ICCJ. Decizia nr. 1481/2013. Civil. Expropriere. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1481/2013
Dosar nr. 6583/1/2012
Şedinţa publică din 19 martie 2013
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 12 februarie 2008, Municipiul Bucureşti, prin Direcţia Transporturi Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei, în calitate de expropriator, a chemat în judecată pârâta S.C. E.G. S.R.L., în calitate de expropriat, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună exproprierea, pentru cauză de utilitate publică de interes local, a suprafeţei de teren de 171 mp., din imobilul proprietatea pârâtei, situat în Bucureşti, B-dul V.M. nr. 2 F, sector 6, trecerea imobilului sus menţionat în proprietatea expropriatorului cu obligarea reclamantului la achitarea către pârâtă a despăgubirilor în valoare de 919.994 RON, potrivit Legii nr. 33/1994.
Prin Sentinţa civilă nr. 1900 din 19 decembrie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis, în parte, atât cererea principală, cât şi cererea reconvenţională, a dispus exproprierea imobilului compus din 171 m.p. teren, aflat în proprietatea pârâtei reclamante, situat în Bucureşti, Bd. V.M. nr. 2 F, sector 6, a dispus trecerea imobilului în proprietatea expropriatorului şi l-a obligat pe acesta la plata unei despăgubiri în cuantum de 1.390.613,39 euro, respectiv echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul Municipiul Bucureşti prin Direcţia Transporturi Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei, solicitând admiterea apelului şi schimbarea, în parte, a sentinţei primei instanţe, în sensul admiterii cererii principale şi respingerii cererii reconvenţionale.
Prin Decizia civilă nr. 166/A din 5 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins excepţia lipsei de interes în formularea apelului, ca nefondată, a luat act de renunţarea reclamantei S.C. E.G. S.R.L. la judecarea cererii ce face obiectul Dosarului nr. 17009/3/2009.
A admis apelul declarat de apelantul reclamant Municipiul Bucureşti reprezentat prin Direcţia de Transporturi, Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei, împotriva Sentinţei civile nr. 1900 din 19 decembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a obligat pe expropriator la plata unei despăgubiri în cuantum de 152.306 euro, echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a luat act că apelantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta SC E.G. SRL, iar prin Decizia nr. 3502 din 14 aprilie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Prin Decizia civilă nr. 680/A din 13 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admisă excepţia lipsei de interes a apelului şi, în consecinţă, a fost respins apelul formulat de apelantul-reclamant Municipiul Bucureşti, prin Direcţia Transporturi Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei, împotriva Sentinţei civile nr. 1900 din 19 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca fiind lipsit de interes.
S-a luat act de renunţarea reclamantei S.C. E.G. S.R.L., la judecarea cererii ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1700/3/2009.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Municipiul Bucureşti prin Direcţia Transporturi Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei, prin care a solicitat casarea hotărârii atacate, respingerea excepţiei lipsei de interes, invocată de intimata-pârâtă şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, recurentul susţine că, deşi Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 160 din 6 iulie 2006, prin care s-a declarat utilitatea publică a lucrării de interes local „Pasaj Denivelat Superior Basarab”, a fost anulată, pentru ca Sentinţa civilă nr. 1900 din 19 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, să nu mai producă efecte este necesar ca aceasta să fie desfiinţată printr-o altă hotărâre judecătorească, pronunţată într-o cale de atac de reformare sau de retractare.
Pe de altă parte, arată recurentul, în faza procesuală a apelului nu a mai fost pusă în discuţie măsura exproprierii, ci doar cuantumul despăgubirilor, transferul dreptului de proprietate operând de drept la momentul consemnării despăgubirilor, în conformitate cu art. 15 din Legea nr. 198/2004.
În opinia recurentului, instanţa de apel a reţinut în mod greşit că stabilirea despăgubirilor, prin raportare la Sentinţa civilă nr. 1900 din 19 decembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, echivalează cu e executare benevolă a dispoziţiilor acesteia referitoare la cuantumul despăgubirilor, apreciere ce contravine situaţiei reale întrucât, tocmai cuantumul despăgubirilor a determinat reclamantul să declare apel.
În fine, se arată că s-a reţinut în mod greşit că S.C. E.G. S.R.L. a acceptat oferta de despăgubire, având în vedere că a formulat contestaţie împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 13 din 7 aprilie 2009 şi, chiar dacă ulterior a renunţat la judecarea acestei cereri, nu se poate trage concluzia că instanţa nu mai are posibilitatea de a modifica cuantumul despăgubirii, aşa cum se susţine în mod greşit de către curtea de apel.
Prin Decizia civilă nr. 5893 din 2 octombrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins recursul ca nefondat.
În motivare s-au reţinut următoarele.
Prin O.U.G. nr. 12/2009, emisă ulterior pronunţării Sentinţei nr. 1900 din 19 decembrie 2008 a Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca instanţă de fond, Guvernul României a aprobat declanşarea procedurii de expropriere a suprafeţei de teren de 171 mp., din imobilul proprietatea pârâtei, situat în Bucureşti, B-dul V.M. nr. 2 F, sector 6, procedură reglementată de Legea nr. 198/2004, aceasta având caracter de lege specială în raport de Legea nr. 33/1994, ce constituie dreptul comun în materie de expropriere.
Procedura de expropriere declanşată în baza Legii nr. 198/2004 a fost finalizată prin emiterea, de către expropriator, a Hotărârii nr. 13 din 7 aprilie 2009 prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirii ce se cuvine expropriatului la suma de 1.390.613,38 euro + TVA, prin raportare la Sentinţa nr. 1900 din 19 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, cuantumul despăgubirilor fiind cel arătat de această hotărâre judecătorească.
Instanţa de apel a reţinut în mod corect că expropriatorul nu mai avea interes procesual actual în obţinerea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se stabilească cuantumul despăgubirilor datorate expropriatei, prin Hotărârea nr. 13 din 7 aprilie 2009, emisă în procedura de expropriere declanşată în baza Legii nr. 198/2004, acesta achiesând, în mod tacit, la dispoziţiile sentinţei pronunţate de instanţa de fond, respectiv Sentinţa nr. 1900 din 19 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, fiind de acord cu cele cuprinse în dispozitivul acesteia.
De altfel expropriatorul a consemnat suma menţionată (1.390.613,38 euro + TVA) la dispoziţia societăţii expropriate, eliberarea acesteia fiind amânată până la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 5 alin. (8) teza a II-a din Legea nr. 198/2004, adică până la momentul stingerii irevocabile a litigiului dintre părţi cu privire la cuantumul despăgubirii.
Prin declaraţia autentificată sub nr. 1031 din 17 septembrie 2009 de BNPA D.C. şi T.M., S.C. E.G. S.R.L. a acceptat oferta de despăgubire făcută de expropriator, ceea ce echivalează cu faptul că a fost stabilit, în mod definitiv, cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat, prin acordul părţilor, la suma stabilită prin Sentinţa nr. 1900 din 19 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, respectiv 1.390.613,38 euro + TVA.
Interesul reclamantului, privit din perspectiva uneia dintre condiţiile esenţiale pentru existenţa dreptului la acţiune, trebuie să existe nu numai la momentul introducerii acţiunii în justiţie, ci trebuie să se regăsească pe tot parcursul procesului, în promovarea oricărei forme procedurale din cadrul acţiunii iniţiale, ceea ce înseamnă că un interes eventual sau, după caz, un interes ce a fost depăşit nu mai poate justifica demersul judiciar.
Or, în cauză, achiesarea expropriatorului la cele dispuse prin sentinţa ce a făcut obiectul apelului, prin emiterea Hotărârii nr. 13 din 7 aprilie 2009, precum şi stabilirea, cu titlu definitiv, a cuantumului despăgubirilor pentru imobilul expropriat, prin acordul de voinţă al părţilor, ca urmare a acceptării ofertei de despăgubire de către expropriat, prin declaraţie autentificată la notariat, respectându-se procedura reglementată de Legea nr. 198/2004, duce la concluzia că reclamantul nu mai avea interes actual în ceea ce priveşte calea de atac a apelului declarat împotriva hotărârii primei instanţe.
În fine, s-a mai menţionat că Hotărârea nr. 13 din 7 aprilie 2009 are un caracter definitiv, fără ca expropriatorul să mai aibă posibilitatea de a o modifica, revoca sau anula. Şi aceasta deoarece, ulterior stabilirii cuantumului despăgubirilor prin hotărâre, efectuării transferului dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat către expropriator şi acceptării despăgubirii stabilite prin respectiva hotărâre de către expropriat, nu mai există niciun temei legal pentru expropriator de a reveni asupra acestui cuantum.
Împotriva acestei decizii contestatorul Municipiul Bucureşti prin Direcţia Transporturi Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei a formulat contestaţie în anulare, invocând prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei s-au arătat următoarele.
Prin motivele de recurs invocate Municipiul Bucureşti a arătat instanţei supreme ca decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti nr. 680 din 13 septembrie 2011 este rezultatul unor greşeli substanţiale, cu consecinţe deosebit de grave, astfel.
1. Legea aplicabilă prezentei cauze este Legea nr. 33/1994 (în temeiul căreia a şi fost formulată cererea iniţială de chemare în judecată) şi nu Legea nr. 198/2004 - astfel cum în mod cu totul eronat a considerat instanţa de apel, dar şi instanţa superioară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
2. Procedura de expropriere prevăzută de Legea nr. 198/2004 a fost declanşată ulterior declarării apelului şi nu în timpul acestuia astfel cum greşit a reţinut instanţa de apel.
3. Municipiul Bucureşti nu a fost de acord cu suma stabilită de instanţa fondului niciodată, dovadă fiind faptul că în permanenţă a solicitat reducerea cuantumului despăgubirilor şi a exercitat toate căile de atac prevăzute de lege.
4. SC E.G. SRL - nu a fost de acord cu suma consemnată de Municipiul Bucureşti - dovadă că a şi formulat contestaţie împotriva Hotărârii Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 - contestaţie la care ulterior, după conexarea la dosarul ce a format obiectul acestei cauze a renunţat. În mod greşit instanţa a reţinut că în cauză a intervenit acordul părţilor, Municipiul Bucureşti "executând benevol" dispoziţiile Sentinţei nr. 1900 din 19 decembrie 2008 - pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a. Este evident că dacă Municipiul Bucureşti ar fi fost de acord cu dispoziţiile Sentinţei nr. 1900 din 19 decembrie 2008 acesta plătea suma stabilită cu titlu de despăgubire şi în nici un caz nu o consemna.
Eventuala eliberare a sumei consemnate în baza unei sentinţe judecătoreşti "lipsită de efecte" astfel cum susţine chiar pârâta SC E.G. SRL, iar instanţele de judecată reţin şi ele în considerentele sentinţelor pronunţate, ar echivala cu o plată nedatorată având în vedere caracterul incert al cuantumului despăgubirilor. Municipiul Bucureşti a propus 919.994 RON, instanţa a acordat 1.390.613.38 euro.
6. Din greşeală, instanţa supremă nu a cercetat nici dispoziţiile Legii nr. 184/2008 - care cuprinde dispoziţii tranzitorii aplicabile imobilelor aflate în curs de expropriere la data apariţiei acestei legi, deşi Municipiul Bucureşti a solicitat în scris prin motivele de recurs acest fapt.
Niciunul dintre aceste motive expuse punctual nu apare ca fiind cercetat de instanţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, care la 2 octombrie 2012 a respins recursul Municipiului Bucureşti, ca nefondat prin Decizia nr. 5893.
Contestatoarea şi-a rezervat dreptul ca după motivarea de către instanţa supremă a Deciziei civile nr. 5893 din 2 octombrie 2012, să completeze motivele prezentei cereri privind anularea deciziei anterior menţionate.
Contestatoarea a depus completare la motivele contestaţiei în anulare arătând că soluţia instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, instanţa de recurs reţinând în mod greşit cronologia evenimentelor, şi apreciind că exproprierea s-a realizat în baza O.U.G. nr. 12/2009, când în realitate exproprierea s-a realizat în temeiul prevederilor Legii nr. 33/1994. Aşa fiind, este greşit reţinut argumentul potrivit căruia expropriatorul nu mai avea interes procesual actual în obţinerea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se stabilească cuantumul despăgubirilor datorate, în condiţiile în care Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti ce a determinat exproprierea în baza Legii nr. 33/1994 a fost anulată; Sentinţa civilă nr. 1900/2008 a consfinţit exproprierea amiabilă a intimatei; O.U.G. nr. 12/2009 stabileşte valoarea globală estimată ce urmează a fi alocată din bugetul Primăriei Municipiului Bucureşti; Municipiul Bucureşti a contestat permanent valoarea despăgubirii acordate de Tribunalului Bucureşti.
În egală măsură, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia a cărei anulare se solicită a reţinut în mod greşit faptul că valoarea despăgubirilor a fost acceptată prin Hotărârea nr. 13 din 7 aprilie 2009, în condiţiile în care Municipiul Bucureşti a contestat permanent valoarea acestor despăgubiri. Acesta a fost motivul pentru care a investit Curtea de Apel Bucureşti cu soluţionarea apelului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 1900/2008.
Legea nr. 198/2004 nu a stabilit cadrul legal în vederea exproprierii proprietarilor de imobile proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes public local „Pasajul rutier denivelat superior Basarab", ci a stabilit exclusiv declararea utilităţii publice. Drept urmare, Legea nr. 198/2004 nu a determinat Municipiul Bucureşti să procedeze la exproprierea intimatei E.G. SRL, în condiţiile în care atât prin cererea de chemare în judecată formulată de Municipiul Bucureşti, prin cererea reconvenţională formulată de E.G. SRL şi prin Sentinţa nr. 1900/2008 se stabileşte în mod concret faptul că temeiul de drept avut în vedere este reprezentat de dispoziţiile Legii nr. 33/1994.
Aşa fiind, cadrul legal concret şi corect ce a determinat realizarea exproprierii intimatei E.G. a fost reprezentat de prevederile Legii nr. 33/1994, în timp ce prevederile Legii nr. 198/2004 au avut în vedere declararea de utilitate publică a unor lucrări de construcţii. Declaraţia de acceptare a despăgubirii făcută de E.G. SRL nu conduce la respingerea apelului ca fiind lipsit de interes.
Intimata a solicitat să se constate abuzul de drept săvârşit de Municipiul Bucureşti prin formularea contestaţiei în anulare. Consideră că aspectele nu se circumscriu prevederilor art. 318 alin (1) C. proc. civ. invocat ca temei de drept iar Primăria Municipiului Bucureşti caută pretexte pentru refuzul de a elibera suma de bani care a fost consemnată încă din 2009 şi se tinde la obţinerea unui recurs la recurs. Motivele expuse în prezenta cauză se referă de fapt la erori de judecată şi nu la erori materiale.
Intimata solicită a se constata că Municipiul Bucureşti a formulat contestaţia în anulare cu rea credinţă şi cu scopul de a pune în imposibilitate de a ajunge în posesia banilor consemnaţi în favoarea intimatei. Pe de altă parte întârzierea intimatei în intrarea în posesia despăgubirilor produce pagube materiale foarte mari, de natură a conduce chiar la anularea despăgubirii pentru expropriere ca valoare patrimonială.
Înalta Curte a constatat nefondate atât contestaţia în anulare, cât şi cererea de constatare a abuzului de drept procesual pentru considerentele expuse mai jos.
În ceea ce priveşte motivul contestaţiei în anulare prin care se susţine că decizia pronunţată în recurs este rezultatul unei greşeli materiale conform art. 318 alin. (1) prima teză, Înalta Curte a reţinut că acest motiv de contestaţie în anulare are în vedere erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale recursului, cum ar fi respingerea greşită a unui recurs ca tardiv, anularea greşită ca netimbrat, şi altele asemănătoare pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Fiind o normă de excepţie noţiunea de greşeală materială nu trebuie interpretată extensiv, astfel că pe această cale nu pot fi valorificate greşeli de judecată, şi anume de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
În justificarea existenţei acestui motiv de contestaţie în anulare contestatoarea a invocat drept eroare materială reţinerea greşită a instanţei de recurs că în cauză exproprierea a avut loc conform O.U.G. nr. 12/2009 şi Legii nr. 198/2004 în loc de Legea nr. 33/1994, precum şi faptul că ar fi reţinut greşit faptul că valoarea despăgubirilor a fost acceptată prin Hotărârea nr. 13 din 7 aprilie 2009, în condiţiile în care Municipiul Bucureşti a contestat permanent valoarea acestor despăgubiri, dar şi că ar fi reţinut greşit că declaraţia de acceptare a despăgubirii făcută de E.G. SRL ar conduce la respingerea apelului ca fiind lipsit de interes.
Toate situaţiile invocate de către contestator nu reprezintă erori materiale care să poată fi încadrate în prevederile art. 318 alin. (1) teza întâi nefiind în legătură cu aspectele formale ale recursului.
Prin invocarea acestora se tinde la reinterpretarea unor dispoziţii legale, şi anume dacă litigiului îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 33/1994 sau cele ale O.U.G. nr. 12/2009 şi Legii nr. 198/2004, în condiţiile în care instanţa de recurs nu a pornit de la premisa greşită în sensul că procedura exproprierii ar fi început după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 12/2009 sau a Legii nr. 184/2008. Astfel, la începutul considerentelor propriu zise se precizează expres că O.U.G. nr. 12/2009 a fost emisă ulterior pronunţării Sentinţei nr. 1900 din 19 decembrie 2008 a Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca instanţă de fond, şi că procedura de expropriere este reglementată de Legea nr. 198/2004, aceasta având caracter de lege specială în raport de Legea nr. 33/1994, ce constituie dreptul comun în materie de expropriere.
În ceea ce priveşte susţinerile în sensul că instanţa de recurs ar fi reţinut greşit faptul că valoarea despăgubirilor a fost acceptată prin Hotărârea nr. 13 din 7 aprilie 2009, în condiţiile în care Municipiul Bucureşti a contestat permanent valoarea acestor despăgubiri, dar şi că ar fi reţinut greşit că declaraţia de acceptare a despăgubirii făcută de E.G. SRL ar conduce la respingerea apelului ca fiind lipsit de interes, prin aceste motive se tinde la reinterpretarea probelor administrate pentru a se ajunge la o altă situaţie de fapt şi la reinterpretarea unor dispoziţii legale, ca atare se tinde la valorificarea unor greşeli de judecată, situaţie care nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 318 alin. (1) prima teză C. proc. civ.
Înalta Curte a constatat nefondat şi motivul contestaţiei în anulare întemeiat pe prevederile art. 318 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. prin care se susţine că instanţa de recurs nu ar fi analizat toate motivele de recurs formulate.
Art. 318 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. se referă la omisiunea de a examina motivul de recurs iar nu argumentele de fapt sau de drept invocate de parte. Contestaţia este inadmisibilă în cazul în care instanţa de recurs a grupat argumentele pentru a răspunde la motivul de recurs printr-un considerent comun, deoarece nu se poate reproşa omisiunea de a cerceta motivul.
În ceea ce priveşte motivul prin care se susţine că legea aplicabilă litigiului este Legea nr. 33/1994 şi nu Legea 198/2004 instanţa de recurs a analizat acest motiv aşa cum s-a reţinut anterior. De altfel, cu privire la acest motiv chiar contestatorul susţine, în final, că de fapt şi instanţa de recurs ar fi reţinut greşit inaplicabilitatea Legii nr. 33/1994.
Referitor la faptul că procedura de expropriere prevăzută de Legea nr. 198/2004 a fost declanşată ”ulterior declarării apelului şi nu în timpul acestuia”, că Municipiul Bucureşti nu a fost de acord cu suma stabilită de instanţa fondului, că SC E.G. SRL nu a fost de acord cu suma consemnată de Municipiul Bucureşti nu reprezintă motive de recurs propriu zise ci argumente, cu referire la probe, prezumţii, în susţinerea interesului Municipiului Bucureşti de a formula apelul, care au fost analizate de către instanţa de recurs, aşa cum rezultă din cele statuate în considerentele hotărârii.
Instanţa de recurs a precizat că interesul reclamantului trebuie să se regăsească pe tot parcursul procesului, a arătat de unde decurge concluzia achiesării expropriatorului la cele dispuse prin sentinţa care a făcut obiectul apelului, dar şi a acceptului intimatei pentru oferta de despăgubire.
În legătură cu susţinerea că din greşeală instanţa de recurs nu a cercetat dispoziţiile Legii nr. 184/2008 - care cuprinde dispoziţii tranzitorii aplicabile imobilelor aflate în curs de expropriere la data apariţiei acestei legi, Înalta Curte a constatat că, în recurs, recurentul a invocat prevederile Legii nr. 184/2008 doar în susţinerea ideii că procedura de expropriere prevăzută de Legea nr. 198/2004 a fost declanşată ulterior datei de introducere a apelului, situaţie care a fost avută în vedere de către instanţa de recurs aşa cum s-a reţinut anterior.
De asemenea recurentul a mai invocat în mod generic faptul că la soluţionarea excepţiei lipsei de interes trebuia să se ţină cont de dispoziţiile tranzitorii ale Legii nr. 184/2008 şi de dispoziţiile legii generale, Legea nr. 33/1994, fără a arăta concret în ce sens ar putea influenţa soluţionarea litigiului vreo dispoziţie din cadrul acestor legi, ca atare instanţa de recurs nu avea ce să analizeze, în plus, raportat la aceste susţineri.
În consecinţă, nefiind îndeplinite condiţiile art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată contestaţia în anulare.
În ceea ce priveşte cererea de constatare a abuzului de drept procesual formulată de intimata SC E.G. SRL, Înalta Curte a reţinut că potrivit art. 723 alin. (1) C. proc. civ. drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.
În speţă nu s-a făcut dovada că scopul pentru care contestatoarea ar fi formulat contestaţie în anulare şi cererea de suspendare a executării hotărârii atacate ar fi fost altul decât cel în vederea căruia au fost recunoscute de lege, şi anume întârzierea punerii în executare a hotărârii primei instanţe, conform susţinerilor intimatei.
În cauză hotărârea supusă executării era irevocabilă ca urmare a respingerii recursului, iar simpla formulare a contestaţiei în anulare sau a cererii de suspendare a executării, în temeiul art. 3191 C. proc. civ. nu putea duce la pierderea efectului executoriu al celei hotărâri.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, cererea de constatare a abuzului de drept procesual formulată de intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare declarată de contestatorul Municipiul Bucureşti prin Direcţia Transporturi Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei împotriva Deciziei nr. 5893 din 2 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Respinge cererea de constatare a abuzului de drept procesual formulată de intimata SC E.G. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 686/2013. Civil. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 1553/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
