ICCJ. Decizia nr. 1636/2013. Civil. Fond funciar. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1636/2013
Dosar nr. 4290/315/2010
Şedinţa publică din 22 martie 2013
Prin încheierea de şedinţă din 9 februarie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins cererea pentru lipsă de apărare formulată de recurenţi, cu motivarea că au primit citaţia în termenul legal, şi au respins cererea de suspendare a cauzei întemeiată pe dispoziţiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea Dosarului nr. 40517/299/2010, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de donaţie autentificat sub nr. 2737/1996, încheiat între P.M. şi P.Ma. - în calitate de donatori şi U.D. - în calitate de donatar, întrucât în cauză s-a declarat recurs împotriva unei încheieri premergătoare, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie în interes propriu formulată de L.M.M. A prorogat discuţia cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie formulată de Asociaţia Anticorupţia în interesul numiţilor L.M.M. şi I.C., pentru termenul viitor şi a amânat judecarea cauzei la 2 martie 2011.
Împotriva menţionatei încheieri au declarat şi motivat recurs I.C. şi L. (D.) M.M. în temeiul art. art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestuia s-a arătat că în cadrul şedinţei din data de 9 februarie 2011, în Dosarul nr. 290/315/2010 aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, s-a solicitat un termen pentru a avea posibilitatea angajării unui apărător, care să le reprezinte interesele.
În cadrul aceleiaşi şedinţe de judecată din data de 9 februarie 2011 au depus cerere de suspendare a procesului, deoarece, în strânsă legătură cu acest dosar, exista pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti un alt dosar care avea ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de donaţie încheiat în favoarea numitului U.D.S., fără respectarea condiţiilor de validitate a unui contract de donaţie.
S-a precizat faptul ca instanţa de judecată s-a pronunţat asupra acestei cereri fără ca alte părţi din proces să ia la cunoştinţă despre această cerere, respectiv a fost încălcat principiul contradictorialităţii principiului statuat atât de Constituţie, cât şi de Codul Civil.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte apreciază că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Încheierea atacată conţine dispoziţii care nu sunt susceptibile de a fi atacate pe cale separată.
Sub aspectul respingerii cererii de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare, încheierea are un caracter premergător, neputând fi atacată decât odată cu fondul, conform art. 282 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cu care „împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii."
În ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a cererii de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 244 alin. (1) C. proc. civ., devin incidente prevederile art. 244 C. proc. civ., potrivit cu care "Asupra suspendării judecării procesului, instanţa se va pronunţa prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepţia celor pronunţate în recurs. Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului".
Din interpretarea acestui articol rezultă că nu sunt supuse căii de atac a recursului decât încheierile prin care se suspendă cauza sau cele prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului, iar nu şi cele prin care s-a respins cererea de suspendare. Mai mult, nici o încheiere pronunţată în recurs, cum este cazul în speţa de faţă, nu este supusă recursului.
Ca atare, calea de atac a recursului nu este deschisă împotriva încheierii din 9 02 2011, recurenţii înţelegând să se adreseze instanţei în afara limitelor legii, cunoscând fiind că exercitarea unei căi de atac trebuie să respecte atât principiul legalităţii, cât şi principiul unicităţii căii de atac.
Astfel fiind, înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de I.C. şi L. (D.) M.M. împotriva încheierii din 9 februarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1634/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1637/2013. Civil. Plângere împotriva... → |
|---|
