ICCJ. Decizia nr. 1845/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA a ll-a CIVILĂ
Decizia nr. 1845/2013
Dosar nr. 7557/83/2010
Şedinţa publică de la 25 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1339 din 23 decembrie 2011 Tribunalul Satu Mare, a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a av. H.V. şi excepţia puterii de lucru judecat invocate de pârâta SC M. SA Bucureşti, a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta SC S. SA - societate în lichidare, prin lichidator judiciar E.C. SPPI, reprezentată de av. H.V. şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 116.525,92 RON cu titlu de capital pretenţii, contravaloare facturi neachitate, suma de 116.525,92 RON penalităţi de întârziere şi suma de 3.000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expertiză. A respins restul pretenţiilor formulate de reclamantă,
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a avut în vedere următoarele:
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 116.525,92 RON reprezentând contravaloarea unor facturi neachitate şi suma de 481.596,37 RON penalităţi de întârziere, cu motivarea că a livrat produse finite pârâtei pentru care s-au emis facturi legale.
Pârâta a invocat în principal o datorie reciprocă în acelaşi cuantum arătând că în speţă a intervenit compensarea legală.
Într-un prim ciclu procesual, după efectuarea unei expertize financiar contabile s-a admis acţiunea reclamantei, constatându-se realitatea susţinerilor reclamantei, totodată s-a admis recursul pârâtei care a casat cu trimitere sentinţa instanţei de fond şi apelul formulat şi s-a dispus verificarea sub toate aspectele a creanţei reclamantei şi a susţinerilor pârâtei sub aspectul intervenirii compensării legale.
Cu privire la excepţiile invocate, tribunalul a reţinut că acestea nu sunt întemeiate întrucât, în speţă, nu există autoritate de lucru judecat în privinţa obiectului cauzei iar dl. av. H.V. are delegaţie de reprezentare în dosar.
În ceea ce priveşte fondul cauzei s-a reţinut că, în speţă, sunt îndeplinite prevederile art. 969 C. civ., între părţi existând contract legal încheiat şi că în conformitate cu concluziile celei de-a doua expertize efectuate în cauză suma de 116.525,92 RON provine din cele patru facturi rămase neîncasate iar operaţiunile de expediere şi contabilizare s-au făcut cu respectarea prevederilor legale, nefiind îndeplinite condiţiile legale pentru compensare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC M. SA criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
Prin decizia nr. 49/2012-A/C din 5 iunie 2012 Curtea de Apel Oradea, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis ca fondat apelul de.clarat de pârâta SC M. SA, a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii concilierii, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC S. SA Satu Mare în contradictoriu cu pârâta SC M. SA şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate. A obligat reclamanta SC S. SA Satu Mare să-i plătească pârâtei SC M. SA cheltuieli de judecată în apel şi primă instanţă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că din analiza considerentelor hotărârii apelate rezultă că prima instanţă a judecat fondul pricinii, faptul că s-a omis cercetarea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii neechivalând cu o necercetare a fondului cauzei, astfel încât cererea pârâtei de anulare a acestei hotărâri este neîntemeiată.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii concilierii, instanţa de apel a reţinut că aceasta este neîntemeiată, arătând că nerespectarea unora dintre condiţiile prevăzute de art. 7201 C. proc. civ. nu atrage automat nulitatea concilierii decât dacă partea dovedeşte o vătămare, or, în speţă, pârâta a dat curs demersului reclamantei de convocare la conciliere şi nu a invocat şi dovedit nici o vătămare.
A mai reţinut Curtea că nici excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtă în raport cu sentinţa 2828/LC din 19 decembrie 2006 pronunţată în Dosarul nr. 4962/83/2006 al Tribunalului Satu Mare nu este fondată. Aceasta întrucât la baza cererii de chemare în judecată soluţionată prin sentinţa 2828/LC din 19 decembrie 2006 a Tribunalului Satu Mare au stat facturile fiscale din 6 aprilie 2005, din 27 mai 2005, din 28 iulie 2005 şi din 29 iulie 2005 emise de reclamantă iar în cauză, temeiul pretenţiilor îl constituie contractul de vânzare cumpărare din 1 iulie 2004, completat de Anexa 1 şi modificat prin actul adiţional din 12 aprilie 2005, în baza căruia s-au emis de către SC S. SA facturile fiscale din 27 mai 2005, din 31 martie 2005,din 9 februarie 2005, din 4 februarie 2005, din 6 august 2004, din 5 august 2004, din 24 iunie 2004 şi din 30 martie 2004.
Astfel, cele două acţiuni vizează pretenţiile formulate de reclamantă în baza unor facturi diferite, aşa încât obiectul şi fundamentul celor două cauze este diferit.
Referitor la fondul litigiului instanţa de apel a reţinut că, ţinând cont că pretenţiile solicitate prin acţiunea reclamantei au la bază facturilor din 27 mai 2005, din 31 martie 2005, din 9 februarie 2005, din 4 februarie 2005, din 6 august 2004, din 5 august 2004, din 24 iunie 2004, din 30 martie 2004, în timp ce din expertiza şi completarea expertizei efectuate de expertul desemnat în cauză rezultă că singurele facturi emise de SC S. SA către SC M. SA şi evidenţiate în contabilitatea acesteia sunt facturile din 6 aprilie 2005, din 27 mai 2005, din 28 iulie 2005 şi din 29 iulie 2005, rezultă fără putinţă de tăgadă că pretenţiile formulate în baza celor dintâi facturi sunt neîntemeiate. Astfel, cum pârâta nu datorează debitul principal, nici penalităţile solicitate acestuia nu sunt întemeiate şi nici nu se mai impune analiza compensării legale invocate de pârâtă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC S. SA Satu Mare - prin lichidatori judiciari E.C. SPPI şi P.G. IPURL invocând ca şi motive de nelegalitate prevederile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta a arătat că pentru termenul de judecată din data de 05 iunie 2012 fixat de Curtea de Apel Oradea pentru soluţionarea apelului, procedura de citare cu societatea recurentă nu a fost legal îndeplinită, sediul ales pentru comunicarea actelor procedurale fiind diferit de sediul la care s-a făcut citarea, la dosarul cauzei neexistând dovezi din care să rezulte că apărătorul ales a luat cunoştinţă despre respectivul termen de judecată.
Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta a criticat decizia Curţii de Apel arătând că prin aceasta s-a nesocotit îndrumarul dat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 329 din 02 februarie 2010, încălcându-se prevederile art. 314 şi 315 alin. (1) C. proc. civ.. Astfel, Curtea de Apel Oradea nu a analizat compensarea legală invocată de pârâtă cu toate că raţiunea casării cu trimitere spre rejudecare a cauzei în primul ciclu procesual a fost tocmai aceea de a se face verificări sub aspectul operării compensării legale.
Totodată arată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii şi este rezultatul unei eronate aprecieri a probelor legal administrate în cauză susţinând că nu au fost analizate cu suficientă rigoare prevederile art. 969 şi 1144 C. civ. şi că instanţa a ignorat total un aspect esenţial surprins în raportul de expertiză respectiv faptul că pretenţiile reclamantului au la bază un contract de vânzare-cumpărare încheiat şi acceptat de ambele părţi.
O altă critică, din a cărei expunere rezultă că poate fi încadrată în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vizează faptul că instanţa de apel, în mod contradictoriu a reţinut în considerentele deciziei atacate că pretenţiile pecuniare ale reclamantei au fost achitate de pârâtă chiar dacă facturile enumerate în cererea de chemare în judecată nu se regăsesc în evidenţele contabile ale celor două societăţi. A arătat totodată că cel puţin una dintre facturile analizate în cadrul expertizei contabile administrate în cauză, şi anume factura fiscală din 27 mai 2005 a fost enumerată în acţiunea introductivă şi depusă în probaţiune.
Analizând recursul formulat împotriva deciziei nr. 49/2012-A/C din 5 iunie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând ca recursul reclamantei SC S. SA Satu Mare, prin lichidatori judiciari E.C. SPPI şi P.G. IPURL să fie admis, hotărârea recurată să fie casată iar cauza să fie trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru următoarele considerente.
Pentru examinarea motivelor de nelegalitate invocate de recurentă se vor analiza cu prioritate criticile vizând faptul că instanţa de apel, în mod contradictoriu a reţinut în considerentele deciziei atacate că pretenţiile pecuniare ale reclamantei nu au fost întemeiate pe cele patru facturi evidenţiate în expertiza administrată în cauză cu toate că factura fiscală din 27 mai 2005 a fost enumerată în acţiunea introductivă şi depusă în probaţiune.
În conformitate cu prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Aşa cum rezultă din prevederile textului legal mai sus evocat, acest motiv de recurs vizează, nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti, mai exact nesocotirea obligaţiei legale a judecătorului de a proceda la motivarea hotărârii în cazurile prevăzute de lege.
Nemotivarea hotărârii constituie un motiv de casare nu numai atunci când nu se arată motivele pe care se sprijină decizia instanţei ci şi atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Prin urmare motivele contradictorii şi cele străine de natura cauzei echivalează cu o nemotivare.
În speţă, examinând considerentelor hotărârii atacate, Înalta Curte constată că acestea cuprind motive contradictorii în sensul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Astfel, instanţa de apel a precizat în considerentele hotărârii atacate că, în conformitate cu raportul de expertiză aşa cum a fost completat ca urmare a obiecţiunilor formulate de pârâtă, singurele facturi emise de reclamantă către pârâtă şi evidenţiate şi în contabilitatea acesteia din urmă sunt facturile din 6 aprilie 2005, din 27 mai 2005, din 28 iulie 2005 şi din 29 iulie 2005 în timp ce pretenţiile din acţiunea reclamantei au la bază facturi ce nu se regăsesc în raportul de expertiză şi anume facturile din 27 mai 2005, din 31 martie 2005, din 9 februarie 2005, din 4 februarie 2005, din 6 august 2004, din 5 august 2004, din 24 iunie 2004 şi din 30 martie 2004. Se concluzionează în sensul că, în raport de aceste considerente, rezultă fără putinţă de tăgadă că pretenţiile formulate de reclamantă în baza unor facturi ce nu se regăsesc evidenţiate în raportul de expertiză sunt neîntemeiate cu atât mai mult cu cât reclamanta nu a făcut nici o precizare prin care să-şi fundamenteze pretenţiile pe respectivele facturi.
Se constată astfel, că există contrarietate între considerentele hotărârii atacate, pe de-o parte instanţa de apel precizând că printre facturile enumerate în cererea de chemare în judecată nu se regăseşte nici una dintre cele patru facturi evidenţiate în raportul de expertiză iar pe de altă parte enumerând printre facturile pe care se sprijină pretenţiile reclamantei şi factura din 27 mai 2005, factură ce se regăseşte printre cele patru facturi reţinute de expert prin raportul de expertiză astfel cum a fost completat.
Prin urmare, se observă că factura din 27 mai 2005 se regăseşte atât printre cele patru facturi enumerate în raportul de expertiză cât şi printre facturile invocate de reclamantă în cererea de chemare în judecată, în mod eronat instanţa de apel reţinând că aceasta nu şi-a întemeiat pretenţiile pe nici una dintre facturile evidenţiate de expertul desemnat în cauză.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, aplicând prevederile art. 312 şi art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantei, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC S. SA Satu Mare - prin lichidatori judiciari E.C. SPPI şi P.G. IPURL împotriva deciziei nr. 49/2012-A/C din 5 iunie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1844/2013. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1857/2013. Civil. Constatare nulitate act.... → |
|---|
