participa la judecarea cauzei judecătorul care şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în acea cauză.
Prin soluţionarea cauzei, respectiv stabilirea existenţei faptei şi a vinovăţiei, activitate finalizată prin una dintre soluţiile prevăzută în art. 345 alin. (1) C. proc. pen., de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, judecătorul administrând probe, prin soluţia pronunţată în 2007 a reţinut că faptele inculpaţilor, în considerente menţionându-l şi pe coinculpatul G.(C.)V. la acea dată, inclusiv pentru infracţiunea prevăzută de art. 297 C. pen. (vânzarea unor produse substituite), există, coinculpaţii fiind condamnaţi.
În anul 2010, în dosarul disjuns, inculpatul G.(C.)V. fiind judecat, printre altele, pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor, acelaşi judecător, situaţia de fapt neschimbându-se faţă de cea reţinută în dosarul nr. 3900/2004, a reţinut că situaţia de fapt nu a reliefat existenţa vreunei substituiri sau falsificări ale unor mărfuri sau produse fie cu altele asemănătoare, dar de calitate inferioară, ci, prin acţiunile infracţionale întreprinse, inculpatul a indus în eroare cumpărătorii, deci în ce-l priveşte, latura obiectivă a infracţiunii prevăzută de art. 297 C. pen. nu există, dispunând, în consecinţă, achitarea.
Or, pe aceeaşi situaţie de fapt, pronunţându-se în baza aceloraşi probe judecătorul este incompatibil în modalitatea prevăzută de art. 47 (2) C. proc. pen., în cauză neavând aplicabilitate, faţă de datele expuse, dispoziţia din Regulamentul de organizare a instanţelor care permite ca acelaşi judecător să ia parte şi la soluţionarea unei cauze disjunse.
Ca atare, în cauză, Înalta Curte reţine că judecătorul amintit, chiar dacă indirect, prin considerentele hotărârii, şi-a exprimat părerea în Dosarul nr. 3900/2004 cu privire la soluţie, este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen., existenţa cazului de incompatibilitate atrăgând casarea hotărârilor.
Această stare de incompatibilitate a judecătorului este relevată şi de principiul expus de Înalta Curte în soluţionarea unui recurs în interesul legii; astfel, potrivit deciziei nr. 17/2012 din 12 noiembrie 2012, publicată in M. Of. nr. 820/06/12/2012 „Judecătorul care a soluţionat cauza conform procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. cu privire la unii dintre inculpaţi nu devine incompatibil să judece acţiunea penală şi civilă cu privire la ceilalţi inculpaţi, în ipoteza în care trimiterea în judecată a tuturor inculpaţilor s-a făcut prin acelaşi rechizitoriu, pentru infracţiuni între care există stare de conexitate sau indivizibilitate. Judecătorul devine incompatibil doar dacă în considerentele hotărârii pronunţate conform art. 3201 C. proc. pen. şi-a exprimat părerea cu privire la soluţia ce ar putea fi dată în cauza disjunsă”.
Având în vedere că, privindu-l pe inculpatul G.(C.)V., prin calea de atac promovată de procuror s-a apreciat că fapta sa ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în forma complicităţii, competenţa materială aparţine, în primă instanţă, tribunalului.
În sprijinul constatării incompatibilităţii judecătorului amintit, cu titlu de exemplu, din actele Dosarului nr. 6994/271/2006* se remarcă declaraţiile de abţinere formulate, succesiv, de judecătorii C.R., D.D.V., O.G., F.F., O.M., C.M., declaraţii admise, toţi aceştia motivându-şi poziţia pe considerentul că au pronunţat soluţii în Dosarul nr. 3900/271/2004 privindu-i pe inculpaţii U.L.P. şi C.E.P..
De asemenea, din verificarea actului de sesizare, se reţine că în ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 297 C. pen., faptele sunt descrise ca făcând parte din „piaţa neagră a petrolului”, U.L.P., atrăgându-i şi pe G.(C.)V. şi C.E.P., între ei intervenind o înţelegere în aprovizionarea şi desfacerea produselor petroliere de către SC M. SRL Aleşd, relaţiile de afaceri cu aceasta s-au derulat în sensul găsirii de furnizori, de combustibil lichid uşor sau tip M beneficiarilor, marfa fiindu-le vândută ca fiind motorină, transformarea făcându-se scriptic, se acţiona asupra combustibilului tip M, acesta se amesteca cu diferiţi aditivi pentru a dobândi calităţi asemănătoare motorinei, în paralel, G.(C.)V. şi C.E.P. lucrând şi independent. Privindu-l pe inculpatul G.(C.)V., actul de sesizare menţionează că acesta săvârşeşte acte materiale ce intră în conţinutul unei singure infracţiuni de evaziune fiscală şi înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor în formă continuată, în descrierea acesteia din urmă infracţiuni menţionându-se „substituirea fracţiilor petroliere în motorină” (rechizitoriu).
Din descrierea faptei la care ne-am referit, comparativ celei în care s-a schimbat încadrarea juridică în ce-l priveşte pe inculpatul G.(C.)V. (complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave), schimbarea de încadrare juridică urmărind restabilirea unităţii structurale dintre faptă şi încadrarea ei juridică, avându-se în vedere şi diferenţa substanţială dintre incriminarea prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) - Titlul III - infracţiuni contra patrimoniului şi cea prevăzută de art. 297 C. pen. - Titlul VIII - infracţiuni la regimul stabilit pentru anumite activităţi economice, este necesar ca în rejudecarea cauzei să se analizeze, alături de situaţia de fapt, părţile în procesul penal şi dacă în sarcina inculpatului există complicitate la o infracţiune pentru care nu s-a stabilit un autor (inculpatul U.L.P. fiind definitiv judecat pentru autorat la infracţiunea prevăzută de art. 297 C. pen.).
Considerând că incompatibilitatea arătată atrage nulitatea hotărârii potrivit art. 197 (2) C. proc. pen. (compunerea instanţei), a fost invocată în recurs şi, în conformitate cu alin. (3) al textului, nu poate fi înlăturată în niciun mod, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. recursul declarat de inculpat va fi admis.
Instanţa de rejudecare va analiza şi celelalte motive invocate în recursul declarat de inculpat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul G.(C.)V. împotriva deciziei penale nr. 108/A din 1 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează decizia atacată şi sentinţa penală nr. 904/C din 25 iunie 2012 a Tribunalului Bihor, secţia I civilă.
Trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul Bihor.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi ai inculpatului, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 23 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 977/2013. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 680/2013. Penal → |
|---|
