ICCJ. Decizia nr. 1923/2013. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1923/2013
Dosar nr. 38/2/2012
Şedinţa publică din 16 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a comerciale, sub nr. 46581/3/2007 reclamanta SC A.R. A.R.D.A.F. SA a chemat în judecată pe pârâta A.S.I. CO, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate intervenită rezilierea contractului de reasigurare nr. 457 încheiat între părţi la data de 15 ianuarie 2007.
Într-un prim ciclu procesual, prin sentinţa comercială nr. 1393 din 26 ianuarie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, pe cale de excepţie, a respins acţiunea ca nefiind de competenţa instanţelor române, iar Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia comercială nr. 377 din 6 octombrie 2009, a admis apelul, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În rejudecare, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 7947 de la 10 iunie 2011, a admis cererea de chemare formulată de reclamanta SC A.R. A.R.D.A.F. SA în contradictoriu cu pârâta A.S.I. CO şi a constatat intervenită rezilierea contractului de reasigurare încheiat între părţi la data de 15 ianuarie 2007, cu motivarea că sancţiunea ce intervine, în raport de dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 138/1995 coroborat cu art. 1020-1022 C. civ., este rezilierea de drept a contractului la momenteul neplăţii celei de-a doua rate şi anume la data de 14 aprilie 2007, având în vedere că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a ratei de asigurare, iar debitorul pârât este de drept în întârziere în raport de dispoziţiile art. 4 C. com.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, prin decizia civilă nr. 96/2012 de la 29 februarie 2012, a anulat ca insuficient timbrat apelul declarat de apelanta A.S.I. CO reţinând că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 faţă de partea care nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de achitare a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar în cuantumul stabilit.
Împotriva acestei decizii, pârâta A.S.I. CO a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, invocând drept motiv de nelegalitate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivelor de recurs, pârâta A.S.I. CO a arătat că anularea unei cereri ca netimbrată sau insuficient timbrată este o sancţiune prevăzută de lege pentru a patenţii care nu îşi îndeplinesc obligaţiile dispuse în sarcina lor de către instanţe, însă aceasta şi-a demonstrat buna-credinţă şi a arătat că a transmis suma aferentă taxei judiciaie de timbru, aceasta neputând fi sancţionată pentru că doreşte să îndeplinească obligaţiile statuate de către instanţă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele motive:
La data înregistrării dosarului în calea de atac a apelului, prin rezoluţie, s-a dispus citarea A.S.I. CO cu menţiunea timbrării apelului, potrivit art. 11 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (11) din Legea nr. 146/1997, corespunzător valorii în RON la data declarării apelului a sumei asigurate stabilite în contractul de reasigurare încheiat între părţi la data de 15 ianuarie 2007, obligaţie adusă la cunoştinţa apelantei sub sancţiunea suspendării.
Prin încheierea de şedinţă de la 8 februarie 2012, s-a dispus acordarea unui nou termen de judecată la data de 29 februarie 2012 pentru a da posibilitatea apelantei să timbreze cererea de apel în raport de suma precizată.
La data de 10 februarie 2012, A.S.I. CO a formulat cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei de timbru, care, prin încheierea de la 16 februarie 2012, a fost respinsă, instanţa de apel reţinând că acţiunea în constatarea rezilierii este evaluabilă în bani şi se timbrează la valoarea contractului a cărui desfiinţare se solicită.
Întrucât nici la termenul de judecată de la 29 februarie 2012 apelanta nu s-a conformat obligaţiei legale de achitare a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, instanţa de apel a procedat la anularea apelului ca insuficient timbrat, dând, în mod corect, eficienţă dispoziţiilor imperative ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995.
Având în vedere că instanţa s-a conformat obligaţiei legale de a comunica apelantei cuantumului taxei judiciare de timbru datorate, iar aceasta nu a prezentat nicio dovadă pertinentă care să justifice imposibilitatea de plată a taxei la termenele pe care instanţa le-a acordat în acest sens, beneficiind în permanenţă de asistenţă şi reprezentare calificată, Înalta Curte apreciază că argumentele expuse în susţinerea cererii de recurs nu justifică invocarea motivelor de recurs bazate pe denaturarea actului juridic dedus judecăţii şi încălcarea sau aplicarea greşită a legii, respectiv a cazurilor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Faşă nde aceste considerente, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâta A.S.I. CO Bucureşti împotriva deciziei nr. 96/2012 de la 29 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGIl
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta A.S.I. CO Bucureşti împotriva deciziei nr. 98/2012 de la 29 februarie 2012 pronunţată da Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă,
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 16 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1922/2013. Civil. Reziliere contract.... | ICCJ. Decizia nr. 1924/2013. Civil. Alte cereri. Recurs → |
|---|
