ICCJ. Decizia nr. 1874/2013. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A ll-A CIVILĂ
Decizia nr. 1874/2013
Dosar nr. 52177/3/2011
Şedinţa de la 25 aprilie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 3 februarie 2011 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, contestatorui H.C. a chemat în judecată pe intimata Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor solicitând anularea deciziei de pensie din 27 decembrie 2010 şi rnenţinerea drepturilor de pensie stabilite anterior, arătând că decizia contestată a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) şi art. 44 din Constituţia României, art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Prin sentinţa nr. 5249/2011 din 7 aprilie 2011, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a Vlll-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 156 teza a ll-a din Legea nr. 19/2000 conform cărora cererile îndreptate împotriva altor pârâţi decât C.N.P.A.S. sau casele teritoriale de pensii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul. Aşa fiind, prima instanţă învestită a reţinut ca în cauză, contestaţia nu este îndreptată împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii ci împotriva Casei de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor drept pentru care competenţa de soluţionare a cauzei aparţine instanţei de la sediul pârâtei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vlll-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 976 din 30 ianuarie 2013, în sensul admiterii excepţiei necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, invocată din oficiu, declinării competenţei în favoarea Tribunalului Dolj, constatării ivirii conflictului negativ de competenţă şi înaintării cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul Bucureşti a reţinut că Legea nr. 19/2000 a fost abrogată începând cu data de 1 ianuarie 2011 conform dispoziţiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010. Totodată a reţinut că în conformitate cu prevederile art. 154 din Legea nr. 263/2010 cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naţionale, a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi S.R.l.) se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul.
În raport de dispoziţiile art. 20-22 C. proc. civ., constatând declanşat conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului şi pronunţării regulatorului de competenţă.
Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 22 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa soluţionări acestei cereri în favoarea Tribunalului Dolj, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000 „cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritorialei de pensii, se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.
La data de 1 ianuarie 2011 Legea nr. 19/2000 a fost abrogată conform art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.
Art. 154 din Legea nr. 263/2010 prevede că: „(1) Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul.
(2) Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.”
Prin urmare, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competenţa de soluţionare a cererilor privind deciziile emise de casele teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale a fost modificată, revenind instanţelor de la domiciliul reclamantului.
Art. 7 din Legea nr. 119/2010 dispune că: „procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare şi contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările ş completările ulterioare”.
Având în vedere că, decizia de pensie ce se contestă a fost emisă la data de 27 decembrie 2010, în baza Legii nr. 119/2010, contestaţia împotriva acesteia fiind îndreptată la instanţa de la domiciliul reclamantului, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010 şi abrogării Legii nr. 19/2000, se pune problema, în contextul în care Legea nr. 119/2010 face trimitere la Legea nr. 19/2000, deja abrogată, dacă o lege abrogată mai poate impune competenţa teritorială la domiciliul pârâtului.
Conform art. 725 C. proc. civ., normele de procedură sunt de imediată aplicare, astfel că, atunci când o lege specială (Legea nr. 19/2000), cuprinzând şi norme de competenţă, este înlocuită de o altă lege (Legea nr. 263/2010) şi există şi o altă lege specială (Legea nr. 119/2010), care face trimitere la normele de competenţă din legea abrogată, se aplică legea nouă, competenţa fiind stabilită de la data intrării ei în vigoare.
Art. 156 din Legea nr. 263/2010 dispune că: „Prevederile prezentei legi, referitoare la jurisdicţia asigurărilor sociale, se completează cu dispoziţiile C. proc. civ. şi ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, iar art. 727 din C. proc. civ. prevede: „Ori de câte ori prin alte legi se face trimitere la dispoziţii abrogate sau modificate din cuprinsul acestui Cod, trimiterea se va socoti făcută, când este cazul, la dispoziţiile corespunzătoare care le înlocuiesc.”
Deşi Legea nr. 119/2010 nu face trimitere la dispoziţiile C. proc. civ., acestea constituind norma generală în materie de procedură civilă, Înalta Curte apreciază că, prin analogie, în cazul în care o normă specială trimite la o normă de competenţă dintr-o lege specială abrogată, competenţa fiind o normă de procedură, textul trebuie interpretat ca făcând trimitere la norma specială de procedură din noua lege care a înlocuit vechea prevedere.
Astfel fiind, Înalta Curte, în raport de cele anterior expuse, în baza dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a Itigiului în favoarea Tribunalului Dolj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1872/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1919/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
