ICCJ. Decizia nr. 1511/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1511/2013
Dosar nr. 884/1285/2011
Şedinţa publică de ia 9 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 4656 din 20 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj în Dosar nr. 884/1285/2011, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC O.S. SA prin administrator special M.A., în contradictoriu cu pârâta SC D. SRL şi în consecinţă a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 144.208,66 RON cu titlu de preţ.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamanta a livrat pârâtei marfă în baza contractului de vânzare-cumpărare din 10 septembrie 2009, fiind emise facturile fiscale din 25 martie 2010, din 30 martie 2010 şi din 13 aprilie 2010, care au fost achitate parţial, rămânând un debit în sumă de 144.208,66 RON neachitat şi că acest fapt nu este contestat în sine, respectiv pârâta invocă doar ca nu i s-a acordat discountul în baza actului adiţional încheiat, fără însă să formuleze pretenţii proprii în cauză.
Instanţa a reţinut că, prin actul adiţional încheiat între părţi s-a prevăzut că în primul trimestru al anului 2010 discounturile erau negociabile şi se acordau în funcţie de cantităţile de marfă comandate, iar reclamanta a acordat un discount prin factura din 18 martie 2010, prin care s-a reglat situaţia livrărilor şi plăţilor între cele două părţi.
S-a reţinut că discountul în procent de 12,84% invocat de pârâtă nu este prevăzut în nici un act încheiat între părţi, ca o contravaloare a diferenţei de discount calculat conform unui procent între 10% şi 15%, a fost refuzată la plată, iar pârâta nu a făcut nici o dovadă cu înscrisuri în sensul celor afirmate cu privire la discountul care în opinia sa ar fi la nivelul diferenţei de preţ neachitate, respectiv nu a făcut dovada că ar mai fi comandat marfă şi că ar fi făcut plăţile în avans în cuantumul pe care îl afirmă. Declaraţia martorului audiat în cauză nu este relevantă sub aspectul celor afirmate de către pârâtă, deoarece acesta a declarat în esenţă că nu îşi aduce aminte cu certitudine perioada în care s-a decis acordarea de discounturi pârâtei.
În consecinţă, în baza prevederilor art. 969 C. civ. coroborat cu art. 1361 şi urm. C. civ. instanţa a admis acţiunea şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 144.208,66 RON cu titlu de diferenţă de preţ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, recalificat apel, pârâta SC D. SRL solicitând admiterea acestuia aşa cum a fost formulat.
Reclamanta intimată SC O.S. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Prin decizia civilă nr. 71/2012 din 17 mai 2012, Curtea de Apel Cluj, secţia a ll-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de pârâta SC D. SRL împotriva sentinţei comerciale nr. 4656 din 20 septembrie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 884/1285/2011 al Tribunalului Comercial Cluj, pe care a schimbat-o în întregime în sensul că a respins cererea formulată de reclamanta SC O.S. SA prin administrator special în contradictoriu cu pârâta SC D. SRL şi a obligat intimata SC O.S. SA la plata în favoarea apelantei a sumei de 2.252 RON, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta SC O.S. SA, prin administrator special, a solicitat obligarea pârâtei SC D. SRL la plata sumei de 144.208.66 RON, reprezentând contravaloarea facturii din 25 martie 2010 (rest de 11.786,73 RON), a facturii din 30 martie 2010 (rest de 125.743,49 RON) şi a facturii din 13 aprilie 2010 (rest de 6.678,44 RON), motivat de faptul că ar fi livrat marfă pârâtei, iar aceasta nu a achitat în totalitate contravaloarea facturilor emise.
Or, apelanta pârâtă a invocat, atât la fond cât şi în apel, că a efectuat plăţi în avans, motiv pentru care, pe de o parte, a beneficiat de discount în condiţiile negociate de părţi şi, pe de altă parte, oricum a achitat în plus faţă de ceea ce ar fi trebuit să achite, potrivit facturilor emise de intimata reclamantă.
Instanţa de fond a reţinut că discountul solicitat de pârâtă ar fi fost acordat, motiv pentru care a admis în totalitate pretenţiile reclamantei.
Contrar celor reţinute de prima instanţă şi celor afirmate de către reclamanta intimată, curtea a constatat că apelanta pârâtă a efectuat plăţi în avans şi ulterior datei de 20 ianuarie 2010, aspect ce rezultă din înscrisurile depuse la dosar fond, după cum urmează: la data de 25 martie 2010, suma de 80.000 RON, iar la data de 26 martie 2010, suma de 45.000 RON, respectiv suma de 115.000 RON.
Or, prima instanţă nu a ţinut cont de aceste plăţi efectuate cu titlu de avans, dovedite ca atare prin înscrisurile depuse la dosar şi nici reclamanta intimată nu a făcut referire la acestea, mai mult decât atât, iniţial a susţinut în mod neîntemeiat că apelanta nu a mai efectuat nici un fel de plăţi cu titlu de avans după data de 20 ianuarie 2010, iar ulterior, în cadrul apelului, că relaţiile contractuale dintre părţi ar fi fost mult mai complexe, şi că apelanta nu ar fi prezentat situaţia reală.
Cu referire la această din urmă susţinere a intimatei, curtea a constatat că este lipsită de relevanţă, în condiţiile în care intimata nu a oferit nici o explicaţie cu privire la sumele achitate de apelantă cu titlu de avans în datele de 25 martie 2010 şi 26 martie 2010, nefăcând dovada că aceste plăţi ar fi privit alte facturi.
Prin urmare, curtea a constatat că plăţile în avans efectuate de apelantă la data de 25 martie 2010 şi 26 martie 2010 au acoperit în întregime contravaloarea facturilor invocate de reclamantă, acţiunea acesteia fiind nefondată.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., intimata SC O.S. SA a fost obligată la plata, în favoarea apelantei SC D. SRL, a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, respectiv la contravaloarea taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.
Împotriva deciziei civile nr. 71/2012 din 17 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a ll-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta SC O.S. SA Cluj Napoca prin Administrator Judiciar R.T.Z. SPRL Cluj Napoca, întemeiat pe art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului pârâtei şi menţinerea ca legală a sentinţei instanţei de fond.
În criticile formulate, după o prezentare amănunţită a situaţiei de fapt, recurenta reclamantă a susţinut în esenţă următoarele:
Că decizia recurată este nelegală, instanţa de apel reţinând în mod greşit că intimata pârâtă a efectuat plăţi în avans şi ulterior datei de 20 ianuarie 2010, aspect ce rezultă din înscrisurile depuse la dosarul de fond, situaţie în raport de care apreciază interpretarea eronată de către aceasta a situaţiei vânzărilor şi a plăţilor.
Recurenta a susţinut că problema care s-a pus în relaţia dintre cele două societăţi nu o constituie recunoaşterea vânzărilor sau a plăţilor, ci acordarea de discount de societatea sa, aferent sumei de 144.208,66 RON, sumă cerută prin acţiunea formulată în instanţă.
Astfel, prin întâmpinarea depusă în dosarul de apel a precizat în raport de situaţia vânzărilor şi a plăţilor, soldul final rezultat, exemplificând calculul pe fiecare operaţiune în parte.
Intimata-pârâtă SC D. SRL Târgovişte prin notele scrise depuse la dosar a cerut respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor formulate, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiurilor de drept indicate, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente.
Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă şi limitativă redată în art. 304 C. proc. civ.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
Conform, art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate, prevăzute expres şi limitativ la punctele 1-9, iar potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Argumentaţia adusă de recurenta reclamantă în susţinerea criticilor sale vizează istoricul cauzei, atitudinea procesuală a părţilor, situaţii de fapt şi administrarea probatoriului, neîncadrabile în temeiurile de drept indicate.
Criticile recurentei reclamante SC O.S. SA Cluj Napoca prin Administrator Judiciar R.T.Z. SPRL Cluj Napoca prin care a susţinut că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că intimata pârâtă a efectuat plăţi în avans şi ulterior datei de 20 ianuarie 2010, cu referire expresă la înscrisurile depuse la dosarul de fond, situaţie în raport de care s-a făcut o interpretare eronată de către aceasta a situaţiei vânzărilor şi a plăţilor, vizează numai aspecte de netemeinicie legate de stabilirea situaţiei de fapt şi greşita interpretare de către instanţa de apel a probelor administrate în cauză, elemente ce nu vizează nelegalitatea.
Nici motivul de recurs, prin care recurenta a susţinut că problema care s-a pus în relaţia dintre cele două societăţi nu o constituie recunoaşterea vânzărilor sau a plăţilor, ci acordarea de discount de societatea sa, aferent sumei de 144.208,66 RON, în raport de soldul final rezultat, de situaţia vânzărilor şi a plăţilor, cu exemplificarea calculului pe fiecare operaţiune în parte nu poate fi încadrat în art. 304 C. proc. civ., întrucât simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurentă, reiterarea unor situaţii de fapt şi referirile la probatoriul administrat, în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare indicate, fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs.
În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta reclamantă nu s-a conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de recurs şi dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii recursului formulată de intimata pârâtă SC D. SRL Târgovişte şi va constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă SC D. SRL Târgovişte.
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta SC O.S. SA Cluj Napoca prin Administrator Judiciar R.T.Z. SPRL Cluj Napoca împotriva deciziei civile nr. 71/2012 din 17 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a ll-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 9 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1509/2013. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1516/2013. Civil. Anulare act. Recurs → |
|---|
