ICCJ. Decizia nr. 192/2013. Civil. Fond funciar. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 192/2013
Dosar nr. 4365/1/2012
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2013
Asupra contestaţiei în anulare constată următoarele:
Prin decizia nr. 4147 din 6 iunie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins recursul declarat de reclamantul P.G.C. împotriva deciziei nr. 289 din 28 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
S-a reţinut de către Înalta Curte că raportând cererea de revizuire formulată de reclamant la cerinţele impuse de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în cauza dedusă judecăţii, acestea nu sunt îndeplinite pentru a fi operant motivul de revizuire prevăzut de respectivul text de lege.
Astfel, pronunţându-se o soluţie de inadmisibilitate a recursului, conform deciziei nr. 131/ R din 31 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, pentru argumentul că decizia atacată cu recurs este irevocabilă, în considerarea art. 328 alin. (1) raportat la art. 377 alin. (2) pct. 4 şi art. 299 alin. (1) C. proc. civ. şi respingându-se cererea de completare a acestei decizii, s-a constatat că respectivele două hotărâri nu pot forma obiect al revizuirii, întemeiată pe art. 322 pct. 7 din cod, întrucât prin pronunţarea acestora nu s-a putut reţine încălcarea autorităţii de lucru judecat, care este de esenţa revizuirii reglementată de dispoziţiile legale pe care s-a întemeiat cererea.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare P.G.C., întemeiată pe prevederile art. 317 alin. (2) şi art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
A arătat că recursul a fost respins „fără ca el să se fi judecat” şi că s-au omis a se cerceta motivele de modificare şi casare a deciziei atacate.
În susţinerea cauzei a înţeles a se prevala de dispoziţiile art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 44 alin. (1) şi (2), art. 46, art. 52 alin. (1) şi (3) din Constituţia României şi de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 18/1991, republicată.
A precizat totodată că nu au fost avute în vedere dispoziţiile art. 6 şi 13 din CEDO, care reglementează dreptul la un proces echitabil şi la un recurs efectiv pentru persoanele ale căror drepturi legitime au fost încălcate.
A mai arătat că a fost hărţuit şi nedreptăţit, fiind ignorat intenţionat testamentul tatălui său, prin ale cărui dispoziţii a devenit proprietar asupra imobilului în litigiu.
Prin precizările depuse la 14 ianuarie 2013, contestatorul a mai susţinut că instanţa nu a judecat pe fond cauza, omiţând să cerceteze şi să îndrepte erorile materiale şi judiciare săvârşite cu privire la reconstituirea dreptului său de proprietate moştenit de la tatăl său.
Analizând contestaţia în anulare, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit art. 317 alin. (2) C. proc. civ., precizat de contestator ca temei de drept al căii extraordinare de atac, contestaţia poate fi primită pentru motivele prevăzute de pct. 1 şi 2 ale alin. (1) din art. 317 din cod, respectiv când procedura de citare a părţii nu a fost îndeplinită potrivit legii şi când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, în situaţia în care aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
Totodată, conform art. 318 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Se observă că textul cuprins la art. 318 alin. (1) din cod are în vedere erorile materiale, respectiv cele de ordin formal, procedural săvârşite involuntar cu ocazia judecăţii şi nu greşeli de judecată, cum ar fi aprecierea probelor, interpretarea unor dispoziţii legale sau rezolvarea unui incident procedural.
Se reţine deci că pentru a învesti instanţa cu calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, se impune ca şi criticile formulate să se circumscrie ipotezelor prevăzute de aceste texte de lege.
Or, în speţă, criticile formulate vizează fondul cauzei, respectiv greşita apreciere a probelor şi aplicare a legii , nemulţumirea contestatorului rezidând din faptul că au fost ignorate dispoziţiile testamentului tatălui său.
Contestaţia în anulare nu implică reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, aşa cum eronat susţine contestatorul, prin motivele invocate în această cale extraordinară de atac, aceasta, de altfel, nefiind permis nici în recurs, în raport de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Prin urmare, verificând regularitatea sesizării, Înalta Curte reţine că demersul judiciar nu poate fi primit în condiţiile în care motivele invocate nu se încadrează în textele de lege menţionate, atâta timp cât pe calea contestaţiei în anulare nu pot fi valorificate, după cum s-a arătat, decât nereguli procedurale, motiv pentru care, contestaţia în anulare urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de P.G.C. împotriva deciziei nr. 4147 din 6 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 191/2013. Civil. Obligaţie de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 193/2013. Civil. Fond funciar. Revizuire -... → |
|---|
