ICCJ. Decizia nr. 1720/2013. Civil. Divorţ. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1720/2013

Dosar nr. 1889/226/2011

Şedinţa publică din 27 martie 2013

Prin Decizia civilă nr. 1460 R din 12 septembrie 2012 Curtea de Apel Braşov a respins recursul declarat de revizuentul B.I. împotriva Deciziei nr. 39 A din 14 mai 20012 a Tribunalului Braşov întrucât criticile formulate de recurent nu au vizat nelegalitatea deciziei atacate, ci situaţia de fapt.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul B.I., fiind nemulţumit de soluţia pronunţată.

La termenul de judecată din data de 27 martie 2013, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra recursului, având a se pronunţa, cu prioritate, asupra excepţiei inadmisibilităţii acestuia, dat fiind faptul că a fost declarat împotriva unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.

Conform dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ. sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, în condiţiile prevăzute de lege.

Hotărârile pronunţate de curţile de apel cu ocazia soluţionării recursurilor nu mai pot fi atacate cu un nou recurs întrucât nu se găsesc cuprinse în dispoziţiile textului de lege menţionat, iar, pe de altă parte, aceste hotărâri sunt irevocabile astfel cum prevede art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

În cauză, constatându-se că revizuentul a uzat de calea de atac a recursului, faţă de principiul unicităţii care funcţionează în materia căilor de atac, potrivit căruia partea interesată nu poate folosi de mai multe ori o cale de atac împotriva aceleiaşi hotărâri, se reţine că al doilea recurs declarat împotriva deciziei pronunţate în primul recurs este inadmisibil şi urmează să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul B.I. împotriva Deciziei nr. 1460 R din 12 septembrie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1720/2013. Civil. Divorţ. Recurs