ICCJ. Decizia nr. 1564/2013. Civil. Contestaţie la executare. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1564/2013
Dosar nr. 1293/1/2013
Şedinţa de la 10 aprilie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra contestaţiei în anulare de faţă, reţine următoarele:
Prin Decizia nr. 4665 din 22 noiembrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 3122/1/2012, a fost constatată nulitatea cererii de recurs formulată de recurenta P.C.M. împotriva Deciziei nr. 21/2012 din 2 martie 2012 a Curţii de Apel laşi, secţia civilă, şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 24 februarie 2012 pronunţată de aceeaşi instanţă, în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 528 din 30 martie 2009, Tribunalul laşi a respins cererea calificată ca fiind "contestaţie la executare" formulată de P.C.M. în contradictoriu cu A.P.A.V.I.T.A.L. laşi, precum şi excepţia de conexitate invocată de contestatoare, iar prin Decizia civilă nr. 151 din 16 octombrie 2009 a Curţii de Apel laşi a fost admis apelul formulat de P.C.M., prin mandatar, împotriva sentinţei civile anterior menţionate, sentinţă ce a fost anulată, trimiţându-se cauza spre rejudecare la Judecătoria laşi.
Prin Decizia civilă nr. 130 din 7 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel laşi, s-a respins cererea de revizuire formulată de P.C.M. împotriva Deciziei civile nr. 151 din 16 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel laşi, sentinţă ce a fost menţinută.
Curtea de Apel laşi, secţia civilă, prin Decizia nr. 21/2012 din 2 martie 2012 a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de P.C.M., prin procurator O.I., împotriva Deciziei civile nr. 130 din 7 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel laşi.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în cadrul termenului legal P.C.M., prin procurator O.I. prin care a solicitat admiterea recursului, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor integrale astfel cum au fost solicitate.
Prin cererea formulată la data de 27 februarie 2012, P.C.M. a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din data de 24 februarie 2012, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 1989/1/2012.
Prin încheierea din data de 22 noiembrie 2012, instanţa a dispus conexarea cererii de recurs formulată de recurentă împotriva încheierii de şedinţă din data de 24 februarie 2012, la cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 3122/1/2012, constatând că prezenta cauză are drept obiect recursul declarat împotriva unei încheieri de şedinţă premergătoare, prin care s-a amânat pronunţarea hotărârii.
Înalta Curte a reţinut că recurenta nu numai că nu a invocat vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar dezvoltarea criticilor formulate de aceasta nici nu a făcut posibilă încadrarea acestora într-unul din motivele prevăzute procedural de art. 304 punctele 1 - 9 C. proc. civ.
S-a arătat că indicarea de către recurentă a unor dispoziţii legale, nu atrage automat cerinţa motivării recursului în conformitate cu dispoziţiile aplicabile în materia recursului, cererea de recurs fiind supusă unor cerinţe de formă diferite de cele instituite pentru cererea de apel, cerinţe impuse de caracterul nedevolutiv al acestei căi de atac.
Nu în ultimul rând Înalta Curte a reţinut faptul că instanţa nu se poate substitui părţii pentru a imagina eventualele motive de nelegalitate, pentru că, potrivit art. 129 (1) C. proc. civ., părţile sunt cele care au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile stabilite de lege.
Constatând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei prevăzută de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor, Înalta Curte a aplicat cererii de recurs sancţiunea nulităţii.
Împotriva acestei decizii a declarat contestaţie în anulare contestatoarea P.C.M., prin procurator O.I., invocând dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. şi art. 317 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei în anulare, contestatoarea a invocat faptul că hotărârea s-a dat cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, precum şi faptul că recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
Contestatoarea a arătat că există o eroare, dispoziţii contradictorii între încheierea din 19 ianuarie 2009 (Dosar nr. 19540/245/2008 al Judecătoriei laşi) şi Decizia nr. 528 din 30 martie 2009 (Dosar nr. 7949/99/2008 al Tribunalului laşi).
S-a mai susţinut de către contestatoare că prin Decizia nr. 130 din 07 decembrie 2011, Curtea de Apel a precizat că este obligatoriu să respecte deciziile Înaltei Curţi, astfel că litigiul nu a putut fi soluţionat nici pe calea recursului, nici pe calea revizuirii.
În consecinţă, contestatoarea a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziilor pronunţate în cauză, precum şi obligarea intimatei la plata despăgubirii integrale de 186750 RON sau parţiale de 93828 RON.
Prioritar, conform dispoziţiilor art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 146/1997, modificată, "sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru, se restituie la cererea petentului în cazul în care taxa plătită nu era datorată".
În speţă, în raport de faptul că dosarul are ca obiect o contestaţie în anulare pentru care s-a achitat taxa de timbru în cuantumul solicitat, Înalta Curte constată că taxa judiciară de timbru în sumă de 10 RON, ce a fost achitată cu următoarele chitanţe: chitanţa din 09 aprilie 2013 emisă de Consiliul Local sector 2, Direcţia Venituri Buget Local, chitanţele din 04 aprilie 2013 emise de Direcţia Economică şi Finanţe Publice Locale a Municipiului laşi şi timbrul judiciar în valoare de 0,3 RON nu sunt datorate în dosarul de contestaţie în anulare nr. 1293/1/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, contestatoarea P.C.M., prin procurator O.I. depunând-o la dosarul cauzei, din eroare.
Faţă de cele reţinute mai sus, Înalta Curte constată că sunt incidente dispoziţiile art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 146/1997, modificată, astfel încât va dispune restituirea către contestatoarea P.C.M. prin procurator O.I. a taxei de timbru în cuantum de 10 RON şi a timbrului judiciar în valoare de 0,3 RON.
Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi a temeiului de drept invocat, Înalta Curte urmează a respinge contestaţia în anulare pentru considerentele ce urmează:
Cale extraordinară de atac, de retractare, contestaţia în anulare, reprezintă un mijloc procedural eficient în a obţine o nouă judecată numai în cazul săvârşirii unor importante neregularităţi procedurale, care încalcă dreptul la apărare şi nesocotesc principiul contradictorialităţii, care guvernează procesul civil.
Aşa fiind, contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ. este admisibilă numai pentru neregularităţile procedurale, vizate în mod expres de acest text legal în două situaţii: când citarea nu a fost îndeplinită legal la data judecării în fond a cauzei (pct. 1), sau când s-au încălcat reguli de competenţă absolută (pct. 2).
Desfiinţarea hotărârii judecătoreşti atacate prin acest mijloc procedural este posibilă însă numai în aceste condiţii, limitativ prevăzute de lege, care nu sunt incidente în speţă, hotărârea invocată de contestatoare neputând fi încadrată în niciuna din aceste două ipoteze.
Contestatoarea susţine, în cadrul prezentei căi extraordinare de atac, faptul că instanţa de recurs a nesocotit dispoziţiile de ordine publică privitoare la competenţă, deoarece a respins recursul fără ca acesta să fi fost judecat pe fond.
Potrivit art 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, numai dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului.
Acest text se aplică în situaţia în care hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea normelor de competenţă absolută, deci a competenţei generale, a competenţei materiale şi a competenţei teritoriale exclusive, nicidecum a dispoziţiilor art. 3021 lit. c) C. proc. civ., prin care legiuitorul a prevăzut o sancţiune în situaţia în care cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Contestatoarea nu a indicat niciun motiv de încălcare a unei norme de competenţă, iar susţinerile formulate nu vizează competenţa instanţei de recurs, fiind simple nemulţumiri ale acesteia, atât cu privire la soluţia pronunţată în recurs, cât şi cu privire la soluţiile pronunţate în alte dosare, ceea ce nu poate determina o rejudecare a cauzei.
Constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 317 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Dispune restituirea taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 RON şi a timbrului judiciar în valoare de 0,3 RON.
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea P.C.M. prin procurator O.I. împotriva Deciziei civile nr. 4665 din 22 noiembrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 153/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1636/2013. Civil. Obligatia de a face. Cerere... → |
|---|
