ICCJ. Decizia nr. 15/2013. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 15/2013
Dosar nr. 1459/91/2010*
Şedinţa publică de la 15 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 487 din 24 iunie 2010 Tribunalul Vrancea, secţia civilă a admis în parte acţiunea reclamantei C.V. şi a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, să plătească reclamantei suma de 25.000 de Euro, în echivalent RON la data plăţii efective, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, în calitate de moştenitoare a defunctului C.S., decedat la data de 18 martie 1996, în temeiul Legii nr. 221/2009.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că în baza Deciziei MAI nr. 200/1951 la data de 18 iunie 1951 soţul reclamantei, C.S., decedat la 18 martie 1996, şi părinţii acestuia, C.I. şi C.M., au fost strămutaţi din Jimbolia (Timiş) şi li s-a fixat domiciliu obligatoriu în localitatea Dâlga Nouă şi că potrivit art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009, respectiva măsură constituie măsură administrativă cu caracter politic, iar conform art. 5 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ reclamanta are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de soţul său ca urmare a dislocării şi stabilirii de domiciliu obligatoriu.
La stabilirea cuantumului daunelor morale instanţa de fond a avut în vedere durata măsurii, care a expirat la 1 aprilie 1956 şi faptul că până la deces autorul reclamantei a beneficiat de indemnizaţia lunară stabilită în anul 1991 potrivit Decretului-lege nr. 118/1990 modificat respectiv indexate periodic prin O.U.G. sau H.G .
Având în vedere consecinţele negative din punct de vedere psihic şi fizic, raportate la durata măsurii, la împrejurarea că s-a încercat de către Statul Român să se compenseze parţial prejudiciul suferit de către autorul reclamantei prin beneficiile acordate potrivit Decretului-lege nr. 118/1990, prin condamnarea comunismului în mod oficial, instanţa a apreciat că suma de 25.000 Euro în echivalent RON la data plăţii efective reprezintă o satisfacţie echitabilă pentru reclamantă.
Împotriva Sentinţei civile nr. 487 din 24 iunie 2010 a Tribunalului Vrancea au declarat apel reclamanta şi pârâtul criticând-o pe motive de netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr. 15/A din 27 februarie 2012 Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea împotriva Sentinţei civile nr. 487 din 24 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Vrancea, pe care a schimbat-o în sensul că a respins ca nefondată acţiunea reclamantei C.V.
A respins ca nefondat şi apelul declarat de reclamanta C.V. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin Deciziile nr. 1358/2010 şi 1360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, care au constituit temeiul de drept al acţiunii deduse judecăţii, au fost declarate neconstituţionale.
Dată fiind practica judiciară neunitară existentă în această materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu recurs în interesul legii, recurs soluţionat prin Decizia nr. 12 pronunţată în Dosarul nr. 14/2011.
Prin această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, urmare deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi 1360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în M. Of.
În aceste condiţii, având în vedere caracterul obligatoriu al dezlegărilor date în recursul în interesul legii precum şi împrejurarea că, în cauză, la data publicării deciziilor Curţii Constituţionale nu fusese pronunţată o hotărâre definitivă, curtea a constatat că, practic, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 nu îşi mai produc efectele şi nu mai pot constitui temei de drept pentru acordarea despăgubirilor morale solicitate prin acţiunea dedusă judecăţii.
Împotriva Deciziei civile nr. 15/A din 27 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a declarat recurs reclamanta C.V., criticând-o în esenţă pentru încălcarea principiului neretroactivităţii deciziilor Curţii Constituţionale şi art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, încadrând criticile formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului pârâtului Statului Român şi menţinerii ca legală a sentinţei instanţei de fond.
În criticile formulate, recurenta reclamantă a susţinut în esenţă că la data publicării în M. Of. a deciziilor Curţii Constituţionale şi respectiv la data pronunţării deciziei recurate aceasta deţinea un „bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi că odată cu apariţia Legii nr. 221/2009 a luat naştere şi un drept de creanţă al foştilor deţinuţi politici sau al moştenitorilor acestora în raport cu statul român, drept de creanţă ce are un caracter cert, instanţei revenindu-i rolul de a cuantifica acest drept de creanţă în raport de prejudiciul efectiv suferit de foştii deţinuţi politici, iar nu de a stabili existenţa sau inexistenţa lui, care este stabilit prin prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din lege.
În ceea ce priveşte, speranţa legitimă, este evident faptul că toţi foştii deţinuţi politici şi moştenitorii acestora ce au calitate procesuală activă în temeiul Legii nr. 221/2009, deţin o speranţă legitimă încă de la apariţia acesteia. Recurenta consideră că există speranţă legitimă în cazul tuturor cererilor de chemare în judecată introduse până la data declarării neconstituţionalităţii art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
În acest sens, reclamanta a susţinut că este rezonabil şi adecvat ca în situaţia de faţă, să aibă parte de un tratament judiciar similar cu cel aplicat tuturor celorlalte persoane ce au beneficiat de hotărâri judecătoreşti reparatorii sub incidenţa Legii nr. 221/2009, până la apariţia hotărârilor Curţii Constituţionale, care nu pot avea efect decât pentru viitor, nu şi pentru cauzele înregistrate anterior apariţiei acestora.
Înalta Curte, asupra controlului de legalitate a recursului declarat de reclamantă împotriva Deciziei civile nr. 15/A din 27 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, în raport de criticile invocate, încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed.
Criticile referitoare la prejudiciul moral încercat de reclamantă ca urmare a luării măsurii administrative cu caracter politic de stabilire a domiciliului obligatoriu pentru toţi membrii familiei în comuna Dâlga Nouă, judeţul Călăraşi la care au fost supuşi în perioada comunistă, prin care aceasta tinde să demonstreze îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, nu sunt relevante în soluţionarea cauzei şi nu pot fi primite, faţă de aspectul care se impune a fi analizat cu prioritate, vizând lipsa temeiului juridic al cererii, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010.
Problema de drept care se pune în speţă nu este cea a faptului dacă reclamanta este sau nu îndreptăţită la acordarea daunelor morale în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, raportat la măsurile reparatorii de care au beneficiat deja în baza altor acte normative edictate în scopul reparării abuzurilor săvârşite de statul comunist, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă soluţionării, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
Astfel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Or, în speţă, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu se pronunţase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune deci că fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În speţă, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamanta nu era titulara unui „bun" susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să îi fi confirmat dreptul.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare a sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficientă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Rezultă că, raportat la aceste considerente, care înlocuiesc motivarea din decizia recurată, soluţia din această decizie privind respingerea acţiunii reclamantei este corectă, impunându-se a fi menţinută faţă de lipsa temeiului juridic al acţiunii, ca efect al deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010.
În consecinţă, pentru acest motiv recursul reclamantei se va respinge, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta C.V. împotriva Deciziei civile nr. 15/A din 27 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 15 ianuarie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 1493/2013. Civil. Pretenţii. Obligatia de a... | ICCJ. Decizia nr. 1575/2013. Civil. Suspendare executare... → |
|---|
