ICCJ. Decizia nr. 1516/2013. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1516/2013
Dosar nr. 6034/1/2012
Şedinţa publică din 20 martie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 14 decembrie 2005 sub nr. 47817/3/2005, reclamantul S.C.A. a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, anularea deciziei nr. 301 din 25 octombrie 2005 emisă de aceasta, în temeiul Legii nr. 10/2001.
În motivare, reclamantul a arătat că prin decizia contestată, în mod nelegal i s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în Craiova, şi i s-a propus acordare de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafaţă de 530 m.p. şi 322,23 m.p. construcţii; că în mod nelegal, s-a reţinut că imobilul revendicat este deţinut de SC P.G. SA Craiova, deşi acesta nu este evidenţiat în patrimoniul acestei societăţi comerciale privatizate.
La termenul din 16 ianuarie 2007 a fost introdusă în cauză SC P.G. SA, în calitate de intervenient forţat.
Prin sentinţa civilă nr. 1159 din 25 septembrie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins acţiunea, reţinând că, prin decizia contestată, în mod legal au fost acordate măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, în temeiul art. 29 din Legea nr. 10/2001, acesta fiind deţinut în prezent de intervenienta SC P.G. SA.
Prin decizia civilă nr. 451 din 2 iunie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul reclamantului S.A.C. împotriva sentinţei mai sus-menţionate, reţinând că imobilul este evidenţiat în patrimoniul SC P.G. SA, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate depus la dosar, această societate fiind privatizată integral în anul 1994.
În acest context, s-a reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Prin decizia nr. 9224 din 11 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul aceluiaşi reclamant şi a casat decizia atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinând că cererile referitoare la imobilele preluate de stat în mod abuziv şi care se află în patrimoniul societăţilor comerciale privatizate sunt supuse în continuare dispoziţiilor art. 29, fost 27, în redactarea iniţială şi că instanţele investite cu soluţionarea cererilor de restituire a unor astfel de imobile trebuie să verifice şi să stabilească valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului, întrucât în funcţie de acest aspect urmează a se aprecia asupra măsurilor reparatorii, restituire în natură sau acordare de despăgubiri persoanei îndreptăţite.
Prin decizia nr. 767 A din 20 decembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul reclamantului S.C.A., a schimbat sentinţa apelată în sensul admiterii contestaţiei şi anulării dispoziţiei din 25 octombrie 2005 emise de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului; a dispus restituirea în natură, către contestator, a imobilului compus din teren în suprafaţă de 1.830,56 m.p. scriptic şi 1.824 m.p. conform măsurătorilor şi construcţiile existente pe teren, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert M.I.
Prin decizia civilă nr. 5392 din 18 septembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a intimatului-reclamant S.C.A., şi a respins, ca nefondate, ambele recursuri declarate în cauză.
Referitor la calitatea intimatului-reclamant S.C.A., de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001, instanţa supremă a reţinut că aceasta a fost stabilită chiar de către emitentul deciziei contestate, respectiv, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, care a constatat, astfel, că autorul notificării şi-a dovedit vocaţia succesorală de pe urma fostului proprietar, Julius Schmidt şi descendenţilor acestuia, P.J.S. şi C.J.S.
Referitor la fondul cauzei, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că ceea ce interesează în speţă este nu preluarea abuzivă sau nu de către stat, ci dacă această preluare s-a făcut cu sau fără titlu valabil. Cum măsura naţionalizării în temeiul Legii nr. 119/1948 presupunea despăgubirea proprietarilor deposedaţi, în caz contrar fiind încălcate dispoziţiile art. 8, art. 10 şi art. 11 din Constituţia Republicii Populare Române din 1948, iar această despăgubire nu s-a dovedit că s-a realizat, instanţa de apel a apreciat corect că au fost depăşite limitele legale prin naţionalizarea în temeiul Legii nr. 119/1948 a unor spaţii cu destinaţie de locuinţă, aparţinând fostului proprietar, cu încălcarea art. 1 din acest act normativ.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare, nemotivată, SC P.G. SA.
Contestaţia în anulare este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare prin intermediul căreia se poate obţine, în cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege, anularea unor hotărâri judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea unor norme procedurale.
Astfel, potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare „când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii" [alin. (1) pct. 1] ori „când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă" [alin. (1) pct. 2], iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol contestaţia mai poate fi primită în cazul când motivele anterior enunţate au fost invocate prin cererea de recurs, „dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins tară ca el să fi fost judecat în fond".
Articolul 318 C. proc. civ. stabileşte că hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie „când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul, sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
În speţă, cererea de contestaţie în anulare, nu se circumscrie niciuneia din dispoziţiile legale anterior citate, pentru a fî analizată ca atare de instanţă, ceea ce determină caracterul inadmisibil al acesteia.
Astfel, deşi contestatoarea a depus la dosarul cauzei un memoriu intitulat „contestaţie în anulare" şi a indicat ca temei juridic art. 318 alin. (1) C. proc. civ., în realitate, a formulat o cerere de suspendare a executării deciziei obiect al acestei contestaţii, respinsă, ca inadmisibilă, prin încheierea de şedinţă din 31 octombrie 2012, făcând precizarea că motivele propriu-zise ale contestaţiei vor fi depuse după redactarea deciziei atacate.
Cum însă până la data când cauza a fost luată în pronunţare motivele cererii nu au fost depuse, această împrejurare determină caracterul inadmisibil al contestaţiei în anulare, sens în care va fi respinsă.
În raport cu soluţia dată asupra contestaţiei în anulare şi faţă de solicitarea formulată de către intimatul S.C.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum total de 2.500 RON, dovedite cu chitanţa depusă la dosarul cauzei, Înalta Curte, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., va obliga contestatoarea SC P.G. SA la plata, către acesta, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON.
În evaluarea cuantumului cheltuielilor de judecată astfel reduse, Înalta Curte se raportează la împrejurarea că onorariul avocaţial solicitat este disproporţionat faţă de valoarea pricinii şi de munca depusă, în contextul în care cauza a avut un singur termen de judecată, iar cererea a fost apreciată ca inadmisibilă.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare, obligând contestatoarea SC P.G. SA la plata, în favoarea intimatului S.A.C., a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 1.000 RON, redus conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de SC P.G. SA împotriva deciziei nr. 5392 din 18 septembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Obligă contestatoarea la plata, către intimatul S.C.A., a sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1517/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 1515/2013. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
