ICCJ. Decizia nr. 1632/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1632/2013
Dosar nr. 5983/117/2005
Şedinţa publică din 22 martie 2013
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 8 august 2005, reclamanta G.B.L.D. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca, solicitând anularea Dispoziţiei nr. 1667 din 5 iulie 2005 emisă de pârât şi restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 500 mp, situat în municipiul Cluj Napoca, str. B. nr. 6A.
Soluţionând litigiul în primă instanţă, Tribunalul Cluj, secţia civilă, prin Sentinţa nr. 893 din 13 octombrie 2006, a admis în parte acţiunea, a dispus anularea în parte a Dispoziţiei nr. 1667 din 5 iulie 2005 şi a obligat pe pârât să emită dispoziţie de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 294 mp înscris în CF 21044 Cluj Napoca, nr. top 10757/1, potrivit expertizei întocmită în cauză de expert C.G.; a respins acţiunea în ce priveşte restituirea în natură a diferenţei de teren de la 294 mp până la 500 mp, pentru care a fost menţinută Dispoziţia nr. 1667 din 5 iulie 2005 în ceea ce priveşte acordarea de măsuri reparatorii în echivalent; a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 475 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin Dispoziţia nr. 1667 din 5 iulie 2005, emisă de pârât, a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului situat în str. B. nr. 6 A înscris în CF nr. 21044 nr. top. 10757/1, formulată de reclamantă prin Notificarea nr. 84 din 17 mai 2001 întrucât terenul este situat în zona sistematizată fiind parţial ocupat cu construcţia unui bloc.
Expertiza efectuată în cauză de către expert C.G. a stabilit că terenul înscris în CF 21044 Cluj nr. top. 10757/1 situat în Cluj Napoca str. B. nr. 6 este ocupat parţial de construcţii, între care un bloc de locuinţe pe str. A.V. nr. 5 care ocupă o suprafaţă de 61 mp şi un punct de colectare a gunoiului menajer care ocupă o suprafaţă de 13 mp.
S-a stabilit că punctul de colectare a gunoiului menajer este mobil şi demontabil, rezultând suprafaţa terenului liber de construcţii de 439 mp.
Expertul a concluzionat că suprafaţa restituibilă ar fi de 294 mp relevată pe planul de situaţie între punctele 1, 2, 7 şi 8, întrucât pe suprafaţa de 145 mp relevată pe plan între punctele 2, 3, 4, 5, 6 şi 7, dacă s-ar edifica anumite construcţii, acestea ar obtura vizibilitatea apartamentelor situate la faţada de vest a blocului nr. 5.
Având în vedere concluziile expertului în sensul că pe teren există o construcţie demontabilă şi că aceea porţiune de teren poate fi restituită în natură, tribunalul, în temeiul art. 1 şi urm., art. 26 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a admis în parte acţiunea, a dispus anularea în parte a Dispoziţiei nr. 1667 din 5 iulie 2005 emisă de pârât cu privire la suprafaţa de 294 mp teren înscris în CF 21044 Cluj Napoca, nr. top 10757/1 şi a obligat pârâtul să emită dispoziţie de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 294 mp teren înscris în CF 21044 Cluj Napoca, nr. top 10757/1.
Tribunalul a respins acţiunea în ceea ce priveşte restituirea în natură a diferenţei de teren de la 294 mp până la 500 mp, pentru care a fost menţinută Dispoziţia nr. 1667 din 5 iulie 2005 în partea referitoare la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent deoarece acest teren nu este liber şi nu poate fi restituit, întrucât pe suprafaţa de 145 mp relevată pe plan între punctele 2, 3, 4, 5, 6 şi 7, dacă s-ar edifica anumite construcţii, acestea ar obtura vizibilitatea apartamentelor situate la faţada de vest a blocului nr. 5.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanta cât şi pârâtul.
Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, prin Decizia nr. 19A din 24 februarie 2012 a respins, ca nefondate, ambele apeluri.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că sentinţa tribunalului este legală întrucât expertiza tehnică judiciară administrată în primă instanţă a stabilit cu certitudine împrejurarea că restituirea în natură este posibilă numai în limitele unei suprafeţe de 294 mp, teren care fiind liber de construcţii şi neafectat de utilităţi publice este susceptibil de restituire în natură, în sensul legii.
În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de compensare a terenului nerestituit în natură cu un alt teren învecinat cu suprafaţa de 294 mp, instanţa de apel a reţinut că entitatea învestită cu soluţionarea notificării, Primăria Municipiului Cluj Napoca, a comunicat în mod explicit că nu deţine bunuri disponibile, respectiv terenuri care ar putea fi oferite reclamantei în compensare.
Mai mult decât atât, instanţa de apel a reţinut că imobilul teren identificat de reclamantă face obiectul unei alte cereri de restituire, formulată de un terţ, nefiind un teren disponibil în sensul legii.
Totodată, instanţa de apel a constatat că, prin Sentinţa nr. 14700 din 18 noiembrie 2009, pronunţată în Dosar nr. 3258/211/2007 al Judecătoriei Cluj Napoca, a fost admisă acţiunea reclamantei G.B.L.D., în contradictoriu cu Primarul municipiului Cluj Napoca, Municipiul Cluj Napoca şi Consiliul local al municipiului Cluj Napoca, fiind obligaţi pârâţii să întocmească şi să afişeze tabelul cuprinzând bunurile disponibile şi serviciile ce pot fi acordate în compensare, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Prin aceeaşi sentinţă, pârâţii au fost obligaţi să includă în acest tabel imobilul teren în suprafaţă de 206 mp, identificat cu nr. top nou 10750/1/1/2, 10752/1/1/2, 10753/1/1/2, 10755/1/12, 10757/1/1/1/2, 10757/2/1/1/2, 10758/1/1/1/1/2, 10758/2/1/1/1/2.
Ulterior, prin Decizia civilă nr. 352/2011 a Tribunalului Cluj, pronunţată în Dosarul nr. 910/117/2010, sentinţa a fost schimbată în parte, fiind înlăturată obligaţia pârâţilor de a include în tabelul bunurilor disponibile terenul în suprafaţă de 206 mp, întrucât acest teren face obiectul unei cereri de revendicare, formulată de numita R.C., cerere înregistrată sub nr. 84312/2005 şi nesoluţionată. Această decizie a rămas irevocabilă, prin respingerea recursurilor declarate în cauză (Decizia nr. 5240 din 14 decembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj).
Prin Adresa nr. 5558/452 din 26 ianuarie 2007, Primăria municipiului Cluj Napoca, Direcţia Fondului Imobiliar de Stat, a comunicat instanţei faptul că primăria nu dispune de teren sau alte bunuri care ar putea fi oferite în compensare pentru imobilele revendicate, care nu pot fi restituite revendicatorilor.
În concluzie, instanţa de apel a reţinut că în mod corect prima instanţă a apreciat că pentru diferenţa până la 500 mp teren, care nu poate fi restituită în natură, reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii în echivalent, cuantificate, prin Dispoziţia nr. 1667 din 5 iulie 2005, emisă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta cât şi pârâtul.
1. În ce priveşte recursul reclamantei.
Prin criticile formulate, încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta reclamantă susţine că decizia instanţei de apel este parţial nelegală în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de compensare cu un alt teren identificat ca fiind liber, cu motivarea că pârâtul nu deţine terenuri libere de acordat în compensare, iar terenul identificat de către reclamantă este revendicat de către o altă persoană. Susţine că instanţa de apel a procedat în mod nelegal, întrucât nu avea cum să se raporteze la simplele susţineri ale pârâtului, respectiv la adresa aflată la fila nr. 17 în dosarul de apel. De altfel, arată că pârâtul, prin toate răspunsurile comunicate, la solicitările instanţelor, a susţinut că nu deţine teren în compensare pentru a fi acordat ca suprafaţă în echivalent valoric pentru terenurile preluate abuziv de către stat, aspect care denotă reaua-voinţă de care continuă să dea dovadă pârâtul. În continuare arată că a făcut demersuri şi a identificat, în vecinătatea suprafeţei de teren primită în natură, un lot de teren pe care se află construcţii demontabile, respectiv garaje de metal pe o suprafaţă de 85 mp, restul de 121 mp fiind teren viran, neamenajat, situat în afara locului amenajat ca spaţiu de joacă pentru copii, aspecte care rezultă din expertiza efectuată în cauză şi fotografiile depuse la ultimul termen de judecată. Susţine că din expertiza tehnică efectuată de expert F.F. în Dosarul nr. 3258/211/2007, rezultă că acest teren este liber, iar concluziile expertului sunt în sensul că poate fi atribuit în compensare. Mai susţine că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că un motiv de imposibilitate a atribuirii terenului în favoarea reclamantei este faptul că acesta este revendicat de către o terţă persoană, proprietară de carte funciară expropriată la rândul său întrucât acest aspect nu are susţinere în actele dosarului.
Recurenta reclamantă susţine că acest aspect nu este real şi nu are relevanţă în cauză, deoarece deşi există respectiva cerere de revendicare se poate observa cu uşurinţă că aceasta este formulată pentru un teren situat în aceeaşi carte funciară, dar reprezentând un alt teren topografic, care nu se suprapune cu cel pe care expertul îl identificase ca fiind disponibil pentru a fi restituit în natură. În continuare susţine că instanţa de recurs poate da eficacitate acestor probe administrate în contradictoriu cu pârâtul chiar dacă prin grava eroare săvârşită de către instanţa ce a judecat recursul din Dosarul nr. 910/117/2010 s-a înlăturat obligaţia pârâţilor de a include terenul pe tabelul bunurilor disponibile. Arată că prin soluţiile celor două instanţe de fond şi de apel, s-au încălcat normele legale, respectiv prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Recurenta reclamantă susţine că din textul de lege menţionat, rezultă cu claritate şi fără nici o posibilitate de interpretare, că prima variantă de despăgubire este aceea a compensării cu alte bunuri şi servicii, iar numai în situaţii de excepţie, respectiv atunci când compensarea nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptăţită, pârâtul ar fi avut dreptul să ofere ca despăgubire alte măsuri reparatorii prin echivalent, aşa cum a procedat în cazul de faţă. Reclamanta susţine că atât practica instanţelor interne cât şi a instanţei europene este în sensul restituirii în natură, indiferent că este vorba de vechiul amplasament sau prin compensare.
2. În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca.
Invocând incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul pârât susţine că decizia recurată este nelegală întrucât în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 pct. 4 din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Mai mult, recurentul arată că sistematizarea are drept scop organizarea judicioasă a teritoriului ţării, judeţelor şi comunelor, a localităţilor urbane şi rurale, zonarea funcţională privind modul de folosinţă a terenului, stabilirea regimului de înălţime, densităţii construcţiilor, precum şi a densităţii locuitorilor, a spaţiilor plantate şi ca agrement, echiparea cu dotări social-culturale, cu lucrări tehnico-edilitare şi căi de comunicaţie şi transport, păstrarea şi îmbunătăţirea mediului înconjurător, punerea în valoare a monumentelor istorice şi de artă şi a locurilor istorice, creşterea eficienţei economice şi sociale a investiţiilor şi îmbunătăţirea continuă a condiţiilor de muncă, de locuit şi odihnă pentru întreaga populaţie. Zona sistematizată nu cuprinde numai construirea de imobile şi a drumurilor de acces la acestea, ci, în mod obligatoriu şi spatii de parcare, garaje, spaţii verzi, spaţii de joacă pentru copii, unităţi de învăţământ, etc, care practic, sunt necesare creării unui mediu ambiental acceptabil persoanelor care locuiesc în imobilele din vecinătatea acestor zone.
De asemenea, recurentul pârât susţine că trebuie acordată o deosebită importanţă verificării (ne)existenţei reţelelor edilitare (supra şi subterane), în acest sens urmând a se solicita unităţilor de resort confirmarea inexistenţei acestora pe parcela revendicată. Mai susţine că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 trebuiesc corelate cu prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică, regimul juridic al acesteia, astfel încât din interpretarea acestor norme, rezultă că entitatea administrativă, ca persoană deţinătoare, are plenitudinea de competenţă în a aprecia, în funcţie de necesităţile localităţii, dacă dispune restituirea în natură a bunului sau acordă beneficiul celorlalte măsuri reparatorii. Or, în cauză, s-a dovedit că terenul în litigiu aparţine domeniului public şi este inalienabil, insesizabil sau imprescriptibil.
Recurentul pârât susţine că, în raportat de probele administrate în cauză, Comisia de aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001 în mod corect a stabilit că terenul revendicat de reclamantă, situat în Cluj Napoca, str. B. nr. 6A, înscris C.F.nr. 21044, nr. top. 10757/1, nu poate fi restituit în natură întrucât este afectat de utilităţi - zona sistematizată şi a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent potrivit normelor legale în vigoare.
În faza procesuală a recursului a fost administrată proba cu înscrisuri pentru clarificarea exproprierii imobilului în litigiu şi a scopului în vederea căruia a fost dispusă, fiind comunicată de către Primăria municipiului Cluj Napoca adresa de la fila 46, la care a fost anexat Decretul de expropriere nr. 22/1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare România privind exproprierea şi trecerea în proprietatea statului a unor imobile situate în oraşul Cluj în scopul construirii unor blocuri de locuinţe în cartierul Donat din Cluj şi anexe la decret.
Analizând recursurile prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:
1. Recursul reclamantei este nefondat pentru următoarele considerente:
În raport de ansamblul probelor administrate, instanţa de apel a reţinut ca situaţie de fapt, ce nu poate fi reevaluată în recurs faţă de actuala configuraţie a art. 304 C. proc. civ., că terenul înscris în CF nr. 31044 cu nr. top 10757/1 situat în Cluj Napoca, str. B. nr. 6A a fost expropriat de la autorii reclamantei în baza Decretului de expropriere nr. 22/1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare România, în vederea construirii de blocuri de locuinţe. În baza expertizei tehnice judiciare efectuate în cauză, instanţa de apel a apreciat că restituirea în natură este posibilă numai în limitele unei suprafeţe de 294 mp, întrucât, potrivit concluziilor expertului dacă pe suprafaţa de 145 mp. s-ar edifica construcţii, acestea ar obtura vizibilitatea apartamentelor situate la faţada de vest a blocului nr. 5, astfel că pentru restul de teren de până la 500 mp a menţinut Dispoziţia nr. 1667/2005 referitoare la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
În prezenta fază procesuală, recurenta-reclamantă nu contestă însă constatarea instanţei de apel că diferenţa de teren de la 294 mp până la 500 mp este imposibil de restituit în natură, ci forma de reparaţie în echivalent pentru acest teren, susţinând că în mod greşit i-a fost respinsă cererea de compensare cu un alt teren.
Deşi dispoziţiile art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 stabilesc o ordine de prioritate în acordarea măsurilor de reparaţie, textul nu instituie o obligaţie absolută în sarcina unităţii notificate de a acorda bunuri sau servicii în compensare, aceasta depinzând de situaţia particulară, cu mai multe variabile (existenţa bunurilor în patrimoniu, criteriul valoric, caracteristici asemănătoare cu imobilul preluat abuziv, planurile de dezvoltare a localităţii) a fiecărei entităţi, astfel învestite, în parte.
În raport de situaţia de fapt stabilită, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare în cauză a prevederilor art. 26 din Legea nr. 10/2001 atunci când a respins cererea reclamantei de compensare a diferenţei de teren ce nu poate fi restituită în natură cu un alt teren învecinat parcelei restituite.
Potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, entitatea învestită cu soluţionarea notificării este obligată să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale. Textul menţionat se coroborează cu prevederile art. 1 alin. (5) din acelaşi act normativ care instituie obligaţia pentru primari sau, după caz, conducătorii entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, de a afişa lunar un tabel care să cuprindă bunurile disponibile şi/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare.
Simpla împrejurare că reclamanta a identificat o suprafaţă de teren învecinată cu terenul restituit în natură pe care a calificat-o ca fiind liberă, nu poate duce la concluzia că această suprafaţă reprezintă un bun disponibil în sensul art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 şi nu naşte în sarcina intimatului obligaţia de a-i acorda în compensare, în temeiul art. 26 din Lege.
Relevantă sub acest aspect este situaţia rezultată din Adresa nr. 5558/452 din 26 ianuarie 2007, aflată la fila 17 din dosarul instanţei de apel, emisă în aplicarea art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 de autoritatea competentă sub aspectul determinării unor bunuri disponibile pe raza Municipiului Cluj Napoca şi care probează împrejurarea că astfel de bunuri nu există.
De altfel, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, prin Decizia civilă nr. 352/2011 a Tribunalului Cluj, pronunţată în Dosar nr. 910/117/2010 (rămasă irevocabilă ca urmare a respingerii recursurilor declarate în cauză prin Decizia nr. 5240 din 14 decembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj), a fost înlăturată obligaţia pârâţilor de a include în tabelul bunurilor disponibile terenul în suprafaţă de 206 mp, solicitat de reclamantă în compensare, întrucât acest teren face obiectul unei cereri de revendicare, formulată de numita R.C., care nu a fost soluţionată.
Prin urmare, în mod corect a reţinut instanţa de apel că atâta timp cât s-a stabilit în mod irevocabil că terenul face obiectul unei cereri de revendicare, formulată de o altă persoană, el nu reprezintă un teren liber a cărui atribuire în compensare să fie posibilă în temeiul art. 26 din Legea 10/2001.
2. În ceea ce priveşte recursul pârâtului Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:
Astfel cum instanţele de fond au reţinut, reclamanta a contestat Dispoziţia nr. 1667/2005 emisă de Primarul Municipiului Cluj prin care i s-a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 500 mp din Cluj Napoca, str. B. nr. 6 A CF nr. 21044 nr. top. 10757/1, expropriat, prin Decretul nr. 22/1964 în vederea construirii unor blocuri de locuinţe în cartierul Donat din Cluj, cu motivarea că terenul este situat în zonă sistematizată, fiind parţial ocupat cu construcţia unui bloc, motiv pentru care i s-a propus ca măsură reparatorie acordarea de despăgubiri.
Reclamanta, în motivarea contestaţiei a susţinut că este îndreptăţită la restituirea în natură a unei părţi însemnate din terenul în suprafaţă de 500 mp, întrucât blocul edificat ocupă o mică parte din această suprafaţă, restul fiind garaje (demontabile) şi teren liber.
Recurentul pârât susţine, raportat la această situaţie de fapt, că suprafaţa de teren de 294 mp restituită reclamantei, prin sentinţa pronunţată de tribunal şi confirmată în apel, nu intră în categoria terenurilor libere susceptibile de restituire în natură, în raport de dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001.
Înalta Curte constată că această susţinere este fondată.
Potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.
Utilizarea terenurilor în scopul pentru care au fost expropriate de stat nu presupune, în mod obligatoriu, astfel cum a susţinut reclamanta şi au reţinut instanţele de fond, ca acestea să fie ocupate în mod efectiv şi în totalitate cu construcţiile în vederea cărora s-a dispus exproprierea.
Din punct de vedere al îndeplinirii scopului exproprierii este suficient ca terenurile să fi fost ocupate funcţional de lucrările pentru care s-a realizat exproprierea, putând fi afectate servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică (căi de acces, parcări, spaţii verzi etc.) sau putând fi ocupate de alte construcţii provizorii ori definitive, care deservesc clădirile principale.
În speţă, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 22/1964 a Consiliului de Stat al Republicii Populare România a fost expropriată o suprafaţă totală de 18.091 mp teren, în care se include şi cea de 500 mp în litigiu preluată din patrimoniul autorilor reclamantei, în scopul construirii unor blocuri de locuinţe în cartierul Donat din oraşul Cluj cu dotările tehnico edilitate aferente.
Suprafaţa de 18.091 mp teren a fost afectată scopului exproprierii, iar referitor la terenul de 500 mp, potrivit raportului de expertiză, s-a constatat că, în prezent, este ocupat parţial de construcţii între care un bloc de locuinţe pe str. A.V. nr. 5 care ocupă o suprafaţă de 61 mp şi un punct de colectare a gunoiului menajer mobil şi demontabil care ocupă o suprafaţă de 13 mp. Concluziile expertului au fost în sensul că suprafaţa neconstruită este de 439 mp, însă numai 294 mp pot fi restituiţi în natură întrucât dacă pe suprafaţa de 145 mp s-ar edifice o construcţie, aceasta ar obtura vizibilitatea apartamentelor situate la faţada de vest a blocului 5.
Împrejurarea că nu întreaga suprafaţă de 500 mp teren a fost ocupată în mod efectiv cu blocuri de locuinţe şi de căile de acces care le deservesc nu este de natură să conducă la concluzia că scopul exproprierii nu a fost atins.
Dimpotrivă, prin dotări tehnico-edilitare aferente unui complex de locuinţe, astfel cum a fost definit scopul exproprierii, se înţeleg nu numai drumurile de acces ci şi acele dotări care, într-o manieră rezonabilă, sunt destinate parcării de autovehicule, precum şi acele dotări destinate desfăşurării unor activităţi necesare comunităţii, cum ar fi spaţiile amenajate ca locuri de joacă pentru copii sau cele afectate servituţilor blocurilor de locuinţe.
Aşa fiind, în mod greşit, instanţele de fond au statuat, contrar dispoziţiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, că numai suprafaţa de 206 mp teren ar fi fost utilizată în scopul pentru care a fost expropriată, justificat de împrejurarea că este ocupată de un bloc de locuinţe şi de un punct de colectare a gunoiului menajer şi, respectiv că suprafaţa de 294 mp nu ar fi fost afectată scopului exproprierii, justificat de faptul că acest teren nu este ocupat de construcţii.
Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte constată că scopul exproprierii dispusă prin Decretul nr. 22/1964, potrivit probatoriului administrat la judecata în fond, a fost atins în ceea ce priveşte întreaga suprafaţă de 500 mp teren preluată din patrimonial autorilor reclamantei, caz în care aceasta este îndreptăţită să primească măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul expropriat, astfel cum s-a statuat prin dispoziţia contestată.
Pe cale de consecinţă, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârât şi va modifica decizia recurată în sensul că va admite apelul pârâtului şi va schimba sentinţa primei instanţe.
În consecinţă, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul reclamantei, iar în temeiul aceluiaşi text, coroborat cu art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj, va modifica decizia recurată în sensul că va admite apelul pârâtului, cu consecinţa schimbării în tot a sentinţei apelate, în sensul respingerii contestaţiei, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta G.B.L.D. împotriva Deciziei civile nr. 19/A din 24 februarie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca împotriva aceleiaşi decizii.
Modifică în parte decizia recurată în sensul că admite apelul declarat de pârât împotriva Sentinţei nr. 893 din 13 octombrie 2006 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, astfel:
Schimbă în tot sentinţa apelată şi pe fond:
Respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamantă împotriva Dispoziţiei nr. 1667 din 5 iulie 2005 emisă de pârâtul Primarul municipiului Cluj.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1630/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 1639/2013. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
