ICCJ. Decizia nr. 1857/2013. Civil. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1857/2013
Dosar nr. 19039/63/2011
Şedinţa publică de la 25 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 120 din 02 martie 2012, Tribunalul Dolj, secţia a ll-a civilă, a respins excepţia lipsei de interes invocată de pârâţii S.O.C. şi D.I.M. şi acţiunea formulată de reclamanta Municipiul Câmpia Turzii - D.G.S.E.V.I.E.S.
Pentru a hotărî astfel. instanţa de fond a reţinut că reclamanta Municipiul Câmpia Turzii - D.G.S.E.V.I.E.S. în contradictoriu cu pârâţii SC J.T.T. SA Târgu Cărbuneşti, S.O.C. şi D.I.M., a solicitat să se constate nulitatea absolută a vânzărilor efectuate între SC J.T.T. SA Târgu Cărbuneşti în calitate de vânzător şi S.O.C. şi D.I.M., în calitate de cumpărători conform convenţiilor de vânzare-cumpărare din 07 noiembrie 2007, 08 noiembrie 2007, 10 noiembrie 2007, a actului adiţional încheiat la data de 30 noiembrie 2007, înscrisuri cărora li s-a conferit statut de act autentic prin sentinţa civilă nr. 1280 din 17 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Dolj, transferul deplin al proprietăţii realizându-se la data de 09 august 2010, data rămânerii definitive şi irevocabile a sentinţei amintite , cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară, motivând că actele juridice atacate au nesocotit dispoziţiile imperative şi prohibitive ale Legii nr. 571/2003 privind C. fisc.
Cu privire la excepţia lipsei interesului, invocată de pârâţi, instanţa a respins-o ca neîntemeiată, apreciind că reclamanta ar avea folos practic întrucât anularea antecontractelor ar avea drept consecinţă revenirea bunului în patrimoniul pârâtei-vânzătoare sporind astfel şansele acesteia de a-şi recupera debitul.
Pe fond, instanţa a înlăturat susţinerile reclamantei, potrivit cărora convenţiile arătate sunt nule de drept, reţinând că art. 254 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 nu este incident în cauza de faţă, nefiind vorba de un act de înstrăinare, astfel cum e individualizat de teza finală a art. 254 din C. fisc. având în vedere că prin pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract, instanţa suplineşte un element de formă cerut ad validitatem, sub sancţiunea nulităţii.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta Municipiul Câmpia Turzii - D.G.S.E.V.I.E.S., criticând-o ca fiind netemeienică şi nelegală, susţinând că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 254 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 C. fisc.
Prin decizia nr. 85/2012 din 12 iunie 2012 Curtea de Apel Craiova, secţia a ll-a civilă, a respins ca nefondat apelul.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut că aşa cum rezultă din lucrările dosarului, convenţiile încheiate la data de 07 noiembrie 2007, 08 noiembrie 2007 şi 10 noiembrie 2007 între SC J.T.T. SA şi intimaţii S.O.C. şi D.I.M., având ca obiect construcţii şi lerenuri sunt promisiuni de vânzare-cumpărare, transferul proprietăţii aşa cum rezultă din art. 5 din acestea urmând a se face la data încheierii contractului în formă autentică sau obţinerii unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de vânzare cumpărare.
Fiind promisiuni bilaterale de vânzare cumpărare şi nu contracte propriu-zise, în mod corect a reţinut prima instanţă că nu erau aplicabile dispoziţiile art. 254 alin. (7) din C. fisc. Prin aceste convenţii, părţile şi-au manifestat voinţa de a vinde respectiv cumpăra, în patrimoniul lor născându-se obligaţii de a face, acestea nefiind acte de înstrăinare în accepţiunea articolul precitat.
A mai reţinut instanţa de apel că întrucât părţile nu s-au prezentat la notariat, prevalându-se de dispoziţiile art. 5 alin. (2) din titlul X din Legea nr. 247/2005 s-au prezentat în faţa instanţei şi au obţinut sentinţa nr. 1280 din 17 iunie 2010 prin care s-a constatat valabilitatea convenţiilor mai sus menţionate, hotărârea ţinând loc de act de vânzare cumpărare, dispunându-se şi intabularea dreptului de proprietate.
Totodată instanţa de apel a înlăturat criticile aduse de reclamant sentinţei nr. 1280 din 17 iunie 2010 a Tribunalului Dolj, în sensul că nu a ţinut seama de dispoziţiile art. 254 alin. (7) şi art. 259 alin. (61) din Legea nr. 571/2003 precizând că verificarea legalităţii şi temeinicie acestei hotărâri nu intră în competenţa acesteia, reformarea unei hotărârii judecătoreşti având loc în condiţiile prevăzute de C. proc. civ. şi nicidecum pe cale incidentală.
Împotriva acestei decizii a promovat recurs reclamantul Municipiul Câmpia Turzii - D.G.S.E.V.I.E.S. solicitând admiterea recursului şi modificarea în tot a deciziei atacate în sensul constatării nulităţii absolute a convenţiilor de vânzare-cumpărare ce fac obiectul litigiului.
În susţinerea cererii sale recurentul a arătat, în esenţă, că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 254 alin. (7) C. fisc. şi art. 70 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 44/2004 privind normele metodologice de aplicare a C. fisc. conform cărora actele de transfer a dreptului de proprietate asupra imobilelor trebuie să fie însoţite de un certificat de atestare a fiscală emis de organele fiscale locale care să ateste achitarea tuturor obligaţiilor bugetare scadente la data de întâi a lunii următoare înstrăinării, sub sancţiunea nulităţii actelor de înstrăinare.
Mai arată recurenta că a criticat hotărârea nr. 1280 din 17 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Dolj pentru a argumenta necesitatea anulării convenţiilor de vânzare-cumpărare de a căror încheiere nu a avut cunoştinţă până la momentul la care i-a fost transmisă de către pârâţi prin poştă această hotărâre.
A mai arătat recurentul că în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 „cererile introduse la instanţele judecătoreşti prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile, instanţa de judecată va solicita certificat fiscal emis de compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale.", prevederi nerespectate de instanţa de judecată care a învestiţi cu caracter autentic convenţiile de vânzare-cumpărare.
Analizând criticile aduse deciziei atacate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de recurentul Municipiul Câmpia Turzii - D.G.S.E.V.I.E.S. să fie respins, pentru următoarele considerente:
Deşi recurenta în susţinerea cererii sale de recurs nu a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pe care îşi întemeiază această cerere, din dezvoltarea criticilor formulate, Înalta Curte constată că acestea se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., drept pentru care va analiza recursul exclusiv din perspectiva acestui motiv de nelegalitate.
Modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi solicitată potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurentul a pus în discuţie aplicarea de către prima instanţă şi instanţa de apel a prevederilor art. 254 pct. 7 şi art. 259 pct. 6 C. fisc.
În conformitate cu prevederile art. 254 pct. 7 C. fisc. „înstrăinarea unei clădiri, prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege, nu poate fi efectuată până când titularul dreptului de proprietate asupra clădirii respective nu are stinse orice creanţe fiscale locale, cu excepţia obligaţiilor fiscale aflate în litigiu, cuvenite bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale unde este amplasată clădirea sau al celei unde îşi are domiciliul fiscal contribuabilul în cauză, cu termene de plată scadente până la data de întâi a lunii următoare celei în care are loc înstrăinarea. Atestarea achitării obligaţiilor bugetare se face prin certificatul fiscal emis de compartimentul de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale. Actele prin care se înstrăinează clădiri cu încălcarea prevederilor prezentului alineat sunt nule de drept".
Conform prevederilor art. 259 alin. (61) C. fisc. aceleaşi condiţii trebuie îndeplinite şi în cazul înstrăinării terenurilor.
Prin urmare, prevederile legale mai sus evocate se aplică în cazul înstrăinării de imobile, terenuri şi/sau clădiri.
În speţă, reclamanta solicită constatarea nulităţii convenţiilor de vânzare-cumpărare având ca obiect terenuri şi clădiri încheiate la data de 07 noiembrie 2007, 08 noiembrie 2007 şi 10 noiembrie 2007 între SC J.T.T. SA şi S.O.C. şi D.I.M., sub forma unor promisiuni de vânzare-cumpărare (antecontracte).
Prin urmare, prin antecontractele încheiate de părţi nu s-a înstrăinat dreptul de proprietate ci s-au născut obligaţii de a face respectiv de a încheia contractele de vânzare-cumpărare în formă autentică, în mod corect prima instanţă şi instanţa de apel reţinând că nu erau aplicabile dispoziţiile art. 254 alin. (7) din C. fisc. Prin aceste convenţii, părţile şi-au manifestat voinţa de a vinde respectiv cumpăra, în patrimoniul lor născându-se obligaţii de a face, nefiind deci acte de înstrăinare în accepţiunea art. de lege mai sus menţionat.
În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2) din titlul X din Legea nr. 247/2005, în vigoare la acea dată, întrucât promitentul vânzător nu şi-a respectat obligaţia de a încheia contractul de vânzare-cumpăare în formă autentică, promitenţii cumpărători au obţinut sentinţa nr. 1280 din 17 iunie 2010, hotărârea ţinând loc de act de vânzare-cumpărare, dispunându-se şi intabularea dreptului de proprietate.
Astfel, prin pronunţarea unei hotărâri care ţine loc de contract de vânzare-cumpărare, instanţa suplineşte condiţiile de formă cerute ad validitatem, condiţii a căror neîndeplinire atrage sancţiunea nulităţii contractului. Prin urmare, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de contract de vânzare-cumpărare nu reprezintă o modalitate de înstrăinare care pentru a fi valabilă ar trebui însoţită de dovada de către vânzător a achitării datoriilor fiscale.
Cât priveşte criticile recurentului vizând pronunţarea sentinţei nr. 1280 din 17 iunie 2010 a Tribunalului Dolj cu nerespectarea prevederilor C. fisc. şi a Legii nr. 146/1997, în mod corect instanţa de apel a reţinut că verificarea legalităţii şi temeinicie acestei hotărâri nu intră în competenţa instanţelor ce soluţionează prezentul litigiu, reformarea unei hotărârii judecătoreşti având loc în condiţiile prevăzute de C. proc. civ. iar nu pe cale incidentală.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul Municipiul Câmpia Turzii - D.G.S.E.V.I.E.S..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul Municipiul Câmpia Turzii - D.G.S.E.V.I.E.S. împotriva deciziei nr. 85/2012 din 12 iunie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia a ll-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1845/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 192/2013. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs → |
|---|
