ICCJ. Decizia nr. 1395/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1395/2013
Dosar nr. 2766/2/2011
Şedinţa publică din 14 martie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia din 19 decembrie 2005, reclamantele Ş.R.A.M. şi D.L.M. au solicitat în contradictoriu cu intimatul Ministerul Administraţiei şi Internelor anularea dispoziţiei nr. 1024 din 14 noiembrie 2005 de respingere a notificării şi obligarea acestuia la restituirea în natură a Fermei „P.A.”.
Prin sentinţa civilă nr. 431 din 29 martie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins contestaţia ca neîntemeiată, pe considerentul că, în baza Legii nr. 18/1991, contestatoarelor li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 50 ha teren, aşa încât, în mod corect le-a fost respinsă notificarea.
Apelul declarat de către contestatoare a fost admis şi sentinţa a fost desfiinţată, în sensul că, admiţându-se contestaţia, a fost anulată dispoziţia nr. 1024/2005 emisă de intimat şi s-a dispus înaintarea notificării către Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991.
Recursurile declarate de reclamante şi de către intimatul Ministerul Administraţiei şi Internelor au fost admise prin decizia civilă nr. 4477 din 01 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în sensul că decizia şi sentinţa au fost casate, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare primei instanţe.
În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 1460 din 14 octombrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis contestaţia, a anulat dispoziţia nr. 1024/2005, a omologat rapoartele de expertiză şi suplimentul la raportul de expertiză topometrică efectuate în cauză şi a obligat pe intimat să restituie în natură contestatoarelor imobilul situat în comuna Petrăchioaia, judeţul Ilfov, identic cu Ferma „P.A.”, compus din construcţii, (astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert Barat Morel), cu excepţia construcţiei C7 şi teren format din lotul 2/1, în suprafaţă de 19.310 mp şi lotul nr. 3 în suprafaţă de 4778 mp, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză şi suplimentul la raportul de expertiză întocmit de expert A.M., cu excepţia lotului 2/2 în suprafaţă de 912 mp teren identificat între punctele 80-L-K-R-P-O-N-M.
Contestatoarele au formulat cerere de îndreptare a erorii strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 1460 din 14 octombrie 2008, a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, în sensul de a se înlătura omisiunea din dispozitiv privind restituirea lotului 1 format din suprafaţa de 2 ha teren aferentă vechiului conac (construcţia principală, locuinţe servitori, uzina electrică, turn apă, gheţărie, alei parc, pomi) restituit prin hotărâre.
Prin sentinţa civilă nr. 107 din 27 ianuarie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis cererea în sensul că a dispus completarea sentinţei civile nr. 1460 din 14 octombrie 2008, dispunând restituirea către reclamantă şi a suprafeţei de 20.000 mp teren, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză şi suplimentul la raportul de expertiză întocmit de expert A.M. (anexa 1A).
Prin decizia civilă nr. 38/ A din 19 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor, a schimbat sentinţa nr. 1460 din 14 octombrie 2008 şi a respins contestaţia ca nefondată. Totodată, a respins apelul declarat de contestatoare împotriva aceleiaşi sentinţe.
Recursul declarat de contestatoare a fost admis prin decizia civilă nr. 6349 din 25 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în sensul că decizia a fost casată şi cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, urmând ca instanţa de trimitere, ţinând seama de solicitările concrete ale părţilor, să administreze toate probele pe care le consideră necesare pentru lămurirea pe deplin a situaţiei de fapt, respectiv pentru identificarea terenului în litigiu şi a construcţiilor aparţinând Fermei „P.A.” şi să se pronunţe asupra măsurilor reparatorii la care sunt îndreptăţite recurentele reclamante.
Prin decizia nr. 223/ A din 29 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins, ca rămas fără obiect, apelul declarat de apelantele-contestatoare Ş.R.A.M. şi D.L.M. împotriva sentinţei civile nr. 1460 din 14 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. 39759/3/2007 şi s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelantul Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a hotărî astfel, în rejudecare, instanţa de apel a procedat la efectuarea unor noi expertize de identificare a terenului şi construcţiilor.
Prin raportul de expertiză în specialitatea construcţii întocmit de expertul L.A. s-au identificat construcţiile vechi, cele care au suferit transformări constructive, cât şi construcţiile noi.
S-a menţionat că printre construcţiile noi figurează o seră de legume, un grajd porcine, grajd taurine, crescătorie de păsări, saivan de ovine, depozit carburant, platformă de beton, pătule circulare, silozuri de beton, şopron, magazie, staţie de pompare şi sediul administrativ al Academiei de Poliţie.
În legătură cu construcţia vilei denumită şi „conac”, expertul a concluzionat că aceasta este o clădire reprezentativă cu o arhitectură armonioasă şi finisaje superioare. Reprezentanţii Ministerul Administraţiei şi Internelor au susţinut că este folosită pentru aplicaţii cu studenţii, dar aleea de acces acoperită de vegetaţie, aspectul general al clădirii neîngrijit, denotă o utilizare cel mult ocazională.
Expertul topo Popescu Ioan a identificat suprafaţa de 4,5 ha teren aferentă construcţiilor, cât şi construcţiile vechi şi noi aflate pe acesta (inclusiv căile de acces), menţinând în cea mai mare parte concluziile celorlalte expertize efectuate în cauză.
Conform art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţite, în înţelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilului la data preluării abuzive a acestora.
De asemenea, în baza art. 4 alin. (2) din aceeaşi lege, de prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
Din procesul-verbal întocmit de Direcţia Gospodăriilor Agricole de Stat în anul 1949, rezultă preluarea la stat a suprafeţei de 50 ha teren şi a construcţiilor aparţinând Fermei „P.A.”. Cu aceeaşi ocazie, a fost întocmit şi un proces-verbal cuprinzând detaliat componenţa fermei.
În raport de aceste înscrisuri aflate la dosarul cauzei, contestatoarele au făcut dovada preluării la stat a proprietăţii intitulată Ferma „P.A.” compusă din suprafaţa de 50 ha teren şi construcţii.
Conform art. 24 din Legea nr. 10/2001, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
În aplicarea acestei prevederi legale, în raport de menţiunea din procesul-verbal de preluare, instanţa de apel a reţinut că s-a făcut dovada existenţei dreptului de proprietate al lui P.A. asupra fermei ce-i poartă numele preluată de către stat.
Din certificatul de moştenitor nr. X/1974 din 05 iulie 1974, eliberat de notariatul de Stat al Sectorului 7 Bucureşti, rezultă că după A.P., decedat la 17 mai 1974, a rămas ca legatar universal, în baza testamentului autentificat din 21 august 1970 de Notariatul de Stat al Sectorului 7 Bucureşti, D.S.F.
Din certificatul de moştenitor din 06 februarie 1996 eliberat de Notarul Public P.M., rezultă că unicele moştenitoare ale lui D.S.F., decedat la 14 noiembrie 1995, sunt contestatoarele.
Conform art. 85 din Legea nr. 36/1995, privind activitatea notarială, certificatul de moştenitor face dovada deplină asupra calităţii de moştenitor până la anularea lui pe cale judecătorească.
Cum apelantul Ministerul Administraţiei şi Internelor nu a făcut dovada falsităţii celor două certificate de moştenitor, cât şi a testamentului la care se face trimitere în primul certificat de moştenitor, sau a anulării acestora, alegaţiile sale în legătură cu lipsa de identitate a domiciliului lui P.A. din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, nu pot produce efecte în privinţa calităţii de moştenitor testamentar al lui D.F. de după acesta.
Cu actele susmenţionate, reclamantele au făcut dovada că sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 asupra bunurilor ce au aparţinut Fermei „P.A.”.
În baza precizărilor şi îndrumărilor date în cauză prin cele două decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, curtea de apel are a se pronunţa, în cadrul acestui litigiu asupra cererii contestatoarelor de restituire în natură a construcţiilor şi terenului de 4,5 ha aferent, amplasate în intravilanul localităţii Petrăchioaia, judeţul Ilfov şi nu asupra suprafeţei de 50 ha teren dimprejurul construcţiilor, deja restituită în baza Legii nr. 18/1991.
Conform art. 7 din Legea nr. 10/2001, de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură.
De asemenea, în baza art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, se restituie în natură şi terenurile pe care, ulterior preluării abuzive, s-au edificat construcţii autorizate care nu mai sunt necesare unităţii deţinătoare dacă persoana îndreptăţită achită acesteia o despăgubire reprezentând valoarea de piaţă a construcţiei respective.
În speţă, prima instanţă prin hotărârea atacată a restituit contestatoarelor construcţiile şi terenul de pe lotul 2/1 în suprafaţă de 19.310 mp şi lotul 3 în suprafaţă de 4778 mp, cu excepţia lotului 2/2, constând în construcţia C7, (edificată şi folosită ca spaţiu de depozitare de către Ministerul Administraţiei şi Internelor), terenul aferent acesteia şi drumul de acces.
Din coroborarea rapoartelor de expertiză de la prima instanţă şi apel (mai cu seamă expertiza întocmită de expertul Ioan Popescu), rezultă că majoritatea construcţiilor noi, adică cele edificate după anul 1949, sunt amplasate în lotul 2/1, dar intimatul nu a formulat un subsidiar privind plata contravalorii acestor construcţii.
Din conţinutul expertizelor, cât şi în urma dezbaterilor, curtea de apel a reţinut că numai o parte din construcţii sunt actualmente folosite, în special, ca spaţii de depozitare şi că aceste construcţii, indiferent dacă au fost construite anterior anului 1949, sau ulterior, rămânând nefolosite în cea mai mare parte, se află într-o stare destul de avansată de uzură şi necesită reparaţii.
Aşa fiind, s-a constatat că instanţa nu poate reţine că aceste construcţii sunt strict necesare funcţionării unităţii deţinătoare şi că acestea ar putea constitui un impediment pentru restituirea în natură a imobilului.
În ceea ce priveşte restituirea lotului 1 în suprafaţă de 20.000 mp, cuprinzând şi cea mai mare parte a construcţiilor vechi, instanţa de apel a reţinut că restituirea acestuia prin sentinţa civilă nr. 107 din 27 ianuarie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, dată în completare, nu face obiectul apelului Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Or, conform art. 296 C. proc. civ., instanţa de apel verifică în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă. Ca urmare, s-a constatat că hotărârea pronunţată de prima instanţă prin sentinţa completatoare este definitivă şi nu face obiectul investirii instanţei de apel.
Aşa fiind, reţinând netemeinicia motivelor de apel formulate de către apelantul Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva sentinţei civile nr. 1460 din 14 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, curtea de apel a respins apelul formulat de acesta, ca nefondat.
Şi apelul formulat de contestatoare a fost respins, dar ca lipsit de obiect, ca urmare a faptului că, prin sentinţa civilă nr. 107 din 27 ianuarie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, acestora li s-a restituit şi suprafaţa de 20.000 mp aferentă conacului, inclusă în totalul de 4,5 ha teren pretins.
Împotriva acestei decizii, la data de 10 septembrie 2012, a declarat recurs pârâtul, solicitând totodată, prin cererea de recurs, repunerea în termenul de declarare a recursului.
În motivarea cererii de repunere în termen, recurentul a arătat că sunt incidente dispoziţiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că, printr-o împrejurare mai presus de voinţa consilierului juridic delegat în acest dosar, acesta a luat cunoştinţă de hotărârea judecătorească la data de 24 august 2012, termen de la care s-a solicitat calcularea termenului de declarare şi motivare a prezentului recurs.
În susţinerea cererii de repunere în termenul de declarare a recursului s-a depus nota raport din data de 27 august 2012 aprobată de conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin care se arată că dovada de comunicare a deciziei recurate poartă numai data şi semnătura şefului Direcţiei Generale Juridice şi nu i-a fost adusă la cunoştinţă şefului Serviciului Contencios, iar ulterior, nu a fost comunicată consilierului juridic delegat în cauză.
Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susţinând că decizia atacată este netemeinică şi nelegală.
Astfel, recurentul a arătat că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că apelul Ministerului Administraţiei şi Finanţelor nu a privit şi sentinţa civilă nr. 107/2009 a Tribunalului Bucureşti care a completat sentinţa civilă nr. 1460/2008 a aceleiaşi instanţe.
În acest sens, recurentul a invocat principiul general de drept accessorium sequitur principalem şi a susţinut că nu are relevanţă faptul că sentinţa civilă nr. 107/2009 nu a fost atacată în condiţiile art. 2813 C. proc. civ., atâta timp cât sentinţa din care face parte integrantă a fost apelată.
De asemenea, recurentul a arătat că, raportat la petitul hotărârii judecătoreşti recurate, sentinţa civilă nr. 107/2009 face trimitere la lotul 2/1, aşa cum a fost identificat în rapoartele de expertiză dispuse în dosarul de fond, iar instanţa de apel admite că majoritatea construcţiilor noi, adică cele edificate după anul 1949, sunt amplasate în lotul 2/1, dar pârâtul nu a formulat un subsidiar privind plata contravalorii acestor construcţii.
Aşadar, a arătat recurentul, însăşi instanţa de apel a remarcat faptul că Ministerul Administraţiei şi Finanţelor nu putea fi obligat la restituirea către contestatoare a construcţiilor edificate după anul 1949, care nu au aparţinut niciodată autorului lor, dar, persistând în eroarea cu privire la regimul juridic accesoriu al sentinţei civile nr. 107/2009, s-a pronunţat în sensul că apelul Ministerului Administraţiei şi Finanţelor nu poate privi această din urmă sentinţă.
Înalta Curte constată că, în raport de prevederile art. 301 şi 103 C. proc. civ., este neîntemeiată cererea de repunere în termen, iar recursul este tardiv formulat.
Art. 103 C. proc. civ. reglementează o repunere în termen în condiţii restrictive, deoarece textul se referă la „o împrejurare mai presus de voinţa părţii’’.
În sensul textului citat, împrejurarea mai presus de voinţa părţii trebuie să fie obiectivă, asimilabilă forţei majore.
Or, afirmaţia recurentului Ministerul Administraţiei şi Internelor, în prezent Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcţia Generală Juridică potrivit căreia consilierul juridic delegat în dosar a luat cunoştinţă de hotărârea judecătorească la data de 24 august 2012, nu constituie motiv de repunere în termen, conform art. 103 C. proc. civ., deoarece aspectele invocate reprezintă chestiuni ce privesc organizarea internă şi eventualele disfuncţionalităţi între departamentele de la nivelul instituţiei.
La dosarul instanţei de apel (fila 178) se află procesul - verbal încheiat de persoana însărcinată cu înmânarea deciziei atacate, care cuprinde toate datele prevăzute de art. 100 C. proc. civ., iar, conform art. 100 alin. (4) C. proc. civ., acest proces-verbal face dovadă până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat.
Or, potrivit procesului - verbal, recurentului i-a fost comunicată decizia atacată la data de 12 iunie 2012, iar, potrivit art. 301 C. proc. civ., recursul trebuia declarat în termen de 15 zile, calculat de la această dată.
Termenul legal pentru declararea recursului a expirat la data de 28 iunie 2012, iar recursul a fost declarat la data de 10 septembrie 2012, cu depăşirea termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, va fi respinsă cererea de repunere în termen şi, fără să se analizeze motivele de recurs formulate de pârât, se va respinge recursul nedeclarat de acesta în termenul legal, ca tardiv.
Având în vedere că recurentul a căzut în pretenţii, va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs de intimatele Ş.R.A.M. şi D.L.M., reprezentând onorariul de avocat (filele 20-21 dosar recurs), în conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de recurentul - pârât Ministerul Administraţiei şi Internelor, în prezent Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcţia Generală Juridică.
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, în prezent Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcţia Generală Juridică împotriva deciziei nr. 223/ A din 29 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă pe recurentul Ministerul Administraţiei şi Internelor, în prezent Ministerul Afacerilor Interne, la plata sumei de 2.000 lei, către intimatele Ş.R.A.M. şi D.L.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1391/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1401/2013. Civil. Obligaţie de a face.... → |
|---|
