ICCJ. Decizia nr. 140/2013. Civil
| Comentarii |
|
Reclamantul Ș.I. prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova a chemat în judecată pe pârâții A.R.M. și I.B.P. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea contractului de cesiune de drepturi din 24 februarie 2011 încheiat de B.N.P. - M.D., între pârâți și soția reclamantului.
Prin sentința civilă nr. 3329 din 02 martie 2012 Judecătoria Craiova a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Craiova și a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
Judecătoria Sectorului 1 București prin sentința civilă nr. 18055/2012 din 12 octombrie 2012 a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, a declinat competența în favoarea Judecătoriei Craiova și constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat dosarul înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestui conflict.
în susținerea acestei sentințe instanța a reținut, în esență, că în cazul acțiunilor având drept obiect anularea unui contract, legea prevede o competență teritorială alternativă respectiv atât în favoarea instanței de la domiciliul pârâților cât și în favoarea instanței de la locul executării contractului.
Astfel, s-a reținut că în speță, deși domiciliul pârâților se află pe raza Judecătoriei Sectorului 1, reclamantul a. înțeles să investească cu soluționarea cererii o altă instanță în egală măsură competentă, respectiv Judecătoria Craiova, instanța de la locul executării contractului.
S-a apreciat că în aceste condiții, declinându-și competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 1, instanța mai întâi învestită a trecut peste voința reclamantului, fiind astfel încălcat principiul disponibilității acțiunii civile, precum și dispozițiile art. 12 C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul este cel care are alegerea între mai multe instanțe competente.
înalta Curte constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Craiova competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Obiectul litigiului îl constituie anularea contractului de cesiune de drepturi din 24 februarie 2011 încheiat de B.N.P. - M.D., între pârâți și soția reclamantului.
Prin art. 10 C. proc. civ. se reglementează o serie de situații în care, pe lângă instanța de la sediul pârâtului mai sunt competente teritorial și alte instanțe.
Astfel, potrivit art. 10 alin. (1) pct. l C. proc. civ., în afara instanței de la sediul pârâtului - în cazul cererilor privitoare la executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract - mai este competentă și instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligațiunii.
Fiind în discuție competența teritorială alternativă ce este reglementată de norme dispozitive, reclamantul are alegerea în cazul de față între două instanțe deopotrivă competente și anume: instanța de la domiciliul pârâților ori instanța de la locul prevăzut în contract pentru executarea obligației.
Cum, în cazul competenței teritoriale alternative, reclamantul are dreptul de a alege între instanțele competente, odată alegerea făcută înseamnă că prin introducerea acțiunii s-a fixat în mod definitiv competența instanței respective.
Așa fiind, înalta Curte constată că reclamantul Ș.I. a învestit cu soluționarea cauzei Judecătoria Craiova, optând pentru instanța competentă conform art. 10 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ceea ce înseamnă că aceasta rămâne competentă teritorial să soluționeze cauza, fiind legal învestită.
Drept consecință, înalta Curte a stabilit că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea formulată de reclamantul Ș.I. era Judecătoria Craiova.
| ← ICCJ. Decizia nr. 138/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 137/2013. Civil → |
|---|
