ICCJ. Decizia nr. 2/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2/2013
Dosar nr. 6589/109/2006
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la data de 05 octombrie 2006, N.P.I. a solicitat în contradictoriu cu municipiul Piteşti, prin primar desfiinţarea dispoziţiei nr. 298/2006 şi obligarea intimatei să restituie în natură suprafaţa de 1600 mp situată în Piteşti, să fie obligat acelaşi intimat să propună plata de despăgubiri pentru suprafaţa de 537, 5 mp din suprafaţa totală de 3400 mp, precum şi pentru construcţiile demolate.
Prin sentinţa civilă nr. 311 din 13 noiembrie 2007 a fost admisă în parte contestaţia în sensul că s-a dispus restituirea în natură şi a suprafeţei de 1510 mp, aşa cum a fost identificată în raportul de expertiză tehnică, iar pentru suprafaţa de 90 mp s-a propus acordarea de despăgubiri în echivalent.
Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, învestită cu apelurile declarate de reclamant şi de pârâtă, prin decizia nr. 23 din 19 martie 2012, a admis apelul reclamantului; a schimbat sentinţa în sensul că a admis cererea de restituire în natură a suprafeţei de 1490 m.p., cu obligarea recurentului de a restitui despăgubirile primite ca urmare a exproprierii; a constatat că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafaţa totală de 885 m.p., urmând ca municipiul Piteşti, prin primar să facă propuneri Comisiei Centrale din cadrul Autorităţii Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor; a menţinut dispoziţiile instanţei privind dreptul la despăgubiri pentru construcţiile demolate şi a respins apelul municipiului Piteşti, prin primar şi Primarul municipiului Piteşti pentru considerentele ce urmează:
Prin dispoziţia nr. 298/2006, primarul municipiului Piteşti a admis în parte notificarea contestatorului de restituire în natură a suprafeţei de 2203 mp şi de plată a despăgubirilor pentru construcţiile demolate în sensul că s-a restituit în natură numai suprafaţa de 865 mp, iar pentru suprafaţa de 372,5 mp situată în Piteşti, şi construcţia în suprafaţă de 391 m.p. s-au propus măsuri reparatorii în echivalent.
Cu privire la suprafaţa de 1338 mp, intimatul a reţinut că o parte din această suprafaţă, de 965,5 m.p., a fost atribuită în procedura Legii nr. 18/1991, iar suprafaţa de 372,5 mp este ocupat de un bloc de locuinţe, cu zona funcţională şi de o alee carosabilă.
Pentru terenul în suprafaţă de 865 mp, intimatul a apreciat că nu s-a dovedit de către contestator dreptul de proprietate.
Analizând legalitatea dispoziţiei, tribunalul a modificat în parte acest act, în sensul că a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1510 mp.
În dovedirea dreptului de proprietate, contestatorul a invocat actul de donaţie autentificat sub nr. 342 din 26 februarie 1919, prin care autorul N.B. a donat fiicei sale - mama contestatorului o suprafaţă de teren împreună cu construcţia situată pe acesta, pe raza municipiului Piteşti.
După deschiderea succesiunii autoarei N.I.V., a fost eliberat certificatul de moştenitor, în care a fost trecută şi suprafaţa de 1600 mp primită de către autoare prin actul de donaţie, ulterior fiind expropriată.
Prin raportul de expertiză tehnică a fost identificată potrivit actelor de proprietate o suprafaţă de 2440 mp deşi din documentele de expropriere a rezultat terenuri în proprietatea statului a unei suprafeţe mai mici.
Din această suprafaţă, i-a fost reconstituit contestatorului în baza Legii nr. 18/1991, dreptul de proprietate asupra terenului de 65,50 m.p., iar pe terenul de 1490 mp este amplasat un spaţiu comercial demontabil şi edificat fără autorizaţie.
Potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în cazul construcţiilor expropriate şi demolate integral, terenul rămas liber după efectuarea lucrărilor de interes public se restituie în natură foştilor proprietari cu excepţia acelora afectate de servituti legale ori amenajări de interes public, precum şi cu condiţia rambursării sumei reprezentând valoarea sumei primită cu titlu de despăgubiri actualizată cu coeficientul stabilit conform legislaţiei în vigoare.
După efectuarea blocului de locuinţe pe suprafaţa de 540 mp a rămas o suprafaţă de 1490 mp ocupată de un spaţiu comercial demontabil, edificat fără autorizaţie, suprafaţa de 245 mp ocupată de o construcţie şi suprafaţa totală de 640 mp reprezentând zona funcţională a blocului şi aleea de acces.
În înţelesul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 sunt considerate terenuri libere şi acele suprafeţe ocupate de construcţii edificate după 1990 şi neautorizate precum şi acelea uşor demontabile.
Terenul în suprafaţă de 1490 mp este ocupat de un spaţiu comercial neautorizat şi demontabil, astfel că în mod corect tribunalul a dispus restituirea în natură a acestei suprafeţe de teren, identificată în apel ca fiind mai mică decât aceea restituită de către instanţa de fond de 1510 mp.
Tribunalul nu a apreciat însă întinderea dreptului contestatorului, şi cu privire la suprafeţe de 245 mp ocupată de o altă construcţie, cu privire la care acesta nu a dovedit că este neautorizată sau demontabilă, precum şi la suprafaţa totală de 640 mp, care potrivit destinaţiei sale de zona funcţională şi cale de acces nu se poate restitui în natură.
Pentru această suprafaţă totală de 885 mp, contestatorul are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, sens în care se va schimba în parte sentinţa.
Municipiul Piteşti a criticat sentinţa pentru încălcarea regulilor privind regimul juridic al dreptului de proprietate, precum şi a dovedirii dreptului asupra imobilului în cauză.
Apelantul a arătat că pentru suprafaţa totală de 965,5 mp, contestatorului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate alături de alţi moştenitori, terenul fiind exceptat de la operaţiunea reconstituirii potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Apărările apelantului au fost infirmate prin sentinţa civilă nr. 3001 din 28 martie 2011, pronunţată de Judecătoria Piteşti, prin care s-a dispus nulitatea absolută a procesului - verbal de punere în posesie pentru suprafaţa de 900 mp, pentru argumentul că adeverinţa de reconstituire în baza căreia s-a făcut punerea în posesie nu cuprinde pe toţi moştenitorii.
Desfiinţarea procesului - verbal de punere în posesie şi înlăturarea adeverinţei de reconstituire a dreptului pentru suprafaţa de 900 mp ca fiind nelegală a justificat reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 10/2001, având în vedere caracterul complinitoriu al acestei legi faţă de Legea fondului funciar, până la data notificării imobilul fiind considerat ca unul reconstituit potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001.
Cu privire la întinderea dreptului de proprietate, contestatorul a invocat calitatea sa de moştenitor a autoarei N.V. care a primit suprafaţa de teren şi construcţiile de la N.B., fără a se preciza în concret întinderea suprafeţei, astfel că în registrul cadastral din anii 1932 - 1933, procesul - verbal, recensământul agricol din 1941 sau certificatul de moştenitor al autoarei, apare suprafaţa de întindere diferită.
De asemenea, şi în actele de expropriere terenul există într-o suprafaţă diferită de aceea rezultată din actul de proprietate, însă în urma măsurătorilor expertul cauzei a identificat o suprafaţă de 2240 mp.
Suprafaţa pe care autoarea a avut-o în patrimoniul său trebuie să fie considerată ca cea reală, suprafaţa din limita vecinătăţilor actului primar de proprietate, care a trecut integral în patrimoniul statului după actul exproprierii, motiv pentru care, în limita acestuia trebuia să se dispună restituirea.
Împotriva deciziei au declarat recurs municipiul Piteşti, Primarul municipiului Piteşti şi Consiliul local al municipiului Piteşti pentru următoarele motive:
Instanţa în mod greşit a stabilit că notificatorul este îndreptăţit la reconstituirea dreptului de proprietate în natură şi sub formă de despăgubiri pentru suprafaţa totală de 2375 mp ( 1490 mp teren în natură + 885 mp sub formă de despăgubiri), motivând că în actele de expropriere terenul există într-o suprafaţă diferită de cea rezultată din actul de proprietate, însă în urma măsurătorilor a rezultat o suprafaţă de 2240 mp identificată de către expertul cauzei.
Astfel, în cauză au fost efectuate mai multe rapoarte de expertiză cu completări, ca urmare admiterii obiecţiunilor formulate de părţi, sau, din oficiu, la aprecierea instanţei de judecată, din care rezultă următoarele: 1) expertiza efectuată de expert B.P., a identificat următoarele suprafeţe de teren: suprafaţa de 504 mp - ocupată de construcţie, alei de acces şi trotuar; suprafaţa de 100 mp - ocupată de fântâna publică şi terenul aferent; suprafaţa de 65,5 mp - ocupată de proprietăţile N. şi R.; suprafaţa de 242,4 mp - ocupată de construcţii private; 2) expertiza efectuată de V.C. stabileşte următoarele: conform actului din 1899 terenul avea L- de 115 m ; 1- de 12 m la stradă şi de 16,9 m - în spate, conform planului cadastral din 1930-1932 suprafaţa terenului era de 1338 mp; la fila 234 din dosarul în apel există completarea la raportul de expertiză care identifica conform actului din 1899 o suprafaţă de numai 1451 mp.
Certificatul de rol din 1955-1957 menţionează o suprafaţă de 883 mp; certificatul de rol din 1966-1975 cuprinde o suprafaţă de 1320 mp; certificatul de moştenitor face referire la o suprafaţă de 1600 mp care nu are stabilite vecinătăţi şi nici acte translative de proprietate.
Prin încheierea de şedinţă din data de 13 februarie 2012 este menţionat, că întrebat fiind de către instanţă, expertul cauzei declară că suprafaţa terenului este de 1451 mp, în raport de actul primar de proprietate din 1899, de actul de donaţie, însă corelat cu planul cadastral rezultă o suprafaţă de 1300 mp ocupată de alee de acces spre pasaj, fântâna publică, bazar.
Din toate aceste date rezultă, că fosta proprietate a autorilor notificatorului nu are o întindere de 2240 mp cât a reţinut instanţa de judecată, această identificare fiind efectuată de expertul consilier şi nu de către expertul cauzei.
Reclamantul nu prezintă acte de proprietate sau înscrisuri din care să rezulte o suprafaţă mai mare de 1600 mp teren, conform certificatului de moştenitor.
Pe de alta parte, în evidenţele fiscale din anii 1955 - 1957, autorul N.I. figurează cu suprafaţa de 883 mp, iar în evidenţele fiscale din 1966-1975, acelaşi autor a fost înregistrat cu teren în suprafaţa de 1320 mp. Însă, nu trebuie făcută confuzie prin însumarea celor două suprafeţe înscrise la rolul fiscal, în perioade diferite.
Prin notificare reclamantul solicită şi terenul din vecinătatea nordică, susţinând că autorul lor l-a cumpărat de la autorul N., însă nu se face dovada.
Din evidenţele cadastrale ale anilor 1930-1932, proprietatea I.N. avea o întindere de 2197 mp. De altfel, terenul deţinut de familia N. din vecinătatea nordică a proprietăţii N. a fost solicitat de moştenitorii acestuia şi restituit în echivalent prin dispoziţia nr. 434/2003.
În concluzie, suprafaţa de 1490 mp pentru care instanţa a dispus restituirea în natură nu face parte din proprietatea N. ci din proprietatea I. N., aşa cum rezultă din evidenţele cadastrale depuse. Potrivit acestor evidenţe, proprietatea N. are o suprafaţă de 2197 mp, iar proprietatea I. N. are o suprafaţă de 1338 mp. La expropriere fost preluată în proprietatea statului suprafaţa totală de 1400 mp (470 mp cu Decretul nr. 3/1975 şi 930 mp cu Decretul nr. 120/1978).
Instanţa a încălcat dispoziţiile art. 23 şi 24 din Legea nr. 10/2001, care fac ferire la modalitatea prin care se apreciază asupra întinderii dreptului de proprietate.
Instanţa de apel a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 3001 din 28 martie 2011 s-a dispus desfiinţarea procesului verbal de punere în posesie pentru suprafaţa de 900 mp, fără a avea în vedere că obligarea la emiterea unei noi dispoziţii (care cuprinde restituirea în natură a suprafeţei de 1490 mp şi acordarea de despăgubiri pentru 885 mp) exclude dreptul celorlalţi moştenitori care nu au formulat notificare în condiţiile Legii nr. 10/2001 fiind cazul moştenitorilor lui N.N., N.I. fiind moştenitorul lui N.P.
În mod eronat s-a considerat a fi neautorizată construirea bazarului. La dosarul cauzei a fost depus procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor din 30 noiembrie 2004, fila 299 şi următoarele din care rezultă că, lucrarea privind modernizarea şi reabilitarea zonei Piaţa Ceair, etapa I - corp A, a fost executată în baza autorizaţiei din 22 august 2003 eliberată de Primăria Piteşti. De asemenea a fost depusă HCL nr. 298 din 30 septembrie 2003 prin care a fost aprobată transmiterea din administrarea Consiliului local, în administrarea serviciului public - Administraţia municipiului Piteşti, în suprafaţa de 675 mp, în scopul desfăşurării unor activităţi comerciale.
Amplasarea şi construcţia bazarului excede amplasamentului fostei proprietăţi a autorilor notificatorului, acest teren aparţinând familiei N.
Intimatul, prin întâmpinarea formulată în condiţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicită respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constată caracterul fondat al recursului pentru argumentele ce succed.
Reclamantul, prin notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, a solicitat măsuri reparatorii pentru terenul în suprafaţă de 2203 m.p. situat în municipiul Piteşti, în natură sau prin echivalent, precum şi acordarea de despăgubiri pentru construcţiile demolate ca urmare a exproprierii.
Prin contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 298/2006 emisă de primarul municipiului Piteşti solicită iniţial restituirea în natură a suprafeţei de 1600 m.p. şi despăgubiri pentru clădiri în suprafaţă de 5375 m.p., dintr-un total de 3400 m.p.
Ulterior, îşi precizează acţiunea, solicitând restituirea în natură a 1600 m.p. şi despăgubiri pentru 1800 m.p.
Prin Decretele cu nr. 13/1975 şi nr. 120/1978 s-au expropriat de la N.P. şi N.N., terenuri situate în Piteşti, în suprafaţă de 470 m.p. şi respectiv de 930 m.p., precum şi construcţii (filele 51 şi 52 prima instanţă), un total de 1400 m.p.
Prima instanţă reţine întinderea dreptului de proprietate pentru care se cuvin acordate măsuri reparatorii ca fiind de 1600 m.p.
Instanţa superioară de fond, valorificând expertiza efectuată de consilierul reclamantului reţine o suprafaţă de 2240 m.p., deşi în cuprinsul expertizei apare că „Vecinul N. se regăseşte în registrul cadastral pe anii 1932 - 1933 cu suprafaţa de 2197 m.p. la poziţia 13 pe str. Sf. Vineri. în procesul - verbal, acelaşi vecin N. se regăseşte cu suprafaţa de 1906 m.p. pe str. Sf. Vineri. Rezultă o diminuare a suprafeţei acestuia cu 291 m.p. în 1940 faţă de 1932 - 1933. Diferenţele de mai sus, semnalează cu certitudine un transfer de teren de la N. la N., în suprafaţă de circa 300 m.p., care la recensământul din 1941 N. se regăseşte cu suprafaţa de 362 m.p. Implicit rezultă că nici configuraţia proprietăţilor nu mai este cea reprezentată pe anul cadastral scara 1 : 500 ediţia 1932 - 1933 şi că la identificarea terenului nu ne putem limita numai la acest plan ci trebuie luate în consideraţie documente ulterioare menţionate mai sus.
Cum acest transfer de proprietate s-a făcut cu certitudine, dar fără a se consemna în acte juridice, este posibil ca în timp să se mai fi produs şi alte transferuri la N. către N., tot fără acte.
De astfel, există o practică de înstrăinare între vecini a terenurilor în mai multe etape, iar actele se perfectau când înceta disponibilitatea părţilor de a vinde sau a cumpăra.
Astfel că este posibil ca limita fostei proprietăţi să fie cea prezentată de petent, susţinută de cei doi martori şi recensământul agricol din ianuarie 1948".
Instanţa de apel reţine că prin sentinţa civilă nr. 3001 din 28 martie 2011 a Judecătoriei Piteşti, irevocabilă prin decizia nr. 3711 din 7 decembrie 2011 a Tribunalului Argeş, s-a constatat nulitatea absolută a adeverinţei din 27 ianuarie 1994 pentru suprafaţa de 900 m.p.
Numai că, prin hotărâre, s-a constatat că ordinul prefectului nr. 111 din 28 septembrie 1993 referitor la suprafaţa de 900 m.p. ce urmează a fi restituită în natură pentru terenul din str. Sfânta Vineri, este valid.
Se arată în sentinţă că în temeiul acestui ordin, emis în baza Legii nr. 18/1991, „trebuie să se efectueze punerile în posesie efective pe numele tuturor moştenitorilor".
Tot în această sentinţă se reţine (file 368) că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, a vizat terenuri în suprafaţă de 1600 m.p. situate în municipiul Piteşti.
Din cele mai sus expuse reiese că prin cererea formulată în temeiul Legii nr. 18/1991 s-a cerut o suprafaţă de 1600 m.p., iar prin cererea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 s-a solicitat, pentru aceeaşi adresă poştală, o suprafaţă de 2203 m.p.
Rezultă astfel existenţa unor neconcordanţe cu privire la întinderea dreptului de proprietate supus judecăţii, inclusiv cu referire la presupusul transfer de proprietate de la numitul N.
De asemenea, rezultă că în procedura legii fondului funciar s-a emis un ordin al prefectului pentru restituirea în natură a suprafeţei de 900 m.p. pentru terenul din str. Sfânta Vineri.
Instanţa avea astfel obligaţia să verifice regimul juridic al terenului precum şi faptul dacă ordinul prefectului şi-a atins finalitatea în sensul celor înscrise în sentinţa civilă nr. 3001 din 28 martie 2011 pentru a se evita o eventuală dublă reparaţie pentru acelaşi teren.
Mai reţine instanţa că suprateranele edificate pe terenul restituit în natură sunt construcţii cu caracter provizoriu în condiţiile în care expertul desemnat în cauză a precizat (fila 252) că nu este expert constructor.
Drept urmare, cum recurenta a contestat permanent împrejurarea că terenul poate fi restituit în natură, instanţa va trebui să ordone sub acest aspect efectuarea unei expertize de către un expert specializat, în condiţiile O.G. nr. 2/2000 aprobată prin Legea nr. 156/2002 a experţilor tehnici judiciari şi extrajudiciari.
Faţă de împrejurarea că instanţa de apel nu a stabilit pe deplin situaţia de fapt pentru ca în etapa procesuală a recursului să poată fi verificată legalitatea deciziei, înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ., va admite recursului şi va casa decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere va dispune administrarea tuturor probelor necesare pentru stabilirea întinderii dreptului de proprietate, regimul juridic al terenului şi, funcţie de acesta, atingerea scopului exproprierii precum şi natura construcţiilor edificate pe teren în sensul de a se stabili dacă sunt/nu sunt construcţii definitive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâţii Municipiul Piteşti prin Primar, Primarul Municipiului Piteşti, Consiliul Local al Municipiului Piteşti împotriva deciziei nr. 23 din data de 19 martie 2012 a Curţii de Apel Piteşti - secţia I civilă.
Casează decizia şi trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 188/2013. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 2639/2013. Civil. Strămutare. Fond → |
|---|
