ICCJ. Decizia nr. 1598/2013. Civil
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1598/2013
Dosar nr. 659/59/2012
Şedinţa publică din 21 martie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de faţă;
Prin decizia civilă nr. 1344 din 15 mai 2012 Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins contestaţia în anulare formulată de contestatorul S.D. împotriva deciziei civile nr. 2068 din 06 octombrie 2011, reţinând că temeiul de drept invocat îl constituie prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., că datele conţinute în decizia atacată, la care se referă contestatorul, nu reprezintă „greşeli materiale" în înţelesul legii, întrucât în motivare sunt corect reţinute atât data desfacerii contractului individual de muncă, cât şi data stabilirii drepturilor de pensie şi că restul susţinerilor contestatorului, referitoare la aplicarea Legii nr. 118/2010, precum şi temeiurile de drept care au stat la baza încetării raporturilor de muncă între părţi, nu pot constitui motive în analiza contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., ci reprezintă interpretări ale contestatorului, inadmisibil de analizat pe această cale.
Împotriva acestei decizii S.D. a formulat cerere de revizuire în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pretinzând că decizia atacată este potrivnică cu sentinţa civilă nr. 1779/PI/25 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia civilă.
Constatând că hotărârile potrivnice sunt pronunţate de un tribunal şi de o curte de apel, Curtea de Apel Timişoara a pronunţat decizia civilă nr. 1944 din 11 septembrie 2012 prin care a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în aplicarea dispoziţiilor art. 323 alin. (2) C. proc. civ.
Analizând cererea de revizuire în raport de dispoziţiile art. 326 alin. (3) raportat la art. 322 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu este admisibilă, urmând a o respinge, pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., în revizuire dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.
Art. 322 alin. (1) C. proc. civ. prevede posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii împotriva unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi împotriva unei hotărâri pronunţate de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul. Aşadar, prima condiţie de admisibilitate a unei cereri de revizuire este aceea a evocării fondului prin decizia atacată.
Or, decizia nr. 1344 din 15 mai 2012, priveşte respingerea unei contestaţii în anulare, pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru exercitarea acestei căi de atac. Cum hotărârea atacată nu este dată asupra fondului cauzei, potrivit legii, ea nu poate fi revizuită.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul S.D. împotriva deciziei civile nr. 1344 din 15 mai 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2013 .
← ICCJ. Decizia nr. 16/2013. Civil. Brevete de invenţii.... | ICCJ. Decizia nr. 1594/2013. Civil. Recalculare pensie. Recurs → |
---|