ICCJ. Decizia nr. 48/2013. Civil. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 48/2013
Dosar nr. 36144/3/2008
Şedinţa publică de la 16 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din data de 22 septembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, în dosarul nr. 6547/3/2007, s-a dispus disjungerea de cererea principală a cererii reconvenţionale formulată de SC G.M. SRL în contradictoriu cu SC C.M.R. SRL (fostă SC R.M. SRL).
Cererea reconvenţională a devenit cerere principală în cadrul dosarului nou format cu nr. 36144/3/2008.
Reclamanta SC G.M. SRL prin cererea formulată a solicitat obligarea pârâtei SC R.M. SRL (actualmente SC C.M.R. SRL) la plata sumei de 200.000 lei, cu titlu de daune pentru repararea prejudiciului creat prin nefolosirea maşinilor cumpărate în baza contractelor de leasing, prin înlocuirea acestora cu altele noi, precum şi pentru beneficiul nerealizat.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că pentru un număr de 6 autoturisme au fost încheiate contracte de leasing ale căror rate trebuiau să fie plătite de societatea G.M. şi că aceste maşini nu au putut fi utilizate de societatea sa deoarece banca a eliberat taloanele către societatea pârâtă.
Reclamanta a precizat că lipsa folosinţei autovehiculelor, ale căror taloane au fost predate pârâtei, i-a cauzat un prejudiciu prin neutilizarea acestora (contravaloarea lipsei de folosinţă fiind estimată la 46.500 Euro prin raportare la chiria unei maşini percepută de societăţile rent-a-car) şi prin necesitatea încheierii unor noi contracte de leasing (contravaloarea ratelor de leasing pentru noile maşini, inclusiv luna mai 2007, fiind de 11.370,01 Euro).
S-a mai arătat că în suma solicitată intră şi contravaloarea celor 6 autoturisme vechi (având în vedere că pârâta solicită obligarea reclamantei la plata ratelor de leasing, însă societatea reclamantă nu a fost lăsată să utilizeze acele maşini), precum şi beneficiul nerealizat (estimat la 50.000 lei şi datorat faptului că activitatea sa medicală a fost întreruptă pentru o perioadă, până la achiziţionarea noilor autovehicule).
Pârâta SC C.M.R. SRL a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantei SC G.M. SRL la plata sumei de 67.274 lei, reprezentând contravaloarea facturilor aferente perioadei mai - iulie 2006, facturi emise de SC U.L. SA în baza contractelor de leasing având ca obiect autoturismele şi aparatura preluate la data de 4 mai 2006 de societatea reclamantă, facturi ce au fost achitate de societatea pârâtă; la plata sumei de 52.049,51 lei reprezentând dobânda legală calculată până la data de 3 noiembrie 2008 pentru debitele reclamantei rezultate din neachitarea contravalorii facturilor aferente perioadei mai 2006 - noiembrie 2007, facturi emise de SC U.L. SA în baza contractelor de leasing menţionate anterior; la plata sumei de 15.371,39 lei reprezentând daune, interese constând în diferenţele rezultate dintre dobânzile efectiv plătite de pârâtă pentru creditele bancare contractate începând cu luna mai 2006 şi dobânda legală, daune calculate până la data de 3 noiembrie 2008, pentru debitele datorate de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reconvenţionale pârâta SC C.M.R. SRL a arătat că a încheiat cu SC U.L. SA mai multe contracte de leasing pentru autoturisme şi aparatură medicală, la semnarea acestor contracte emiţând bilete la ordin lunare în favoarea societăţii de leasing, pentru toată perioada contractelor, bilete ce au fost încasate direct la împlinirea termenului de plată lunar, societatea de leasing reţinând banii din contul societăţii sale.
Ulterior încheierii contractelor de leasing, a avut loc divizarea parţială a C.M.R. SRL, fiind întocmit un proiect de divizare (M. Of., nr. 1716/31.05.2006). Prin anexa la acest proiect de divizare s-a convenit că societatea reclamantă să preia anumite autoturisme şi aparatură medicală, transferul de bunuri operând cu toate drepturile şi obligaţiile, conform art. 240 şi art. 251 din Legea nr. 31/1990.
Pârâta a precizat că la data de 4 mai 2006, înainte ca divizarea să îşi producă efectele, societatea reclamantă a preluat bunurile (autoturisme şi aparatură medicală), beneficiind în mod exclusiv şi total în interesul său de folosinţa acestora, fără a plăti vreo chirie şi fără a plăti contravaloarea ratelor de leasing. Ca urmare, reclamanta şi-a mărit patrimoniul cu suma de 67.284 lei (contravaloarea ratelor de leasing pentru perioada mai - iulie 2006), majorare ce s-a făcut în dauna patrimoniului pârâte. S-a precizat că pentru perioada august 2006 - noiembrie 2007 contravaloarea facturilor de leasing aferente bunurilor preluate de reclamanta - pârâtă a format obiectul dosarului nr. 6547/3/2007 al Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a comercială.
În ceea ce priveşte dobânda legală, pârâta a arătat că aceasta este datorată pentru facturile de leasing din perioada mai 2006 - noiembrie 2007, facturi aferente bunurilor preluate de reclamanta, însă achitate de societatea pârâtă. Valoarea totală a acestor facturi este de 340.531 lei, iar dobânda legală aferentă acestora calculată până la 3 noiembrie 2008 este în cuantum de 52.049,51 lei.
Referitor la al treilea capăt de cerere, pârâta a precizat că, datorită emiterii biletelor la ordin pentru întreaga perioadă a contractelor de leasing şi încasării lor în mod automat de către societatea de leasing, a fost obligată să contracteze credite bancare, cuantumul dobânzii efective plătite de pârâta-reclamantă fiind mai mare decât cuantumul dobânzii legale. Aşadar, pentru debitele datorate de reclamanta, diferenţa rezultată dintre dobânda efectiv plătită de C.M.R. pentru creditele bancare contractate cu începere din mai 2006 şi dobânda legală calculată la pct. 2 al cererii reconvenţionale, până la 3 noiembrie 2008, este în cuantum de 15.371,39 lei.
În drept, pârâta a invocat dispoziţiile art. 240 şi art. 251 din Legea nr. 31/1990, O.G. nr. 9/2000 cu modificările ulterioare, art. 969 – art. 970, art. 1082, art. 1084, art. 1088, art. 771, art. 1444, art. 1618, art. 1730 C. civ., precum şi principiile ce stau la baza îmbogăţirii fără justă cauză.
Reclamanta, în şedinţa publică din 19 ianuarie 2009, şi-a completat acţiunea principală, solicitând obligarea pârâtei-reclamante şi la predarea taloanelor, I.T.P./RAR-urilor şi a celorlalte acte aflate în detenţia respectivei părţi.
În susţinerea cererilor, ambele părţi au solicitat proba cu înscrisuri, interogatorii şi expertiză contabilă, instanţa încuviinţând pentru acestea probele astfel cum au fost solicitate.
Faţă de concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, pârâta şi-a majorat cuantumul pretenţiilor solicitate prin capetele de cerere nr. 2 şi nr. 3, respectiv dobânda legală a fost majorată la 72.262,86 lei (aferentă facturilor emise în perioada mai 2006 - noiembrie 2007, calculată până la 31 mai 2009 în loc de 3 noiembrie 2008), iar diferenţa dintre dobânda bancară şi dobânda legală a fost majorată la 17.820,21 lei, calculată până la 31 martie 2009 în loc de 3 noiembrie 2008.
La data de 26 martie 2010 reclamanta şi-a precizat cererea principală, faţă de concluziile raportului de expertiză contabilă, arătând că solicită obligarea pârâtei la plata sumei totale de 385.647 lei reprezentând daune pentru repararea prejudiciului creat prin nefolosirea maşinilor cumpărate în leasing şi prin înlocuirea acestora cu altele noi (261.000 lei daune materiale pentru repararea prejudiciului creat prin nefolosirea autoturismelor preluate în urma divizării şi 124.647 lei echivalentul sumei achitată în baza noilor contracte de leasing). De asemenea, actele a căror restituire a solicitat-o prin cererea completatoare sunt actele privind transferul de proprietate de la U. la C.M.R., respectiv: cărţile de identitate şi taloanele autoturismelor, factura finală cu dovada achitării acesteia, actele vamale cu declaraţia vamală şi dovada achitării taxelor vamale.
Prin sentinţa comercială nr. 5225 din 23 aprilie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, a admis în parte cererea principală şi a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamanta a sumei de 124.647 lei despăgubiri, precum şi la predarea cărţilor de identitate şi certificatelor de înmatriculare privind autoturismele preluate de reclamantă în urma divizării, autoturisme menţionate în Proiectul de divizare (M. Of., nr. 1716/31.05.2006). De asemenea, a fost obligată pârâta la plata către reclamanta a sumei de 5.111,94 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că bunurile transmise reclamantei în urma divizării au intrat în posesia acesteia la data de 12 iulie 2006, conform Protocolului de predare, privire încheiat de părţi la 12 iulie 2006 şi recunoaşterii reclamantei la interogatoriul formulat de pârâtă. Printre aceste bunuri se aflau şi cele 6 autoturisme pentru care reclamanta a susţinut că nu Ie-a putut folosi din cauza pârâtei, care a împiedicat-o să preia contractele de leasing încheiate pentru bunurile în discuţie şi nu i-a predat actele acestor maşini.
Instanţa a reţinut că aspectul referitor la preluarea contractelor de leasing a fost supus analizei instanţei de judecată în cauza nr. 34167/3/2006 care, prin sentinţa comercială nr. 854 din 22 ianuarie 2007, a apreciat irevocabil că nu era necesar transferarea contractelor de leasing pe numele reclamantei, dreptul de folosinţă asupra autoturismelor fiind transferat în virtutea legii, ca efect al divizării.
Având în vedere puterea de lucru judecat a sentinţei menţionate şi lipsa unor probe din care să reiasă că numerele provizorii nu acopereau întreaga perioadă de leasing, că reclamanta nu a fost în posesia certificatelor de înmatriculare în care era menţionată ca deţinător mandatat societatea pârâtă sau că le-ar fi solicitat acesteia (din modul de formulare a interogatoriului rezultând că reclamanta cunoştea că taloanele şi celelalte acte ale maşinilor se aflau în posesia societăţii de leasing până la finalizarea contractelor, fiind doar ulterior predate pârâtei), tribunalul a constatat că nu este probată existenţa prejudiciului constând în contravaloarea lipsei de folosinţă a celor 6 autoturisme menţionate în cererea principală, aferent perioadei analizate.
În ceea ce priveşte perioada ulterioară finalizării contractelor de leasing, tribunalul a apreciat că pretenţiile reclamantei sunt întemeiate, fiind dovedite condiţiile răspunderii civile delictuale, motiv pentru care în baza art. 998 – art. 999 C. civ., a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 124.647 lei reprezentând despăgubiri (echivalentul ratelor pentru cele 5 autoturisme ce au făcut obiectul contractelor de leasing încheiate de reclamanta, cuantum stabilit prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză). De asemenea, a dispus şi obligarea pârâtei să-i predea reclamantei cărţile de identitate şi certificatele de înmatriculare privind autoturismele preluate de reclamanta în urma divizării, respingând cererea privind obligarea pârâtei la predarea facturii finale, a declaraţiilor vamale şi a dovezilor privind plata acestora (cu motivarea că drepturile reclamantei asupra autoturismelor în discuţie s-au născut ca efect al divizării şi nu s-a făcut dovada în cauză că aceste înscrisuri sunt necesare autorităţilor competente pentru a emite noile certificate de înmatriculare).
În baza art. 274 C. proc. civ., tribunalul a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamanta a sumei de 5.111,94 lei reprezentând cheltuieli de judecată (taxe judiciare de timbru şi onorariu expert).
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, instanţa de fond a reţinut că, potrivit Protocolului de predare-primire încheiat de părţi la 12 iulie 2006, reclamanta a exercitat în fapt folosinţa/posesia bunurilor transmise prin divizare de la această dată şi nicidecum de la data invocată de pârâta, respectiv 4 mai 2006.
Faţă de dispoziţiile art. 249 din Legea nr. 31/1990 rep., cu modificările ulterioare, tribunalul a constatat că reclamanta nu datora ratele de leasing înainte de înregistrarea în registrul comerţului a hotărârilor de aprobare a divizării. Cum aceste hotărâri au fost înregistrate abia la data de 30 august 2006, primul capăt din cererea reconvenţională este nefondat, el având ca obiect plata ratelor de leasing anterioare datei înregistrării în registrul comerţului a hotărârilor de probare a divizării.
Referitor la sumele solicitate cu titlu de dobândă legală şi daune-interese, tribunalul a constatat, pe de o parte, că ele au caracter accesoriu faţă de primul capăt de cerere pentru perioada mai - iulie 2006 şi, faţă de soluţia dată acestuia, sunt neîntemeiate, iar pe de altă parte pentru perioada august 2006 - martie 2009 ele depind de soluţia pronunţată în dosarul nr. 6547/3/2007. Cum însă sentinţa comercială nr. 10854 din 20 octombrie 2008 pronunţată în dosarul nr. 6547/3/2007 prin care reclamanta a fost obligată la plata către pârâtă a sumei de 273.247 lei reprezentând contravaloare facturi aferente perioadei august 2006 - noiembrie 2007 a fost desfiinţată în calea de atac a apelului, rezultă că despăgubirile solicitate aferente perioadei august 2006 - martie 2009 sunt neîntemeiate.
Prin decizia civilă nr. 348/2011 din 4 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis apelul declarat de pârâta SC C.M.R. SRL Bucureşti, împotriva sentinţei comerciale nr. 5225 din 23 aprilie 2010, pronunţată de Secţia a Vl-a Comercială a Tribunalului Bucureşti în dosarul nr. 36144/3/2008, pe care a schimbat-o în parte în sensul că:
A admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta SC C.M.R. SRL şi a obligat reclamanta SC G.M. SRL să plătească pârâtei dobânda legală aferentă ratelor lunare de leasing din perioada august 2006 - noiembrie 2007 (rate în valoare totală de 273.247 lei), dobândă legală calculată cu începere de la scadenţa fiecărei rate, dar nu mai devreme de 10 noiembrie 2006, şi până la 31 mai 2009, precum şi pentru perioada 23 aprilie 2010 -22 martie 2011, păstrând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
A anulat cererea de aderare la apel formulată de intimata reclamantă SC G.M. SRL, ca netimbrată.
A obligat intimata-reclamantă la plata către apelanta pârâtă, a sumei de 4.594,36 lei reprezentând cheltuieli de judecată în fond şi apel.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele; Prima critică referitoare la încălcarea de către instanţa de fond a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, prin raportare la considerentele sentinţei comerciale nr. 854 din 22 ianuarie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, apare ca nefondată. Asta deoarece, din cuprinsul acestei sentinţe irevocabile nu rezultă că instanţa ar fi constatat preluarea de către intimata-reclamantă G.M. SRL a bunurilor în urma divizării la data de 4 mai 2006. Efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat se apreciază în raport de constatările făcute de instanţa de judecată în urma analizării probelor administrate în cauză şi nicidecum în raport de susţinerile făcute de părţi prin cererile introductive/reconvenţionale (chiar dacă aceste susţineri sunt reluate de instanţă în cuprinsul motivării hotărârii).
În ceea ce priveşte efectul transmiterii cu titlu universal a unei părţi din patrimoniul societăţii divizate (respectiv din patrimoniul apelantei pârâte), instanţa de judecată a statuat în sentinţa comercială nr. 854/2007 că această transmitere operează în virtutea legii, intimata reclamantă dobândind la data înscrierii în registrul comerţului a menţiunii privind majorarea capitalului social şi drepturile specifice contractelor de leasing, respectiv dreptul de folosinţă asupra bunurilor ce i-au fost transferate, precum şi dreptul de a beneficia de opţiunea de cumpărare. Este adevărat că instanţa de fond a nesocotit efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat atunci când, în motivarea hotărârii sale, a reţinut că la finalizarea perioadei de leasing revenea apelantei pârâte (care păstrase calitatea de utilizator în contractele de leasing) obligaţia de a solicita autorităţii competente înscrierea în certificatul de înmatriculare a dreptului de proprietate asupra autoturismelor în favoarea intimatei reclamante în temeiul divizării. Acest aspect nu a fost însă nici unicul argument şi nici determinant în admiterea capătului de cerere din acţiunea principală privind plata daunelor pentru lipsa de folosinţă a autoturismelor, pentru perioada ulterioară încetării contractelor de leasing, astfel că nu poate fi apreciat ca un motiv întemeiat care să conducă la admiterea apelului din acest punct de vedere. Ceea ce a dus la crearea prejudiciului în patrimoniul intimatei reclamante a fost neîndeplinirea de către apelantă a obligaţiei de predare a cărţilor de identitate a autoturismelor aflate în patrimoniul intimatei, aceasta neavând documentele necesare pentru a putea solicita autorităţilor competente înscrierea menţiunilor referitoare la noul proprietar al autovehiculelor, urmare a divizării şi finalizării contractelor de leasing.
Referitor la criticile aduse modului de soluţionare a cererii de obligare a apelantei pârâte la plata către intimata pârâtă a sumei de 124.647 lei reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a autoturismelor ulterior finalizării contractelor de leasing, curtea a constatat că şi acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Cărţile de identitate a autoturismelor în discuţie au fost predate de societatea U.L. SA, la momentul finalizării contractelor de leasing, către societatea apelantă, deşi aceasta nu mai avea calitatea de deţinător mandatat al autoturismelor (calitate ce a fost transferată către intimată la data de 30 august 2006, ca efect al divizării). Cum apelanta recunoaşte că nu avea nici un drept să primească aceste cărţi de identitate de la societatea de leasing, însă nici nu Ie-a predat ulterior intimatei reclamante, împreună cu toate actele privind transferul de proprietate de la SC U.L. SA la SC C.M.R. SRL, împiedicând-o pe intimată, prin această faptă, omisiune, de a folosi autoturismele după finalizarea perioadei de leasing, curtea a constatat că instanţa de fond în mod corect a dispus obligarea apelantei pârâte la repararea prejudiciului cauzat, fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 998 – art. 999 C. civ. (fapta ilicită constând în nepredarea către intimată a documentelor de identificare a autoturismelor, documente ce se aflau în posesia sa fără nici un drept; producerea prejudiciului în patrimoniul intimatei prin imposibilitatea folosirii autoturismelor ulterior expirării contractelor de leasing; legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; vinovăţia apelantei). Antrenarea răspunderii civile delictuale nu este condiţionată de punerea în întârziere a persoanei vinovate de producerea prejudiciului conform principiului dies interpellat pro homine şi art. 998 – art. 999 C. civ., astfel că susţinerile apelantei sub acest aspect sunt nefondate.
În ceea ce priveşte critica referitoare la tardivitatea completării cererii reconvenţionale din 29 martie 2010, curtea a constatat că această excepţie nu a fost invocată de societatea apelantă la termenul respectiv, neexistând nici o menţiune în acest sens în cuprinsul încheierii de şedinţă. De altfel, respectiva cerere depusă de intimata reclamantă nu a fost o cerere completatoare ci una precizatoare, răspunzând solicitării instanţei din 1 martie 2010 şi indicând actele aflate în detenţia apelantei pârâte a căror predare o solicitase prin cererea completatoare din 19 ianuarie 2009.
Referitor la neacordarea dreptului de retenţie în favoarea apelantei pârâte asupra actelor de proprietate a autoturismelor în discuţie, până la achitarea de către intimata reclamantă a contravalorii ratelor de leasing, curtea a reţinut că o astfel de cerere nu a fost formulată în faţa instanţei de fond, în termen legal.
Cum dreptul de retenţie nu operează în puterea legii, ci el trebuie acordat de către instanţă în urma verificării îndeplinirii condiţiilor legale, iar tribunalul nu a fost legal învestit cu o astfel de cerere, curtea a constatat că şi criticile referitoare la dreptul de retenţie sunt nefondate.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, tribunalul a respins în mod corect primul capăt de cerere formulat de apelanta pârâtă prin care a solicitat obligarea intimatei reclamante la plata contravalorii ratelor de leasing aferente perioadei mai - iulie 2006, rate achitate de pârâta pentru bunurile preluate de reclamanta în urma divizării. Curtea a constatat că pentru această creanţă nu sunt îndeplinite cerinţele admiterii cererii pe îmbogăţirea fără justă cauză, respectiv nu este îndeplinită cerinţa măririi patrimoniului reclamantei cu contravaloarea acestor rate achitate de pârâta. Asta deoarece, conform art. 249 din Legea nr. 31/1990 rep., cu modificările ulterioare precum şi efectului pozitiv al lucrului judecat reţinut prin sentinţa comercială nr. 854 din 22 ianuarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, intimata reclamantă a dobândit drepturile şi obligaţiile specifice contractelor de leasing la data înscrierii în registrul comerţului a menţiunii privind majorarea capitalului social în urma divizării (30 august 2006). Până la această dată nu se poate reţine în sarcina sa obligaţia de plată a ratelor de leasing pentru bunurile preluate în urma divizării. Prin urmare, nu există o majorare a patrimoniului său cu această sumă.
Este adevărat că intimata reclamantă a intrat în posesia bunurilor anterior datei de 30 august 2006, respectiv la 12 iulie 2006, însă pentru perioada 12 iulie 2006 - 30 august 2006, apelanta pârâtă avea posibilitatea de a solicita un preţ pentru folosirea respectivelor bunuri, nicidecum contravaloarea ratelor de leasing pentru care nu există obligaţie de plată născută. Curtea a reţinut că nu se poate pune semnul egalităţii între obligaţia de plată a contravalorii ratelor de leasing şi eventuala obligaţie de plată a folosinţei bunurilor, astfel că nu se poate considera îndeplinită cerinţa majorării patrimoniului reclamantei cu suma cu care s-a micşorat patrimoniul pârâtei, respectiv contravaloarea ratelor de leasing.
Referitor la dobânda legală solicitată prin cererea reconvenţională, curtea a constatat că acest capăt de cerere apare ca întemeiat în prezent, urmare a rămânerii irevocabile a sentinţei comerciale nr. 10854 din 20 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, în dosarul nr. 6547/3/2007, prin care s-a admis acţiunea de restituire întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză, intimata reclamantă fiind obligată la plata către apelanta pârâtă a sumei de 273.247 lei reprezentând contravaloarea ratelor de leasing aferente perioadei august 2006 - noiembrie 2007.
În ceea ce priveşte daunele-interese rezultate din diferenţa dintre dobânda bancară ce ar fi fost plătită de apelantă şi dobânda legală solicitată prin capătul de cerere anterior analizat, curtea a reţinut că apelanta nu a adus nici o critică sentinţei atacate sub acest aspect, limitându-se la a reitera motivele din cererea reconvenţională şi împrejurarea că suma solicitată a fost confirmată prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză.
Simpla împrejurare că expertul contabil a confirmat suma solicitată de apelanta pârâtă cu acest titlu nu reprezintă o probă suficientă, ea necoroborându-se cu alte probe din care să rezulte că apelanta a fost nevoită să contracteze împrumuturi de la bănci, împrumuturi necesare pentru achitarea ratelor de leasing aferente bunurilor preluate de intimată în urma divizării şi pentru care ar fi achitat o dobândă mai mare decât dobânda legală.
Faţă de toate aceste considerente curtea a constatat că apelul declarat pârâta SC C.M.R. SRL este întemeiat numai sub aspectul dobânzii legale, motiv pentru care în baza art. 296 C. proc. civ., a fost admis în sensul admiterii în parte a cererii reconvenţionale şi obligării reclamantei la plata către pârâtă a dobânzii legale aferentă ratelor de leasing din perioada august 2006 - noiembrie 2007 (rate în valoare totală de 273.247 lei conform sentinţei comerciale nr. 10854/20 octombrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a comercială), în baza art. 43 C. com. şi dispoziţiile O.G. nr. 9/2000.
Dobânda legală aferentă ratelor menţionate mai sus se va calcula cu începere de la scadenţa fiecărei rate, dar nu mai devreme de data de 10 noiembrie 2006 (data introducerii de către apelanta pârâtă a cererii de obligare a intimatei reclamante la plata contravalorii acestor rate, cerere formulată în cadrul dosarului nr. 34167/3/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială), având în vedere că temeiul respectivei cereri a fost îmbogăţirea fără justă cauză, situaţie în care debitorul este în întârziere de la momentul introducerii acţiunii, conform art. 1088 alin. (2) C. civ.
Curtea a dispus ca plata acestei dobânzi legale să fie calculată până la 31 mai 2009 (astfel cum s-a solicitat prin cererea precizatoare de la dosar fond), precum şi pentru perioada 23 aprilie 2010 (data pronunţării hotărârii atacate), 22 martie 2011 (data indicată prin cererea precizatoare din apel fila x).
Curtea nu a acordat dobânda legală astfel cum a solicitat apelanta prin cererea precizatoare formulată la 3 mai 2011, având în vedere că potrivit art. 294 alin. (2) C. proc. civ., majorarea câtimii pretenţiilor în apel se poate face pentru perioada ulterioară pronunţării hotărârii instanţei de fond atacată.
Curtea va păstra celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate.
În baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, curtea a anulat, ca netimbrată, cererea de aderare la apel formulată de reclamanta SC G.M. SRL.
În baza art. 274 C. proc. civ., curtea a obligat intimata reclamantă la plata către apelanta pârâtă a sumei de 4.594,36 lei reprezentând cheltuieli de judecată în fond şi apel, corespunzătoare pretenţiilor admise.
Împotriva deciziei civile nr. 348/2011 din 4 octombrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, recurenta - reclamantă SC G.M. SRL Bucureşti a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei în sensul respingerii în totalitate a apelului pârâtei ca nefondat şi în consecinţă respingerea în tot a cererii reconvenţionale a pârâtei.
Recurenta în susţinerea motivului de nelegalitate indicat consideră că decizia recurată este criticabila deoarece în cauză nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 – art. 999 C. civ., în sensul că nu se putea reţine culpa sa în achitarea cu întârziere a sumelor la care a fost obligată prin sentinţa civila nr. 10854 din 20 octombrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, când s-a apreciat cu putere de lucru judecat ca fiind întrunite condiţiile acţiunii de restituire întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză.
Deşi instanţa a pronunţat hotărârea în temeiul dispoziţiilor, art. 43 C. com., O.G. nr. 9/2000 şi respectiv art. 1088 alin. (2) C. civ., faţă de această situaţie, nu a examinat dacă în cauză sunt sau nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea daunelor interese solicitate, respectiv a dobânzilor, din această perspectivă pronunţând o decizie nelegală şi în acelaşi timp nemotivată, examinând cauza doar sub aspectul cuantumului acestor daune interese.
Dobânda legală solicitată de apelantă are la bază debitul în cuantum de 273.274 lei, reprezentând c/val facturilor emise în baza contractelor de leasing în perioada august 2006 - noiembrie 2007, obţinut prin hotărâre judecătorească, în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, decizia corn. nr. 221 din 19 ianuarie 2011, pe de o parte, iar pe de alta parte, debitul în sumă de 67.284 lei, reprezintă c/val facturilor emise în baza contractelor de leasing pentru perioada mai - iulie 2006, solicitat prin acţiunea de faţă, care a fost întemeiată tot pe îmbogăţirea fără justă cauză.
Recurenta susţine că daunele interese moratorii reprezintă obligaţia de reparare a unui prejudiciu suferit, cauzat creditoarei printr-o faptă ilicită săvârşită cu vinovăţie, constând în neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a unei obligaţii şi că o atare situaţie presupune existenţa unei răspunderi civile delictuale sau a unei răspunderi civile contractuale, pentru că numai acestea atrag daune interese, dobânzi.
Dobânda legală reprezintă evaluarea legală a daunelor interese în cazul executării unei obligaţii care are ca obiect o suma de bani, evaluare care nu exclude întrunirea condiţiilor de acordare a daunelor interese.
În speţă, suntem în situaţia îmbogăţirii fără justa cauza, care are la bază săvârşirea unei fapte licite, ce nu atrage obligaţia debitorului la plata daunelor interese moratorii.
În cazul îmbogăţirii fără justă cauză, legiuitorul a instituit o dublă limitare a obligaţiei de restituire, ce nu poate depăşi mărirea sau micşorarea patrimoniului, buna sau reaua credinţă fiind irelevante.
Ori, apelanta a solicitat dobânda legală pentru neîndeplinirea unei fapte licite, care nu a fost săvârşita de societatea sa cu vinovăţie, în speţă nefiind îndeplinite 2 din condiţiile prevăzute în materie pentru acordarea daunelor interese moratorii, respectiv existenţa unui prejudiciu rezultat dintr-o faptă ilicită a debitorului şi vinovăţia debitorului.
Debitul pentru care apelanta solicită obligarea sa la dobânda legală provine dintr-o fapta licită, săvârşita fără vinovăţie, considerentul faţă de care înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a obligat-o la plata acestui debit.
Efectul îmbogăţirii fără justă cauză este obligaţia de restituire, cu dublă limită, în cazul în care cel ce şi-a mărit patrimoniul nu poate fi obligat să restituie decât numai în măsura creşterii patrimoniului, sau când cel ce şi-a micşorat patrimoniul nu poate pretinde mai mult decât diminuarea patrimoniului, pe câtă vreme în cazul răspunderii civile delictuale, mărirea patrimoniului presupune vinovăţia debitorului, iar prejudiciul trebuie reparat în întregime.
- Cu privire la data de la care începe să curgă dobânda acordată, instanţa de apel a reţinut greşit că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 1088 C. civ., întrucât aceste dispoziţii se aplică în cazul prejudiciului cauzat dintr-o faptă ilicită, ori în cauză debitul apelantei are la bază o faptă licită.
Or, îmbogăţirea fără justă cauză presupune existenţa unei fapte licite şi nu săvârşirea unei fapte ilicite.
Art. 1088 s-ar fi aplicat dacă apelanta ar fi făcut dovada existenţei unui fapt ilicit în privinţa debitorului, neavând aplicare în cazul prejudiciului creat printr-o faptă ilicită.
În speţă, însă nefiind îndeplinită condiţia privind existenţa prejudiciului rezultat din îmbogăţirea fără just temei, apelanta nu este îndreptăţită la fructele lucrului restituit, la dobânda legală, întrucât obligaţia de restituire a debitului este dublu limitat numai în măsura creşterii sau micşorării patrimoniului.
În cazul îmbogăţirii fără justă cauză, cel mult debitorul ar putea fi obligat, pe lângă restituirea sumei de bani cu care i s-a mărit patrimoniul, la dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a câştigat debitul.
În cauză, însă, debitul a fost câştigat la fond, a fost pierdut în apel şi recâştigat în recurs, astfel că recurenta ar putea fi obligată la plata dobânzii legale calculate de la data când a luat la cunoştinţă de decizia pronunţată în recurs, până la data plăţii efective.
Or, societatea sa a restituit suma de bani cu care instanţa de recurs, a hotărât că s-a mărit patrimoniul său, imediat ce a luat la cunoştinţă de hotărârea instanţei de recurs.
Apelanta după câştigarea debitului la fond a pus în executare silită sentinţa de fond, fără nici o notificare prealabilă.
Înalta Curte, analizând decizia civilă nr. 348/2011 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept arătate, ţinând cont de limitele controlului de legalitate, a constatat că recursul este fondat, avându-se în vedere următoarele considerente:
În raport de dispoziţiile legale care au fundamentat soluţia din decizia criticată, va lua în examinare motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea greşită a legii.
Argumentele aduse în sprijinul acestui motiv vizează teza a doua a acestui articol şi anume nesocotirea dispoziţiilor legale.
În cauză, prima problemă de drept care a fost ridicată de recurenta reclamantă SC G.M. SRL Bucureşti, prin criticile formulate vizează obligarea nelegală a societăţii sale la plata daunelor interese moratorii, respectiv la plata dobânzii legale aferentă ratelor lunare de leasing din perioada august 2006 - noiembrie 2007, prin decizia pronunţată în apel, întrucât în cauză nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 - 999 C. civ., în sensul că nu se putea reţine culpa sa în achitarea cu întârziere a sumelor la care a fost obligată prin sentinţa civila nr. 10854 din 20 octombrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, când s-a apreciat cu putere de lucru judecat ca fiind întrunite condiţiile acţiunii de restituire întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză.
Astfel, se constată că, deşi instanţa de apel a pronunţat hotărârea în temeiul dispoziţiilor, art. 43 C. com., O.G. nr. 9/2000 şi respectiv art. 1088 alin. (2) C. civ., aceasta a încălcat obligaţia stabilită de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., aceea de a demonstra în scris de ce s-a ajuns la hotărârea dată, obligaţie esenţială, a cărei încălcare este sancţionată cu nulitatea hotărârii, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Decizia din apel este nemotivată sub aspectul acordării dobânzii legale, întrucât instanţa nu a examinat dacă în cazul îmbogăţirii fără justă cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea daunelor interese moratorii, în speţă dobânda legală, instanţa trecând direct la stabilirea cuantumului acestora.
În aceste condiţii, se reţine că instanţa de apel, a interpretat greşit, temeiul de drept al acţiunii pârâtei SC G.M. SRL, astfel cum aceasta a fost precizată în apel.
Soluţia din apel menţionată, este o consecinţă a rămânerii irevocabile a sentinţei comerciale nr. 10854 din 20 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, în dosarul nr. 6547/3/2007, prin care s-a admis acţiunea reclamantei SC C.M.R. SRL Bucureşti, iar pârâta SC G.M. SRL Bucureşti a fost obligată la plata sumei de 273.247 lei, întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză, rămasă definitivă la data de 19 ianuarie 2011, prin decizia nr. 221 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, secţia comercială.
Prin decizia nr. 221 din 19 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, secţia comerciala, s-a reţinut că aplicarea corectă a legii în cauză s-a raportat la îndeplinirea condiţiilor privind exercitarea acţiunii de in rem verso şi s-a stabilit că temeiul de drept al acţiunii de restituire a sumei menţionate, este îmbogăţirea fără justă cauză, temei neconsacrat legislativ de lege, dar acceptat unanim de doctrina şi de practica judecătorească drept fapt juridic licit care poate să fundamenteze o acţiune în răspundere patrimonială.
Dobânda legală solicitată de apelanta pârâtă are la bază debitul în cuantum de 273.274 lei, reprezentând contravaloarea ratelor de leasing neachitate în baza contractelor de leasing pentru perioada august 2006 - noiembrie 2007, obţinut prin hotărâre judecătorească, în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, decizia nr. 221 din 19 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte, iar pe de alta parte, debitul în sumă de 67.284 lei, ce reprezintă c/val facturilor emise în baza contractelor de leasing în perioada mai-iulie 2006, solicitată prin acţiunea de faţă, care a fost întemeiată tot pe îmbogăţirea fără justă cauză.
Aşa fiind, cum prezenta acţiune este consecinţa celor statuate cu putere de lucru judecat, prin decizia nr. 221 din 19 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, secţia comercială, prin care s-a reţinut că a fost o cerere întemeiată pe exercitarea lui actio de in rem verso, instanţa de apel în rejudecarea apelului urmează a răspunde criticilor formulate cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, şi să ceară părţilor să administreze probele pe care le consideră necesare, conform art. 129 pct. 3 şi 4 C. proc. civ.
Totodată, trebuie să se aibă în vedere, dacă în situaţia îmbogăţirii fără justă cauză, care are la bază săvârşirea unei fapte licite, sunt sau nu aplicabile prevederile art. 1088 C. civ., ştiut fiind că, în cazul îmbogăţirii fără justă cauză, legiuitorul a instituit o dublă limitare a obligaţiei de restituire, ce nu poate depăşi mărirea sau micşorarea patrimoniului, buna sau reaua credinţă fiind irelevante, pe câtă vreme în cazul răspunderii civile delictuale, mărirea patrimoniului presupune vinovăţia debitorului, iar prejudiciul trebuie reparat în întregime.
De asemenea, instanţa în rejudecarea apelului, urmează să stabilească dacă reclamanta datorează sau nu dobânda solicitată de reclamanta SC G.M. SRL Bucureşti, pentru ce sumă, dacă da, ce fel de dobândă datorează şi pe ce perioadă.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constată nelegalitatea deciziei recurate şi în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite recursul reclamantei, va casa în parte decizia civilă nr. 348/2011 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecarea cererii reconventionale formulată de pârâta SC C.M.R. SRL Bucureşti, menţinând celelalte dispoziţii ale deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu opinie majoritară în sensul:
Admite recursul declarat de reclamanta SC G.M. SRL Bucureşti.
Casează în parte decizia civilă nr. 348/2011 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi trimite cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecarea cererii reconventionale formulată de pârâta SC C.M.R. SRL Bucureşti.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 437/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 686/2013. Civil. Constatare nulitate act.... → |
|---|
