ICCJ. Decizia nr. 1889/2013. Civil. Acordare personalitate juridică. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1889/2013
Dosar nr. 2984/111/2012
Şedinţa publică din 3 aprilie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea (ca urmare a declinării de competenţă pronunţată prin decizia civilă nr. 8/RCC din 26 martie 2012 a Tribunalului Bihor), Asociaţia A. a solicitat revizuirea deciziei nr. 3/RCC din 14 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Bihor în raport cu decizia nr. 17/RCC/2011 a aceleiaşi instanţe.
S-a invocat ca temei al revizuirii art. 322 pct. 7 C. proc. civ., respectiv contrarietatea de hotărâri.
În motivare, s-a susţinut că există două hotărâri definitive contradictorii, întrucât prin decizia civilă nr. 17/RCC/2011 a Tribunalului Bihor s-a tranşat problema caracterului litigiului, reţinându-se că este unul necontencios, iar prin decizia civilă nr. 3/RCC/2012 pronunţată de aceeaşi instanţă, s-a tranşat pentru a doua oară caracterul litigiului dedus judecăţii, reţinându-se că este unul contencios.
Ca atare, prin cea de-a doua hotărâre, a cărei revizuire se cere, s-a reiterat caracterul contencios al cererii, fiind astfel în prezenţa încălcării puterii de lucru judecat.
Prin sentinţa civilă nr. 21 din 27 septembrie 2012, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a respins cererea de revizuire ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că, potrivit deciziei nr. 17/RCC din 14 noiembrie 2011 a Tribunalului Bihor s-a admis recursul formulat de Asociaţia A. împotriva încheierii de suspendare pronunţată la data de 11 octombrie 2011 de către Judecătoria Oradea, pe care a modificat-o în totalitate, în sensul că a înlăturat dispoziţia de suspendare a cauzei, conform art. 244 alin. (1) C. proc. civ. şi a dispus continuarea soluţionării cererii din Dosarulnr. 16890/271/2011.
Cu ocazia rejudecării, pricina a primit un nou număr de dosar, iar prin decizia nr. 3/RCC/2012 s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuentă împotriva hotărârii pronunţate pe fondul cererii.
S-a constatat că, potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri de fond, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există soluţii de fond potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane având aceeaşi calitate.
Atunci când revizuirea se solicită potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pentru contrarietate de hotărâre, suportul ei rezidă în respectarea principiului puterii de lucru judecat, iar posibilitatea de a o cere este supusă condiţiei să existe hotărâri definitive potrivnice, care să nu poată fi executate simultan, precum şi ca ele să fi fost date în aceeaşi pricină şi între aceleaşi persoane având aceeaşi calitate.
A apreciat instanţa, că revizuirea este admisibilă numai atunci când hotărârile pretins contradictorii au intervenit în cereri deosebite, iar în faţa instanţei nu s-a invocat puterea lucrului judecat sau instanţa a omis să soluţioneze această excepţie.
Or, în prezenta revizuire, hotărârile pretins contradictorii nu au intervenit în cereri deosebite, ci ca urmare a formulării unei singure cereri, prin una din hotărâri instanţa de recurs soluţionând recursul împotriva unei încheieri de suspendare a cauzei (decizia civilă 17/RCC din 14 noiembrie 2011 a Tribunalului Bihor) prin care s-a înlăturat dispoziţia de suspendare a cauzei şi s-a dispus continuarea soluţionării cererii, iar prin cealaltă hotărâre, instanţa de recurs s-a pronunţat asupra fondului cauzei (decizia civilă nr. 3/RCC din 14 februarie 2012 a Tribunalului Bihor prin care s-a respins recursul declarat împotriva încheierii nr. l/A din 10 ianuarie 2012 a Judecătoriei Oradea pe care a păstrat-o în totalitate).
Revizuirea pentru contrarietate de hotărâre poate fi cerută dacă există două hotărâri ale căror dispozitive conţin prevederi de neconciliat, care să nu se poată executa simultan, deoarece puterea lucrului judecat reiese din dispozitivul hotărârii şi nu din considerente, după cum greşit susţine revizuienta, considerentele participând doar la lămurirea dispozitivului.
Faţă de aceste elemente, s-a apreciat că susţinerile revizuentei privind contrarietatea celor două hotărâri sunt neîntemeiate şi că în speţă nu se regăsesc cerinţele revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Împotriva sentinţei a declarat recurs Asociaţia A., care a susţinut nelegalitatea acesteia din perspectiva art 304 pct. 9 C. proc. civ., dezvoltând următoarele argumente:
Instanţa a apreciat greşit că cererea de revizuire este admisibilă numai atunci când hotărârile pretins contradictorii au intervenit în cereri deosebite, deşi art. 322 pct. 7 C. proc. civ. prevede ca hotărârile potrivnice să fie în una şi aceeaşi pricină, iar nu în cauze diferite.
Legiuitorul a prevăzut în mod expres condiţia „una şi aceeaşi pricină", iar nu cea interpretată de către instanţa de revizuire.
Or, prin hotărârea dată, instanţa a adăugat la lege, ceea ce dă hotărârii pronunţate caracter nelegal, reprezentând totodată, o încălcare a principiului „unde legiuitorul nu dispune, interpretul nu trebuie să distingă".
În felul acesta, instanţa a pronunţat o hotărâre făcând aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Analizând aspectele deduse judecăţii, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, în sensul următoarelor considerente:
Aşa cum în mod corect a reţinut instanţa anterioară, atunci când se cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, fundamentul ei îl reprezintă respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, în aşa fel încât o hotărâre judecătorească să nu nesocotească ceea ce a statuat deja o hotărâre definitivă anterioară.
În acest sens, sintagma utilizată de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., referitoare la condiţia hotărârilor definitive potrivnice „în una şi aceeaşi pricină", vizează situaţia de principiu, în care acelaşi litigiu (cu triplă identitate de elemente reglementată de art. 1201 C. civ.) a fost dedus judecăţii în mod distinct, pronunţându-se hotărâri definitive potrivnice.
Altminteri, în cadrul aceluiaşi litigiu, în diferitele etape procesuale ale desfăşurării acestuia, nu ar trebui să intervină hotărâri potrivnice şi deci, să fie dată cerinţa premisă a revizuirii fundamentate pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pentru că există o singură hotărâre care definitivează procesul şi care intră în autoritate de lucru judecat.
Totuşi, autoritatea de lucru judecat funcţionează şi trebuie respectată şi în interiorul aceluiaşi proces, atunci când în etape procesuale intermediare sunt tranşate aspecte litigioase între părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazise ulterior sau de a fi reluate în dezbaterea judiciară.
Este ipoteza pe care o susţine în speţă recurenta, atunci când arată că, potrivit deciziei civile nr. 17/RCC/2011 a Tribunalului Bihor s-a tranşat problema caracterului litigiului dintre părţi, reţinându-se că este unul necontencios pentru ca, ulterior, la reluarea şi continuarea judecăţii să se statueze contrariul, respectiv faptul că este vorba despre un caracter contencios al cererii, potrivit deciziei civile nr. 3/RCC/2012 a aceleiaşi instanţe.
Susţinerea recurentei nu poate fi primită şi nu este aptă să conducă la revizuirea deciziei, faţă de datele concrete ale speţei.
Astfel, pentru a fi vorba despre nesocotirea autorităţii de lucru judecat a celor statuate de o instanţă, este necesar ca aceasta să fi dat o dezlegare concretă unui aspect litigios, dezlegare care să fie contrazisă de o instanţă ulterioară.
În speţă, prin decizia civilă nr. 17/RCC/2011, Tribunalul Bihor a admis recursul împotriva încheierii de suspendare a soluţionării cererii (privind efectuarea menţiunilor în componenţa comitetului de conducere al Asociaţiei petente) şi a dispus continuarea soluţionării dosarului, reţinând că procedura reglementată de art. 8-12 din O.G. nr. 26/2000 e una necontencioasă şi, ca atare, nu este compatibilă cu dispoziţiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. (care constituiseră temeiul încheierii de suspendare).
Aşadar, instanţa nu a făcut o analiză la speţă, pentru a statua că prin obiecţiile aduse sau prin conţinutul cererii, aceasta a dobândit caracter contencios ci, de principiu, a statuat că procedura necontencioasă nu este compatibilă cu măsura suspendării pe temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. (care presupune ca într-un alt litigiu să se stabilească asupra existenţei sau inexistenţei unui drept de care ar depinde rezolvarea cererii necontencioase).
Este motivul pentru care, continuând judecata, instanţa avea de statuat în concret, la speţă, dacă sunt întrunite condiţiile pentru admiterea cererii, fără să fie ţinută de autoritatea de lucru judecat a unei decizii anterioare care nu tranşase, cu caracter obligatoriu, decât în sensul necesităţii continuării judecăţii.
De aceea, observând că nu sunt întrunite cerinţele art. 331 C. proc. civ. şi că, prin obiecţiile formulate (pe rolul instanţelor existând mai multe dosare prin care două grupări îşi revendică, reciproc, conducerea asociaţiei), cererea capătă caracter contencios, instanţa a pronunţat, conform art. 335 Cod procedură civilă, soluţia de respingere (decizia nr. 3/2012 a Tribunalului Bihor) fără să contrazică decizia anterioară (nr. 17/2011 a Tribunalului Bihor) care, astfel cum s-a arătat, nu făcuse o analiză, la speţă, a întrunirii sau nu a cerinţelor procedurii necontencioase.
Pentru aceste argumente care vin să suplinească, în parte, considerentele deciziei recurate, se constată că, într-adevăr, revizuirea nu putea fi primită, neexistând situaţia premisă a unei hotărâri care să fi nesocotit autoritatea de lucru judecat a celor statuate printr-o altă hotărâre judecătorească.
în consecinţă, legalitatea deciziei date asupra revizuirii nu poate fi contestată cu temei, recursul urmând să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta Asociaţia A. împotriva sentinţei nr. 21/P din 27 septembrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1994/2013. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 1886/2013. Civil → |
|---|
