ICCJ. Decizia nr. 14/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 14/2013
Dosar nr. 47979/3/2009
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, sub nr. 12523/302/2009, reclamantul I.S. a chemat în judecată pe pârâtul Penitenciarul R., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 2.000.000 lei cu titlu de daune morale.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la începutul anului 2008, în timp ce se afla în Penitenciarul R. i s-a făcut rău şi a fost dus la cabinetul medical din incinta penitenciarului, unde i s-a făcut o injecţie, iar în urma acesteia reclamantul a fost injectat cu hepatita C. Fiindu-i din ce în ce mai rău, reclamantul a fost dus la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti unde i s-a confirmat că are hepatita C.
Prin sentinţa civilă nr. 7420 din 16 noiembrie 2009, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V- a civilă, la data de 04 decembrie 2009, sub nr. 47979/3/2009.
Prin sentinţa civilă nr. 1650 din 10 decembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins cererea formulată de reclamantul I.S., în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul R., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că în cauză nu sunt întrunite cerinţele răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998-999 C.civ, pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală a pârâtului.
Apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti, a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 177A din data de 19 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Împotriva acestei decizii, a exercitat calea de atac a recursului reclamantul I.S., arătând că nu a fost dus la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea expertizei, iar raportul de expertiză medicală întocmit şi depus la dosarul cauzei conţine minciuni, motiv pentru care nu este de acord cu această expertiză.
La termenul de judecată din data de 15 ianuarie 2013, Înalta Curte a invocat excepţia nulităţii recursului şi, având în vedere dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., instanţa va analiza cu prioritate această excepţie.
Potrivit art. 3021 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Modificarea sau casarea unei hotărâri prin intermediul recursului se poate obţine doar în condiţiile de nelegalitate strict reglementate prin dispoziţiile art. 304 C. proc. civ..
Potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.
În speţă, recurentul-reclamant nu s-a conformat exigenţelor cerute de art. 3021 şi art. 304 C. proc. civ., pentru că nu a indicat motivul de recurs pe care îşi întemeiază recursul şi nici nu a formulat critici care să permită încadrarea lor în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar susţinerile recurentului nu sunt structurate din punct de vedere juridic.
Astfel, recurentul-reclamant I.S. a formulat critici privind modul în care a fost întocmit raportul de expertiză medicală de către Institutul de Medicină Legală.
Aşadar, recurentul nu s-a conformat obligaţiei de a indica aspecte de nelegalitate care să facă posibil controlul hotărârii, iar pe de altă parte, modalitatea de redactare a motivelor nu permite instanţei să realizeze în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., încadrarea în limitele prevăzute de art. 304 C. proc. civ..
Ca urmare, întrucât recurentul nu a formulat critici care să permită încadrarea lor din oficiu într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de textul legal sus-menţionat, rezumându-se la susţineri ce nu vizează hotărârea atacată şi care nu au relevanţă pentru cazurile limitativ prevăzute de lege, Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 303 alin. (2) C. proc. civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamantul I.S. împotriva deciziei nr. 177A din data de 19 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 139/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 140/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
