ICCJ. Decizia nr. 1888/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1888/2013
Dosar nr. 7185/1/2012
Şedinţa publică din 3 aprilie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 292 din 18 februarie 2010, Judecătoria Mizil a respins acţiunea precizată formulată de reclamanta I.A. în contradictoriu cu pârâţii V.M. şi T.V., având ca obiect obligarea celor doi pârâţi la restituirea în natură a recoltei de pe suprafaţa de 0,52 hectare, începând cu anul 2004 şi până în prezent.
Pentru a se pronunţa astfel, Judecătoria Mizil a reţinut că, în pofida stăruinţei instanţei de a se realiza expertizele tehnice în specialitatea topografie şi agricultură, pentru a se determina eventuala cotropire a terenului în litigiu şi recolta aferentă sau contravaloarea acesteia, reclamanta I.A. nu a înţeles să achite onorariile experţilor, situaţie faţă de care, la termenul de la data de 18 februarie 2010, instanţa a decăzut-o pe reclamantă din aceste probe. Pe cale de consecinţă, în absenţa unei constatări de specialitate, instanţa a apreciat că nici cantitatea recoltei pe care reclamanta I.A. pretinde că nu a putut-o culege începând cu anul 2005 şi nici contravaloarea acesteia din ultimi 3 ani anteriori formulării acţiuni de faţă, nu poate fi determinată.
Prin decizia civilă nr. 380 din 16 iunie 2010, Tribunalul Prahova, a admis excepţia insuficientei timbrări a apelului declarat de reclamantă împotriva sentinţei mai sus menţionate, invocată de instanţă din oficiu, şi a anulat apelul, ca netimbrat, reţinând că, deşi s-a pus în vedere reclamantei obligaţia de a achita o taxa judiciara de timbru în suma de 46 RON şi timbru judiciar de 1,50 RON, stabilite conform legii, aceasta a achitat o taxă de timbru, în cuantum de 4,80 lei, şi timbru judiciar, în valoare de 1,50 RON.
Prin decizia nr. 788 din 13 octombrie 2010 Curtea de Apel Ploieşti a admis recursul formulat de reclamanta I.A. împotriva acestei hotărâri, pe care casat-o, trimiţând cauza la Tribunalul Prahova, ca instanţă de recurs, în soluţionarea cererii.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut, referitor la cuantumul taxei de timbru corespunzător cererii formulate, că reclamanta s-a conformat dispoziţiilor instanţei printr-o apreciere provizorie a acesteia, urmând ca după efectuarea expertizei în funcţie de valoarea recoltei, să se efectueze un timbraj corespunzător.
Având în vedere precizarea reclamantei existentă la dosarul de fond, în sensul că valoarea recoltei pe patru ani este de cca. 1.000 RON, dar şi susţinerile acesteia de la data soluţionării cauzei, în sensul că valoarea recoltei pe patru ani este de 500-600 RON, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 1 din acelaşi Cod, Curtea de Apel Ploieşti a admis recursul, a casat decizia pronunţată de Tribunalul Prahova şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă spre competenta soluţionare, ca instanţă de recurs, dat fiind faptul că în raport de dispoziţiile art 2821 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac a hotărârii primei instanţe este recursul şi nu apelul, cum greşit a apreciat Tribunalul Prahova.
Prin decizia civilă nr. 526 din 6 aprilie 2011, Tribunalul Prahova a respins recursul, ca nefondat, reţinând că, pentru determinarea valorii recoltei, era neecsară părerea unui specialist, iar reclamanta, deşi i-a fost încuviinţată proba cu expertiza tehnică specialitatea agricultură, nu a înţeles să achite onorariul stabilit de instanţă, astfel că în mod corect s-a procedat la decăderea din proba încuviinţată în condiţiile în care s-au acordat mai multe termene în acest sens.
Prin decizia civilă nr. 3206 din 3 octombrie 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantă împotriva hotărârii sus citate, reţinând că decizia atacată este o hotărâre irevocabilă, dată de un complet de recurs, împotriva căreia nu se mai poate exercita o asemenea cale de atac.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta I.A., arătând că instanţa de fond, prin nerespectarea procedurilor procesuale, a încălcat art. 19, art. 20, art. 22 alin. (1), (2), (4), (5), (6), art. 7 alin. (2), art. 8, art. 9 alin. (2), art. 10 alin. (1), (2), art. 11, art. 12 alin. (1), (2), art. 5 alin. (1), (2), art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., soluţionând cauza cu superficialitate şi rea-credinţă, pronunţând o hotărâre prin care nu a analizat fondul şi nu a justificat soluţia adoptată.
Recurenta-reclamantă mai arată că hotărârea recurată încalcă dispoziţiile art. 477 alin. (1), (2), (3), (4) C. proc. civ., că pe parcursul judecării cauzei, în diferite stadii procesuale, s-au invocat excepţii nejustificate şi s-au încălcat conflicte de competenţe, sens în care se impune constatarea, ca fiind lipsite de temei legal, atât a deciziei atacată cu recurs, cât şi a sentinţei nr. 292 pronunţată în Dosar nr. 110/219/2009 de către Judecătoria Mizil, decizia nr. 380/2010 a Tribunalului Prahova, decizia nr. 526/2011.
De asemenea, în cauză nu este aplicabil art. 723 C. proc. civ., proprietatea fiind dovedită prin titlul de proprietate din 2002, iar taxa de timbru nu a fost corect calculată.
Recursul este inadmisibil, pentru argumentele ce succed:
Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârilor judecătoreşti şi, în final, remedierea erorilor săvârşite, constituind astfel pentru părţi o garanţie a respectării drepturilor lor fundamentale.
Rezultă că împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă şi nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept.
Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicţionale sunt supuse recursului", iar potrivit art, 377 alin. (2) pct. 4 din acelaşi Cod „sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii".
Prin coroborarea textelor legale anterior citate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, în condiţiile prevăzute de lege.
Faţă de aceste dispoziţii, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.
O asemenea concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac, or, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.
În speţă, decizia civilă nr. 3206 din 3 octombrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti împotriva căreia reclamanta I.A. a declarat prezenta cale de atac, reprezintă o decizie prin care s-a constatat inadmisibil recursul formulat de aceeaşi reclamantă împotriva deciziei civile nr. 526 din 6 aprilie 2011 a Tribunalului Prahova, ca instanţă de recurs, ambele hotărâri în discuţie fiind irevocabile şi, deci, nesusceptibile de o asemenea cale de atac.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta I.A. împotriva deciziei nr. 3206 din 3 octombrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 aprilie 2013 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 1886/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1885/2013. Civil → |
|---|
