ICCJ. Decizia nr. 1520/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1520/2013
Dosar nr. 2739/105/2009*/a1.1.1
Şedinţa publică din 20 martie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 2739/105/2009, contestatorul B.M., prin procurator L.M.L., în contradictoriu cu intimata Primăria Oraşului B., a formulat contestaţie împotriva deciziei din 8 aprilie 2009 a Primăriei B.
Prin sentinţa civilă nr. 2125 din 10 decembrie 2009, Tribunalul Prahova a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant invocată de intimată şi a anulat acţiunea formulată.
Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat apel reclamantul B.M., arătând că în mod nelegal a fost pronunţată ca urmare a admiterii excepţiei invocate de pârâta Primăria B. privind lipsa calităţii de reprezentant a numitei L.M.L., fără a se dispune amânarea
cauzei pentru a se cita contestatorul B.M. în scopul participării la şedinţa de judecată, şi ignorând faptul că dreptul de reprezentare şi de proprietate izvorăşte din dispoziţia ndin 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care nu a fost respectată de către Primăria Buşteni, astfel asistenţa de către un eventual avocat nefiind necesară.
Prin decizia nr. 66 din 01 aprilie 2010 Curtea de Apel Ploieşti a respins apelul, ca nefondat, reţinând că acţiunea dedusă judecăţii a fost formulată de numita L.M.L. în calitate de mandatar al reclamantului B.M., mandat acordat pentru a fi reprezentat cu puteri depline în faţa Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 şi a Legii nr. 112/1995 la Primăria Oraşului Buşteni, precum şi în faţa instanţelor de orice grad, în vederea efectuării formalităţilor necesare pentru restituirea imobilului din Buşteni.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, arătând că instanţa de apel nu a luat în considerare contestaţia formulata împotriva deciziei Primăriei B. din 2009, referitoare la restituirea integrala a proprietăţilor luate abuziv de către Primăria B. şi nu s-au respectat dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 10/2001.
Prin decizia nr. 1431 din 18 februarie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat decizia atacată, a admis apelul declarat de acelaşi reclamant împotriva sentinţei civile nr. 2125 din 10 decembrie 2009 a Tribunalului Prahova, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Prin sentinţa civilă nr. 1296 din 16 iunie 2011 Tribunalul Prahova a respins contestaţia formulată, ca neîntemeiată.
Împotriva deciziei a formulat recurs reclamantul, arătând că instanţa fondului nu a avut în vedere faptul că problema dedusă judecăţii a fost rezolvată în mod definitiv şi irevocabil de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 1431 din 18 februarie 2011 care a reţinut legalitatea procurilor date de reclamant pentru L.M.L. astfel încât în mod greşit s-a rezolvat procesul pe excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant.
Prin decizia civilă nr. 1542 din 13 decembrie 2011, Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca nefondat, recursul reclamantului.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul B.M., prin procurator L.M.L., invocând art. 317 alin. (1) şi (2); art. 3221 alin. (1), (2) şi (7); art. 322 alin. (1) şi (2) şi pct. 5 şi art. 327 alin. (1)-(2), solicitând revizuirea deciziei atacate, pentru motive de nelegalitate şi erori prezentate pe larg în cuprinsul cererii.
Prin decizia nr. 904 din 7 martie 2012, Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, reţinând că prin hotărârea atacată nu s-a evocat fondul cauzei şi, ca atare, nu sunt incidente dispoziţiile art. 322 (1) C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare B.M., invocând în drept dispoziţiile art. 317 (1)2 şi pct. (2), art. 318 (1) şi art. 319 (1) C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că nu a respectat solicitările privind dreptul de proprietate asupra imobilelor preluate abuziv de Primăria B.
A mai arătat că instanţa de rejudecare, respectiv, Tribunalul Prahova, nu a respectat îndrumările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, fără să analizeze fondul cauzei, a respins, în mod greşit, contestaţia formulată, ca neîntemeiată.
Prin decizia nr. 1942 din 15 mai 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare, reţinând că prin hotărârea obiect al prezentei căi extraordinare de atac a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 1542 din 13 decembrie 2011, prin hotărârea instanţei de recurs nefiind evocat fondul cauzei.
S-a mai reţinut că, motivele de fapt şi de drept ale prezentei cereri au fost invocate atât în recurs (soluţionat prin decizia civilă nr. 1542 din 13 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti), cât şi în revizuirea soluţionată prin decizia care face obiectul prezentei contestaţii în anulare.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire B.M., întemeiată, conform precizării de la termenul din 10 septembrie 2012, pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
În motivare, revizuentul arată că solicită revizuirea a două hotărâri judecătoreşti contradictorii, respectiv, decizia civilă nr. 904 din 07 martie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. 2739/105/2009*/a1 şi decizia civilă nr. 1942 din 15 mai 2012, pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. 2739/105/2009*/a1.1, în cadrul cărora au fost formulate excepţii eronate şi prin care nu s-a analizat fondul cauzei având ca obiect revendicare, cu toate că prin decizia nr. 5637 din 07 august 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus restituirea integrală a bunurilor în litigiu, în temeiul Legii nr. 10/2001 şi al Legii nr. 247/2005.
Evocând, pe larg, situaţia de fapt dedusă judecăţii în cicluri procesuale anterioare, revizuentul arată că prin hotărârile a căror revizuire se solicită nu s-a analizat fondul cauzei şi nu s-a dispus restituirea unei diferenţe inclusă în suprafaţa ce făcuse obiect al deciziei nr. 5637/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocându-se excepţii repetate şi neîntemeiate, deturnându-se atenţia de la fondul cauzei pentru a proteja interesele Primăriei B.
Astfel, prin decizia nr. 1942 din 15 mai 2011, Curtea de Apel a respins cererea de contestaţie în anulare pe cale de excepţie, deşi aceasta nu era incidenţă în cauză, iar prin decizia nr. 904 din 7 mai 2012, cu toate că revizuentul a dat toate detaliile cu privire la nerestituire şi la blocarea intrării la proprietăţi, solicitând şi efectuarea unei noi expertize topo, s-a pronunţat o soluţie similară, evident, nelegală.
Apreciază contrarietatea celor două hotărâri supuse revizuirii ca fiind dată de împrejurarea că, deşi proprietăţile din Buşteni, preluate de stat în mod abuziv, au fost restituite în natură conform legilor speciale în materie, prin decizia civilă nr. 5637/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, atât Tribunalul Prahova, cât şi Curtea de Apel Ploieşti, nu au respectat cele statuate printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, pronunţând hotărâri nelegale şi contradictorii, ce au analizat superficial pretenţiile deduse, din perspectiva unor excepţii a căror incidenţă nu se regăseşte în cauză, respectiv, deciziile indicate ca obiect al prezentei cereri de revizuire.
Cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru argumentele ce succed:
Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătoreşti definitive care se vădeşte a fi greşită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunţarea acesteia.
Retractarea unei hotărâri judecătoreşti definitive produce efecte grave pentru părţi şi pentru stabilitatea raporturilor juridice civile, astfel încât legea reglementează această cale de atac numai în cazuri strict determinate.
Pe de altă parte însă, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situaţii excepţionale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanţa sa.
Obiectul revizuirii este determinat chiar prin dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., text legal potrivit căruia se poate solicita revizuirea „unei hotărâri rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul".
Analizând actele şi lucrările dosarului, se constată că în speţă, prin decizia ce se tinde a fi revizuită, s-a constatat inadmisibilitatea contestaţiei în anulare declarată de revizuentul din prezenta cauză împotriva deciziei civile nr. 1942 din 15 mai 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, o asemenea hotărâre nefăcând parte din cele faţă de care legiuitorul a prevăzut calea extraordinară de atac a revizuirii, situaţie în raport de care analizarea altor condiţii specifice reglementate de cazul de revizuire invocat devine inutilă.
Pentru aceste considerente, cererea de revizuire va fi respinsă, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de B.M. împotriva deciziei nr. 1942 din 15 mai 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1521/2013. Civil. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 152/2013. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
