ICCJ. Decizia nr. 1445/2013. Civil. Contestaţie decizie de concediere. Anulare act, obligaţie de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1445/2013
Dosar nr. 6526/3/2012
Şedinţa publică de la 18 martie 2013
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 5603 din 12 iunie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 6526/3/2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a declinat în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, competenţa de soluţionare a cauzei privind pe revizuienta K.M., în contradictoriu cu intimatul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Autoritatea Naţională Pentru Sport şi Tineret.
Obiectul pricinii îl constituie cererea de revizuire îndreptată împotriva sentinţei civile nr. 3081 din data de 30 martie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 58700/3/LM/2010 a1.
În motivarea acestei cereri, s-au relevat următoarele aspecte, în esenţă:
La data de 3 decembrie 2010, revizuienta a formulat în termen legal contestaţie la decizia de concediere emisă de intimata Ministerul Educaţiei şi Sportului, Autoritatea Naţionala pentru Sport şi Tineret.
A arătat că era angajată cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată în funcţia de expert gr. IA gradaţia 5 în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, Direcţia Generală pentru Tineret, Direcţia Informare şi Programe pentru Tineret.
La data de 15 septembrie 2010 a primit din partea Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret notificarea prin care i s-a adus la cunoştinţă că în urma reducerii numărului de posturi de la 202 la 165, după expirarea perioadei de preaviz de 20 de zile, raporturile de muncă cu Autoritatea vor înceta "în temeiul prevederilor art. 65 din Legea nr. 53/2003, C. mun., cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a reorganizării activităţii prin desfiinţarea postului de expert grad IA ".
A arătat că a contestat ordinul prin care s-a dispus încetarea raportului de muncă ca urmare a reorganizării activităţii prin desfiinţarea postului de expert grad IA, invocând următoarele elemente de nelegalitate:
a) Intimata a enumerat în preambulul ordinului nr. 1765/2010 o serie de acte normative şi administrative, aceasta enumerare fiind insuficienta şi neputând echivala cu o descriere a motivelor care au determinat desfiinţarea postului ocupat de revizuienta.
b) Nefiind indicate criteriile exacte ce au dus la desfiinţarea postului, rezultă că aceasta nu a avut o cauză reală şi serioasă dar şi un caracter efectiv conform dispoziţiilor art. 65 indicat în ordin drept temei legal al concedierii.
Mai mult, deşi în notificarea din 15 septembrie 2010 prin care revizuientei i s-a adus la cunoştinţă de către Autoritate că urma să fie concediată în temeiul prevederilor art. 65 C. mun., se precizează că urma să fie reduse posturile din cadrul autorităţii de la 202 la 165, fiind vorba astfel de o concediere colectivă întrucât urma să fie disponibilizaţi 36 de angajaţi [conform dispoziţiilor art. 68 alin. (1) lit. b) C. mun.], Autoritatea susţine în continuare în cuprinsul ordinului de concediere că este vorba de o concediere individuală.
De fapt, Autoritatea Naţionale pentru Sport şi Tineret a efectuat o concediere colectivă fără însă a respecta şi procedura prevăzută de art. 68-72 C. mun. şi a încercat să ascundă această procedură ilegală sub masca unei serii de 36 de concedieri individuale.
Astfel, concedierea colectivă reprezintă o disponibilizare masivă de personal dictată de motive economice sau din orice alte motive independente de persoana salariatului, cum ar fi: decesul angajatorului persoana fizică, dizolvarea angajatorului persoana juridică etc. şi efectuată în decursul unei perioade determinate de timp .
Potrivit art. 69 C. mun., astfel cum a fost modificat în septembrie 2006, în cazul în care angajatorul intenţionează să efectueze concedieri colective, acesta are obligaţia de a iniţia, în timp util şi în scopul ajungerii la o înţelegere, în condiţiile prevăzute de lege. consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor.
Obligaţiile de informare şi consultare a salariaţilor se menţin indiferent dacă decizia care determina concedierile colective este luată de către angajator sau de o întreprindere care deţine controlul asupra angajatorului.
În situaţia în care decizia care determină concedierile colective este luată de o întreprindere care deţine controlul asupra angajatorului, acesta nu se poate prevala, în nerespectarea obligaţiilor de informare şi consultare a sindicatului, de faptul că întreprinderea respectivă nu i-a furnizat informaţiile necesare.
În situaţia în care, ulterior consultărilor cu sindicatul sau cu reprezentanţii salariaţilor angajatorul decide aplicarea măsurii de concediere colectivă, acesta are obligaţia de a notifica în scris inspectoratul teritorial de muncă şi agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă, cu cel puţin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere.
Angajatorul are obligaţia să comunice o copie a acestei notificări sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor, la aceeaşi data la care a comunicat-o inspectoratului teritorial de muncă şi agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă.
Autoritatea Naţionala pentru Sport şi Tineret nu a respectat niciuna dintre aceste proceduri şi a emis pentru toţi cei disponibilizaţi ordine de concediere individuală.
Mai mult, la scurt timp după aceste concedieri a angajat alte persoane în aceleaşi posturi ce fuseseră desfiinţate, aşa cum s-a întâmplat efectiv în cazul revizuientei.
Deşi Autoritatea nu a depus întâmpinare şi nici nu s-a prezentat în la cele două termene, instanţa de fond nu a considerat necesară administrarea niciunei probe în afara înscrisurilor depuse de revizuientă la dosar (contestaţie, ordin, notificare, contract individual de muncă), astfel că a respins contestaţia formulată considerând că a fost concediată cu respectarea prevederilor legale "deoarece din probele administrate în cauză nu rezulta că au avut loc angajări în paralel cu încetarea raporturilor de muncă ale contestatoarei iar pe postul acesteia să fi angajată o altă persoană".
Atunci, cum ar fi putut contestatoarea să arate dacă au fost angajate sau nu alte persoane, având în vedere că aceasta nu avea acces la astfel de documente, şi având în vedere dispoziţiile art. 272 C. mun. care arată că sarcina probei incumbă angajatorului.
În practică sunt interpretări ale acestui articol în sensul că angajatorul va pierde întrucât nu a produs nicio probă care să indice contrariul celor susţinute de către angajat.
Astfel, consideră că instanţa de fond nu a studiat în mod serios şi real situaţia concedierii sale, neadministrând tot probatoriul necesar pentru a îşi putea forma o părere corespunzătoare, pe cale de consecinţa pronunţând o sentinţa nelegală şi netemeinică.
Mai arată, revizuientă că a formulat recurs, însă din motive independente de voinţa sa, acesta a fost depus tardiv şi cererea acesteia a fost respinsă fără a avea şansa ca instanţa superioară să procedeze la o analiză a fondului cauzei.
De asemenea, învederează că alţi colegi ai acesteia au formulat contestaţii la ordinele prin care au fost concediaţi, contestaţii ce au fost înregistrate pe rolul Tribunalului Bucureşti.
Ulterior soluţionării cauzei sale, două dintre contestaţiile depuse de colegii acesteia au fost soluţionate favorabil în sensul admiterii acestora, Tribunalul Bucureşti considerând că în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret a fost efectuată de fapt o concediere colectivă însă fără respectarea normelor legale, astfel că ordinele de concediere au fost considerate nelegale şi s-a dispus anularea acestora şi reintegrarea contestatorilor pe posturile deţinute anterior, precum şi obligarea Autorităţii la plata de despăgubiri.
Consideră că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în ciuda faptului că nu exista identitatea de persoana ca entitate fizică, ci doar ca entitate virtuală de salariat, întrucât este vorba de aceeaşi cauză cu acelaşi obiect şi în care este vorba de aceleaşi părţi Autoritatea Naţionala pentru Sport şi Tineret şi salariaţi concediaţi, şi este vorba de situaţii identice, chiar şi de posturi identice.
Astfel, până acum, Tribunalul Bucureşti a considerat în două cauze identice (Dosar nr. 58883/3/2010 şi Dosar nr. 53987/3/2010) cu cauza acesteia şi cu referire la aceeaşi procedură în urma căreia a fost concediată, că este vorba de o concediere colectivă ce nu îndeplineşte condiţiile de legalitate impuse de lege şi drept urmare ordinele de concediere individuală au fost anulate.
Aşadar, consideră că există o contrarietate de în ceea ce priveşte decizia dată de instanţă cu privire la aceeaşi situaţie, iar revizuirea sentinţei prin care i-a fost respinsă contestaţia este singura modalitate de înlăturarea a acesteia.
Exista o situaţie absurda în care aceeaşi instanţa consideră că este vorba de o concediere colectivă şi toate dosarele soluţionate până acum sancţionează Autoritatea prin anularea actelor efectuate cu eludarea legii, dar în acelaşi timp menţine aceste acte în cauza de faţă.
Solicită a se considera ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi a se constata că hotărârile date în pricinile indicate sunt potrivnice, iar revizuirea sentinţei civile nr. 3081 din data de 30 martie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a, în Dosarul nr. 58700/3/2010 este unicul mod prin care se poate pronunţa o hotărâre legală şi temeinică, astfel încât solicită admiterea prezentei cereri de revizuire, schimbarea în tot a sentinţei atacate în sensul pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice de admitere a contestaţiei formulate şi reintegrarea acesteia pe postul anterior deţinut.
Prin sentinţa civilă nr. 18 pronunţată la 13 septembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze cu privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins cererea de revizuire, reţinând în motivarea acestei soluţii următoarele considerente:
Temeiul de drept de care se prevalează autoarea acestei cereri îl constituie prevederile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., invocându-se în esenţă împrejurarea că există contrarietate între soluţia dată prin sentinţa atacată şi cele pronunţate în Dosarele nr. 58883/3/2010 şi nr. 53987/3/2010 aflate pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Susţinerile revizuentei în sensul că în speţă ar avea incidenţă cazul de revizuire prevăzut de textul legal menţionat s-au considerat a fi nefondate, având în vedere că, aşa cum rezultă din chiar motivarea cererii de revizuire, în procesele soluţionate prin hotărârile judecătoreşti despre care se afirmă că ar fi potrivnice (contradictorii), respectiv sentinţa civilă nr. 3081/2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a în Dosarul nr. 58700/3/LM/2010 al şi cele date în Dosarele nr. 58883/3/2010 şi nr. 53987/3/2010 ale aceleiaşi instanţe, nu a existat identitate de părţi. Mai precis, în aceste procese, pârât a fost una şi aceeaşi persoană juridică (intimatul Ministerul Educaţiei şi Sportului, Autoritatea Naţionala pentru Sport şi Tineret), însă în calitate de reclamanţi au acţionat persoane fizice diferite, între care şi revizuienta. Ca atare, nu se poate vorbi despre hotărâri potrivnice care să fi fost pronunţate „ în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate", aşa cum impun prevederile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.
Cazul de revizuire la care se face referire prin aceste norme juridice este mijlocul procedural prin care se urmăreşte înlăturarea acelor situaţii din practica judiciară în care a fost încălcat principiul autorităţii de lucru judecat ce decurge din dispoziţiile art. 1201 C. civ. şi care se bazează pe existenţa triplei identităţi de elemente (părţi, obiect şi cauză) între un proces civil deja soluţionat prin hotărâre irevocabilă şi eventuale alte litigii ulterioare.
Or, în concret şi la modul strict, în cauza de faţă nu se poate susţine că sentinţa atacată pe calea revizuirii ar încălca autoritatea de lucru judecat decurgând din soluţiile pronunţate în Dosarele nr. 58883/3/2010 şi nr. 53987/3/2010 ale Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a, căci ea nu a fost dată în unul şi acelaşi litigiu ce s-ar fi desfăşurat între aceleaşi părţi.
Situaţia în care se găseşte revizuienta şi-ar putea găsi eventual rezolvarea numai dacă în sistemul dreptului procesual civil din România s-ar introduce instituţia precedentului judiciar (specifică dreptului anglo-saxon) şi care ar oferi o posibilitate în plus pentru a se asigura atingerea dezideratului unei practici judiciare unitare, previzibile şi accesibile.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs revizuenta K.M., formulând următoarele critici:
Hotărârea recurată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât cererea de revizuire întrunea condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., de obiect şi cauză, dar şi de părţi, întrucât instanţa trebuia să ia în considerare calitatea de salariat, identică în toate hotărârile invocate.
Se susţine că există identitate de părţi între hotărârile invocate, contrar celor reţinute de instanţă, chiar dacă nu este vorba de aceeaşi persoană, ca entitate fizică, ci doar de entitatea virtuală de salariat.
Prin pronunţarea acestei hotărâri s-a perpetuat situaţia absurdă în care aceeaşi instanţă consideră că este vorba de o concediere colectivă şi toate dosarele soluţionate sancţionează intimata prin anularea actelor efectuate cu eludarea legii.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii de revizuire.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Art. 322 pct. 7 C. proc. civ. reglementează motivul de revizuire determinat de existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă puterea de lucru judecat şi presupune îndeplinirea mai multor condiţii cumulative: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, deci, să existe tripla identitate de elemente-părţi, obiect şi cauză, hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite, iar în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat.
După cum s-a arătat mai sus, una dintre condiţiile existenţei cazului de revizuire în discuţie vizează tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, între litigiile în care s-au pronunţat hotărârile pretins contradictorii.
Contrar celor susţinute prin cererea de recurs, revizuenta nu invocă pronunţarea unor hotărâri contradictorii în litigii care să privească aceleaşi părţi, având acelaşi obiect şi temei juridic, ci obţinerea unor soluţii favorabile, de către alte persoane aflate în situaţii similare cu a lui.
Or, pentru a fi incident cazul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile pretins contradictorii să vizeze aceleaşi părţi, obiect şi cauză, ceea ce nu este ipoteza din speţă.
Soluţiile obţinute de alte părţi în alte litigii, chiar dacă acestea vizează circumstanţe asemănătoare cu cele din procesul de faţă, nu pot fundamenta cazul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. deoarece nu asigură îndeplinirea cerinţei identităţii de părţi, enunţată mai sus.
Prin urmare, nu este îndeplinită condiţia identităţii de părţi între hotărârile irevocabile pronunţate în dosarele indicate în cererea de revizuire (Dosar nr. 58883/3/2010 şi Dosar nr. 53987/3/2010, ambele aflate pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale) şi decizia irevocabilă pronunţată în cazul revizuentei.
Aplicarea diferită a dispoziţiilor legale la situaţii de fapt asemănătoare, în eventualitatea în care susţinerile revizuentei ar fi reale, ar releva, într-adevăr premisele unei jurisprudente neunitare la nivelul instanţelor indicate în cerere, dar nu reprezintă un caz de revizuire în condiţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în consecinţă, nu poate fi cenzurată de prezenta instanţă.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de revizuenta K.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de revizuenta K.M. împotriva sentinţei civile nr. 18 pronunţată la 13 septembrie 2012 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze cu privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1447/2013. Civil. Contestaţie decizie de... | ICCJ. Decizia nr. 1443/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
